ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4924/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4182/120/2010, reclamantul D.I. a chemat în judecată pe pârâtele C.A.S. Dâmbovița și C.N.A.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie anulate măsura dispusă prin raportul de control al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010, ca nelegală, ca și dispoziția de imputare din 1 iulie 2010, ca neîntemeiată și să fie exonerat de la plata sumei de 1.800 RON. Totodată s-a solicitat și suspendarea executării dispoziției de imputare din 1 iulie 2010, până la soluționarea pe fond a cauzei. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul universitar 2008-2009, a urmat cursul de master postuniversitar „Auditul entităților publice și private”, finanțat de C.A.S.

Dâmbovița, conform prevederilor art. 50 și art. 51 din Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 1066/2008, în baza referatului aprobat de conducerea instituției și vizat pentru legalitate de compartimentul juridic. A învederat reclamantul că studiile urmate a căror valoare i se impută sunt studii postuniversitare de master și nu studii universitare de master ciclu II, cum eronat s-a interpretat și reținut în raportul de control al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010. În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a măsurii dispuse în raportul de control al C.N.A.S.

din 1 aprilie 2010, raportat pe de-o parte la prevederile cuprinse în Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în 1999, cu modificările și completările ulterioare, lege care prevede masteratul ca fiind curs postuniversitar, forma de perfecționare a pregătirii profesionale, iar pe de altă parte, raportat la „Metodologia organizării și desfășurării concursului de admitere la studii universitare și postuniversitare de masterat în învățământul superior pentru anul universitar 2008/2009” a Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, Universitatea V. Târgoviște. În motivarea excepției, a arătat că potrivit acestei metodologii, Universitatea V. Târgoviște a organizat concurs de admitere în anul universitar 2008/2009 atât pentru ciclul II de studii universitare de master (conform Legii nr. 288/2004), cât și admitere la studii postuniversitare de masterat (conform Legii învățământului nr. 84/1995).

A mai arătat reclamantul că măsura dispusă prin raportul de control din 1 aprilie 2010, care a avut drept consecință emiterea dispoziției de imputare din 1 iulie 2010, a avut la bază o interpretare greșită a legii, prin confuzia studiilor universitare de master cu cele postuniversitare de master, care, potrivit Legii nr. 84/1995, constituie o formă de perfecționare a pregătirii profesionale, finanțarea cursului postuniversitar de master fiind în acord cu prevederile art. 52 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificări și completări ulterioare. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1447 din 30 noiembrie 2010, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința nr. 12 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a raportului de control al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010, invocată de reclamantul D.I. și ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost aceasta precizată, în contradictoriu cu pârâtele Casa de asigurări de sănătate Dâmbovița și C.N.A.S. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că problema ce se impune a fi dezlegată în speța de față este dacă masteratul urmat de reclamant echivalează cu studii postuniversitare sau are natura unor studii universitare. Astfel, potrivit art. 3 din H.G.

nr. 404/2006 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de master, studiile master reprezintă ciclul II al studiilor universitare, iar potrivit art. 52 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, nu constituie forme de perfecționare profesională și nu pot fi finanțate din bugetul de stat, studiile universitare. În acest context, instanța a reținut că, în mod legal i s-a imputat reclamantului suma de 1.800 RON achitată din bugetul C.A.S. Dâmbovița pentru efectuarea masteratului „Auditul entităților publice și private”, cât timp actul normativ special prevede clar că acestea reprezintă ciclul II al studiilor universitare. Față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța a respins ca neîntemeiată și excepția de nelegalitate invocată, deoarece raportul de control al C.N.A.S.

din 1 aprilie 2010 s-a întocmit cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurentul D.I. În termen legal împotriva hotărârii primei instanțe ale cărei considerente au fost succint prezentate, a formulat recurs reclamantul D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Printr-o primă critică recurentul a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că raportul de control al C.N.A.S. din 1 aprilie 2010 nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu-i sunt aplicabile prevederile art. 4 din această lege, acesta având natura juridică a unui act preparator. S-a mai arătat că totuși măsura dispusă prin același raport de control al C.N.A.S., prin raportare la textele legale incidente, este întemeiată dată fiind reglementarea cuprinsă în Legea nr. 288/2004 potrivit cu care studiile universitare sunt organizate pe 3 cicluri, fiecare având un regim distinct.

