ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5400/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.10.2014 reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României: - anularea în parte a încheierii nr. 7/20.02.2014 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor - Departamentul IV al Curții de Conturi în privința respingerii în parte a pct. 7 și a respingerii integrale a pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20 și 21 din Contestația nr. 39875/20.12.2013 formulată de CNTEE Transelectrica S.A. împotriva Deciziei nr. 37/09.12.2013 emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi prin care s-a dispus înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Raportul de control nr. x/06.11.2013; - anularea în integralitate a Deciziei nr. 37/09.12.2013 emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi prin care s-a dispus înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Raportul de control nr. x/06.11.2013, - anularea în integralitate a Raportului de control nr. x/06.11.2013 emis de Curtea de Conturi - Departamentul IV, Direcția 2.

Prin sentința nr. 2771 din 13 iunie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat în parte încheierea nr. 7/20.02.2014, decizia nr. 37/9.12.2013 și raportul de control nr. x/6.11.2012 emise de pârâtă în ceea ce privește măsurile dispuse prin decizia mai sus indicată la pct. I.1, I.3, I.6, I.8, I.11, II.14, II, 15, II.17, II.18, II.20, II.21, II.22 și parțial măsura de la pct. II.13 în sensul înlăturării sintagmei "inclusiv pentru cele constatate în cazul facturilor emise de S.C. A. SRL", a respins în rest, acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, a omologat raportul de expertiză tehnică electroenergetică întocmit în cauză de expert B. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 121375 RON cheltuieli de judecată (parțial onorarii de expert și taxă judiciară de timbru).

Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, prima instanță a arătat că nu poate reține susținerea reclamantei în sensul că actele contestate ar fi lovite de nulitate pentru lipsa temeiului juridic deoarece atât în decizia mai sus indicată, cât și în încheierea prin care a fost soluționată contestația, dar și în raportul de control au fost indicate temeiurile juridice considerate a fi încălcate de către reclamantă, implicit cele care au stat la baza luării măsurilor. Referitor la nerespectarea dreptului la apărare pentru că nu s-ar fi răspuns punctual și concret tuturor obiecțiunilor sale, notelor de relații s-a reținut că procedura administrativă derulată de emitentul deciziei contestate nu este o procedură contencioasă, astfel încât nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare. Mai mult decât atât prin posibilitatea de a se adresa instanței și de a invoca orice apărări în legătură cu legalitatea și temeinicia actelor contestate dovedește că dreptul la apărare al reclamantei nu este afectat.

In altă ordine de idei nulitatea este o sancțiune care trebuie expres prevăzută de lege, astfel că în lipsa unei dispoziții legale care să prevadă nulitatea actelor atacate pe motiv că nu s-a răspuns punctual la obiecțiunile părții și orice alte susțineri ale acesteia din etapa administrativă, curtea nu a putut reține ca fiind întemeiată susținerea reclamantei că raportul de control și decizia atacată, precum și încheierea contestată ar fi lovite de nulitate.

În ceea ce privește măsura de la pct. I.1 din decizia nr. 37/2013 s-a reținut că s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind încheierea contractelor de achiziție lucrări de reparații capitale la liniile electrice în conformitate cu prevederile H.G. nr. 925/2006, art. 96 alin. (1) și (2).

Curtea a reținut că această măsură este nelegală pentru că din constatările de la pct. 4 din decizie, precum și cele din raportul de control rezultă că ceea ce i s-a imputat reclamantei este faptul că a acceptat subcontractarea unor lucrări ce făceau obiectul unui contract (nr. C310/2011) fără a cunoaște prețurile subcontractanților, fiind posibilă situația în care subcontractanții au prestat serviciile la prețuri mai mici. Interpretarea dată de pârâtă prevederilor art. 96 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 925/2006 este eronată.

S-a mai arătat că, la pct. I.2 din aceeași decizie s-a dispus luarea de măsuri și intrarea în legalitate, de către conducerea reclamantei cu privire la "achiziția de aparatură birotică (echipamente IT)" în conformitate cu prevederile art. VI din O.U.G. nr. 55/2010 și art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2009, precum și extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de achiziții de bunuri efectuate în perioada 2010-2012, în vederea identificării și a altor cazuri de achiziții efectuate fără bază legală. Curtea a apreciat această măsură ca fiind legală, contrar susținerilor reclamantei.

Prin următoarea măsură, cea de la pct. I.3 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei dispunerea de măsuri pentru extinderea verificărilor (atât la nivel central precum și la nivelul sucursalelor) asupra tuturor contractelor de lucrări de investiții pentru linii și stații electrice, derulate în perioada 2011-2012, în cazul identificării și a altor cazuri de lucrări de realizare a unor noi capacități energetice, precum și de retehnologizare a celor existente, executate fără autorizații de înființare acordate în condițiile legii, pentru care se vor dispune măsuri de intrare în legalitate. Referitor la această măsură la pct. 8 din capitolul constatări s-a reținut că reclamanta nu a obținut autorizații de înființare de la ANRE.

Această măsură este nelegală deoarece opinia reclamantei, confirmată și de ANRE este în sensul că prin O.U.G. nr. 43/2010 s-a modificat legea nr. 13/2007 în sensul că ANRE emite "autorizații de înființare pentru realizarea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice, inclusiv de capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, sau retehnologizarea acestora, dacă puterea electrică instalată a capacităților respective depășește 1 MW".

