ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3813/2013

Asupra recursului de față, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI- a civilă, prin sentința civilă nr. 6423 din 11 mai 2012, a admis excepția de insuficientă timbrare și a anulat cererea formulată de reclamanta SC B. SA în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, cu motivarea că restrângerea pretențiilor de către reclamantă, conform cererii precizatoare depuse la termenul din 11 mai 2012 nu influențează valoarea taxei de timbru, astfel încât, față de prevederile art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit potrivit art. 20 alin. (2) se sancționează cu anularea acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 433/2012 de la 30 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta SC B. SA, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că refuzul isntanței de a lua act de precizarea formulată de reclamantă apare ca nejustificat, în condițiile în care timbrajul se calculează la valoarea declarată, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei decizii, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii ca nefondat a apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond, invocând dreot motive de nelegalitate disp.

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că restrângerea pretențiilor de către intimata-reclamantă nu putea influența taxa de timbru, raportat la disp. art. 20 din Legea nr. 146/1997, întrucât taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se lua în considerare reducerea ulterioară, iar, dacă la momentul înregistrării sale, acțiunea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal. Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, respectiv a art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat și, dacă aceasta nu a fost plătită în cuantumul legal la momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În aplicarea principiului disponibilității, legiuitorul a permis reclamantei dreptul de a-și mări sau micșora câtimea obiectului cererii, disp. art. 132 C. proc. civ. impunvând instanței învestite cu soluționarea cererii de chemare în judecată să dispună obligarea la achitarea taxei de timbru calculate prin raportare la cadrul procesual indicat de reclamantă- În același sens, art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede că, în cazul cererilor având ca obiect pretenții evaluabile în bani, taxa judiciară de timbru se va calcula prin raportare la obiectul cererii.

Conform art. 129 C. proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, în conformitate cu disp. art. 132 C. proc. civ., ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății. Or, în cauză, în conformitate cu disp. legale anterior menționate și cu principiile care guvernează procesul civil, Înalta Curte constată că reclamanta a procedat la micșorarea câtimii obiectului cererii și a timbrat corespunzător, la valoarea nou indicată, astfel încât, cum în mod corect a reținut și instanța de apel, taxa de timbru datorată ar putea deveni taxabilă fix sau nu ar fi datorată.

Legiuitorul a procedat în acest mod pentru a nu crea o situație incertă, care ar fi fost generată de împrejurarea în care, cu toate că reclamanta, până la prima zi de înfățișare, schimbă obiectul cererii de chemare în judecată, scăzând câtimea pretențiilor, taxa judiciară de timbru ar fi calculată și plătită la o valoare care nu reflectă și nu se raportează la câtimea obiectului cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții. Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București împotriva deciziei civile nr. 433/2012 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București împotriva deciziei civile nr. 433/2012 din 30 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 noiembrie 2013.