ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6339/2013

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

27 octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantele SC T.E. SRL, SC E.E. SRL, SC I.C. S.R.L.,

în contradictoriu cu pârâții M.M.P.A.F.M. – D.A.P., au solicitat anularea

adreselor prin care autoritatea a comunicat măsura de respingere a proiectelor

depuse de către contestatoare în vederea acordării finanțării din Fondul pentru

mediu, respectiv: adresa nr. 70038 din 24 martie 2010, adresa nr. 70039 din 24

martie 2010, adresa nr. 70042 din 24 martie 2010, adresa nr. 70043 din 24

martie 2010, adresa nr. 70044 din 24 martie 2010 și adresa nr. 70045 din 24

martie 2010; adresa nr. 19162 din 28 aprilie 2010, prin care autoritatea a

respins contestația administrativă formulată de societățile reclamante

împotriva adreselor menționate anterior, precum și obligarea autorității la

reluarea procedurii de la etapa de evaluare și selectare a proiectului potrivit

dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. d) și Anexa nr. 5 din Ghidul de finanțare.

Prin Sentința civilă nr. 5512 din 30

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamante, în contradictoriu

cu pârâții M.M.P.A.F.M. – D.A.P., a anulat toate actele atacate și a dispus

reluarea procedurii de evaluare și selectare a proiectului, conform legii și

normelor legale în vigoare.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de apel au declarat recurs pârâții M.M.P.A.F.M., care a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 4404

din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal a anulat, ca netimbrate, recursurile

formulate de M.M.P.A.F.M. împotriva sentinței nr. 5512 din 30 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reținând, în esență, că cererile nu au fost timbrate, deși recurenții au fost

citați cu mențiunea achitării taxei datorate, astfel că este aplicabilă sancțiunea

prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din

O.G. nr. 32/1995.

Raportat la motivele contestației în

anulare, are caracter superfluu expunerea detaliată a aspectelor de drept

substanțial ale raportului juridic dedus judecății în fond și în calea de atac

a recursului.

anulare

Împotriva Deciziei nr. 4404 din 30

octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă A.F.M. a formulat contestație în

anulare, întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 C.

proc. civ.

Ca o chestiune prealabilă,

contestatoarea susține că este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în

temeiul prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

În cadrul unei prime critici, se

susține că decizia contestată a fost dată cu încălcarea prevederilor de ordine

publică referitoare la procedura de citare, întrucât nu i-a fost comunicată

citația pentru termenul din 30 octombrie 2012 cu mențiunea de a timbra

recursul, fiind, astfel, în imposibilitate de a formula cerere de reexaminare a

taxei judiciare de timbru.

Printr-o a doua critică, subsumată

ipotezei reglementate de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea susține că

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale întrucât, din eroare sau

prin interpretarea greșită a prevederilor art. 2, art. 3 și art. 12 alin. (1)

din O.U.G. nr. 196/2005, ale H.G. nr. 1/2006 și ale O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, deși A.F.M. desfășoară activități de declarare,

stabilire, verificare, colectare și control pentru sumele ce constituie venit

la bugetul Fondului pentru mediu, fiind scutită de plata taxelor judiciare de

timbru.

contestației în anulare

Examinând cauza și decizia atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este

nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Primul motiv de contestație în anulare

invocat de contestatoare este întemeiat pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ., conform cărora:

„Art. 317. - Hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos,

numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

1.

când procedura de chemare a părții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele

legii.”

Sub aspectul acestui motiv, A.F.M. susține

că, pentru termenul de judecată din 30 octombrie 2012, nu i-a fost comunicată

citația cu mențiunea de a depune dovada achitării taxelor judiciare de timbru.

Contrar susținerilor contestatoarei,

Înalta Curte constată că, la dosarul de recurs (10361/2/2010), este atașată

„Dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010”,

primită de A.F.M. la data de 9 decembrie 2011, prin care instituția publică

este citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2

lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei. Astfel fiind, între data

primirii citației (9 decembrie 2011) și termenul de judecată din 30 octombrie

2012, se observă că A.F.M. a avut la dispoziție suficient timp pentru a

formula, în sensul celor expuse în contestația în anulare, cerere de

reexaminare a taxelor judiciare de timbru.

A doua critică cuprinsă în contestația

în anulare, relativă la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor

privind taxele judiciare de timbru, este întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin.

(1) teza întâi C. proc. civ., conform cărora:

„Art. 318. - Hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.”

În esență, contestatoarea A.F.M. susține

că este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în raport cu dispozițiile

invocate în contestație.

Este adevărat că A.F.M. desfășoară

activități de declarare, stabilire, verificare, colectare și control pentru

sumele ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și că, potrivit art.

17 din

Legea nr. 146/1997

, „Sunt

scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de

atac […] formulate de […] instituții publice, indiferent de calitatea procesuală

a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

În cauză, însă, așa cum se observă din

expunerea anterioară a circumstanțelor cauzei, litigiul are ca obiect anularea

unor adrese emise de A.F.M. referitoare la acordarea unei finanțări din Fondul

pentru mediu, precum și obligarea autorității publice la reluarea procedurii de

la etapa de evaluare și selectare a proiectului potrivit dispozițiilor art. 15 alin.

(1) lit. d) și Anexa nr. 5 din Ghidul de finanțare.

Cu alte cuvinte, demersul judiciar inițiat

de societățile comerciale reclamante ar putea avea ca rezultat final acordarea

unei finanțări din Fondul pentru mediu, operațiune echivalentă noțiunii de

„cheltuieli publice”, iar nu noțiunii de „venituri publice” în sensul

prevederilor art. 17 din

Legea nr. 146/1997.

Sub acest aspect,

operațiunea de acordare a unei finanțări din Fondul pentru mediu nu se

circumscrie noțiunii de „venituri” în sensul prevederilor:

- art. 2 pct. 42 din

Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, conform

cărora „venituri bugetare” sunt „resursele bănești care se cuvin bugetelor

prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din

impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte”;

- art. 26 alin. (3) din Normele metodologice

pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, conform cărora „În

înțelesul Legii nr. 146/1997, în categoria „venituri publice” se includ:

veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor

locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de

asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din

rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin

trezoreria statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice/de

interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile

de aprobare a bugetelor”.

În consecință, decizia ce formează

obiectul contestației în anulare nu este, în sensul art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., rezultatul unei greșeli materiale, sub aspectul interpretării și

aplicării eronate a prevederilor legale referitoare la taxele judiciare de

timbru.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în

anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de A.F.M. împotriva Deciziei nr. 4404 din 30 octombrie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2013.