ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 februarie 2008 reclamanții A.I., D.C., A.A., A.C. și R.E. au chemat în judecată pe pârâta S.G.C. pentru ca prin hotărârea pe care urma să o pronunțe, instanța să constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor SC S. SA nr. 67 din 2 iunie 2006 prin care a fost înstrăinată suprafața de teren de 2.805 mp situat în Drăgășani str. Traian. Judecătoria Drăgășani a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială, invocând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

civ., așa cum, rezultă din sentința civilă nr. 815 din 26 martie 2008. Judecând cauza Tribunalul Vâlcea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca lipsită de interes, reținând prin sentința nr. 982 din 15 septembrie 2008 că din hotărârea atacată nu rezultă că s-a adoptat vreo măsură contrară legii, dimpotrivă, hotărârea nu redă decât aplicația particulară a normei legale care reglementează transmisiunea patrimoniului, prin hotărârea care face obiectul litigiului făcându-se mențiunea doar cu privire la transmiterea universală a patrimoniului către unicul asociat, respectiv pârâta din cauza de față, transmisiune reglementată de art. 236 din Legea nr. 31/1990 ca un caz particular în cazul societăților comerciale cu răspundere limitată și cu asociat unic și ca urmare reclamanții pot să-și exercite drepturile rezultate prin hotărârile judecătorești pronunțate, direct împotriva succesorului universal al pârâtei din acțiunea în revendicare și în aceasta rezidă lipsa de interes a promovării acțiunii în constatarea nulității hotărârii atacate, având în vedere și că prin sentința nr. 218 din 13 noiembrie 2001 Tribunalul Vâlcea a admis în parte acțiunea reclamanților obligând-o pe SC S. SA să predea acestora terenul în suprafață de 2.805 mp situat în Drăgășani str. Traian, apelul împotriva acestei sentințe fiind respins de Curtea de Apel Ploiești,

recursul fiind anulat prin decizia nr. 5957 din 21 septembrie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție care a reținut că recurenta nu are capacitate de folosință fiind dizolvată și radiată din Registrul Comerțului din data de 22 septembrie 2006. Urmare acestor hotărâri acționarul unic al SC S. SA a hotărât prin Hotărârea A.G.A. nr. 67 din 2 iunie 2006 modificarea societății cu răspundere limitată și prin aceeași hotărâre s-a luat măsura dizolvării anticipate a societății și transmisiunea universală a patrimoniului către asociatul unic S.G.C., pârâta din cauza de față. Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat apel care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 18/A-C din 4 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă și cererea de aderare la apel formulată de intimata pârâtă S.G.C. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că desființarea Hotărârii A.G.A. care face obiectul prezentei acțiuni nu poate avea efect asupra vieții societății comerciale și asupra patrimoniului acesteia, în sensul că nu poate aduce la viață juridică societatea pentru ca aceasta să redobândească patrimoniul inițial, respectiv imobilul în discuție, iar în legătură cu calitatea procesuală a pârâtei a apreciat că aceasta a fost chemată în judecată în calitatea sa anterioară de unic asociat al societății comerciale pentru care a decis dizolvarea anticipată și în calitatea sa actuală de detentor al bunului imobil pentru care reclamanții opun dreptul lor de proprietate, având astfel calitate procesuală.

Cu privire la cererea de aderare la apel prin care pârâta a urmărit să schimbe soluția primei instanțe în privința primirii unui alt „fine de neprimire” decât lipsa de interes, Curtea a reținut că acțiunea de față nu a fost determinată de nemulțumirea reclamanților ca și creditori sociali față de măsura dizolvării în sine și de consecința neacoperirii creanței lor împotriva societății comerciale, pentru a formula opoziție potrivit art. 61 alin. (1) și art. 62 din Legea nr. 31/1990. Pârâta S.G.C. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (1) și art. 62 din Legea nr. 31/1990, instanța făcând abstracție de împrejurarea că au fost invocate prevederile art. 234 din Legea nr. 31/1990 din care rezultă că opoziția la dizolvarea anticipată a societății trebuie formulată de orice parte care pretinde că i-ar fi vătămate drepturile, indiferent dacă dreptul pretins vătămat este unul de creanță sau de altă natură rezultând că terții care se consideră vătămați prin dizolvarea anticipată a societății nu pot cere desființarea hotărârii de dizolvare ci se pot doar opune ca efectele acesteia să se producă față de ei până când drepturile lor nu au fost satisfăcute, astfel că acțiunea este inadmisibilă.

