ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4787/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, Departamentul IV:

- anularea încheierii nr. 77/03.08.2017, prin care s-a dispus respingerea punctului 5.2 din contestația nr. 26140/17.07.2017 formulată împotriva deciziei nr. 8/27.06.2017, prin care s-a dispus înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în raportul de control nr. x/26.05.2017, anularea actelor care au stat la baza emiterii încheierii nr. 77/03.08.2017, respectiv anularea deciziei nr. 8/27.06.2017, în privința constatărilor de la punctul 5.2 precum și a măsurii dispuse la punctul II.8, precum și a raportului de control nr. x/26.05.2017, în privința abaterii corespunzătoare consemnată la punctul 3.1, paginile 28-35;

- suspendarea executării măsurii dispuse la punctul II.8 al deciziei nr. 8/2017 până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004.

Prin încheierea din data de 11.01.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins proba cu expertiza în construcții ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1074 din 8 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă ca neîntemeiată; a respins cererea în anulare formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1074 din 8 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A..

Astfel, reclamanta a formulat două cereri de recurs distincte, una privind soluția dată de instanța de fond asupra cererii de suspendare și a doua vizând soluția dată cererii de anulare.

De asemenea, reclamanta a declarat recurs și împotriva încheierii din 11.01.2018, prin care a instanța a respins proba cu expertiza în construcții.

3.1. În ceea ce privește recursul privind soluția dată de instanța de fond asupra cererii de suspendare, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea condițiilor "cazului bine justificat", în sensul că Transelectrica S.A. nu ar fi "relevat împrejurările de fapt sau de drept care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității măsurii contestate".

Condiția "cazului bine justificat" din Legea nr. 554/2004, se referă la împrejurări legate de stări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 lit. "t" din L.554/2004).

Cu privire la condiția cazului bine justificat, reclamanta C.N. "Transelectrica"-S.A. nu s-a limitat la invocarea nelegalității actelor administrative atacate, în ansamblul lor ori în general, ci a relevat, în mod concret, argumente ce pun în discuție legalitatea acestora, respectiv înscrisuri care creează o serioasă îndoială asupra legalității măsurii dispuse de Curtea de Conturi.

Societatea a indicat numeroase aspecte legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității și corectitudinii încheierii nr. 77/03.08.2017, a Deciziei nr. 8/27.06.2017, emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi și a Raportul de control nr. x/26.05.2017, precum și a actelor care au stat la baza emiterii încheierii nr. 77/03.08.2017, care nu necesitau analiza temeinică a fondului cauzei.

Cu privire la condiția "pagubei iminente", recurenta a susținut că și aceasta este îndeplinită, deoarece măsurile din Decizia nr. 8/2017 nu pot fi puse în aplicare fără ca societatea recurentă să suporte un prejudiciu viitor și previzibil.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că potrivit punctului 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130 din 04.11.2010: "Contestația suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către comisia de soluționare a contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de comisia de soluționare a contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația. Prin data comunicării încheierii se înțelege data confirmării de primire a acesteia, menționată pe documentul de transmitere a încheierii."

Or, o parte din constatări se referă la "așa-zise prejudicii" pe care societatea ar trebui să le recupereze, prejudicii care nu există, iar pentru recuperarea acestora ar trebui să promoveze cereri de chemare în judecată, pentru care vor trebui achitate taxe de timbru și să propună probe care pot genera alte costuri suplimentare.

A mai arătat recurenta că principalele responsabilități ale Companiei privesc asigurarea funcționarii în condiții de siguranța a sistemului electroenergetic național, asigurarea alimentării continue cu energie electrică a consumatorilor și coordonarea schimburilor de energie electrica cu sistemele electroenergetice vecine.

