ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 13.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2015

HOTĂRÂRE

13.10.2015

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3125/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2534/2/2012, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA a formulat contestație împotriva încheierii nr. 25 din 02 martie 2012 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României solicitând următoarele:

- anularea în parte a încheierii nr. 25 din 02 martie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor - Departamentul

al Curții de Conturi în privința respingerii în parte a pct. 1 și a respingerii integrale a pct. 2, 3, 4 și 5 din contestația nr. 1526 din 13 ianuarie 2012 formulată de CNTEE A. SA împotriva deciziei nr. 14 din 29 decembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul

IV;

- anularea în parte a deciziei nr. 14 din 29 decembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul

IV,

în privința constatărilor de la punctele 5, 7.1., 7.2., 8.1., 8.2., 9 și 10, inclusiv a masurilor dispuse la punctele 11.7., 11.9., 11.10., 11.11. și 11.12., constatând nulitatea absolută parțială a acesteia pentru lipsa temeiului juridic în privința constatărilor și a măsurilor anterior enumerate;

- anularea în parte a raportul de control nr. 35632 din 30 noiembrie 2011 emis de Curtea de Conturi - Departamentul

IV,

Direcția 2, în privința constatărilor de la punctele 3.1., 3.3.2., 3.4.1., 3.4.2., 3.4.3. și 3.5;

- suspendarea executării măsurilor dispuse la punctele 1.5, 11.9., 11.10., 11.11. și 11.12. prin decizia nr. 14 din 29 decembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul

IV,

în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1304 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, în perioada 29 august 2011 - 30 noiembrie 2011, pârâta Curtea de Conturi a României a efectuat „controlul privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului" la reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA, constatările auditorilor publici externi fiind consemnate în cuprinsul raportului de control din 30 noiembrie 2011.

În baza constatărilor din raportul de control din 30 noiembrie 2011, Curtea de Conturi a României a emis decizia nr. 14 din 29 decembrie 2011 prin care s-a dispus în sarcina reclamantei CNTEE A. SA o serie de măsuri menționate la pct. 1.1-6 și IL7-12, printre care și cele contestate de reclamantă în prezenta cauză.

Împotriva deciziei nr. 14 din 29 decembrie 2011, reclamanta a formulat contestație ce a fost soluționată prin încheierea nr. 25 din 02 martie 2012, fiind admisă doar parțial, cu privire la măsura de la pct.

II.

7, care a fost anulată parțial doar în ceea ce privește stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a decontării chiriei pentru suprafața de 7.054,71 m.p. la prețuri majorate inclusiv prin indexarea cu indicele prețurilor de consum, înregistrate în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condițiile legii, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate. În schimb, a fost respinsă contestația reclamantei referitoare la măsura de la pct. II.7 în ce privește analiza prețului chiriei stabilită prin contractul nr. x/2009 încheiat cu SC B. SRL și a majorării prețului chiriei de la 16,5 euro/m.p. la 17,82 euro/m.p., ca urmare a indexării cu indicii prețurilor de consum, convenită prin actul adițional din 01 iunie 2011, față de prețul zonei pentru închirierea de spații de birouri, precum și toate celelalte aspecte ale contestației.

Reclamata a invocat nulitatea raportului de control din 30 noiembrie 2011 întrucât ar fi fost întocmit cu nerespectarea prevederilor imperative ale pct. 85 lit. m), pct. 86 alin. (8), pct. 99 și pct. 100 lit. b) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010.

Prima instanță a observat că în cuprinsul raportului de control nu se menționează motivele pentru care echipa de control a înlăturat obiecțiunile formulate de conducerea reclamantei, fiind întemeiată susținerea reclamantei privind nerespectarea dispozițiilor pct. 85 lit. m), pct. 86 alin. (8), pct. 99 și pct. 100 lit. b) din Regulamentul Curții de Conturi.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat că prin această neregularitate nu s-a produs reclamantei vreo vătămare întrucât, ulterior întocmirii raportului de control din 30 noiembrie 2011, însă înainte de emiterea deciziei nr. 14 din 29 decembrie 2011 prin care s-au stabilit măsurile contestate de reclamantă, echipa de control a întocmit nota înregistrată sub nr. 40512 din 19 decembrie 2011 în care a analizat obiecțiunile formulate de reclamantă la constatările înscrise în raportul de control, în cuprinsul căreia auditorii publici externi care au întocmit raportul de control au precizat motivele pentru care au considerat obiecțiunile reclamantei ca fiind neîntemeiate.

