ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4079/2011

Ședința publică din 13 decembrie 2011 Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta SC A.C.F. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N. & G.I. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea necondiționată a acesteia din spațiul închiriat conform contractului de închiriere nr. 1094 din 15 iunie 2005, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 504 pronunțată la 18 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea reclamantei și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul reprezentând A.F.O., în suprafață de 2399 mp, situat în București, sector 2. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a închiriat pârâtei, conform contractului de închiriere nr. 1094 din 15 iunie 2005, spațiul din care s-a solicitat evacuarea, al cărei proprietar este.

Termenul închirierii a fost stabilit la 5 ani de la data de 01 iulie 2005, cu posibilitatea prelungirii în situația în care contractul nu este denunțat de una dintre părți. Locatorul a comunicat pârâtei la 01 aprilie 2010, notificarea 214 din 31 martie 2010, arătând că potrivit hotărârii Consiliului de Administrație din 17 martie 2010, contractul nu se va prelungi ulterior împlinirii termenului, respectiv datei de 30 iunie 2010. S-a reținut în aceste condiții că reclamanta a anunțat concediul, cu respectarea termenului de preaviz, astfel că nu a operat tacita relocațiune, chiar dacă pârâta a continuat să folosească spațiul închiriat și a făcut plăți în contul chiriei, conform art. 1438 C. civ., prin urmare, pârâta nu justifică un titlu pentru folosirea spațiului proprietatea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC N. & G.I. SRL, iar prin decizia comercială nr. 172A din 31 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul. În motivarea apelului, pârâta a susținut că la judecata în primă instanță, a fost citată la 3 august 2010 pentru termenul de judecată stabilit la 15 martie 2011, apoi însă a primit comunicarea sentinței atât la sediu cât și la punctul de lucru, din care rezultă că aceasta a fost pronunțată la data de 18 ianuarie 2011. În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut, în esență, că termenul de judecată stabilit inițial la prima instanță, în mod aleatoriu în sistem informativ, la 15 martie 2011, a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2011, potrivit încheierii date în cauză la 26 octombrie 2010, prin care s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanta SC A.C.F.

SA. S-a reținut că pentru termenul de judecată de la 18 ianuarie 2011 pârâta SC N. & G.I. SRL a fost legal citată atât la sediul social cât și la punctul de lucru, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 127 și 129 din dosarul de fond. Îndeplinirea în mod legal a procedurii de citare a pârâtei privește inclusiv aspectul realizării acesteia prin afișare, în cazul sediului social, potrivit art. 92 alin. (4) C. proc. civ., respectiv, în cazul punctului de lucru, prin predarea citației funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței identificat sub aspectul numelui prin actul de identitate, cu aplicarea semnăturii acestuia și ștampilei societății, potrivit art. 91 C. proc.

civ. Prin concluziile puse în cauză, pârâta a mai susținut și nelegala reprezentare a societății pârâte în fața primei instanțe de către consilierul juridic S.L., față de lipsa semnăturii pe împuternicirea de reprezentare juridică și faptul că ulterior aceasta a primit aceeași împuternicire de la societatea reclamantă. Sub acest aspect, s-a constatat însă că atât împuternicirea aflată la fila 105 cât și aceea aflată la fila 133 din dosarul de fond, sunt semnate și atestă exercitarea atribuției de reprezentare de către persoana menționată în mod distinct, în timpul judecății la prima instanță, respectiv după pronunțarea sentinței apelate, fără să existe indicii referitoare la o eventuală nelegalitate a reprezentării.

Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs pârâta SC N. & G.I. SRL BUCUREȘTI, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat desființarea ambelor hotărâri și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-pârâtă a susținut că ambele instanțe au pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1438 C. civ., având în vedere că notificarea prin care a fost anunțat concediul a fost afișată la ușa principală, însă adresa la care s-a făcut afișarea nu este adresa sediului social, ci o altă adresă, respectiv Str. C., bl. 20 și nu L20, așa cum era corect. Ca atare, procedura de comunicare a notificării de denunțare a contractului nu a fost îndeplinită cu respectarea normelor legale.

Recursul pârâtei SC N. & G.I. SRL este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție. Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie sa îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac. În speță, se constată că pârâta a criticat în apel sentința primei instanțe sub aspectul lipsei de procedură pentru termenul de judecată din 18 ianuarie 2011, când tribunalul a reținut cauza spre soluționare, urmare a preschimbării termenului de judecată stabilit pentru 15 martie 2011. Așa fiind, având în vedere că în apel nu s-a criticat sentința sub aspectul modului de soluționare a fondului cauzei, cu referire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1438 C. civ.

privind notificarea concediului, invocarea criticii direct în recurs este inadmisibilă, fiind o critică nouă, formulată omisso medio. În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, va fi obligată recurenta-pârâtă SC N. & G.I. SRL BUCUREȘTI la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (fila 15) către intimata-reclamantă SC A.T.C. SA BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N. & G.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 172A din 31 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta la 1.240 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.T.C. SA BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.