Prin măsura de la pct. I.4 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "calcularea și recuperarea penalităților/dobânzilor legale pentru neachitarea în termen a facturilor emise în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 3 alin. (1) și (2) și 6, precum și al clauzelor din contractele încheiate în condițiile legii. De asemenea s-a dispus și extinderea verificărilor cu privire la acest aspect asupra tuturor facturilor emise.

Deși reclamanta a contestat la același punct (al contestației administrative) atât această măsură cât și pe cea de la pct. 22, Curtea a constatat că temeiurile celor două măsuri sunt diferite astfel că nu se impune tratarea lor împreună.

Instanța a apreciat ca fiind legală măsura de la pct. I.4 din decizie deoarece reclamanta nu a combătut în niciun fel că a avut încheiat un contract cu S.C. C. S.R.L. și că în acest contract s-a prevăzut la art. 30 în mod expres că pentru neonorarea facturilor se datorează penalități de întârziere.

Măsura de la pct. I.5 din decizia atacată vizează luarea de măsuri de către conducerea reclamantei "pentru analiza dividendelor cuvenite acționarilor (evidențiate în contabilitate) și a termenului legal de prescripție în cadrul căruia trebuiau plătite, în vederea identificării și a altor cazuri, a stabilirii sumelor pentru care termenul de prescripție este depășit, înregistrarea în contabilitate a diferențelor cuvenite bugetului de stat și virarea acestor pe destinațiile legale inclusiv accesoriile aferente calculate până la data plății".

Măsura este legală deoarece, contrar susținerilor reclamantei dreptul la dividende este un drept de creanță și nu un drept de proprietate. Dreptul de proprietate este exercitat în legătură cu acțiunile deținute și nu cu drepturile ce li se cuvin acționarilor în calitate de acționari.

Prin măsura de la pct. I.6 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și urmărirea intrării în legalitate cu privire la "constituirea garanției financiare pentru tranzacțiile efectuate pe piața de energie" în conformitate cu prevederile Codului comercial al pieței angro de energie electrică și a convențiilor/contractelor încheiate în condițiile legii. De asemenea s-a dispus extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor/convențiilor având ca obiect tranzacții cu energie încheiate și derulate în perioada 2011-2012.

Măsura atacată este netemeinică și nelegală având în vedere faptul că deși pârâta a reținut ca fiind incidente prevederi ale codului comercial al pieței angro de energie electrică totuși a ignorat apărările reclamantei prin raportare la acele dispoziții.

Prin măsura de la pct. I.7 din decizia nr. 37/2013 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate referitor la "evidențierea în contabilitate a mijloacelor fixe (rețele electrice de transport și stații) realizate din taxa de racordare" în conformitate cu prevederile legii nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) și (2), pct. 14 din anexa, art. 2 alin. (1), (2), (3) și 5 din H.G. nr. 1705/2006 și pct. 46 alin. (1) și (2) din OMFP nr. 3055/2009.

Contrar susținerilor reclamantei măsura este temeinică și legală, reclamanta interpretând eronat dispozițiile art. 3 din legea nr. 213/1998, ale anexei la această lege și chiar și prevederile art. 40 din H.G. nr. 90/2008 pe care le-a citat în acțiune.

Prin măsura de la pct. I.8 al deciziei s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și urmărirea intrării în legalitate privind "concesionarea Sistemului Național de Transport" în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 54/2006 (art. 4 alin. (2), (59) alin. (1), (2) și 3, 70) și a art. 1 și 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999. Pârâta a reținut că reclamanta a utilizat bunuri aparținând proprietății publice fără a avea încheiat un contract de concesiune în condițiile legii și a plătit o redevență care nu asigură refacerea capitalului imobilizat.

Această măsură este nelegală deoarece obligația de a se încheia un contract de concesiune, precum și ca acesta să fie atribuit în anumite condiții, ori să fie publicat nu aparține reclamantei ci ministerului de resort (Ministerului Energiei).

Referitor la măsurile de la pct. I.9 și I.10 din decizia 37/2013, Curtea a reținut că reclamanta nu a precizat motivele de nelegalitate ale acestor măsuri susținând doar că ar fi efectuat în mod corespunzător inventarierea și că până la emiterea deciziei ar fi îndeplinit măsurile dispuse.

Aceste împrejurări nu demonstrează nelegalitatea măsurilor dispuse ci conformarea reclamantei respectivelor măsuri. Prin urmare nu se poate constata nelegalitatea măsurilor mai sus indicate.

Prin măsura de la pct. I.11 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "actualizarea valorii de inventar a bunurilor ce aparțin domeniului public al statului" în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1705/2006 (art. 2 alin. (1), (2), (3), (5) și art. 5 alin. (1) și (3).

Conform art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1705/2006, citat chiar de către pârâtă "modificările intervenite în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului se aprobă în condițiile legii, prin acte normative adoptate în acest sens, inițiate de către ministere sau de alte organe de specialitate ale autorităților publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum și de autorități administrative autonome și autoritățile administrației publice locale, prin Ministerul Administrației și Internelor".

Textul nu lasă loc de interpretări, inițiativa modificărilor privind inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public al statului se face la inițiativa ministerului prin hotărâre de guvern, astfel că nu se poate reține culpa reclamantei în nerespectarea acestor dispoziții legale. Pe de altă parte reclamanta a arătat că ulterior H.G. nr. 984/2012 a fost adoptată H.G. nr. 1009/2012, iar pârâtul nu a luat în considerare acest act normativ de modificare a valorilor de inventar a bunurilor aparținând domeniului public al statului.

