ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1424/2016

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Transelectrica SA) a formulat contestație împotriva încheierii nr. 25 din 02 martie 2012 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României solicitând următoarele: - anularea în parte a încheierii nr. 25 din 02 martie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor - Departamentul IV al Curții de Conturi (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „încheierea nr. 25 din 02 martie 2012”) în privința respingerii în parte a pct. 1 și a respingerii integrale a pct. 2, 3, 4 și 5 din contestația din 13 ianuarie 2012 formulată de Transelectrica SA împotriva deciziei nr. 14 din 29 decembrie 2011 emisă de Curtea de Conturi – Departamentul IV (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „decizia nr. 14/2011”); - anularea în parte a deciziei nr. 14/2011, în privința constatărilor de la pct. 5, 7.1., 7.2., 8.1., 8.2., 9 și 10, inclusiv a măsurilor dispuse la pct. II.7, II.9, II.10, II.11 și 11.12, constatând nulitatea absolută parțială a acesteia pentru lipsa temeiului juridic în privința constatărilor și a măsurilor anterior enumerate; - anularea în parte a raportul de control din 30 noiembrie 2011 emis de Curtea de Conturi - Departamentul IV (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Raportul de control”) în privința constatărilor de la pct. 3.1., 3.3.2., 3.4.1., 3.4.2., 3.4.3. și 3.5; - suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. II.5, II.9, II.10, II.11 și II.12 prin decizia nr. 14/2011, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest proces.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1304 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Transelectrica SA, iar, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin decizia contestată, Curtea de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs reclamanta Transelectrica SA, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii, cu consecința: - anulării în parte a deciziei nr. 14 din 29 decembrie 2011 în privința constatărilor de la pct. 5, 7.1, 7.2, 8.1, 8.2, 9 și 10, precum și a măsurilor dispuse la pct. II.7, II.9, II.10, II.11 și II.12; - anulării în parte a încheierii nr. 25 din 2 martie 2012, prin care a fost respinsă contestația împotriva deciziei nr. 14/2011; - anulării în parte a raportului de control în privința constatărilor de la pct. 3.1, 3.3.2, 3.4.1, 3.4.2, 3.4.3. și 3.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a expus, în mod distinct, motive de recurs referitoare la următoarele aspecte: prima instanță în mod greșit a respins susținerile sale privind nulitatea totală a raportului de control; motive referitoare la pct. 5 și pct. II.7 din decizia nr. 14/2011; motive referitoare la pct. II.9 din decizia nr. 14/2011; motive referitoare la pct. II.10 din decizia nr. 14/2011; motive referitoare la pct. II.11 din decizia nr. 14/2011; motive referitoare la pct. II.12 din decizia nr. 14/2011; motive referitoare la soluția de respingere a cererii de suspendare a executării. 4. Hotărârea instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 3125 din 13 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de Transelectrica SA împotriva sentinței nr. 1304 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele: Este nefondat aspectul de nelegalitate privind nemotivarea raportului de control și încălcarea prevederilor pct. 85 lit. m) din Regulament, respectiv dreptul la apărare al reclamantei în faza administrativă de soluționare a contestației. Nu poate fi primit motivul de nelegalitate privind încălcarea competenței materiale a intimatei Curtea de Conturi și depășirea limitelor de legalitate ale controlului care, în fapt, a fost un control economic, cu încălcarea atribuțiilor altor autorități competente să verifice legalitatea contractului de închiriere și a actului adițional încheiate cu SC A. SRL și a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică. Instanța de recurs a constatat că prima instanță a analizat corect toate măsurile contestate de către recurentă, reiterarea considerentelor de nelegalitate și în cadrul motivelor de recurs, fără a fi invocate aspecte noi, nefiind de natură a schimba cele reținute în fond cu privire la măsurile contestate. În acest sens, instanța de recurs a expus considerente cu privire la măsurile dispuse la pct. II.7, II.9 și II.10 din decizia nr. 14/2011. 5. Contestația în anulare formulată împotriva hotărârii instanței de recurs Împotriva deciziei civile nr. 3125 din 13 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă Transelectrica SA, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Contestatoarea arată că, prin cererea de recurs, formulată în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., a solicitat schimbarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii, cu consecința: - anulării în parte a deciziei nr. 14 din 29 decembrie 2011 a Curții de Conturi - Departamentul IV (decizia nr. 14/2011) în privința constatărilor de la pct. 5, 7.1, 7.2, 8.1, 8.2, 9 și 10, precum și a măsurilor dispuse la pct. II.7, II.9; II.10, II.11 și II.12; - anulării în parte a încheierii nr. 25 din 2 martie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, prin care a fost respinsă contestația împotriva deciziei nr. 14/2011; - anulării în parte a raportului de control emis de Curtea de Conturi - Departamentul IV, Direcția 2 (Raportul de control) în privința constatărilor de la pct. 3.1, 3.3.2, 3.4.1, 3.4.2, 3.4.3. și 3.5. Totodată, susține contestatoarea că a formulat recurs și împotriva respingerii, prin sentința recurată, a cererii de suspendare a actelor administrative atacate. Susține contestatoarea că instanța de recurs a omis să cerceteze trei dintre motivele de casare/modificare invocate de recurentă, și anume cele referitoare la anularea în parte a deciziei nr. 14/2011 în privința constatărilor de la pct. 9 și 10, precum și a măsurilor dispuse la pct. II.11 și II.12, precum și cu privire la respingerea, prin sentința recurată, a cererii de suspendare a actelor administrative atacate.

