ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată reclamanta SC D.B.M.P. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.I.M.M.C.T.P.L. - D.G.F.C.I.M.M. anularea scrisorii de respingere a proiectului nr. R 125 din 20 noiembrie 2008 și a deciziei nr. 68 din 17 decembrie 2008 a Comitetului de soluționare a contestațiilor, obligarea pârâtei să procedeze la verificarea îndeplinirii criteriilor administrative de către reclamantă, suspendarea executării scrisorii de respingere a proiectului și a deciziei. Totodată, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a punctului 5 din capitolul III.2.1. completarea cererii de finanțare din Ghidul solicitantului, aprobat prin ordinul nr. 893 din 09 iulie 2008. Pârâta a prin întâmpinare a invocat excepția lipsei procedurii prealabile.

Pe această excepție, pârâta arată că actul administrativ este decizia 68 din 17 decembrie 2008 a Comitetului de soluționare a contestațiilor și nu scrisoarea de respingere administrativă. Prin sentința civilă nr. 2712 din 23 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile, a respins cererea de suspendare, a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată și de asemenea a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.B.M.P. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin scrisoarea nr. R125 pârâta a comunicat hotărârea de respingere a proiectului pentru neîndeplinirea unor criterii administrative.

Actul produce efecte juridice, fiind un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, iar acesta a fost contestat pe cale administrativă de reclamantă solicitându-se revocarea sa. Critica reclamantei se referă la cerința certificatului sus menționat pentru punctele de lucru. Instanța de fond a mai reținut că art. 32 alin. (7) invocat de reclamantă se referă la înregistrarea fiscală a punctului de lucru la organul fiscal din subordinea A.N.A.F. Aceste dispoziții legale sunt incluse în articolul privind cotele defalcate din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat. Obligația de înregistrare fiscală este reglementată la art. 72 C. proc. fisc. – O.G.

nr. 92/2003- „Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală". Este adevărat că înregistrarea fiscală nu este necesară decât in cazul prevăzut de art. 32 alin. (7) privind impozitul pe venit (dacă la punctul de lucru își desfășoară activitatea peste 5 salariați). Însă art. 32 alin. (7) se referă la un impozit ce se încasează la bugetul de stat. Or norma atacată de reclamantă cu excepția de nelegalitate se referă la certificatele de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor locale și altor venituri la bugetele locale. Având în vedere soluția ce se va pronunța pe excepția de nelegalitate, instanța de fond a constatat că nu este fondată nici critica de nelegalitate a scrisorii de respingere R125, cu privire la primul dintre criteriile administrative care nu a fost îndeplinit de reclamantă.

În ce privește cel de-al doilea criteriu – încadrarea societății în categoria microîntreprinderilor, s-a reținut că art. 4 din legea nr. 346/2004 clasifică în categoria microîntreprinderilor societățile care au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei. Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, or reclamanta are peste 2 milioane euro cifra de afaceri netă. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC D.B.M.P. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs s-au arătat în esență următoarele: Excepția de nelegalitate a pct. 5 din Cap. III.2.1.

Completare cerere finanțare a fost greșit soluționată. Sentința atacată este netemeinică deoarece în considerentele hotărârii sunt motive contradictorii iar hotărârea este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză. - măsura de respingere a proiectului nr. 125 din 20 noiembrie 2008, este nelegală pentru punctul de lucru de la Mihăilești, județul Giurgiu deoarece conform certificatului de atestare pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale, eliberat de către Primăria orașului Mihăilești, la solicitarea proprietarilor terenului închiriat, pentru acest teren nu există debite neachitate. Instanța de fond a constatat greșit obligația recurentei de a depune declarații fiscale la autoritățile administrației locale în raza căreia se afla punctul de lucru, ori recurenta încă nu are angajați salariați pentru activitatea de la punctul de lucru din orașul Mihăilești - nefiind incidente prevederile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006.

Cum nu desfășoară activitate la punctul de lucru, consideră recurenta că nu există bază legală pentru taxele arătate ca fiind datorate bugetului de stat. - Și in ceea ce privește încadrarea societății recurente la categoria întreprinderilor mici sau microintreprinderi instanța de fond în mod greșit a apreciat că recurenta care are o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de Euro se încadrează la categoria microintreprinderilor. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte asupra cererii de recurs, constată că este nefondată având în vedere următoarele considerente: - Cu privire la excepția de nelegalitate punct 5 din Capitolul III.

2.1. – Completarea cererii de finanțare din Ghidul solicitantului, aceasta a fost soluționată corect de instanța de fond. Astfel, această prevedere se referă la certificatul de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor și taxelor locale și care sunt eliberate de Direcțiile de impozite în a căror rază teritorială și găsește sediul solicitantul pentru sediul social și pentru punctele de lucru menționate în certificatul constatator. Art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale prevede obligativitatea înregistrării fiscale ca plătitor de impozit pe venituri din salarii și de venituri asimilate salariilor a punctelor de lucru cu minim 5 salariați și nu declararea înființării punctelor de lucru.

Înființarea punctelor de lucru se declară în termenul prevăzut de art. 74 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. Punctul de lucru reprezintă un centru de activitate al plătitorului de impozite și taxe și este necesară depunerea declarației fiscale la Direcțiile locale de taxe și impozite în a cărei rază teritorială se află punctul de lucru, chiar dacă nu există 5 angajați. Cum instanța de fond a soluționat și interpretat corect dispozițiile legale amintite mai sus, acest motiv de recurs va fi respins. - Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs și calificarea societății recurente drept microintreprindere se constată că recurenta avea în anul 2007 un număr de 8 salariați și o cifră netă de afaceri de 9.910,81 mii lei – adică peste 2 milioane Euro.

Cum art. 4 din Legea nr. 346/2004 – clasifică drept microintreprindere societățile care au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane Euro – rezultă că recurenta având cifra de afaceri peste 2 milioane și nu până la 2 milioane Euro, se încadrează în această categorie. Aceasta nu poate fi întreprindere mică pentru că nu realizează 10 milioane Euro cifra de afaceri. Față de cele reținute mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.B.M.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 2712 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.