La pct. I.12 al deciziei nr. 37/2013 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei dispunerea de măsuri și urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse prin decizia nr. 14/2011, respectiv a măsurilor de la pct. I.1, I.3, I.4, I.5 și I.6 și comunicarea modului de realizare al acestora.

Referitor la măsura de la pct. I.1 din decizia nr. 14/2011 curtea constată neîntemeiate apărările reclamantei. Doar o îndeplinire integrală a măsurii din decizia nr. 14/2011 ar fi determinat nelegalitatea măsurii de la pct. I.12 din decizia contestată în prezenta cauză.

La pct. II.13 din decizia contestată s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri pentru analiza majorării taxei pentru servicii acceptată în perioada 2011-2012 în raport de prevederile contractului nr. x/4.12.2009 (art. 6.2.1., 6.2.2, 8.4.1 lit. d) și k) în vederea identificării și a altor cazuri de cheltuieli nedatorate, a stabilirii prejudiciului produs ca urmare a decontării acestei taxe majorate în mod nejustificat cu cheltuieli nedatorate (inclusiv pentru cele constate în cazul facturilor emise de S.C. A. S.R.L., a facturilor de servicii de mentenanță instalații aer condiționat și lucrări de întreținere ascensoare precum și impozitul pe clădiri), înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite și recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate) în condițiile legii, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea diferențelor cuvenite bugetului de stat și virarea acestora pe destinațiile legale, inclusiv accesoriile. Abaterea a fost reținută la pct. 1 din capitolul constatări al deciziei atacate.

Din susținerile părților, raportul de expertiză contabilă, obiecțiunile pârâtei la acest raport și răspunsul la obiecțiunile pârâtei și actele normative incidente curtea reține că măsura este nelegală numai în ceea ce privește sintagma (inclusiv pentru cele constate în cazul facturilor emise de S.C. A. SRL). În decizia contestată pârâta a reținut că reclamanta a acceptat majorarea nejustificată a taxei pe servicii prin includerea unor cheltuieli nedatorate, respectiv a sumei de 961.565 RON care nu se regăsesc înregistrate în situațiile financiare ale S.C. A. S.R.L. care a emis facturile către S.C. D. S.R.L. și nu către proprietarul clădirii, S.C. E. S.R.L..

Din raportul de control, pagina 8 se constată că se impută reclamantei că s-a acceptat stabilirea taxei pentru servicii în baza unor facturi care nu se regăsesc înregistrate în totalitate în situațiile financiare ale societății publicate de Ministerul Finanțelor. Curtea a reținut ca fiind eronată această susținere a pârâtei deoarece nu i se poate imputa reclamantei că nu a verificat modul în care o societate, în raport de care este terț, și-a înregistrat sau nu în contabilitate ori în situațiile financiare anumite facturi privind prestarea de servicii către o altă societate.

Prin măsura de la pct. II.14 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "atribuirea contractelor de prestări servicii de întreținere a culoarelor de trecere a liniilor electrice aeriene" cu respectarea prevederilor art. 43 alin. (4) din H.G. nr. 1660/2006 și a documentației de atribuire elaborată în condițiile legii. Totodată s-a dispus și extinderea verificărilor asupra tuturor contractele de prestări servicii de acest fel atribuite în perioada 2011-2012, stabilirea prejudiciilor, recuperarea lor, corectarea rezultatelor contabile.

Măsura este nelegală deoarece pârâta a interpretat eronat prevederile art. 43 alin. (4) din H.G. nr. 1660/2006. Astfel se reține că textul are următoarea reglementare "Ofertele depuse în cadrul licitației electronice de către ofertanții participanți nu pot decât să îmbunătățească ofertele depuse anterior organizării acestei faze".

Faza anterioară a licitației finale electronice este prima fază a licitației când au fost depuse ofertele inițiale și nu, cum în mod greșit a apreciat pârâta, faza electronică a licitației care a fost anulată în urma unei decizii a CNSC ori a instanței de judecată. Prin urmare ofertanții în cadrul procedurii electronice trebuiau să-și îmbunătățească oferta prin raportare la prima lor ofertă și nicidecum la o ofertă din cadrul unei proceduri anulate în totalitate.

La pct. II.15 din aceeași decizie s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei dispunerea de măsuri și intrarea în legalitate privind efectuarea serviciilor/lucrărilor de defrișare (inclusiv tăieri de arbori) în conformitate cu prevederile în vigoare stabilite de către ANRE, decretul nr. 237/1978, legea nr. 46/2008, art. 62 din O.G. nr. 119/1999, art. 1, 5 alin. (1), (10) alin. (4) din Protocoalele în vigoare încheiate cu Romsilva și a caietelor de sarcini încheiate în condițiile legii.

De asemenea s-a dispus extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de prestări servicii de întreținere a culoarelor de trecere a liniilor electrice aeriene, derulate în perioada 2011-2012, în vederea identificării și a altor cazuri de lucrări de defrișare executate de subcontractanți, la tarife superioare față de cele acceptate pentru același tip de lucrare, în contractele încheiate direct cu același prestator, de lucrări executate pe același suprafețe și decontate pe mai multe contracte, precum și de lucrări executate în alte condiții decât cele stabilite prin caietele de sarcini, de a stabili întinderea prejudiciului produs urmare a plăților efectuate (inclusiv pentru contractele indicate în decizie), recuperarea prejudiciilor în condițiile legii, corectarea rezultatelor contabile.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia acestei măsuri în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate electroenergetică pentru că nici instanța și nici pârâta nu au cunoștințe de specialitate în acest domeniu, iar apărările reclamantei au vizat consecințele pe care le poate avea neefectuarea lucrărilor de întreținere a culoarelor de trecere a liniilor electrice aeriene asupra SEN (sistemului energetic național).Mai mult decât atât instanța a reținut că pârâta în nenumărate rânduri a invocat prevalența economicului asupra juridicului, fără a ține cont niciun moment de acest principiu.