Mai mult, ulterior emiterii deciziei contestate, obiecțiunile reclamantei au fost analizate de pârâtă și în cuprinsul încheierii de soluționare a contestației nr. 25 din 02 martie 2012, astfel că este neîntemeiată susținerea reclamantei privind nerespectarea dreptului la apărare, motiv pentru care Curtea apreciază că nu se impune anularea actelor contestate pentru neîntocmirea raportului de control cu respectarea dispozițiilor pct. 85 lit. m), pct. 86 alin. (8), pct. 99 și pct. 100 lit. b) din Regulamentul Curții de Conturi.

Un alt motiv de nulitate invocat de reclamantă se referă la faptul că aspectele verificate de pârâtă au depășit limitele stabilite prin Legea nr. 92/1992 și ale Regulamentului aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 potrivit cărora controlul trebuia să vizeze și să se limiteze exclusiv la modul de administrare a patrimoniului public al statului.

Curtea a reținut că potrivit art. 22 lit. f) din Legea nr. 92/1992, Curtea de Conturi avea competența de a efectua un control cu privire la „situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale de către instituțiile publice, regiile autonome, companiile și societățile naționale, precum și concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică".

Acest control presupune exercitarea competențelor prevăzute de 21 din Legea nr. 92/1992 printre care și exercitarea funcției de control „asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, furnizând Parlamentului și, respectiv, unităților administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea și administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității" precum și de a urmări „diminuarea costurilor, sporirea eficienței utilizării resurselor și îndeplinirea obiectivelor propuse".

Prin urmare, în condițiile în care fondurile reclamantei provin din utilizarea unor bunuri ce fac parte din patrimoniul public al statului, Curtea de Conturi era competentă să verifice dacă cheltuielile reclamantei au fost angajate, lichidate, ordonanțate, plătite și înregistrate conform reglementărilor legale și în concordanță cu prevederile legii bugetare, urmărindu-se economicitatea, eficacitatea și eficiența utilizării fondurilor publice.

Aceste verificări pot consta inclusiv în verificarea respectării de către reclamantă a prevederilor legale referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică, unul dintre scopurile O.U.G. nr. 34/2006 fiind tocmai „asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante”, neavând relevanță că astfel de verificări pot fi efectuate și de alte autorități ale statului.

În ceea ce privește măsura dispusă la pct. II.7, prima teză din Decizia nr. 14/2011, instanța de fond a reținut că aprecierile reclamantei, referitoare la faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 46 din Ordinul M.F.P. nr. 3055 din 29 octombrie 2009, sunt corecte întrucât ceea ce s-a reținut în sarcina reclamantei nu reprezintă o încălcare a reglementărilor contabile care să poată fi încadrată în prevederile articolului anterior menționat în condițiile în care atât operațiunea economică cât și operațiunea juridică prevăzută în contractul de închiriere nr. x/2009 și actul adițional din 01 iunie 2011 este aceeași și anume închirierea unui spațiu pentru o anumită chirie.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat că cele reținute de pârâtă în sarcina reclamantei reprezintă o încălcare a principiilor economicității, eficienței și eficacității, ce puteau face obiectul activității de control a Curții de Conturi potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 și pe care reclamanta era obligată să le respecte având în vedere că are statutul de companie națională care are în administrare bunuri din patrimoniul public al statului (art. 22 lit. f) din Legea nr. 94/1992).

Prima instanță a reținut că prevederea modului de indexare a chiriei în funcție de un indice ce ține cont de prețurile de consum, ci nu de nivelul chiriei pentru spațiile închiriate, nu are un temei economic și este făcută exclusiv în detrimentul reclamantei, în condițiile în care era de notorietate faptul că urmare a crizei financiare prețurile existente pe piața imobiliară erau în scădere.

Nerespectarea principiilor economicității, eficienței și eficacității de către reclamantă rezultă cu atât mai mult din încheierea actului adițional prin care reclamanta a acceptat majorarea chiriei, deși nivelul acestora pentru spații similare scăzuseră, astfel cum în mod întemeiat a reținut Curtea de Conturi și este confirmat chiar de raportul întocmit de C. la solicitarea reclamantei.

Reclamanta a mai invocat lipsa unor probe relevante pe care trebuia să se bazeze constatarea auditorilor Curții de Conturi potrivit art. 86 alin. (2) pct. 1 și 3 și art. 88 din Regulamentul Curții de Conturi, însă scăderea prețului chiriei reținută de auditori pe baza unor oferte de pe internet, este confirmată chiar de către raportul întocmit ulterior de C. la solicitarea reclamantei, de unde rezultă relevanța probelor avute în vedere la emiterea actelor contestate.

