ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4924/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4182/120/2010,

reclamantul D.I. a chemat în judecată pe pârâtele C.A.S. Dâmbovița și C.N.A.S.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie anulate măsura dispusă

prin raportul de control al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010, ca nelegală, ca și dispoziția

de imputare din 1 iulie 2010, ca neîntemeiată și să fie exonerat de la plata

sumei de 1.800 RON. Totodată s-a solicitat și suspendarea executării dispoziției

de imputare din 1 iulie 2010, până la soluționarea pe fond a cauzei.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în anul universitar 2008-2009, a urmat cursul de master

postuniversitar „Auditul entităților publice și private”, finanțat de C.A.S.

Dâmbovița, conform prevederilor art. 50 și art. 51 din Legea nr. 188/1999 și H.G.

nr. 1066/2008, în baza referatului aprobat de conducerea instituției și vizat

pentru legalitate de compartimentul juridic.

A învederat

reclamantul că studiile urmate a căror valoare i se impută sunt studii

postuniversitare de master și nu studii universitare de master ciclu II, cum

eronat s-a interpretat și reținut în raportul de control al C.N.A.S. din 1

aprilie 2010.

În conformitate cu prevederile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate

a măsurii dispuse în raportul de control al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010, raportat

pe de-o parte la prevederile cuprinse în Legea învățământului nr. 84/1995, republicată

în 1999, cu modificările și completările ulterioare, lege care prevede masteratul

ca fiind curs postuniversitar, forma de perfecționare a pregătirii profesionale,

iar pe de altă parte, raportat la „Metodologia organizării și desfășurării concursului

de admitere la studii universitare și postuniversitare de masterat în învățământul

superior pentru anul universitar 2008/2009” a Ministerului Educației, Cercetării

și Tineretului, Universitatea V. Târgoviște.

În motivarea excepției,

a arătat că potrivit acestei metodologii, Universitatea V. Târgoviște a organizat

concurs de admitere în anul universitar 2008/2009 atât pentru ciclul II de studii

universitare de master (conform Legii nr. 288/2004), cât și admitere la studii postuniversitare

de masterat (conform Legii învățământului nr. 84/1995).

A mai arătat reclamantul

că măsura dispusă prin raportul de control din 1 aprilie 2010, care a avut drept

consecință emiterea dispoziției de imputare din 1 iulie 2010, a avut la bază o interpretare

greșită a legii, prin confuzia studiilor universitare de master cu cele postuniversitare

de master, care, potrivit Legii nr. 84/1995, constituie o formă de perfecționare

a pregătirii profesionale, finanțarea cursului postuniversitar de master fiind în

acord cu prevederile art. 52 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificări

și completări ulterioare.

fond

Prin sentința nr. 1447

din 30 noiembrie 2010, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând incidența dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința nr. 12 din

17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a raportului de control

al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010, invocată de reclamantul D.I. și ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost aceasta precizată, în contradictoriu

cu pârâtele Casa de asigurări de sănătate Dâmbovița și C.N.A.S.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că problema ce se impune a fi dezlegată în speța

de față este dacă masteratul urmat de reclamant echivalează cu studii postuniversitare

sau are natura unor studii universitare.

Astfel, potrivit art.

3 din H.G. nr. 404/2006 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare

de master, studiile master reprezintă ciclul II al studiilor universitare, iar potrivit

art. 52 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, nu constituie

forme de perfecționare profesională și nu pot fi finanțate din bugetul de stat,

studiile universitare.

În acest context, instanța

a reținut că, în mod legal i s-a imputat reclamantului suma de 1.800 RON achitată

din bugetul C.A.S. Dâmbovița pentru efectuarea masteratului „Auditul entităților

publice și private”, cât timp actul normativ special prevede clar că acestea reprezintă

ciclul II al studiilor universitare.

Față de dispozițiile

art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța a respins

ca neîntemeiată și excepția de nelegalitate invocată, deoarece raportul de control

al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010 s-a întocmit cu respectarea dispozițiilor legale

aplicabile în cauză.

înfățișate de recurentul D.I.

În termen legal împotriva

hotărârii primei instanțe ale cărei considerente au fost succint prezentate, a formulat

recurs reclamantul D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printr-o primă critică

recurentul a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că raportul de

control al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010 nu reprezintă un act administrativ în sensul

art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu-i sunt aplicabile prevederile

art. 4 din această lege, acesta având natura juridică a unui act preparator. S-a

mai arătat că totuși măsura dispusă prin același raport de control al C.N.A.S.,

prin raportare la textele legale incidente, este întemeiată dată fiind reglementarea

cuprinsă în Legea nr. 288/2004 potrivit cu care studiile universitare sunt organizate

pe 3 cicluri, fiecare având un regim distinct.