La data de 15 februarie 2010 intimații reclamanți au invocat excepția inadmisibilității recursului și excepția lipsei de interes a recursului susținând că potrivit art. 293 C. proc. civ. apelul incidental depinde de apelul principal, că dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă este respins ca tardiv, inadmisibil, ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel rămâne fără efect și că potrivit tezei finale a articolului menționat mai sus în cazul în care aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel se consideră apel principal ceea ce nu este cazul în speță.

Cu privire la cea de-a doua excepție a susținut că recursul este lipsit de interes întrucât partea care a exercitat recursul trebuie să justifice interesul de a ataca sentința respectivă și poate avea un asemenea interes numai partea care a căzut în pretenții sau moștenitorii acesteia, pârâta recurentă necăzând în pretenții întrucât acțiunea a fost respinsă și astfel nu justifică un interes legitim pentru formularea căii de atac. La data de 28 aprilie 2010 recurenta pârâtă S.G.C. a formulat note scrise și a susținut că prin procesul verbal din 30 noiembrie 2009 a fost executată sentința nr. 218/2001 a Tribunalului Vâlcea, reclamanții dobândind bunul în cauză, astfel că urmează a se aprecia dacă acțiunea și implicit calea de atac mai prezintă obiect având în vedere aceeași situație: punerea în executare a sentinței care constituie titlu executoriu al reclamanților.

Conform art. 137 C. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care se vor analiza excepțiile invocate de intimații reclamanți. În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului Curtea constată că aceasta este nefondată urmând a fi respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Conform art. 293 alin. (1) C. proc. civ. intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, cererea urmând a se face până la prima zi de înfățișare.

Alin. (2) al aceluiași articol reglementează situația cererii de aderare la apel în situația în care apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, în sensul că apelul rămâne fără efecte și numai în situația în care aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, aceasta se consideră apel principal. Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Ca urmare textul art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

nu face distincție cu privire la atacarea hotărârilor date în apel ca urmare a formulării cererii de aderare la apel, împrejurare față de care se constată că partea nu era împiedicată de vreo dispoziție legală pentru exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunțată în apel ca urmare a apelului exercitat de către reclamanți și a cererii de aderare la apel formulată de pârâtă, constatându-se astfel că nu poate fi reținută excepția inadmisibilității recursului pentru acest motiv. Se va admite însă excepția lipsei de interes în promovarea recursului formulată de intimații reclamanți întrucât prin hotărârea atacată a fost respins apelul declarat de recurenți, sentința prin care a fost respinsă acțiunea acestora fiind menținută, astfel că aceasta nu a căzut în pretenții.

Mai mult, prin notele scrise formulate de către recurentă, aceasta a precizat că sentința civilă nr. 218/2001 a Tribunalului Vâlcea a fost pusă în executare motiv pentru care a solicitat instanței să aprecieze dacă acțiunea și implicit calea de atac mai prezintă obiect, astfel încât se constată că recurenta nu are interes în schimbarea soluției pe care o atacă și care-i profită. În consecință, Curtea va admite excepția și va constata că recursul declarat de pârâta S.G.C. este lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimații reclamanți A.I., D.C., A.A., A.C. și R.E. Admite excepția lipsei de interes a recurentei invocată de aceiași intimați reclamanți și respinge recursul declarat de pârâta S.G.C. împotriva Deciziei nr. 18/A-C din 4 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.