Referitor la măsura de la pct. II.16 din decizia atacată, curtea constată că reclamanta nu a contestat această măsură decât sub aspectul imposibilității verificării tuturor contractelor prin prisma perturbării grave a activității. Așa fiind se constată că reclamanta nu a adus argumente de nelegalitate a acestei măsuri.

Referitor la faptul că reclamanta a achiziționat produse IT la prețuri mai mari se reține în primul rând că reclamanta nu a justificat de ce în contabilitate valoarea bunurilor achiziționate a fost mai mică decât cea plătită pentru achiziționarea lor. De asemenea, nu a fost prezentată nicio justificare pentru achiziția unor bunuri care nu sunt folosite, nu au intrat în patrimoniul reclamantei fiind predate în custodia societății de la care au fost achiziționate.

La pct. II.17 din aceeași decizie s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "efectuarea inventarierii patrimoniului și recuperarea contravalorii bunurilor constatate lipsă" în conformitate cu prevederile OMFP nr. 2861/2009, precum și extinderea verificărilor asupra documentelor întocmite la inventarierea din perioada 2011-2012 în vederea identificării și a altor bunuri constatate lipsă și pentru care nu au fost luate măsuri de recuperare.

Din constatările referitoare la această măsură (pct. 6 din capitolul constatări al deciziei și din raportul de control) reiese că ceea ce i s-a imputat reclamantei a fost că s-a constatat la inventariere lipsa unui mijloc fix (Apple iPad 2) și nu s-ar fi luat măsuri pentru recuperarea contravalorii mijlocului fix lipsă în gestiune de la persoanele vinovate.

In contestație reclamanta a arătat că s-a identificat persoana care a semnat fișa de inventar a activului lipsă și că acesta s-a obligat să achite contravaloarea activului pe care l-a declarat ca fiind pierdut. Urmare a acestui fapt reclamanta a emis o factură ce a fost achitată de către persoana în cauză în numerar conform chitanței nr. x/10.12.2013. Pârâta prin întâmpinare susține că reclamanta nu a făcut decât să-și însușească măsura dispusă și să acționeze în consecință.

Curtea nu poate reține o astfel de apărare pentru că înainte de emiterea raportului de control fostul salariat s-a obligat să achite contravaloarea activului, bunului mai sus menționat, iar comisia constituită pentru stabilirea valorii de înlocuire a stabilit valoarea bunului în 27.11.2013, deci anterior emiterii deciziei contestate, iar factura a fost emisă tot anterior emiterii deciziei atacate, adică datei de 9.12.2013, fiind achitată la o zi după emiterea deciziei.

Prin măsura de la pct. II.18 a deciziei nr. 37/2013 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "decontarea către S.C. F. S.A. a lucrărilor de vopsitorie stâlpi și defrișare manuală a vegetației, la liniile electrice LEA, în baza situațiilor de lucrări întocmite de executant, în structura prevăzută de lege și cu respectarea condițiilor stabilite în caietele de sarcini și în specificațiile tehnice, indicatoare de norme de deviz, privind consumul de vopsea, diluant și manoperă, precum și a condițiile de autorizare a suprafețelor supuse vopsirii și a intervalului de lucru".

Totodată s-a dispus și extinderea verificărilor tuturor lucrărilor de reparații curente la liniile LEA (vopsitorie stâlpi, defrișare manuală a vegetației) executate în perioada 2011-2012, în baza contractelor încheiate cu S.C. F. S.A..

Cu privire la această măsură în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică întocmită în cauză de expert B. care a concluzionat (pagina 47 din raportul de expertiză partea a II-a - pagina 12184 dosar vol. 30) că acceptarea în ofertă și în situațiile de plată a consumului specific de 400 grame/mp/1 strat cu grosimea de 150 µm este corectă în conformitate cu indicatoarele de norme de deviz, ale proiectului tehnic, specificației tehnice a vopselei, prevederile contractuale și prevederile procedurilor operaționale.

Mai mult expertul a arătat și de ce Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că nu ar fi fost respectate anumite prevederi ale caietelor de sarcini, specificațiilor tehnice de consumuri pe articole de deviz și că astfel au fost efectuate plăți nedatorate.

La pct. II.19 din decizie pârâta a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "aprobarea și efectuarea de cheltuieli salariale cu respectarea prevederilor din Legea bugetului de stat în vigoare, acordarea de remunerații lunare Directorului general, acordarea de remunerații membrilor Consiliului de Supraveghere/directoratului, secretarilor Consiliului de Supraveghere/AGA/Consiliului de Administrație" în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (art. 36 alin. (1), (2) și 5, art. 37 alin. (1) și (2), art. 38 alin. (2), (3) și 4 și art. 64).

De asemenea, s-a dispus luarea de măsuri pentru stabilirea diferențelor între cheltuielile salariale acordate salariaților în anul 2011 și a celor cuvenite în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) din legea nr. 286/2010 și al celorlalte diferențe rezultate din neaplicarea prevederilor anterior precizate.