Referitor la măsura dispusă la pct. IL9 din Decizia nr. 14/2011, instanța de fond a reținut că din dispozițiile art. 4 din Ordonanța nr. 129/2000, art. 15 alin. (5) și art. 70 alin. (2) din Legea nr. 85/1995 rezultă că studiile de mașter și de doctorat sunt forme de studii specifice sistemului național de învățământ ce nu pot fi considerate și studii de formare profesională în sensul O.G. nr. 129/2000, care să poată fi acordate salariaților în baza unor dispoziții din contractul colectiv de muncă.

Faptul că în anexa nr. 1 din Normele de aplicare a O.G. nr. 129/2000 aprobate prin H.G. nr. 522/2003 se prevede că nivelul 5 de calificare se poate dobândi și prin învățământ universitar și postuniversitar nu schimbă caracterizarea acestor studii ca fiind specifice sistemului național de învățământ, astfel că nu pot fi acordate în baza unei obligații de a sprijini formarea profesională a angajaților prevăzută în contractul colectiv de muncă și care se poate realiza doar în formele prev. de O.G. nr. 129/2000.

De asemenea, nu au relevanță aprecierile reclamantei privitor la posibilitatea opunerii prescripției extinctive pentru o parte din cheltuielile efectuate în perioada 2007 - 2010, aceste aspecte urmând a fi avute în vedere de către reclamantă la stabilirea în concret a acțiunilor necesare pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

În ceea ce privește ultima dintre măsurile dispuse prin pct. II.9, Curtea a reținut că pârâta a avut în vedere plata nejustificată a unei sume estimate de 3.730.202 RON în baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu SC D. SRL fără a se fi realizat formarea profesională continuă a salariaților.

Verificând serviciile prestate de SC D. SRL, instanța de fond a constatat că prin acestea nu s-a urmărit realizarea vreunuia dintre obiectivele principale ale formării profesionale astfel cum sunt precizate în art. 188 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii și anume: a) adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de muncă; b) obținerea unei calificări profesionale; c) actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de muncă și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază; d) reconversia profesională determinată de restructurări socioeconomice; e) dobândirea unor cunoștințe avansate, a unor metode și procedee moderne, necesare pentru realizarea activităților profesionale; f) prevenirea riscului șomajului; g) promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale.

De altfel, reclamanta a recunoscut în cuprinsul acțiunii că respectivele contracte nu au avut ca obiect formarea profesională a salariaților, însă a susținut că tocmai din acest motiv nu se putea reține încălcarea prevederilor art. 188 alin. (1) sau art. 190 alin. (1) C. muncii.

Pentru ca argumentul reclamantei să poată fi primit era necesar ca reclamanta să justifice faptul că încheierea respectivelor contracte a fost necesară pentru realizarea unui alt obiectiv al reclamantei decât cel de pregătire profesională a angajaților.

Referitor la măsura dispusă la pct. 11.10 din Decizia nr. 14/2011, s-a reținut că reclamanta a invocat în cuprinsul acțiunii doar aspecte referitoare la modul în care a fost estimat prețul contractului privind reparația transformatorului din stația Oradea Sud, ce urma a fi atribuit, invocând creșterea prețurilor la materiale, în special la cupru și ulei și cerințele suplimentare impuse de caietul de sarcini, însă nu a adus nici un argument pentru care ar fi eronată constatarea pârâtei cu privire la includerea cheltuielilor de transport pentru două faze, deși trebuiau introduse o singură dată.

Or, estimarea eronată a cheltuielilor de transport constituie tocmai o încălcare a prevederilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit cărora estimarea se face pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv.

Mai mult, estimarea eronată a valorii contractului prin stabilirea unei valori mai mari decât cea reală reprezintă și o încălcare a principiului eficienței utilizării fondurilor prev. de art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, principiu care se referă nu numai la folosirea sistemului de concurență liberă, cum a considerat reclamanta, ci și la orice alte elemente de natură a duce la obținerea unui preț mai mic.

De asemenea, a apreciat Curtea ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei privind faptul că art. 28 alin. (2) lit. a) nu își găsește aplicarea în cazul de față întrucât societatea mai încheiase anterior asemenea contracte, astfel că era obligată să țină cont la estimarea valorii contractului de valoarea totală a tuturor contractelor de servicii similare atribuite în ultimele 12 luni.