Apărările intimatei Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. și, în subsidiar, ca neîntemeiată. În susținerea criticilor referitoare la inadmisibilitatea contestației în anulare, intimata susține, în esență, că, prin motivele invocate, ce vizează aprecierea probelor și aplicarea legii, contestatoarea tinde la reformarea soluției instanței de recurs, ceea ce excede ipotezei reglementate de art. 318 C. proc. civ. În ceea ce privește netemeinicia contestației în anulare, intimata susține, în esență, că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă, analizând sentința recurată și în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. II.11 și II.12 din decizia nr. 14/2011. II. Considerentele Înaltei Curți Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că este fondată calea de atac exercitată, pentru considerentele arătate în continuare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Contestația în anulare este formulată în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia s-a judecat cauza, conform cărora: „Art. 318 - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Se observă că, în speță, criticile formulate de contestatoare se circumscriu dispozițiilor tezei a doua a textului de lege citat, în sensul că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de casare/modificare invocate cu privire la anularea în parte a deciziei nr. 14/2011 în privința constatărilor de la pct. 9 și 10, precum și a măsurilor dispuse la pct. II.11 și II.12, precum și cu privire la respingerea, prin sentința recurată, a cererii de suspendare a actelor administrative atacate. În ceea ce privește susținerile formulate de contestatoare în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la criticile din recurs referitoare la cererea de suspendare a executării formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, potrivit celor consemnate în Încheierea de dezbateri din 29 septembrie 2015, apărătorul recurentei-reclamante nu a susținut motivul de recurs referitor la cererea de suspendare și nu a solicitat, ca urmare a admiterii recursului, pronunțarea unei soluții cu privire la această cerere. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Or, în condițiile în care instanța de fond a respins atât cererea de suspendare a executării, cât și acțiunea în anulare, soluția instanței de recurs, chiar în ipoteza în care s-ar fi apreciat că este întemeiată atât cererea de suspendare a executării, cât și acțiunea în anulare, fiind irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu ar fi fost aptă să producă efectele prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece termenul până la care se putea dispune suspendarea – soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei – se împlinea chiar la momentul pronunțării hotărârii instanței de recurs. În ceea ce privește susținerile contestatoarei conform cărora instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra criticilor din recurs referitoare la pct. II.9 și II.10 din decizia nr. 14/2011, Înalta Curte reține, în sensul celor arătate anterior, că, în cuprinsul deciziei nr. 3125 din 13 octombrie 2015, sunt expuse considerentele instanței de recurs în privința măsurilor dispuse la pct. II.9 și II.10 din decizia nr. 14/2011. Instanța de recurs, analizând în calea de atac criticile aduse sentinței de fond, a menționat că recurenta-reclamantă a criticat soluția primei instanțe „cu privire la măsurile cuprinse la pct. II.11 și la pct. II.12 din decizia nr. 14/2011”, susținând că judecătorul fondului „a făcut aprecieri arbitrare și eronate în ceea ce privește cuantumul prețurilor contractelor de servicii din 9 aprilie 2010 și din 13 aprilie 2010”. Înalta Curte observă, în prezenta contestație în anulare, că, în motivarea hotărârii pronunțate, instanța de recurs nu expune considerente referitoare la motivele invocate de recurenta-reclamantă cu privire la măsurile cuprinse la pct. II.11 și la pct. II.12 din decizia nr. 14/2011. Considerentele prin care instanța de recurs a reținut că „prima instanță a analizat corect toate măsurile contestate de către recurentă, reiterarea considerentelor de nelegalitate și în cadrul motivelor de recurs, fără a fi invocate aspecte noi, nefiind de natură a schimba cele reținute în fond cu privire la măsurile contestate” nu pot conduce la concluzia că instanța de recurs a răspuns motivelor invocate de recurenta-reclamantă în privința măsurilor cuprinse la pct. II.11 și la pct. II.12 din decizia nr. 14/2011. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de modificare/casare referitoare la măsurile cuprinse la pct. II.11 și la pct. II.12 din decizia nr. 14/2011, astfel că va admite contestația în anulare, va anula în parte decizia contestată în ceea ce privește soluția de respingere a recursului pentru motivele de recurs referitoare la măsurile menționate și va fixa termen pentru rejudecarea recursului în limitele anulării dispuse.