Instanța nu poate reține ca întemeiate susținerile reclamantei în sensul că ar fi respectat prevederile legale la aprobarea și efectuarea cheltuielilor salariale aferente anului 2011, întrucât aceasta a interpretat eronat prevederile art. 40 alin. (1) lit. b) din legea nr. 286/2010.

La pct. II.20 al deciziei invocate în precedent pârâta a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "acoperirea dezechilibrelor create de schimburile neplanificate de energie, cu respectarea condițiilor stabilite în Codul comercial al pieței angro de energie electrică și în ordine emise de ANRE", precum și măsuri pentru analiza schimburilor neplanificate de energie înregistrate în perioada 2011-2012, a achizițiilor și vânzărilor de energie electrică efectuate de către reclamantă pentru acoperirea dezechilibrelor create, ale celor comunicate de către S.C. OPCOM S.A., a cheltuielilor efectuate cu dezechilibrele și cu consumul propriu tehnologic, înregistrate în contabilitate, în vederea identificării și a altor cazuri de cheltuieli suportate în mod nejustificat pe costuri, a stabilirii sumelor aferente dezechilibrelor realizate de diverși agenți economici pentru care nu au fost luate măsuri de recuperare, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite și recuperarea acestora în condițiile legii.

Întrucât modul de funcționare al pieței energiei electrice este strict reglementat și cuprinde aspecte tehnice instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză cu sublinierea faptului că pârâta nu a invocat și nici nu a arătat că ar fi consultat un expert în domeniu atunci când a emis raportul de control și decizia contestată.

În plus s-a constatat că pârâta nu a luat în considerare nici măcar poziția exprimată de autoritatea în domeniu, ANRE, singura autoritate în măsură să aprecieze cu privire la regularitatea modului de acțiune al reclamantei pe piața de energie electrică.

În ceea ce privește măsura de la pct. II.21 din decizia nr. 37/2013 se reține că prin această măsură s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate cu privire la "facturarea și evidențierea în contabilitate a operațiunilor economice efectuate în conformitate cu prevederile legii nr. 82/1991 și Codul fiscal" cu referire la ajutoarele de avarie acordate în perioada 2011-2012. Ceea ce i s-a imputat reclamantei a fost faptul că nu a emis facturi pentru ajutoarele de avarie acordate operatorilor din Serbia și Bulgaria în baza unor acorduri încheiate cu aceștia.

Este evidentă reținerea greșită de către pârâtă a prevederilor art. 130 Codul fiscal deoarece aceste prevederi privesc schimbul de bunuri și de servicii și nicidecum ajutoarele, care nu au o prestație în echivalent, nu au o contraprestație. Conform definiției din dex ajutorul este un sprijin, o susținere materială sau morală, o donație. Prin urmare un astfel de ajutor nu poate fi confundat cu un schimb.

Prin măsura de la pct. II.22 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "urmărirea recuperării creanțelor în cadrul termenului legal de prescripție în conformitate cu prevederile art. 2517 și 2537 C. civ., precum și extinderea verificărilor asupra tuturor creanțelor înregistrate în perioada 2011-2012 în vederea identificării și a altor creanțe nerecuperate în cadrul termenului legal de prescripție și urmărirea recuperării acestora. Pentru a dispune această măsură pârâta a reținut la pct. 12.1 din constatări că reclamanta avea evidențiate în contabilitate, la finele anilor 2011 și 2012, facturi de energie neîncasate în valoare de 468691 RON, facturi cu o vechime mai mare de 3 ani.

Instanța reține că măsura dispusă este fără nicio finalitate juridică pentru că din moment ce pentru creanțele invocate, nominalizate, termenul de prescripție s-a împlinit, în mod evident reclamanta nu mai poate lua măsuri pentru recuperarea acelor creanțe, sau în cazul în care ar lua astfel de măsuri, acestea vor genera costuri fără posibilitatea ca acele costuri să fie recuperate. La fel este situația oricăror alte facturi care aveau o vechime mai mare de 3 ani și care nu au fost recuperate în cadrul termenului de prescripție.

Prin măsura de la pct. II.23 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind "vânzarea de active" în conformitate cu prevederile legii nr. 15/1994, art. 23, a H.G. nr. 909/1997 pct. 23 și a Procedurii operaționale proprii. De asemenea, s-a dispus și extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de vânzări active derulate în perioada 2011-2012 în vederea identificării și a altor cazuri de active vândute la prețuri inferioare față de prețul pieței sau de prețul determinat prin însumarea contravalorii cantității de deșeuri rezultate în urma dezmembrării.

În capitolul constatări la pct. 17 al deciziei s-a reținut că reclamanta a vândut active la prețuri inferioare comparativ cu alte bunuri similare vândute de societate, dând exemple de astfel de bunuri, respectiv autotransformatoare.

Nu se pot reține apărările pârâtei privind nelegalitatea constatărilor pentru că pârâta nu a reținut ca neregulă faptul că bunurile nu au fost folosite ca instalații, reparate sau că nu au fost dezmembrate iar piesele componente nu au fost folosite ca piese de schimb ci că nu s-a fundamentat valoarea bunului conform procedurii operaționale TEL 20.03 pct. 5.3.2 care dispunea expres că stabilirea prețului se face de comisia de casare pentru valorificarea bunului ca deșeuri nedezmembrate ținând cont de consumul de material, de cantitățile de material care se vor pierde urmare a dezmembrării bunurilor precum și de manopera de dezmembrare și de prețul de piață al categoriilor de deșeuri înglobate în bunul material conform procesului-verbal de dezmembrare al comisiei de dezmembrare.