Referitor la estimarea valorii contractelor de achiziție a 3 transformatoare pentru stațiile E. și F., din nota de estimare a prețului celor 3 transformatoare din 16 octombrie 2008 rezultă elementele pe baza cărora s-a estimat prețul, și anume serviciile similare din anii 2006-2008, fără a se folosi vreun indice de actualizare sau a se lua în considerare creșterea prețurilor materialelor componente.

Chiar dacă estimarea presupune doar o evaluare cu aproximație, această evaluare se face pe baza unor criterii și elemente concrete, cum sunt cele prev. de art. 27 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, și nu potrivit unor aprecieri subiective ale reclamantei.

În ceea ce privește aprecierile reclamantei legate de nesolicitarea contractelor cu subfurnizorii și aplicabilitatea pct. 46 alin. (1), (2) și (4) din Ordinul M.F.P. nr. 3055/2009, Curtea le-a apreciat ca nerelevante, întrucât aceste aspecte nu au fost esențiale în stabilirea respectivei abateri, ci aspectele de mai sus referitoare la încălcarea art. 2 alin. (2) lit. f) și art. 27 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cât privește măsura dispusă la pct. 11.11 din Decizia nr. 14/2011, reclamanta a susținut că prețurile din cele două contracte nu sunt comparabile, întrucât contractul dintre A. și G. avea ca obiect un număr de 7 servicii (pază, procurare și montare gherete, asigurare echipament protecție, asigurare documente tipizate, asigurare transport personal propriu, monitorizare și intervenție, procurare și instalare echipamente securitate), în timp ce prin contractul dintre G. și H. s-a subcontractat un singur serviciu și anume cel de pază.

Curtea a apreciat susținerile reclamantei ca fiind nefondate întrucât, pe de o parte, serviciul de pază era serviciul principal al contractului, celelalte servicii fiind accesorie și fără a putea explica diferența de preț de 35%, iar pe de altă parte, reclamanta nu a depus înscrisuri care să dovedească efectuarea celor 6 servicii de către SC G. SRL.

A mai invocat reclamanta, că din art. 25 din Directiva nr. 2004/18/CE, art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006 ar rezulta că este permisă subcontractarea, că nu este obligatoriu ca autoritatea contractantă să solicite ofertanților să precizeze părțile din contract pe care le subcontractează iar autoritatea contractantă nu are un mijloc legal pentru a respinge o ofertă pentru procentul mai mare sau mai mic ce se subcontractează.

Instanța de fond a reținut însă că din art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006 și art. 213 din O.U.G. nr. 34/2006 rezultă că, deși era permisă subcontractarea, aceasta trebuia precizată în ofertă, iar autoritatea contractantă avea posibilitatea de a solicita ofertanților să precizeze partea din contract pe care urma să o subcontracteze și datele de recunoaștere a subcontractanților propuși.

Reclamanta nu a procedat potrivit dispozițiilor de mai sus, permițând câștigarea contractului de către un ofertant la un preț mult mai mare decât cel pe care acesta l-a plătit ulterior subcontractantului care a prestat în fapt serviciul, ceea ce denotă o nerespectare de către reclamantă a principiilor economicității, eficientei și eficacității, fiind fără relevantă referirea la art. 46 din Ordinul M.F.P. din 3055/2009.

În ceea ce privește măsura dispusă la pct. 11.12 din Decizia nr. 14/2011, referitoare la derularea contractelor de prestări servicii nr. C1/2005, C2/2008 și C3/2010 încheiate de reclamantă cu SC I. SA având ca obiect servicii/lucrări de mentenanță, Curtea a reținut că reclamanta avea obligația de a stabili clauzele contractuale cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul realizării procedurii de atribuire a contractului, inclusiv a celor care prevedeau că cheltuielile cu transportul personalului nu sunt cheltuieli directe, ci cheltuieli indirecte ce sunt proprii ale executantului.

O astfel de reglementare este cuprinsă nu numai în Ordinul nr. 863 din 02 iulie 2008 ce nu era în vigoare la data atribuirii contractelor nr. C1/2005 și C2/2008, ci și în Ordinul nr. 1014/2001 al M.F.P. și M.L.P.T.L. privind aprobarea structurii, conținutului și modului de utilizare a Documentației standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de lucrări, care în Anexă prevede aceeași structură a cheltuielilor directe în care nu se includ cheltuielile cu transportul personalului, astfel de cheltuieli fiind propriii ale executantului.

