ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6

februarie 2008 reclamanții

A.I., D.C., A.A., A.C. și R.E. au chemat în judecată pe

pârâta

S.G.C.

pentru ca prin hotărârea pe care urma să o pronunțe, instanța să constate

nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor SC S. SA nr. 67

din 2 iunie 2006 prin care a fost înstrăinată suprafața de teren de 2.805 mp

situat în Drăgășani str. Traian.

Judecătoria Drăgășani

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea cauzei în

favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială, invocând dispozițiile art. 2 pct.

1 lit. a) teza a II-a C. proc. civ., așa cum, rezultă din sentința civilă nr. 815

din 26 martie 2008.

Judecând cauza

Tribunalul Vâlcea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea ca lipsită de interes, reținând prin sentința nr. 982 din 15

septembrie 2008 că din hotărârea atacată nu rezultă că s-a adoptat vreo măsură

contrară legii, dimpotrivă, hotărârea nu redă decât aplicația particulară a

normei legale care reglementează transmisiunea patrimoniului, prin hotărârea

care face obiectul litigiului făcându-se mențiunea doar cu privire la

transmiterea universală a patrimoniului către unicul asociat, respectiv pârâta

din cauza de față, transmisiune reglementată de art. 236 din Legea nr. 31/1990

ca un caz particular în cazul societăților comerciale cu răspundere limitată și

cu asociat unic și ca urmare reclamanții pot să-și exercite drepturile

rezultate prin hotărârile judecătorești pronunțate, direct împotriva

succesorului universal al pârâtei din acțiunea în revendicare și în aceasta

rezidă lipsa de interes a promovării acțiunii în constatarea nulității

hotărârii atacate, având în vedere și că prin sentința nr. 218 din 13 noiembrie

2001 Tribunalul Vâlcea a admis în parte acțiunea reclamanților obligând-o pe SC

S. SA să predea acestora terenul în suprafață de 2.805 mp situat în Drăgășani

str. Traian, apelul împotriva acestei sentințe fiind respins de Curtea de Apel

Ploiești, recursul fiind anulat prin decizia nr. 5957 din 21 septembrie 2007 de

Înalta Curte de Casație și Justiție care a reținut că recurenta nu are

capacitate de folosință fiind dizolvată și radiată din Registrul Comerțului din

data de 22 septembrie 2006. Urmare acestor hotărâri acționarul unic al SC S. SA

a hotărât prin Hotărârea A.G.A. nr. 67 din 2 iunie 2006 modificarea societății

cu răspundere limitată și prin aceeași hotărâre s-a luat măsura dizolvării

anticipate a societății și transmisiunea universală a patrimoniului către

asociatul unic S.G.C., pârâta din cauza de față.

Împotriva acestei

sentințe reclamanții au declarat apel care a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 18/A-C din 4 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Prin aceeași hotărâre

a fost respinsă și cererea de aderare la apel formulată de intimata pârâtă S.G.C.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că desființarea Hotărârii A.G.A. care face

obiectul prezentei acțiuni nu poate avea efect asupra vieții societății

comerciale și asupra patrimoniului acesteia, în sensul că nu poate aduce la

viață juridică societatea pentru ca aceasta să redobândească patrimoniul

inițial, respectiv imobilul în discuție, iar în legătură cu calitatea

procesuală a pârâtei a apreciat că aceasta a fost chemată în judecată în

calitatea sa anterioară de unic asociat al societății comerciale pentru care a

decis dizolvarea anticipată și în calitatea sa actuală de detentor al bunului

imobil pentru care reclamanții opun dreptul lor de proprietate, având astfel

calitate procesuală.

Cu privire la cererea

de aderare la apel prin care pârâta a urmărit să schimbe soluția primei

instanțe în privința primirii unui alt „fine de neprimire” decât lipsa de

interes, Curtea a reținut că acțiunea de față nu a fost determinată de

nemulțumirea reclamanților ca și creditori sociali față de măsura dizolvării în

sine și de consecința neacoperirii creanței lor împotriva societății

comerciale, pentru a formula opoziție potrivit art. 61 alin. (1) și art. 62 din

Legea nr. 31/1990.

