Decizia nr. 3818/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1566/2019 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 august 2017, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat: (i) anularea încheierii nr. 77/03.08.2017, prin care s-a dispus respingerea punctului 9 din contestația nr. x/17.07.2017 formulată de CNTEE Transelectrica S.A. împotriva Deciziei nr. 8/27.06.2017, emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi, precum și a actelor care au stat la baza emiterii încheierii nr. 77/03.08.2017; (ii) anularea Deciziei nr. 8/27.06.2017, în privința constatărilor de la punctul 9 și a măsurii dispuse la punctul II.11, precum și a Raportului de control nr. x/26.05.2017, în privința abaterii corespunzătoare consemnată la punctul 3.5, paginile 72-84; (iii) suspendarea executării măsurii dispuse la punctul II.11 al Deciziei nr. 8/2017 pană la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004;

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1566 din 23 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins atât cererea de anulare cât și pe cea de suspendare, formulate de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1566 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea spre rejudecare și admiterea cererii de anulare, astfel cum a fost formulată. a. Un prim motiv de recurs, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită/încălcarea normelor de drept material, se referă la chestiunea amortizării fiscale. Legislația aplicabilă amortizării fiscale (art. 28 din noul Codul fiscal și normele de aplicare), deși citată corect de instanța de fond, nu cuprinde prevederi în sensul indicat în sentința recurată, conform căreia amortizarea fiscală nu este deductibilă în cazul în care echipamentele nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost achiziționate. De asemenea, legea fiscală nu cere ca entitatea controlată să facă dovada utilizării echipamentelor, prin prezentarea unor documente în acest sens. Codul fiscal și normele de aplicare nu conțin prevederi referitoare la nedeductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea pentru mijloacele fixe care nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost achiziționate. Legea fiscală se referă numai la mijloace fixe care nu sunt utilizate. Instanța de fond nu a ținut cont de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, prin care s-a demonstrat că sucursale de transport ale Transelectrica care au recepționat echipamentele Cititor de documente și Stație de lucru all-in-one au respectat obligația de înregistrare în evidența contabilă a echipamentelor, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 20 din Legea nr. 15/1994 și H.G. nr. 909/1997, precum și în conformitate cu politica de recunoaștere și o amortizare a activelor imobilizate stabilită prin Manualul de politici contabile întocmit pentru CNTEE Transelectrica S.A. în aplicarea Reglementărilor contabile conform cu IFRS, aprobate prin Ordinul nr. 1286/2012. Expertiza a constatat că sucursalele au calculat amortizarea cu respectarea algoritmului prevăzut de art. 9 și art. 11 din Legea nr. 15/1994, prin alocarea sistematică a valorii amortizabile a echipamentelor pe durata de viață utilă estimată de 3 ani, începând cu luna următoare recepției. Instanța de fond în mod nelegal nu a ținut seama că prin același raport de expertiză s-a stabilit, dat fiind caracterul funcțional al echipamentelor, că acestea nu îndeplineau cerințele legale pentru a fi scoase de la calcularea și înregistrarea amortizării. Expertiza a concluzionat că echipamentele menționate, pentru a putea fi scoase de la amortizare, ar fi trebuit să nu fie utilizate integral sau să fie nefuncționale mai mult de o lună, fapt care nu rezultă din documentele justificative. Stațiile de lucru all-in-one îndeplineau condițiile de a constitui mijloc fix amortizabil prevăzute de art. 28 alin. (2) din Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015, fiind utilizate în scopuri administrative (pentru lucrări, situații, machete, etc.), calculatoarele fiind identice cu cele existente în birourile sucursalelor de transport din cadrul Transelectrica S.A., aspecte susținute prin documentele anexate la dosarul cauzei și prezentate expertului. Instanța, cu ignorarea raportului de expertiză, a reținut că nu s-a probat că echipamentele au fost funcționale. Sistemul de securitate Cititor de documente și Stație all-in-one achiziționat în baza contractului nr. x/2007 și a