Curtea a mai reținut că lucrările de mentenanță ce au făcut obiectul contractelor încheiate de reclamantă cu SC I. SA se încadrează în lucrările de intervenții prevăzute de art. 3 lit. d) din H.G. nr. 28/2008, întrucât sunt lucrări efectuate pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și calamități naturale, efectuate în scopul asigurării cerințelor esențiale de calitate și funcționale ale construcțiilor, potrivit destinației lor. Faptul că astfel de lucrări au un anumit specific, și există reglementări speciale care le definesc, nu duce la concluzia inaplicabilității H.G. nr. 28/2008, atâta timp cât se încadrează în prevederile acesteia.

În ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia Sucursala Timișoara nu ar avea capacitate de folosință, s-a reținut că nu are relevanță atâta timp cât măsura a fost dispusă în sarcina CN A. SA, și nu în sarcina sucursalei.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin decizia contestată, Curtea a reținut că nu sunt întrunite condițiile cazului bine justificat și prevenirii unei pagube iminente prev. de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor legale care reglementează activitatea de control a intimatei în ceea ce privește soluția recurată prin care a fost respinsă acțiunea formulată împotriva raportului de control din 30 noiembrie 2011, împotriva deciziei nr. 14 din 29 decembrie 2011 și împotriva încheierii nr. 25 din 2 martie 2012 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr. 14/2011.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de fond în mod greșit și nelegal a înlăturat toate aspectele de nelegalitate invocate privind actele de control contestate.

În cadrul motivelor de recurs se reiterează aspectele de nelegalitate ale actelor contestate emise de intimată arătându-se argumente pentru care este înlăturat raționamentul primei instanțe, care a determinat soluția de respingere a acțiunii.

Primul aspect de nelegalitate invocat privește faptul că raportul de control emis de intimată nu îndeplinește condițiile de formă - ca act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu este motivat pentru că nu include punctul de vedere al recurentei, fapt ce echivalează, în opinia recurentei cu o nemotivare și o încălcare a dreptului la apărare, fiind încălcate dispozițiile pct. 85 lit. m) din Regulamentul Curții de Conturi.

Se arată că nemotivarea actului administrativ de control reprezintă un motiv de nelegalitate a acestui act administrativ iar el subzistă indiferent de existența sau inexistența vreunei vătămări.

Al doilea aspect de nelegalitate privește emiterea actelor de control cu încălcarea normelor de drept substanțial incidente în ceea ce privește următoarele măsuri:

- măsuri dispuse pentru analiza prețului chiriei stabilită prin contractul de închiriere nr. x/2009 încheiat de SC B. Cu privire la acest contract se arată că în mod legal a fost indexat cuantumul chiriei în 2011 avându-se în vedere legalitatea și regularitatea deciziei economice de indexare din art. 6.3.2 din contractul de închiriere nr. x/2009;

- măsuri privind cheltuielile aferente pregătirii profesionale pentru studii postuniversitare, care reprezintă cheltuieli aferente formării profesionale se arată că prima instanță a respins aplicarea în acest caz a Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței nr. 129/2000 aprobată prin H.G. nr. 522/2003, care prevăd că formarea profesională oferă acces la Nivelul 5 al calificării prin efectuarea formelor de învățământ universitar și postuniversitar.

Recurenta arată că avea obligația conform contractelor colective de muncă la nivel de ramură de a asigura angajaților săi formarea și perfecționarea profesională continuă, inclusiv prin programele postuniversitare care fac parte conform Legii nr. 1/2011 din formarea și dezvoltarea profesională continuă.

Se mai arată că în privința cheltuielilor efectuate în perioada 2007-2008 opresc prescripția de 3 ani prevăzută în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

- un alt aspect de nelegalitate invocat privește constatarea intimatei conform căreia recurenta ar fi efectuat plata nejustificată a sumei de 3.730.202 RON în temeiul unor contracte de prestări servicii încheiate cu SC D. SRL, fără să se fi realizat formarea profesională a salariaților.

Se arată că prima instanță a omis să analizeze conținutul contractelor de prestări servicii prin prisma dispozițiilor contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate și la nivel de ramură, contracte care urmăresc și alte obiective decât formarea profesională a salariaților în sens strict.

