ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4079/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4079/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică din 13 decembrie 2011

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea introductivă de instanță, reclamanta SC A.C.F. SA a chemat în judecată

pe pârâta SC N. & G.I. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună evacuarea necondiționată a acesteia din spațiul închiriat conform

contractului de închiriere nr. 1094 din 15 iunie 2005, cu cheltuieli de

judecată.

Prin

sentința comercială nr. 504 pronunțată la 18 ianuarie 2011, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a admis cererea reclamantei și a dispus

evacuarea pârâtei din spațiul reprezentând A.F.O., în suprafață de 2399 mp,

situat în București, sector 2.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a închiriat

pârâtei, conform contractului de închiriere nr. 1094 din 15 iunie 2005, spațiul

din care s-a solicitat evacuarea, al cărei proprietar este. Termenul

închirierii a fost stabilit la 5 ani de la data de 01 iulie 2005, cu

posibilitatea prelungirii în situația în care contractul nu este denunțat de

una dintre părți.

Locatorul

a comunicat pârâtei la 01 aprilie 2010, notificarea 214 din 31 martie 2010,

arătând că potrivit hotărârii Consiliului de Administrație din 17 martie 2010,

contractul nu se va prelungi ulterior împlinirii termenului, respectiv datei de

30 iunie 2010. S-a reținut în aceste condiții că reclamanta a anunțat concediul,

cu respectarea termenului de preaviz, astfel că nu a operat tacita relocațiune,

chiar dacă pârâta a continuat să folosească spațiul închiriat și a făcut plăți

în contul chiriei, conform art. 1438 C. civ., prin urmare, pârâta nu justifică

un titlu pentru folosirea spațiului proprietatea reclamantei.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC N. & G.I. SRL, iar prin decizia

comercială nr. 172A din 31 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins ca nefondat apelul.

În

motivarea apelului, pârâta a susținut că la judecata în primă instanță, a fost

citată la 3 august 2010 pentru termenul de judecată stabilit la 15 martie 2011,

apoi însă a primit comunicarea sentinței atât la sediu cât și la punctul de

lucru, din care rezultă că aceasta a fost pronunțată la data de 18 ianuarie 2011.

În

argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut, în esență, că termenul de

judecată stabilit inițial la prima instanță, în mod aleatoriu în sistem

informativ, la 15 martie 2011, a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2011,

potrivit încheierii date în cauză la 26 octombrie 2010, prin care s-a admis

cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanta SC A.C.F.

SA.

S-a

reținut că pentru termenul de judecată de la 18 ianuarie 2011 pârâta SC N.

& G.I. SRL a fost legal citată atât la sediul social cât și la punctul de

lucru, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare

aflate la filele 127 și 129 din dosarul de fond. Îndeplinirea în mod legal a

procedurii de citare a pârâtei privește inclusiv aspectul realizării acesteia

prin afișare, în cazul sediului social, potrivit art. 92 alin. (4) C. proc.

civ., respectiv, în cazul punctului de lucru, prin predarea citației

funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței identificat sub aspectul

numelui prin actul de identitate, cu aplicarea semnăturii acestuia și ștampilei

societății, potrivit art. 91 C. proc. civ.

Prin

concluziile puse în cauză, pârâta a mai susținut și nelegala reprezentare a

societății pârâte în fața primei instanțe de către consilierul juridic S.L.,

față de lipsa semnăturii pe împuternicirea de reprezentare juridică și faptul

că ulterior aceasta a primit aceeași împuternicire de la societatea reclamantă.

Sub

acest aspect, s-a constatat însă că atât împuternicirea aflată la fila 105 cât

și aceea aflată la fila 133 din dosarul de fond, sunt semnate și atestă

exercitarea atribuției de reprezentare de către persoana menționată în mod

distinct, în timpul judecății la prima instanță, respectiv după pronunțarea

sentinței apelate, fără să existe indicii referitoare la o eventuală

nelegalitate a reprezentării.

Împotriva

deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta SC N. & G.I. SRL

BUCUREȘTI, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul

cărora a solicitat desființarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

În

argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-pârâtă a susținut că

ambele instanțe au pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, respectiv a dispozițiilor art. 1438 C. civ., având în vedere că

notificarea prin care a fost anunțat concediul a fost afișată la ușa

principală, însă adresa la care s-a făcut afișarea nu este adresa sediului

social, ci o altă adresă, respectiv Str. C., bl. 20 și nu L20, așa cum era

corect. Ca atare, procedura de comunicare a notificării de denunțare a contractului

nu a fost îndeplinită cu respectarea normelor legale.

Recursul

pârâtei SC N. & G.I. SRL este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Exercitarea

căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar

îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare

și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art.

129 din Constituție.

Cauza

recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care

trebuie sa îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul

poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței

anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația

în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar

soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din

aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea

că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în

recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în

acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în

ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale

părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea

extraordinară de atac.

În

speță, se constată că pârâta a criticat în apel sentința primei instanțe sub

aspectul lipsei de procedură pentru termenul de judecată din 18 ianuarie 2011,

când tribunalul a reținut cauza spre soluționare, urmare a preschimbării

termenului de judecată stabilit pentru 15 martie 2011.

Așa

fiind, având în vedere că în apel nu s-a criticat sentința sub aspectul modului

de soluționare a fondului cauzei, cu referire la aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 1438 C. civ. privind notificarea concediului, invocarea

criticii direct în recurs este inadmisibilă, fiind o critică nouă, formulată

omisso medio.

În

raport de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, va

fi obligată recurenta-pârâtă SC N. & G.I. SRL BUCUREȘTI la plata sumei de

1.240 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (fila 15)

către intimata-reclamantă SC A.T.C. SA BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC N. & G.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei

comerciale nr. 172A din 31 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta la

1.240 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.T.C. SA BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2011.