Prin urmare, înainte de organizarea unei licitații trebuia stabilit un preț al bunului conform procedurii mai sus invocate.

Prin măsura de la pct. II.24 s-a dispus în sarcina conducerii reclamantei luarea de măsuri și urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse la pct. II.7, II.9, II,10, II.11 și II.12 din decizia nr. 14/2011 și comunicarea modului de realizare a acestora. Abaterile au fost expuse la capitolul constatări punctele 26, 27. 28. 29 și 30 din decizia nr. 37/2013.

Referitor la măsura de la pct. II.7 din decizia nr. 14/2011, Curtea a reținut că deși reclamanta a efectuat anumite demersuri pentru punerea ei în executare, respectiv a întocmit mai multe rapoarte pentru analiza situației care a dus la majorarea chiriei pentru spațiul de birouri din clădirea D. din str. x, sector 3 și a inițiat demersuri, negocieri cu firma E. în vederea reducerii chiriei, demersurile nu au fost finalizate.

Astfel prin măsura mai sus indicată se dispusese inclusiv stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a decontării chiriei la prețuri majorate și recuperarea prejudiciului, ori reclamanta nici măcar nu a invocat că a efectuat o evaluare a prejudiciului, ori că a stabilit persoanele vinovate de producerea acestui prejudiciu și nici că a recuperat prejudiciul.

Așa fiind se constată că reclamanta nu a îndeplinit măsura dispusă la pct. II.7 din decizia nr. 14/2011, așa încât este corectă, legală și temeinică măsura de pct. II.24 de a se lua măsuri și a se urmări în continuare îndeplinirea măsurii din decizia anterioară.

Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea, contrar susținerilor pârâtei, a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 453 și următoarele C. proc. civ. pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Aceasta este o parte care a căzut în pretenții, respectiv a fost admisă parțial o acțiune în care a figurat ca pârâtă.

Prin urmare în baza acestui text de lege (art. 453 C. proc. civ.), a dovezilor depuse de reclamantă, a taxei de timbru și onorariilor achitate instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată proporțional cu admiterea în parte a acțiunii.

Instanța a avut în vedere și faptul că expertiza contabilă nu a fost omologată și concluziile respectivului expert nu au putut fi valorificate la pronunțarea prezentei sentințe. Astfel contravaloarea onorariului expertului contabil nu a fost inclusă în cheltuielile de judecată acordate.

Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. cât și pârâta Curtea de Conturi a României, ambele criticând-o pentru nelegalitate, fiind invocate în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ.

- în mod nelegal, instanța de fond nu a constatat nulitatea Raportului de control nr. x/06.11.2013 emis de Curtea de Conturi a României- Departamentul IV, Direcția 2, precum si nulitatea Deciziei nr. 37/09.12.2013, în raport de prevederile pct. 97 din Regulamentul de funcționare al Curții de Conturi și nu a sancționat cu nulitatea actele efectuate de intimata-parată cu incalcarea legii si cu incalcarea dreptului la apărare, sentința fiind astfel pronunțată cu nerespectarea si a prevederilor art. 24 din Constituția României, privind dreptul la apărare si art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

- instanța de fond în mod greșit nu a constatat nulitatea actelor atacate, în condițiile în care acestea ar fi fost emise: cu încălcarea de către auditorii publici externi a pct. 97 din R.O.D.A.S. în condițiile în care Transelectrica S.A. a fost tratată nelegal prin prisma regulilor și principiilor care guvernează instituțiile finanțate de la bugetul de stat; decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt pe care se întemeiază; domeniile verificate exced pregătirii profesionale a auditorilor publici externi; Decizia nr. 37/2013 este neîntemeiată întrucât nu menționează obiecțiunile formulate de către companie cu privire la forma raportului.

- instanța de fond nu a analizat apărările Transelectrica S.A. ce vizau depășirea atribuțiilor de către Curtea de Conturi prin controlul efectuat inclusiv asupra domeniului privat al reclamantei, această instituție de control neavând temei legal sa efectueze verificări asupra unor operațiuni care nu fac parte și nici nu influențează patrimoniul public, astfel că soluția atacată cu recurs este pronunțată și cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cu privire la următoarele critici, precum si a prevederilor art. 5, art. 6, art. 9, art. 22 din C. proc. civ., referitoare la refuzul de a soluționa cererea, motiv pentru care se invocă nulitatea parțială a sentinței pronunțate de instanța de fond.

- instanța de fond nu a avut în vedere atitudinea discreționară și abuzivă a Curții de Conturi, ca organ de control, care și-a permis să acuze salariații fără să le dea dreptul să se apere, iar notele explicative au fost luate doar conducătorilor entității, fără să le fie comunicate acuzațiile de nerespectare a legii; în baza acelor hotărâri judecătorești, Curtea de Conturi formulează plângeri penale împotriva persoanelor menționate în documentele întocmite susținând că au săvârșit infracțiuni și vor solicita recuperarea prejudiciilor.