În fine, recurentul a

mai susținut că prevederile legale în materie demonstrează că există o delimitare

clară între studiile universitare și cele de masterat, acestea din urmă având caracter

de studii post universitare, în sensul arătat și în art. 52 din Legea nr. 188/2009,

astfel că și sub acest aspect instanța de fond a realizat o greșită aplicare a legii.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată

și actele dosarului prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și raportat

la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține

că nu subzistă în cauză nici un motiv de natură a atrage fie casarea, fie modificarea

hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare înfățișate.

Primul motiv de recurs

vizând modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției de nelegalitate

a măsurii dispusă prin raportul de control al C.N.A.S. nu este întemeiat în sensul

și pentru considerentele ce urmează a substitui motivația soluției primei instanțe

pe acest aspect, apreciată a fi principial corectă în ceea ce privește respingerea

excepției de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Independent de argumentele

și criticile contradictorii formulate de recurent care, pe de-o parte susține că

raportul de control al C.N.A.S. nu este un act administrativ, iar pe de alta, afirmă

că totuși măsura ce face parte integrantă din acest raport poate forma obiectul

excepției de nelegalitate în condițiile Legii nr. 554/2004, republicată, Înalta

Curte reține că respectiva excepție invocată, se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă

și nu ca netemeiată.

Excepția invocată de recurentul-reclamant

în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/204 nu era admisibilă în condițiile în care

aceasta a fost ridicată de reclamant în cadrul acțiunii al cărei obiect viza, inter

alia, dar în mod direct chiar anularea aceluiași act, respectiv a aceleiași măsuri

ce a stat la baza emiterii dispoziției de imputare din 1 iulie 2010, a cărei anulare

a fost de asemenea solicitată.

Astfel cum constant a

reținut Înalta Curte în jurisprudența sa, examinarea actului pe cale directă exclude

controlul judecătoresc și pe calea indirectă, a excepției de nelegalitate.

Concluzionând pe acest

aspect, Înalta Curte arată că și în condițiile în care cu privire la măsura dispusă

prin actul de control arătat, recurentul-reclamant ar fi invocat numai excepția

de nelegalitate, fără a solicita concomitent și anularea acesteia, soluția legală

ce se impunea a fi pronunțată era aceea de respingere ca inadmisibilă a excepției

ridicate, dată fiind natura de act preparator și nu de act administrativ, în sensul

art. 4 cu referire a art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, și cum de altfel a învederat

recurentul-reclamant.

Nici celelalte critici

formulate de recurent nu sunt fondate și de natură a atrage modificarea sentinței

atacate.

Prima instanță, identificând

corect problema de drept ce se impunea a fi clarificată în cauză, respectiv natura

postuniversitară sau universitară a studiilor de master, a determinat cu justețe,

în aplicarea prevederilor legale incidente, că masteratul făcut de reclamant reprezintă

ciclul II al studiilor universitare și ca atare potrivit art. 52 din Legea nr. 188/1999

nu putea fi finanțat din bugetul de stat.

H.G. nr. 404/2006, privind

organizarea și desfășurarea studiilor universitare de masterat, reglementând cadrul

general al acestor studii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004, privind

organizarea studiilor universitare, cu modificările ulterioare și ale O.U.G.

nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației statuează cu claritate în sensul

că studiile de masterat reprezintă ciclul II al studiilor universitare, fiind și

o etapă obligatorie pentru studiile doctorale.

În raport de această normă

legală incidentă în cauză, împrejurarea că Universitatea V. din Târgoviște, unde

recurentul a urmat studiile de master, le-a intitulat „studii postuniversitare de

masterat”, astfel cum rezultă din contractul încheiat la 14 noiembrie 2008, apare

ca lipsită de relevanță din perspectiva calificării juridice prevăzută în cuprinsul

textelor de lege sus arătate.

Ca atare, Înalta Curte

apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că dispoziția de imputare a

sumei reprezentând contravaloarea cursului de master urmat de recurent a fost emisă

cu respectarea reglementărilor incidente, fiind deci neîntemeiată solicitarea de

anulare a acesteia.

Față de toate cele mai

sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte ca respinge

ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de recurentul D.I. împotriva sentinței nr. 12 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2011.