actelor adiționale la acest contract a funcționat, funcționează și este operațional. Ca atare, instanța de fond a reținut cu aplicarea greșită a legii că ar exista abaterea, câtă vreme calcularea amortizării era o obligație conform normelor legale anterior amintite, neexistând motive legale pentru suspendarea calculării amortizării la respectivele echipamente pe perioada supusă controlului Curții de Conturi. Auditorii publici externi au stabilit și că în perioada august 2013- februarie 2014 s-au decontat către A. servicii care nu au fost efectiv prestate. Acest fapt nu este real în ceea ce privește ST Craiova, așa cum rezultă din adresa nr. x/9.05.2017 prin care sucursala a răspuns la întrebările privind starea de funcționalitate a echipamentelor montate conform contractului nr. x/2007. Având în vedere că în perioada august 2013- februarie 2014 a fost prestat serviciul în obiectivele ST Craiova, este nelegală menținerea constatării auditorilor cu privire la decontarea serviciilor prestate de A. S.A. pentru ST Craiova. Și ST Sibiu a comunicat că cititoarele de documente și stațiile de lucru sunt funcționale, aspect confirmat și prin procesele-verbale de recepție și probele de funcționalitate, toate ignorate de instanța de fond. Împrejurările că nu au fost efectuate solicitări de acces în stații pentru personalul delegat, prin portalul electronic aflat la departamentul de specialitate din B., nu s-au achiziționat cartele de acces și nu a fost întocmită o procedură de exploatare a sistemului de acces la nivelul companiei, nu pot genera neînregistrarea valorii de amortizare fiscală a mijlocelor fixe amortizabile, legea fiscală subliniind, așa cum s-a arătat și de către expert, că mijlocul fix amortizabil trebuie utilizat fie în activități generatoare de venituri fie în activități administrative care servesc celor generatoare de venituri. Or, echipamentele recepționate și puse în funcțiune au fost utilizate pentru activități administrative și operaționale, respectiv pentru activități de servire operativă a personalului din stații. Instanța a reținut cu aplicarea greșită a legii că neutilizarea echipamentelor în scopul pentru care au fost achiziționate, prin neimplementarea proiectului Servicii control și evidența informatizată a accesului atrage soluția calificării mijloacelor fixe ca neamortizabile. b. Tot subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta- reclamantă arată că sentința este pronunțată cu aplicarea greșită a art. 2500, 2503, 2517, 2523 din C. civ., dar și a art. 425 raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției extinctive invocată de reclamantă, referindu-se la această excepție numai în considerentele hotărârii, ca și cum ar fi fost o apărare de fond. Instanța nu a înțeles fundamentul invocării excepției prescripției extinctive, prin raportare la data la care s-a realizat operațiunea comercială (emiterea și plata facturilor), cu circa 6 ani înainte de efectuarea controlului. Prescripția a fost invocată cu scopul de a sublinia că acțiunea în repararea prejudiciului ar putea fi sortită eșecului, iar instanța a mutat responsabilitatea pronunțării unei hotărâri prin care să se cerceteze intervenirea prescripției către judecătorul altei cauze. Or, Curtea de Conturi a stabilit obligația reclamantei de a recupera sumele aferente fără a avea în vedere termenul de prescripție general de 3 ani. c. Hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999. Instanța de fond a apreciat că reclamanta a încălcat dispozițiile legale menționate, deși actul normativ arătat nu este aplicabil Transelectrica, în operațiunile controlate nefiind folosite fonduri publice, în înțelesul Legii nr. 500/2002. d. Soluția dată cererii de suspendare a executării deciziei Curții de Conturi este, de asemenea, lipsită de temei legal, reclamanta dovedind existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Aparența de nelegalitate a actului contestat rezidă în aceea că situațiile reținute ca încălcări ale actelor normative nu se circumscriu cadrului de aplicare al acestor dispoziții legale invocate de organul de control. Având în vedere că reclamanta îndeplinește funcția de operator de transport al Sistemului Național de Transport al Energiei Electrice și operator de sistem al Sistemului Energetic Național, având responsabilități în asigurarea funcționării în condiții de siguranță a sistemului electroenergetic național, există premisele unei pagube iminente, câtă vreme punerea în aplicare a măsurii contestate