ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6339/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele SC T.E. SRL, SC E.E. SRL, SC I.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții M.M.P.A.F.M.

– D.A.P., au solicitat anularea adreselor prin care autoritatea a comunicat măsura de respingere a proiectelor depuse de către contestatoare în vederea acordării finanțării din Fondul pentru mediu, respectiv: adresa nr. 70038 din 24 martie 2010, adresa nr. 70039 din 24 martie 2010, adresa nr. 70042 din 24 martie 2010, adresa nr. 70043 din 24 martie 2010, adresa nr. 70044 din 24 martie 2010 și adresa nr. 70045 din 24 martie 2010; adresa nr. 19162 din 28 aprilie 2010, prin care autoritatea a respins contestația administrativă formulată de societățile reclamante împotriva adreselor menționate anterior, precum și obligarea autorității la reluarea procedurii de la etapa de evaluare și selectare a proiectului potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. d) și Anexa nr. 5 din Ghidul de finanțare.

Prin Sentința civilă nr. 5512 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâții M.M.P.A.F.M. – D.A.P., a anulat toate actele atacate și a dispus reluarea procedurii de evaluare și selectare a proiectului, conform legii și normelor legale în vigoare. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs pârâții M.M.P.A.F.M., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin Decizia nr. 4404 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat, ca netimbrate, recursurile formulate de M.M.P.A.F.M.

împotriva sentinței nr. 5512 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că cererile nu au fost timbrate, deși recurenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei datorate, astfel că este aplicabilă sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995. Raportat la motivele contestației în anulare, are caracter superfluu expunerea detaliată a aspectelor de drept substanțial ale raportului juridic dedus judecății în fond și în calea de atac a recursului. 2. Motivele invocate în contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 4404 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă A.F.M.

a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 C. proc. civ. Ca o chestiune prealabilă, contestatoarea susține că este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în temeiul prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În cadrul unei prime critici, se susține că decizia contestată a fost dată cu încălcarea prevederilor de ordine publică referitoare la procedura de citare, întrucât nu i-a fost comunicată citația pentru termenul din 30 octombrie 2012 cu mențiunea de a timbra recursul, fiind, astfel, în imposibilitate de a formula cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Printr-o a doua critică, subsumată ipotezei reglementate de art. 318 C. proc.

civ., contestatoarea susține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale întrucât, din eroare sau prin interpretarea greșită a prevederilor art. 2, art. 3 și art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005, ale H.G. nr. 1/2006 și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deși A.F.M. desfășoară activități de declarare, stabilire, verificare, colectare și control pentru sumele ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu, fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Primul motiv de contestație în anulare invocat de contestatoare este întemeiat pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora: „Art. 317. - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.” Sub aspectul acestui motiv, A.F.M. susține că, pentru termenul de judecată din 30 octombrie 2012, nu i-a fost comunicată citația cu mențiunea de a depune dovada achitării taxelor judiciare de timbru. Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că, la dosarul de recurs (10361/2/2010), este atașată „Dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010”, primită de A.F.M.

la data de 9 decembrie 2011, prin care instituția publică este citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei. Astfel fiind, între data primirii citației (9 decembrie 2011) și termenul de judecată din 30 octombrie 2012, se observă că A.F.M. a avut la dispoziție suficient timp pentru a formula, în sensul celor expuse în contestația în anulare, cerere de reexaminare a taxelor judiciare de timbru. A doua critică cuprinsă în contestația în anulare, relativă la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor privind taxele judiciare de timbru, este întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., conform cărora: „Art.

318. - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.” În esență, contestatoarea A.F.M. susține că este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în raport cu dispozițiile invocate în contestație. Este adevărat că A.F.M. desfășoară activități de declarare, stabilire, verificare, colectare și control pentru sumele ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și că, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 , „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac […] formulate de […] instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

În cauză, însă, așa cum se observă din expunerea anterioară a circumstanțelor cauzei, litigiul are ca obiect anularea unor adrese emise de A.F.M. referitoare la acordarea unei finanțări din Fondul pentru mediu, precum și obligarea autorității publice la reluarea procedurii de la etapa de evaluare și selectare a proiectului potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. d) și Anexa nr. 5 din Ghidul de finanțare. Cu alte cuvinte, demersul judiciar inițiat de societățile comerciale reclamante ar putea avea ca rezultat final acordarea unei finanțări din Fondul pentru mediu, operațiune echivalentă noțiunii de „cheltuieli publice”, iar nu noțiunii de „venituri publice” în sensul prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Sub acest aspect, operațiunea de acordare a unei finanțări din Fondul pentru mediu nu se circumscrie noțiunii de „venituri” în sensul prevederilor: - art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „venituri bugetare” sunt „resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte”; - art. 26 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, conform cărora „În înțelesul Legii nr. 146/1997, în categoria „venituri publice” se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin trezoreria statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor”.

În consecință, decizia ce formează obiectul contestației în anulare nu este, în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., rezultatul unei greșeli materiale, sub aspectul interpretării și aplicării eronate a prevederilor legale referitoare la taxele judiciare de timbru. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A.F.M. împotriva Deciziei nr. 4404 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.