- cu privire la soluția de menținere a măsurii I.2 din decizie, se susține că instanța de fond a făcut greșit aplicarea dispozițiilor art. VI din O.U.G. nr. 55/2010 și ale art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009 privind rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar - fiscale. -cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. I.4 din Decizia nr. 37/2013, se susține în esență faptul că instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale aplicabile, atunci când a reținut că nu au fost respectate prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 3 alin. (1), (2) și (6), prin raportare la contractul încheiat cu S.C. C. S.R.L., întrucât aceste prevederi invocate de instanța de fond nu instituie obligația de a calcula și solicita penalități.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. I.5 din Decizia nr. 37/2013, se susține faptul că în mod nelegal, instanța de fond a apreciat că dreptul la dividende este un drept supus regulilor de prescripție, astfel cum sunt stabilite de art. 2517 C. civ. și art. 1 din Decretul - lege nr. 167/1958, care instituie termenul de 3 ani.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii de la pct. I.7 din Decizia nr. 37/2013, se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință cu aplicarea greșită a prevederilor legale invocate nefiind justificată în opinia sa încadrarea constatărilor în dispozițiile art. 44 din Constituția României, art. 3 alin. (1) - (4), art. 8 din Legea nr. 213/1998 și art. 40 din H.G. nr. 90/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. I.9 din decizie, se apreciază că este nelegală întrucât instanța de fond nu a ținut cont de prevederile O.M.F.P. nr. 522/2003.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. I.10 din Decizia nr. 37/2013, se apreciază că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile OMFP nr. 2861/2009, descriind modul de desfășurare a activității de inventariere a patrimoniului, susținând că urmare inventarierii stocurilor de materiale, pieselor de schimb, mijloace fixe, imobilizări necorporale, precum și obiectelor de inventar, comisiile de inventariere menționează că nu au fost constatate diferențe cantitative/sau valorice în gestiunile inventariate.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. I.12 din decizie, se susține că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că entitatea a făcut dovada îndeplinirii măsurilor atacate.

- cu privire la soluția de respingere în parte a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. II.13 din decizie, recurenta - reclamantă susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale și contractuale, totodată a încălcat prevederile art. 250 și art. 255 C. proc. civ. întrucât a înlăturat concluziile expertizei contabile, probă încuviințată și administrată în cauză.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. II.16 din decizie, se susține că hotărârea nu conține motivele pe care se întemeiază, întrucât instanța de fond a reținut că s-a contestat această măsură doar sub aspectul imposibilității verificării tuturor contractelor și că nu a adus argumente de nelegalitate, nu a avut în vedere faptul că actele normative nu există sau se referă la altceva.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. II.19 din decizie, se susține că instanța de fond a făcut greșit aplicarea în cauză a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 286/2010 privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2011, precum și cele ale O.U.G. nr. 79/2008 și O.U.G. nr. 109/2011.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. II.23 din decizie, se susține că instanța de fond a înlăturat în mod formal apărările sale. Se critică hotărârea pronunțată, apreciind că ar conține motive contradictorii întrucât pe de o parte, se omologhează întreaga expertiză tehnică în specialitatea electro-energetică efectuată de expert B. și, pe de altă parte, nu se ține cont de concluziile acestuia la problema deșeurilor vândute prin contractul nr. x/2012.

- cu privire la soluția de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. II.24 din decizie, se susține că instanța de fond în mod nelegal nu a ținut cont de faptul că Transelectrica S.A. a făcut dovada îndeplinirii măsurilor, reluând argumentele invocate în fond.

- se critică hotărârea pronunțată în cauză și în ceea ce privește soluția de obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât au fost acordate doar parțial onorariile de expert, susținându-se că instanța de fond a încălcat prevederile art. 250 și 255 C. proc. civ., în condițiile în care probele cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate și electro-energetică au fost încuviințate și administrate de către instanța de fond, ulterior neomologând expertiza contabilă.

- instanța de fond, la admiterea cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. I.1 din Decizia nr. 37/2013, a reținut motive străine de natura cauzei, aceste măsuri trebuiau analizate în raport de neregulile constatate care vizau modul de urmărire și decontare de către intimata-reclamantă, C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., a lucrărilor contractate, întrucât în sarcina acesteia s-au stabilit obligațiile prevăzute de art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată.

- instanța de fond, la admiterea cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. I.6 din Decizia nr. 37/2013, a reținut motive străine de natura pricinii având în vedere faptul că abaterile au fost constatate în raport de clauzele convențiilor/contractelor de asumare a responsabilității încheiate cu CNTEE Transelectrica S.A. (Convenția nr. C237/19.11.2008 încheiată de CNTEE Transelectrica S.A. cu S.C. G. S.A., Convenția nr. CC63/2005 încheiată cu S.C. H. S.R.L., Convenția nr. C229/2005, nr. 230/2005 și nr. C281/2004 încheiate cu S.C. I. S.A., Convenția nr. C109/2011 încheiată cu S.C. J. SRL), iar instanța de fond a anulat măsura fără a motiva soluția pronunțată, întrucât nu a analizat și examinat toate probele care au fost administrate, respectiv documentația ce a stat la baza întocmirii Raportului de control, precum și fără a analiza și a combate argumentele prezentate de Curtea de Conturi în ceea ce privește prevederile convențiilor/contractelor de asumare a responsabilității încheiate de CNTEE Transelectrica S.A. cu operatorii economici.

- instanța de fond a admis cererea de anulare a măsurii de la pct. I.8 din Decizia nr. 37/2013, hotărârea recurată fiind dată cu greșita aplicarea a prevederilor legale incidente în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu art. 23 alin. (1) - (3) și alin. (5) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, art. 7 alin,(l) lit. b) - d), art. 8, art. 10, art. 40 alin. (1) - (3) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, art. 4 alin. (2), art. 59 alin. (1) - (3) și art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, art. 25 alin. (3) - (4) din Legea nr. 13/2007 energiei electrice, art. 5 alin. (1) lit. a) - b) și g) din Legea concurenței nr. 21/1996, pct. 15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, aprobate prin H.G. nr. 909/1997 și cele ale art. 1, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată.