vizează valori materiale importante. Punerea în executare a măsurilor ar crea blocaje în activitatea reclamantei, configurând un pericol de perturbare a activității la nivelul întregii economii naționale. De asemenea, trebuiau reținute prejudiciile de imagine și cele de natură materială, dat fiind că reclamanta este listată la Bursa de valori București. În plus, punerea în executare a măsurilor, apreciate de reclamantă ca nelegale, implică un volum mare de activități și mobilizarea unor resurse umane și materiale importante, în condițiile în care recuperarea sumelor nu ar mai fi posibilă datorită intervenirii prescripției extinctive, atât în lumina art. 3 din Decretul nr. 157/1968, cât și a art. 2517 din noul C. civ. Termenul de prescripție ar fi împlinit și în privința atragerii răspunderii materiale a unor salariați ai Transelectrica, care nu și-ar fi îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. e. O altă critică adusă sentinței este aceea potrivit căreia hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă arată că instanța nu a cercetat corespunzător concluziile raportului de expertiză, ignorând pertinența și concludența acestui mijloc de probă esențial în soluționarea cauzei. Nu a arătat nici argumentele pentru care a înlăturat concluziile expertului, încălcând și dispozițiile art. 22, art. 6 și art. 13 din C. proc. civ. Instanța, practic, nu a analizat fondul cererii, limitându-se la enumerarea probelor și înțelegând chiar să le cenzureze, motivarea soluției fiind în contra concluziilor expertizei contabile, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de deductibilitate a cheltuielilor pe calea amortizării. Judecătorul fondului a neglijat concluziile clare ale expertului contabil, mulțumindu-se să preia opiniile organelor de control, cu încălcarea dispozițiilor art. 330 alin. (1) teza I din C. proc. civ., care stabilește rolul raportului de expertiză - acela de a lămuri împrejurări de fapt ale cauzei pentru care este nevoie de părerea unei specialist. Ignorând concluziile expertului, fără a argumenta înlăturarea lor, instanța a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., conform cărora expunerea situației de fapt se bazează pe probele administrate. f. Instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înlăturarea din analiza cauzei a concluziilor raportului de expertiză și necercetarea probatoriului cu înscrisuri (printscreen-uri realizate cu echipamentele în cauză), care atestă utilizarea acestora în perioada 2015-2017 echivalează cu o invalidare a probelor administrate de reclamantă și constituie o încălcare de către instanța de fond a regulilor de procedură. Din nou, de invocă încălcarea art. 22, art. 6 și art. 13 C. proc. civ., respectiv a dreptului reclamantei de a beneficia de soluționarea cauzei în mod echitabil și cu garantarea dreptului la apărare. Au fost nesocotite și dispozițiile art. 254 alin. (5) și art. 337 C. proc. civ., prin denaturarea și invalidarea concluziilor expertizei. g. În fine, este invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 4 C. proc. civ. - hotărârea este pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Acest ultim motiv de casare este invocat tot în legătură cu partea motivării prin care instanța de fond a reținut caracterul neamortizabil al echipamentelor întrucât nu s-a dovedit utilizarea lor în scopul pentru care au fost achiziționate. Recurenta reia critica potrivit căreia legea fiscală se referă la utilizare, iar nu la utilizarea în scopul pentru care a fost achiziționat echipamentul, arătând că prin motivarea sa instanța a realizat o incursiune în sfera autorității legislative, modificând înțelesul art. 28 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cât privește respingerea cererii de suspendare, intimata arată că instanța a pronunțat hotărârea cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege pentru acordarea suspendării executării măsurii dispuse de autoritatea de audit. Cât privește soluția pronunțată asupra acțiunii în anulare, toate criticile recurentei sunt nefondate. Astfel, cât privește chestiunea prescripției extinctive, instanța de fond a stabilit corect că aceasta privește dreptul Transelectrica de a se îndrepta împotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciilor și nicidecum răspunderea reclamantei, evidențiată în actele de control. Măsura dispusă are ca temei dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, iar obligația de a întreprinde demersurile legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperării acestuia revin în totalitate entității verificate. Astfel, intervenirea prescripției dreptului la acțiune poate fi invocată și cercetată doar în cadrul proceselor care ar avea ca obiect repararea pagubelor, procese ce ar putea fi îndreptate de Transelectrica împotriva persoanelor răspunzătoare de producerea acestor pagube. De asemenea, hotărârea este motivată, contrar celor susținute de recurentă, instanța de fond reținând corect că nu este suficient ca mijlocul fix amortizabil să fie deținut pentru a putea fi și amortizat fiscal, ci trebuie să fie și utilizat, iar în cazul în care mijlocul fix amortizabil nu este utilizat cel puțin o lună, recuperarea valorii fiscale rămase neamortizate se realizează prin recalcularea cotei de amortizare. În cazul echipamentelor vizate de control s-a constatat că nu în toate cazurile acestea au fost pus în funcțiune, ba mai mult proiectul "Servicii control și evidență informatizată a accesului" pentru care echipamentele au fost achiziționate nu a fost implementat și nu și-a atins scopul. În ceea ce privește concluziile expertizei, raportul expertului reprezintă o prezentare a modului în care bunurile au fost recepționate și instalate, fără o analiză asupra utilizării lor în cadrul sucursalelor Transelectrica, în scopul pentru care aceste echipamente au fost achiziționate. În plus, referitor la măsura dispusă de Curtea de Conturi, respectiv în ceea ce privește corectarea rezultatelor contabile, intimata menționează că suma de 567.803 RON (aferentă amortizării) nu a fost inclusă în valoarea estimată a abateri consemnate în raportul de control și, drept urmare, nu face obiectul măsurii dispuse prin decizie. Prin pct. II.11 din Decizia nr. 8/2017 nu s-a stabilit nicio obligație în sarcina conducerii Transelectrica privind abaterea constând în deducerea cheltuielilor cu echipamente pe baza amortizării fiscale, cu nerespectarea condițiilor cerute de legea fiscală, urmând ca aceasta să facă obiectul unui control al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, sesizată de către Curtea de Conturi, control care a și avut loc și ale cărui rezultate au fost valorificate conform legii fiscale. Intimata face ample trimiteri la constatările din raportul de control asupra abaterilor și arată că în ceea ce privește starea de funcționare separată a echipamentelor sunt relevante înscrisurile întocmite la nivelul sucursalelor Transelectrica (prin care a fost refuzată recepția echipamentelor, sau prin care s-au arătat problemele în funcționare). În același sens, în privința serviciilor lunare de acces plătite societății A. pentru perioada august 2013- aprilie 2014, este relevant că nu au existat dispoziții, proceduri, protocoale, care să reglementeze accesul în stații. De asemenea, în perioada 20012-2013 au fost acceptate la plată servicii specifice și de management care nu au fost efectiv prestate. Utilizarea portalului s-a făcut doar pentru testarea acestuia, însă echipamentele nu au fost utilizate pentru scopul pentru care au fost achiziționate. Împrejurarea că proiectul nu și-a atins scopul a fost reținută corect de către instanța de fond, în baza probatoriului cu înscrisuri administrat, între care sunt de menționat răspunsurile date de către cele 8 sucursale ale Transelectrica la chestionarul autorității de audit referitor la implementarea proiectului. Recurenta-reclamantă a susținut și că hotărârea ar fi fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. 119/1999 întrucât nu au fost folosite fonduri publice, în înțelesul legii. Aceste critici nu pot fi primite întrucât dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 se referă nu numai la fonduri publice, ci și la patrimoniul public, definit de art. 2 lit. s) din același act normativ. Recurenta-reclamantă este entitate publică, care administrează patrimoniu public, în sensul anterior arătat, făcând parte din categoria întreprinderilor publice definite prin art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 109/2011. Ca atare, potrivit art. 22 din Legea nr. 500/2002 și art. 5 din O.G. nr. 119/1999, răspunde pentru realizarea unei bune gestiuni financiare, respectiv pentru asigurarea legalității, regularități, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor și administrarea patrimoniului.