Pârâta S.G.C. a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel invocând art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea și interpretarea

greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (1) și art. 62 din

Legea nr. 31/1990, instanța făcând abstracție de împrejurarea că au fost

invocate prevederile art. 234 din Legea nr. 31/1990 din care rezultă că

opoziția la dizolvarea anticipată a societății trebuie formulată de orice parte

care pretinde că i-ar fi vătămate drepturile, indiferent dacă dreptul pretins

vătămat este unul de creanță sau de altă natură rezultând că terții care se

consideră vătămați prin dizolvarea anticipată a societății nu pot cere

desființarea hotărârii de dizolvare ci se pot doar opune ca efectele acesteia

să se producă față de ei până când drepturile lor nu au fost satisfăcute,

astfel că acțiunea este inadmisibilă.

La data de 15

februarie 2010 intimații reclamanți au invocat excepția inadmisibilității

recursului și excepția lipsei de interes a recursului susținând că potrivit art.

293 C. proc. civ. apelul incidental depinde de apelul principal, că dacă

apelantul principal își retrage apelul sau dacă este respins ca tardiv,

inadmisibil, ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului,

aderarea la apel rămâne fără efect și că potrivit tezei finale a articolului

menționat mai sus în cazul în care aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de

apel se consideră apel principal ceea ce nu este cazul în speță.

Cu privire la cea

de-a doua excepție a susținut că recursul este lipsit de interes întrucât

partea care a exercitat recursul trebuie să justifice interesul de a ataca

sentința respectivă și poate avea un asemenea interes numai partea care a căzut

în pretenții sau moștenitorii acesteia, pârâta recurentă necăzând în pretenții

întrucât acțiunea a fost respinsă și astfel nu justifică un interes legitim pentru

formularea căii de atac.

La data de 28 aprilie

2010 recurenta pârâtă S.G.C. a formulat note scrise și a susținut că prin

procesul verbal din 30 noiembrie 2009 a fost executată sentința nr. 218/2001 a

Tribunalului Vâlcea, reclamanții dobândind bunul în cauză, astfel că urmează a

se aprecia dacă acțiunea și implicit calea de atac mai prezintă obiect având în

vedere aceeași situație: punerea în executare a sentinței care constituie titlu

executoriu al reclamanților.

Conform art. 137 C.

proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și

asupra celor de fond, care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în

fond a pricinii, motiv pentru care se vor analiza excepțiile invocate de

intimații reclamanți.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității recursului Curtea constată că aceasta este nefondată

urmând a fi respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform art. 293 alin.

(1) C. proc. civ. intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de

apel să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie,

care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, cererea urmând a se face

până la prima zi de înfățișare.

Alin. (2) al

aceluiași articol reglementează situația cererii de aderare la apel în situația

în care apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca

tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea

fondului, în sensul că apelul rămâne fără efecte și numai în situația în care

aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, aceasta se consideră apel

principal.

Conform art. 299 alin.

(1) C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională.

Ca urmare textul art.

299 alin. (1) C. proc. civ. nu face distincție cu privire la atacarea

hotărârilor date în apel ca urmare a formulării cererii de aderare la apel,

împrejurare față de care se constată că partea nu era împiedicată de vreo

dispoziție legală pentru exercitarea căii de atac împotriva hotărârii

pronunțată în apel ca urmare a apelului exercitat de către reclamanți și a

cererii de aderare la apel formulată de pârâtă, constatându-se astfel că nu

poate fi reținută excepția inadmisibilității recursului pentru acest motiv.

Se va admite însă

excepția lipsei de interes în promovarea recursului formulată de intimații

reclamanți întrucât prin hotărârea atacată a fost respins apelul declarat de

recurenți, sentința prin care a fost respinsă acțiunea acestora fiind menținută,

astfel că aceasta nu a căzut în pretenții.

Mai mult, prin notele

scrise formulate de către recurentă, aceasta a precizat că sentința civilă nr. 218/2001

a Tribunalului Vâlcea a fost pusă în executare motiv pentru care a solicitat

instanței să aprecieze dacă acțiunea și implicit calea de atac mai prezintă

obiect, astfel încât se constată că recurenta nu are interes în schimbarea

soluției pe care o atacă și care-i profită.

În consecință, Curtea

va admite excepția și va constata că recursul declarat de pârâta S.G.C. este

lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

inadmisibilității recursului invocată de intimații reclamanți

A.I., D.C., A.A., A.C.

și R.E.

Admite excepția

lipsei de interes a recurentei invocată de aceiași intimați reclamanți și

respinge recursul declarat de pârâta S.G.C. împotriva Deciziei nr. 18/A-C din 4

martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2010.