- instanța de fond a admis cererea de anulare a măsurii de la pct. I.11 din Decizia nr. 37/2013, hotărârea recurată a fost dată cu greșita aplicarea a prevederilor legale incidente în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu art. 2A3 alin. (1) din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, raportat la art. 2 alin. (1) - (3) și alin. (5) și art. 5 alin. (1) și (5) din H.G. nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

- instanța de fond a admis în parte cererea de anulare a măsurii de la pct. II.13 din Decizia nr. 37/2013, hotărârea recurată a fost dată cu greșita aplicarea a prevederilor legale incidente în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu art. 1 și art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, fără a ține cont de clauze de la art. 6.2.1, art. 6.2.2 și art. 8.4.1 din contractul nr. x/04.12.2019.

- instanța de fond a admis cererea de anulare a măsurii de la pct. II.15 din Decizia nr. 37/2013, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză și fără a ține cont de temeiul de drept în baza căruia au fost dispuse măsurile de la pct. II.15 din Decizia nr. 37/2013, respectiv art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, precum și cu interpretarea greșită a dispozițiilor din următoarele actele normative: prevederile art. 141 și art. 146 Ordinului ANRE nr. 32/17.11.2004, privind aprobarea Normativului pentru construcția liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V; Decretul nr. 237/1978 pentru stabilirea normativelor privind sistematizarea, amplasarea, construirea și repararea liniilor electrice care trec prin păduri și prin terenuri agricole; Ordinul M.A.D.R. nr. 606/2008 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos; Ordinul M.M.P. nr. 1540/2011 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos; O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv.

- instanța de fond a admis cererea de anulare a măsurii de la pct. II.17 din Decizia nr. 37/2013, hotărârea atacată fiind dată cu greșita aplicare a dispozițiilor OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. Instanța de fond a anulat măsura dispusă, pe de o parte fără a analiza în integralitate măsura dispusă de Curtea de Conturi prin care s-a dispus în sarcina conducerii entității extinderea verificărilor și recuperarea prejudiciului, iar pe de altă parte fără a analiza și examina toate probele care au fost administrate, respectiv fără a analiza documentele depuse de Curtea de Conturi în instanță (adresa x/15.06.2015 - Raport privind modul de implementare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi) din care reiese că în urma extinderii verificărilor, au fost constatate și alte lipsuri în gestiune, fără ca acestea să fie recuperate.

- instanța de fond a admis cererea de anulare a măsurii de la pct. II.18 din Decizia nr. 37/2013, reținând în esență nelegalitatea acestei măsuri pe considerentul că nu se pot reține abaterile constatate. Se solicită a se constata că hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, art. 1, art. 5 și art. 10 din O.G. nr. 119/1990 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, pct. 3.3. lit. a) - b) din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin OMFP nr. 522/2003, pct. 46 alin. (2) din Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin OMFP nr. 3055/2009 cu modificările și completările ulterioare, Ordinul nr. 863/2008, pentru aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din H.G. nr. 28/2008 privind investițiile publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

- instanța de fond a admis cererea de anulare a măsurii de la pct. II.20 din Decizia nr. 37/2013, reținând în esență nelegalitatea acestei măsuri și în mod greșit primind ca întemeiate susținerile Transelectrica S.A. potrivit cărora "dezechilibrele create de către anumiți agenți economici sunt acoperite de tarifele percepute acestora pentru serviciile de sistem".

- instanța de fond a admis cererea de anulare a măsurii de la pct. II.21 din Decizia nr. 37/2013 și în mod greșit a făcut aplicarea legislației incidente, respectiv a prevederilor art. 6 alin. (1) - (2), art. 1l din Legea contabilității nr. 82/1991, art. 130 din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003 (în vigoare la data respectivă), art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată. În considerentele care au stat la baza hotărârii recurate se interpretează noțiunea de ajutor, în sensul că ajutorul nu este un bun sau un serviciu, în fapt, instanța de fond a făcut abstracție de faptul că obiectul acestor tranzacții îl reprezintă energia electrică, care fără îndoială este un bun.

- instanța de fond a admis cererea de anulare a măsurii de la pct. II.22 din Decizia nr. 37/2013 și în mod greșit a făcut aplicarea legislației incidente, respectiv a prevederilor: art. 1, art. 3, art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă; art. 2517 și art. 2537 din Legii nr. 287/2009 privind C. civ.. Instanța de fond a anulat măsura dispusă, pe de o parte fără a analiza în integralitate măsura dispusă de Curtea de Conturi prin care s-a dispus în sarcina conducerii entității extinderea verificărilor și recuperarea prejudiciului, iar pe de altă parte fără a analiza și examina toate probele care au fost administrate, respectiv fără a analiza documentele depuse de Curtea de Conturi în instanță (adresa x/15.06.2015 - Raport privind modul de implementare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi) din care reiese că, în urma extinderii verificărilor au fost constatate și la nivelul sucursalelor creanțe cu o valoare de 304.859,92 RON cu o vechime mai mare de trei ani.

- se apreciază că instanța de fond a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., care reglementează condițiile în care partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că, în cauză, Curt