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 8 iunie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, tardivitatea recursului declarat împotriva sentinței recurate, în ceea ce privește soluția dispusă asupra cererii de suspendare. II. Soluția instanței de recurs II.1. Examinând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă împotriva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare este tardiv, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care instanța de fond se pronunță asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Potrivit art. art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută. Sentința civilă 1566 din 23 aprilie 2019, recurată, a fost comunicată reclamantei la data de 19.05.2020, conform dovezii de înmânare aflate la fila x din vol. VII al dosarului instanței de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului împotriva soluției dispuse asupra cererii de suspendare, a început să curgă la această dată și s-a împlinit la data de 25.05.2020, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 183-184 din C. proc. civ. Cererea de recurs a fost depusă prin serviciul poștal, la data de 03.06.2020, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul aflat la dosar recurs, în afara termenului legal stabilit pentru atacarea soluției pronunțate asupra cererii de suspendare, care, astfel cum s-a arătat anterior, s-a împlinit la data de 25.05.2020. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 1566 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția dispusă asupra cererii de suspendare, ca tardiv formulat. Potrivit art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar mențiunea inexactă cu privire la calea de atac deschisă nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Ca atare, exercitarea căii de atac în termenul prevăzut de C. proc. civ. ține de ordinea publică, verificarea respectării termenului legal are loc chiar dacă prin apărările opuse de intimat nu este invocată excepția tardivității, iar indicarea greșită de către instanța de fond a termenului de declarare a căii de atac este nerelevantă. II.2. Analizând recursul declarat de reclamantă împotriva soluției pronunțate asupra cererii de anulare a actelor Curții de Conturi, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea introductivă s-a solicitat anularea încheierii nr. 77/03.08.2017, în măsura care dispune respingerea contestației formulate împotriva pct. 9 și a măsurii II.11 din decizia nr. 8/27.06.2017, anularea deciziei nr. 8/27.06.2017, în privința constatărilor de la pct. 9 și a măsurii dispuse la pct. II.11, dar și a raportului de control premergător nr. x/26.05.2017 în privința acelorași constatări (consemnate la pct. 3.5. pg. 72-84 din raport). Se constată că la pct. 9 al deciziei nr. 8/2017 s-a reținut că reclamanta Transelectrica S.A. a imobilizat fonduri bănești în sumă estimată de 5.497.980 RON (fără TVA) pentru achiziția de echipamente nepuse în funcțiune, servicii specifice de management și servicii de acces în stații, toate aferente proiectului "Servicii control și evidență informatizată a accesului", proiect neimplementat și care nu și-a atins scopul preconizat. Măsurile corelative abaterii constatate, dispuse de Curtea de Conturi în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și a pct. 174 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2004 (RODAS), sunt arătate la pct. II.11 al deciziei nr. 8/2017, potrivit căruia conducerea Transelectrica va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra derulării contractului încheiat cu A. pentru execuția proiectului Extinderea cu noi funcționalități a sistemului de control și evidență informatizată a accesului în obiectivele CNTEE Transelectrica, raportat la caietul de sarcini și oferta tehnico-economică, în vederea identificării cauzelor care au condus la neimplementarea proiectului, stabilirea locațiilor unde proiectul nu a fost implementat, analiza serviciilor decontate societății A. fără a avea la bază documente care să certifice prestarea lor în condițiile stabilite prin oferta tehnico-economică, inventarierea echipamentelor facturate și acceptate la plată, evaluarea tehnică a acestora și stabilirea utilității lor în cadrul companiei, stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate pentru acest proiect, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condițiile legii (inclusiv dobânzile legale), precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate. II.2.a. Un prim motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel prin care recurenta-reclamantă invocă inaplicabilitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 în cazul