- măsura dispusă la pct. II.10 din decizia nr. 14/2011 referitoare la contractele de achiziție publică excede competențelor Curții de conturi în ceea ce privește încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, arătându-se că intimata nu are competența materială de a verifica în raport de dispozițiile O.U.G .nr. 34/2006 procedurile desfășurate pentru atribuirea contractelor de achiziție publică.

Se arată că intimata nu își poate extinde atribuțiile de verificare și control peste atribuțiile altor autorități ale statului, doar pentru că sunt în discuție fonduri publice, întrucât s-ar ajunge la o dublă competență de verificare a respectării acelorași dispoziții legale încălcându-se art. 14 și art. 16 din Legea nr. 24/2000.

Cu privire la măsurile cu privire la pct. II.10 din decizia nr. 14/2011 se arată că acestea au fost dispuse cu aplicarea greșită a legii și cu aprecierea greșită a materialului probator dedus judecății.

Se arată că prima instanță nu a verificat în concret toate aspectele de fapt invocate privind clauzele contractelor verificate în ceea ce privește presupusa estimare greșită a valorii contractelor. Se arată că în mod nelegal s-a reținut încălcarea principiului eficienței utilizării fondurilor publice - art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cu privire la măsurile cuprinse la pct. II.11 și la pct. II.12 din decizia nr. 14/2011 recurenta arată că prima instanță a făcut aprecieri arbitrare și eronate în ceea ce privește cuantumul prețurilor contractelor de servicii din 9 aprilie 2010 și din 13 aprilie 2010.

Ambele părți au depus acte la dosar în baza art. 305 C. proc. civ., recurenta-reclamantă pentru a proba motivele de nelegalitate expuse în cererea de recurs, iar intimata depunând acte privind modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia nr. 14/2011, respectiv raportul de control din 6 noiembrie 2013.

În termenul de amânare a pronunțării recurenta a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii și interpretarea nelegală a probelor administrate.

Aspectul de nelegalitate privind nemotivarea raportului de control și încălcarea prevederilor pct. 85 lit. m) din Regulament, respectiv dreptul la apărare al reclamantei în faza administrativă de soluționare a contestației nu este fondat.

În perioada desfășurării acțiunii de control la CNTEE A. SA, în vederea clarificării împrejurărilor și a cauzelor care au condus la apariția deficiențelor au fost discutate și analizate constatările cu persoanele cu atribuții în activitățile supuse verificării cât și cu conducerea entității, solicitându-se totodată note de relații.

Potrivit pct. 98 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, echipa de auditori a prezentat conducerii entității Proiectul raport de control înregistrat sub nr. 35367 din 29 noiembrie 2011, în urma căruia a fost organizată în data de 30 noiembrie 2011, întâlnirea cu conducerea entității pentru clarificarea deficiențelor prezentate în proiectul menționat mai sus.

În urma discuțiilor și documentelor prezentate de conducerea entității verificate a fost încheiată nota de conciliere înregistrată la CNTEE A. SA sub nr. 35631 din 30 noiembrie 2011, la care a fost atașat punctul de vedere al acesteia, rămânând în divergență constatările de la punctele 3.1, 3.3.2, 3.4, 3.4.1, 3.4.2, 3.4.3, și 3.5.

Întrucât cu ocazia concilierii, conducerea companiei nu a prezentat documente suplimentare față de cele prezentate în timpul controlului și cele anexate la notele de relații, care să clarifice și să modifice constatările prezentate de auditorii publici externi în proiect, motivațiile echipei de control s-au regăsit în raportul de control.

Echipa de auditori publici externi nu a îngrădit „dreptul la apărare" al entității controlate, întrucât potrivit prevederilor pct. 120, pct. 204 și pct. 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aceasta avea dreptul la depunerea de obiecțiuni la raportul de control, contestație la decizie precum și sesizarea instanței de contencios administrativ, acestea fiind menționate în raportul de control nr. 35367 din 29 noiembrie 201

decizia nr. 14/2011 respectiv încheierea nr. 25 din 02 martie 2012, de altfel, drepturi exercitate în fapt.

În mod corect prima instanță a înlăturat corect acest motiv de nelegalitate deoarece autoritatea intimată a analizat obiecțiunile formulate de recurentă la raportul de control, fiind menționate motivele pentru care sunt apreciate obiecțiunile ca nefondate și în cuprinsul încheierii prin care a fost soluționată contestația.

Motivul de nelegalitate privind încălcarea competenței materiale a intimatei Curtea de Conturi și depășirea limitelor de legalitate ale controlului care în fapt a fost un control economic, cu încălcarea atribuțiilor altor autorități competente să verifice legalitatea contractului de închiriere și a actului adițional încheiate cu SC B. SRL și a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică.