În fine, recurentul a mai susținut că prevederile legale în materie demonstrează că există o delimitare clară între studiile universitare și cele de masterat, acestea din urmă având caracter de studii post universitare, în sensul arătat și în art. 52 din Legea nr. 188/2009, astfel că și sub acest aspect instanța de fond a realizat o greșită aplicare a legii. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată și actele dosarului prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare înfățișate.

Primul motiv de recurs vizând modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției de nelegalitate a măsurii dispusă prin raportul de control al C.N.A.S. nu este întemeiat în sensul și pentru considerentele ce urmează a substitui motivația soluției primei instanțe pe acest aspect, apreciată a fi principial corectă în ceea ce privește respingerea excepției de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. Independent de argumentele și criticile contradictorii formulate de recurent care, pe de-o parte susține că raportul de control al C.N.A.S. nu este un act administrativ, iar pe de alta, afirmă că totuși măsura ce face parte integrantă din acest raport poate forma obiectul excepției de nelegalitate în condițiile Legii nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte reține că respectiva excepție invocată, se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă și nu ca netemeiată.

Excepția invocată de recurentul-reclamant în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/204 nu era admisibilă în condițiile în care aceasta a fost ridicată de reclamant în cadrul acțiunii al cărei obiect viza, inter alia, dar în mod direct chiar anularea aceluiași act, respectiv a aceleiași măsuri ce a stat la baza emiterii dispoziției de imputare din 1 iulie 2010, a cărei anulare a fost de asemenea solicitată. Astfel cum constant a reținut Înalta Curte în jurisprudența sa, examinarea actului pe cale directă exclude controlul judecătoresc și pe calea indirectă, a excepției de nelegalitate.

Concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte arată că și în condițiile în care cu privire la măsura dispusă prin actul de control arătat, recurentul-reclamant ar fi invocat numai excepția de nelegalitate, fără a solicita concomitent și anularea acesteia, soluția legală ce se impunea a fi pronunțată era aceea de respingere ca inadmisibilă a excepției ridicate, dată fiind natura de act preparator și nu de act administrativ, în sensul art. 4 cu referire a art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, și cum de altfel a învederat recurentul-reclamant. Nici celelalte critici formulate de recurent nu sunt fondate și de natură a atrage modificarea sentinței atacate.

Prima instanță, identificând corect problema de drept ce se impunea a fi clarificată în cauză, respectiv natura postuniversitară sau universitară a studiilor de master, a determinat cu justețe, în aplicarea prevederilor legale incidente, că masteratul făcut de reclamant reprezintă ciclul II al studiilor universitare și ca atare potrivit art. 52 din Legea nr. 188/1999 nu putea fi finanțat din bugetul de stat. H.G. nr. 404/2006, privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de masterat, reglementând cadrul general al acestor studii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004, privind organizarea studiilor universitare, cu modificările ulterioare și ale O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației statuează cu claritate în sensul că studiile de masterat reprezintă ciclul II al studiilor universitare, fiind și o etapă obligatorie pentru studiile doctorale.

În raport de această normă legală incidentă în cauză, împrejurarea că Universitatea V. din Târgoviște, unde recurentul a urmat studiile de master, le-a intitulat „studii postuniversitare de masterat”, astfel cum rezultă din contractul încheiat la 14 noiembrie 2008, apare ca lipsită de relevanță din perspectiva calificării juridice prevăzută în cuprinsul textelor de lege sus arătate. Ca atare, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că dispoziția de imputare a sumei reprezentând contravaloarea cursului de master urmat de recurent a fost emisă cu respectarea reglementărilor incidente, fiind deci neîntemeiată solicitarea de anulare a acesteia. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte ca respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de recurentul D.I. împotriva sentinței nr. 12 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.