operațiunilor controlate, la care se referă pct. 9 al deciziei nr. 8/2017 a Curții de Conturi. Recurenta-reclamantă susține că O.G. nr. 119/1999 nu este aplicabilă întrucât plățile în cadrul proiectului verificat de autoritatea de audit nu au fost făcute din fonduri publice. Înalta Curte constată, în primul rând, că un astfel de motiv de nelegalitate nu a fost invocat la adresa actelor Curții de Conturi prin cererea de chemare în judecată, ceea ce atrage inadmisibilitatea invocării direct în calea de atac, cu depășirea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată. Potrivit art. 494 coroborat cu art. 478 din C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, inclusiv din perspectiva cauzei juridice a cererii introductive. Chiar dacă s-ar trece peste acest fine de neprimire al criticii din recurs, se constată că dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 se referă atât la gestionarea fondurilor publice cât și a patrimoniului public, iar termenul de patrimoniu public este definit prin art. 2 lit. s) din același act normativ, cuprinzând și drepturile și obligațiile entităților publice care administrează bunuri ale statului. Or, recurenta-reclamantă este întreprindere publică potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011, fiind o companie națională controlată de către stat. În aceste condiții, sunt pe deplin aplicabile reclamantei dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 care reclamă realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului public, respectiv asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în administrarea acestui patrimoniu, în sensurile acestor noțiuni definite prin art. 2 lit. h), i), j), o), v) din același act normativ. Or, ceea ce s-a constatat la pct. 9 al deciziei nr. 8/2017 este o abatere de la legalitate, regularitate, economicitate, eficacitate și eficiență în administrarea patrimoniului statului prin imobilizarea unor fonduri bănești pentru implementarea unui proiect care nu a fost pus în aplicare conform intențiilor recurentei-reclamante și nici nu și-a atins scopul preconizat. Ca atare, autoritatea de audit a reținut cu aplicarea corectă a legii abaterea, în sensul încălcării dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind buna gestiune financiară. II.2.b. Un alt motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea legislației aplicabile amortizării fiscale (art. 24 din vechiul Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 571/2003 și respectiv art. 28 din noul Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015, împreună cu normele de aplicare). Criticile recurentei-reclamante se centrează pe ideea că normele fiscale nu cer pentru deducerea cheltuielilor pe calea amortizării ca mijloacele fixe amortizabile să fie utilizate conform cu scopul pentru care au fost achiziționate, așa cum a pretins autoritatea de audit. De asemenea, susține recurenta că nu era necesar să dovedească utilizarea respectivelor mijloace fixe amortizabile, respectiv a echipamentelor denumite cititor de documente și stație de lucru all-in-one. În legătură cu această chestiune, a amortizării fiscale, recurenta-reclamantă a formulat și alte motive de recurs, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., care vor fi analizate în cele ce urmează. Revenind la criticile care corespund cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite. Astfel, chestiunea deductibilității cheltuielilor pe calea amortizării fiscale privește situația a patru sucursale ale Transelectrica (ST Bacău, ST Constanța, ST Craiova și ST Sibiu) care au recepționat și înregistrat în contabilitatea proprie echipamentele anterior menționate, aferente proiectului "Servicii control și evidență informatizată a accesului", valoarea cheltuielilor deduse pe calea amortizării fiscale în perioada auditată fiind de 567.803 RON. Așa cum autoritatea de audit a reținut și a subliniat atât în etapa administrativă cât și prin apărările formulate în fond și în recurs, valoarea de 567.803 RON aferentă amortizării nu este vizată de măsura dispusă la pc. II.11 al deciziei nr. 8/2017, de corectare a rezultatelor contabile înregistrate și nu face parte din valoarea estimată a prejudiciului consemnată în cazul abaterii reținute. Deși actele de control se referă și la deductibilitatea, pe calea amortizării, a cheltuielilor cu echipamentele aferente proiectului auditat, aceasta nu face obiectul măsurii dispuse prin decizie în sarcina conducerii Transelectrica S.A., care