Curtea reține că potrivit art. 22 lit. f) din Legea nr. 92/1992 Curtea de Conturi avea competența de a efectua un control cu privire la „situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale de către instituțiile publice, regiile autonome, companiile și societățile naționale, precum și concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică”.

Acest control presupune exercitarea competențelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 92/1992 printre care și exercitarea funcției de control „asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, furnizând Parlamentului și, respectiv, unităților administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea și administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității” precum și de a urmări „diminuarea costurilor, sporirea eficienței utilizării resurselor și îndeplinirea obiectivelor propuse”.

S-a invocat de către reclamantă că procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică verificate de Curtea de Conturi, au mai fost verificate de A.N.A.F.- Serviciul de Verificare a Achizițiilor Publice prin întocmirea rapoartelor de activitate nr. 169525 din 29 ianuarie 2009 și 171288 din 25 martie 2009 care nu a constatat vreo abatere de la prevederile legale, dar acest aspect nu duce automat la concluzia că procedurile au fost desfășurate legal și constatările Curții de Conturi sunt nefondate, atâta timp cât în cuprinsul celor două rapoarte nu se analizează în concret neregularitățile reținute de Curtea de Conturi.

Curtea constată că prima instanță a analizat corect toate măsurile contestate de către recurentă, reiterarea considerentelor de nelegalitate și în cadrul motivelor de recurs, fără a fi invocate aspecte noi, nefiind de natură a schimba cele reținute în fond cu privire la măsurile contestate.

Referitor la măsura dispusă la pct. II.7, prima teză din decizia nr. 14/2011 conform căreia „conducerea companiei va dispune măsuri pentru analiza prețului chiriei stabilită prin contractul nr. x/2009 încheiat cu SC B. SRL și a majorării prețului chiriei de la 16,5 euro/m.p. la 17,82 euro/m.p., ca urmare a indexării cu indicii prețurilor de consum, convenită prin actul adițional din 01 iunie 2011, față de prețul zonei pentru închirierea de spații de birouri”.

Această măsură a fost dispusă în baza constatării faptului că majorarea chiriei prin actul adițional din 01 iunie 2011 s-a făcut fără a se ține cont de situația existentă în sectorul spațiilor de birouri care a înregistrat o tendință descrescătoare determinând scăderea chiriilor cu 10%, comparativ cu anul 2010 și în condițiile în care de la data închirierii și până la data de 01 iunie 2011, asupra clădirii proprietarul de drept nu a executat lucrări în care să se regăsească consumuri de materiale al căror preț să fie influențat de indicele de creștere a prețurilor de consum.

Pârâta a considerat că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 46 din Reglementările contabile conforme cu directivele europene aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 3055 din 29 octombrie 2009 potrivit cărora:

„(1) Principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora.

(2) Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică, punând în evidență drepturile și obligațiile, precum și riscurile asociate acestor operațiuni.

Reclamanta consideră că nu sunt aplicabile prevederile art. 46 din Ordinul M.F.P. nr. 3055 din 29 octombrie 2009, redate mai sus, întrucât înregistrările contabile analizate sunt conforme cu starea de fapt reală și starea juridică și au intrat în vigoare după încheierea contractului de închiriere nr. x/2009.

Curtea reține că aprecierile reclamantei sunt corecte, întrucât ceea ce s-a reținut în sarcina reclamantei nu reprezintă o încălcare a reglementărilor contabile care să poată fi încadrată în prevederile art. 46 din Ordinul M.F.P. nr. 3055/2009 în condițiile în care atât operațiunea economică cât și operațiunea juridică prevăzută în contractul de închiriere nr. x/2009 și actul adițional din 01 iunie 2011 este aceeași și anume închirierea unui spațiu pentru o anumită chirie.

Cu toate acestea, Curtea apreciază că cele reținute de pârâtă în sarcina reclamantei reprezintă o încălcare a principiilor economicității, eficienței și eficacității, ce puteau face obiectul activității de control a Curții de Conturi potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 și pe care reclamanta era obligată să le respecte având în vedere că are statutul de companie națională care are în administrare bunuri din patrimoniul public al statului (art. 22 lit. f) din Legea nr. 94/1992).

Reclamanta invocă faptul că actul adițional prin care s-a majorat chiria are ca temei clauza de la pct. 6.1.2 din contractul de închiriere care prevede indexarea chiriei pentru a reflecta variația procentuală a indicilor europeni armonizați ai prețurilor de consum (IPCH).

Curtea reține că prevederea modului de indexare a chiriei în funcție de un indice ce ține cont de prețurile de consum, ci nu de nivelul chiriei pentru spațiile închiriate, nu are un temei economic și este făcută exclusiv în detrimentul reclamantei, în condițiile în care era de notorietate faptul că urmare a crizei financiare prețurile existente pe piața imobiliară erau în scădere.

Nerespectarea principiilor economicității, eficienței și eficacității de către reclamantă rezultă cu atât mai mult din încheierea actului adițional prin care reclamanta a acceptat majorarea chiriei, deși nivelul acestora pentru spații similare scăzuseră, astfel cum în mod întemeiat reține Curtea de Conturi și este confirmat chiar de raportul întocmit de C. la solicitarea reclamantei.

Este adevărat că reclamanta și-a asumat o obligație contractuală față de locatorul SC B. SRL de a plăti chiria stabilită și de a o majora conform clauzei de la pct. 6.1.2 din contract, pe care trebuie să o respecte față de dispozițiile art. 969 și 970 C. civ., dar aceasta nu înlătură concluziile corecte ale auditorilor Curții de Conturi, potrivit cărora nivelul chiriei astfel cum a fost indexat prin actul adițional din 01 iunie 2011, este mai ridicat decât nivelul pieței din acel moment, iar reclamanta, în baza principiilor economicității, eficienței și eficacității trebuie să analizeze nivelul chiriei și să dispună măsuri în condițiile legii.

Cu privire la măsura dispusă la pct. II.9 din decizia nr. 14/2011 conform căreia „conducerea companiei va dispune măsuri și va urmări intrarea în legalitate privind efectuarea cheltuielilor pentru formarea profesională a salariaților”, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că în perioada 2007-2010, recurenta a efectuat cheltuieli nejustificate pentru plata de studii de master și doctorat în sumă de 16.798 RON pentru formarea și perfecționarea profesională a unor angajați, în condițiile în care acestea nu constituie forme de formare profesională potrivit art. 4 din Ordonanța nr. 129/2000 și art. 15 alin. (5) și art. 70 alin. (2) din Legea nr. 85/1995.

Acestea reprezintă forme de studii postuniversitare specifice sistemului național de învățământ și care nu pot fi acordate în baza unei obligații privind formarea și perfecționarea profesională, obligație în sarcina angajatorului menționată nelegal în contractul colectiv de muncă în raport de dispozițiile O.G. nr. 129/2000. Cu privire la incidența prescripției pentru o parte din sumele reținute a fi datorate, Curtea apreciază că este o problemă ce vizează executarea și dispunerea în concret a măsurilor ce se impun pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

Cu privire la suma estimată de 3.730.202 RON apreciată ca plată nejustificată în baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu SC D. SRL, Curtea apreciază că în mod corect s-a constatat că respectivele contracte nu au avut ca obiect formarea profesională a salariaților fiind încălcate prevederile art. 188 alin. (1) C. muncii.

În mod corect prin actul de control s-a constatat nerespectarea de către recurentă a principiului eficienței utilizării fondurilor publice prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cu privire la măsura dispusă la pct. II.10 din decizia nr. 14/2011 conform căreia se vor dispune măsuri pentru intrarea în legalitate privind „utilizarea eficientă a fondurilor prin estimarea valorii contractelor de achiziții transformatoare și servicii de reparații la transformatoare, Curtea apreciază că măsurile dispuse în concret sunt corecte avându-se în vedere nerespectarea de către recurentă a unor dispoziții din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la estimarea valorii contractelor și cu privire la atribuirea unor contracte de servicii. Intimata avea competența verificării procedurilor de achiziție și respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, chiar în condițiile existenței competențelor legale și a unor alte autorități, avându-se în vedere principiul eficienței fondurilor prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 principiu încălcat de către recurentă, deoarece estimarea eronată a valorii contractelor a determinat costuri și prețuri mai mari.

Cu privire la măsurile dispuse privind sucursalele societății recurente, în cauză, nu au fost încălcate dispozițiile art. 96 din Regulamentul Curții de conturi deoarece verificarea sucursalelor poate fi făcută atât la nivel central cât și la nivelul camerelor de conturi județene, ținându-se cont de competențele decizionale ale entităților verificate.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice A. SA împotriva sentinței nr. 1304 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2015.

§ Cauze similare