nu are nicio obligație față de această abatere, rezervată de către Curtea de Conturi unui control fiscal al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ale cărui rezultate urmau a fi valorificate conform procedurilor aplicabile în materie fiscală. În acest sens, Curtea de Conturi a sesizat Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 42 lit. b) din Legea nr. 94/1992, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală a exercitat controlul fiscal asupra cheltuielilor cu amortizarea fiscală. Având în vedere că abaterea nu vizează modul în care Transelectrica S.A. a calculat amortizarea echipamentelor achiziționate în perioada auditată în baza contractului nr. x/2007 încheiat cu A. și nici modul în care s-a realizat înregistrarea amortizării în evidența contabilă a sucursalelor, ci actele atacate se rezumă la o constatare asupra viciilor de legalitate ale deducerii cheltuielilor pe calea amortizării în condițiile în care echipamentele nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost achiziționate, chestiune care însă a fost rezervată spre soluționare organelor fiscale, conform competențelor atribuite de lege, toate argumentele din recurs privitoare la o greșită aplicare a legii fiscale nu pot fi analizate pe fondul lor întrucât depășesc limitele actelor de control deduse judecății. Constatările Curții de Conturi care conturează abaterea reținută au vizat decontarea unor servicii lunare de asigurarea controlului și a evidenței informatizate a accesului în obiectivele CNTEE Transelectrica, către A., în valoare de 1.163.563 RON, precum și cheltuielile de investiții aferente proiectului anterior menționat în valoare de 4.334.416 RON, compuse din 2.793.103 RON valoare echipamente achiziționate în perioada 2012-2013 și 1.541.312 RON contravaloare servicii specifice și management. Reținând că, în cadrul criticilor referitoare la chestiunea amortizării, recurenta-reclamantă a invocat probatoriul administrat, care ar demonstra în opinia sa utilizarea echipamentelor, aspect care atinge problema legalității constatărilor Curții de Conturi referitoare la existența abaterii, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că săvârșirea abaterii este demonstrată, date fiind următoarele împrejurări factuale: unele sucursale ale Transelectrica au refuzat recepția echipamentelor pe motivul nerespectării procedurilor operaționale și neimplementării/nefuncționării sistemului de control la care se referă proiectul; inexistența unor documente care să ateste integrarea proiectului cu celălalt sistem de securitate utilizat în cadrul Transelectrica - SIS (sistemul informatic de securitate); nerealizarea accesului în stații prin sistemul care face obiectul proiectului; suprapunereea acestuia cu sistemul integral de securitate; nemontarea în toate cazurile a echipamentelor; nereglementarea modului de acces prin proceduri; necriptarea cartelelor de acces. Toate acestea sunt argumente care au condus la constatarea abaterii conform căreia proiectul pe care reclamanta și l-a asumat și l-a pus în aplicare prin imobilizarea de fonduri bănești în sumă estimată de 5.497.980 RON nu a fost implementat conform celor asumate și nu și-a atins scopul. Trimiterile recurentei-reclamante la existența unor dovezi punctuale provenind de la unele sucursale de transport referitoare la instalarea sau funcționarea echipamentelor nu sunt apte să contureze afirmația acesteia referitoare la inexistența abaterii, câtă vreme aceasta constă în neimplementarea conformă a proiectului, iar măsura dispusă urmărește verificarea integrală și amănunțită a situației acestui proiect și a respectării principiilor bunei gestiuni financiare în implementarea lui. II.2.c. Un alt motiv de recurs care privește amortizarea fiscală este cel subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Recurenta arată că hotărârea ar fi pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în măsura în care instanța de fond a reținut caracterul neamortizabil al echipamentelor pentru că nu s-a dovedit utilizarea lor în scopul pentru care au fost achiziționate. Înalta Curte constată, în primul rând, că aceste critici vizează greșita aplicare a legii fiscale și nu se încadrează în cazul de casare invocat, ci în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În al doilea rând, din perspectiva aplicării legii, sunt relevante argumentele anterior expuse. II.2.d. Alte motive de recurs referitoare la chestiunea amortizării fiscale sunt cele subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 5 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă arată că raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză a concluzionat asupra respectării de către sucursale a dispozițiilor contabile și fiscale referitoare la amortizare și susține că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea pronunțată, de vreme ce nu a cercetat corespunzător concluziile raportului de expertiză - mijloc de probă esențial în soluționarea cauzei, dar a și încălcat regulile de procedură sancționabile cu nulitatea hotărârii, prin nearătarea motivelor pentru care nu a valorificat raportul de expertiză, ceea ce constituie o ingerință în respectarea dreptului la apărare al reclamantei și a dreptului de a beneficia de o procedură echitabilă. Înalta Curte reiterează considerntele anterioare, potrivit cărora problema deductibilității fiscale a cheltuielilor cu echipamentele (mijloace fixe) pe calea amortizării nu face obiectul măsurii dispuse la pct. II.11 al deciziei nr. 8/2017. Ca atare, proba cu expertiză contabilă cerută de reclamantă și încuviințată de instanța de fond nu este concludentă în soluționarea cauzei. Este adevărat că prin sentința recurată este tratată pe fond chestiunea amortizării fiscale. Însă, această parte a motivării sentinței tratează aspecte care depășesc cadrul procesual obiectiv al cauzei. Obiectul acțiunii în anulare îl constituie actele de control ale Curții de Conturi, care nu rezolvă pe fond problema amortizării fiscale, ci sesizează organul fiscal competent să o verifice. Drept urmare, considerentele sentinței prin care s-a dat o dezlegare pe fond problemei de drept a amortizării, trebuie considerată înlăturată prin prezenta decizie, ca neavând legătură cu judecata pendinte. Pe de altă parte, inserarea acestor considerente în conținutul sentinței nu-i afectează legalitatea, câtă vreme potrivit prezentei decizii considerentele străine sunt înlăturate, iar cealaltă parte a motivării, care are legătură cu pricina dedusă judecății și prin care sunt corect rezolvate restul motivelor de nelegalitate, este confirmată în calea de atac a recursului. Nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare sau a echității procedurii și nici cele referitoare la o inadecvată motivare a hotărârii prin neindicarea motivelor de înlăturare a probei cu expertiza contabilă nu pot fi primite întrucât proba a fost încuviințată și administrată pentru lămurirea unor aspecte de fapt nerelevante în analiza de legalitate a actelor Curții de Conturi, amortizarea fiscală nefiind tratată în cadrul abaterii propriu-zise și nici a măsurilor dispuse. II.2.e. O altă critică din recurs este cea prin care se reiterează prescripția extinctivă, care ar afecta orice demers al reclamantei de recuperare a presupusului prejudiciu. Recurenta-reclamantă a arătat, pe de o parte, că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra excepției, în sensul că nu a tratat-o ca pe o excepție, ci ca pe o apărare de fond, pe care a înlăturat-o prin considerentele sentinței. Înalta Curte constată că nu se impunea o pronunțare explicită asupra excepției prescripției extinctive prin dispozitivul hotărârii întrucât aceasta a fost invocată ca motiv de nelegalitate a actelor Curții de Conturi, făcând parte din cauza juridică a cererii, iar nu din obiectul cererii. Deci, instanța de fond s-a pronunțat asupra motivului de nelegalitate invocat, reținând în considerentele sentinței că nu se opune un termen de prescripție constatărilor autorității de audit. Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susține că prescripția a fost invocată prin raportare la eventualele acțiuni în repararea prejudiciului, care ar fi sortite eșecului datorită împlinirii termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de C. civ. Înalta Curte constată că recurenta susține fără temei că judecătorul fondului ar fi evitat să se pronunțe asupra prescripției. Așa cum rezultă din chiar argumentele pe care excepția se întemeiază, aceasta privește eventuale acțiuni viitoare ale reclamantei, care ar fi întreprinse în cadrul punerii în executare a măsurii dispuse de Curtea de Conturi. Or, a stabili cu privire la intervenirea sau nu a prescripției extinctive pentru eventuale forme de atragere a răspunderii nu este rolul instanței investită cu analiza de legalitate a măsurilor dispuse de autoritatea de audit, această chestiune depășind limitele litigiului dedus judecății. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.