În concluzie, există premisele unei pagube iminente, conf. art. 2, lit. ș) din L.554/2004, care definește paguba iminentă astfel: prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Prin nedispunerea suspendării executării măsurilor cuprinse în Decizia nr. 8/2017 de către instanța competentă s-ar aduce companiei grave prejudicii atât în activitatea desfășurată de aceasta, cât mai cu seamă prejudicii de imagine și de natură materială având în vedere că recurenta este listată la Bursa de Valori București, având cod TEL, se bucură de o bună imagine publică și de încredere în rândul investitorilor, ceea ce atrage după sine toate efectele specifice pieței de capital.

3.2. În ceea ce privește recursul privind soluția dată de instanța de fond asupra cererii de anulare, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Recurenta a susținut că în mod nelegal instanța de fond nu a avut în vedere faptul că deficiențele consemnate în decizie și în Raportul de control sunt eronate, nefiind întemeiate și neavând corespondent în actele analizate de Curtea de Conturi, sau fiind greșit întemeiate pe dispozițiile legale menționate în cele două acte.

Totodată, în mod nelegal, instanța de fond a avut în vedere prevederi legale inaplicabile situației deduse judecății.

Așa cum se poate constata din Raportul de control nr. x/26.05.2017, încălcările reținute în sarcina Transelectrica S.A. se referă la prevederile Contractului de servicii nr. x/30.07.2014 (punctele 2.3.2. 21.1 și 21.2), pct. 48 din H.G. nr. 44/22.01.2004 și art. 1 și art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999, în niciun caz nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 și ale Ordinului nr. 839/2009.

De altfel, acestea nici nu sunt aplicabile celor două acte normative menționate de Curtea de Apel București, având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 50/1991, care precizează faptul că nu este necesară obținerea autorizației de construire în situația în care se execută reparații la instalațiile interioare, la branșamentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății, cum a fost cazul dedus judecății.

De asemenea, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că Transelectrica a încălcat prevederile O.G. nr. 119/1999, act normativ care nu este aplicabil situației supusă judecății, întrucât nu au fost folosite fonduri publice în înțelesul legii.

Așa cum a arătat atât Curții de Conturi, cât și instanței de fond, având în vedere avaria la sistemul de canalizare și timpul foarte scurt pentru remedierea defecțiunilor apărute și a infiltrațiilor foarte puternice, a fost necesară intervenția în regim de urgență. Reparațiile au fost necesare deoarece apa infiltrata și ajunsă în punctul trafo, punea în pericol cablurile de alimentare cu energie electrică a Sistemului Energetic Național.

Lucrarea "Extindere rețea canalizare pluvială" a constat în repararea unei conducte de apă pluvială și a fost demarată în baza comenzii nr. x/29.09.2015 pe contractul de servicii x/30.07.2014.

Nu suntem în prezența vreunei nerespectări a prevederilor art. 2.3.2, art. 21.1 și art. 21.2 din Contractul nr. x/30.07.2014 ori a vreunei încălcări a pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, respectiv a vreunei încălcări a art. 1 și 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, așa cum nelegal a reținut instanța de fond și cum a afirmat pârâta Curtea de Conturi.

Totodată, recurenta susține că a făcut dovada că aceste cantități de materiale și lucrări se regăsesc în Proiectul Tehnic, avizat MLPTL, așa cum rezultă din înscrisul existent la filele x. volumul V dosar CAB.

Suma totală decontată de Transelectrica S.A. este justificată chiar de înscrisurile menționate în Raportul de control și existente în anexele la acest raport, așa cum rezultă din formularele F2 si F3 (Anexa 32 la Raportul de control nr. x/26.05.2017), din Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrării, unde sunt menționate lucrările și valoarea lor de 157.049,29 RON, fără TVA (Anexa 31 la Raportul de control nr. x/26.05.2017) și din factura nr. x/18.03.2016 . În oferta inițială și formularele F2 si F3 nu se regăsesc cantitățile cu diferențele de materiale/manopera/utilaj necesare pentru suplimentarea grosimii platformei de beton pentru intervențiile la punctul trafo cu utilaje de tonaj. Aceste cantități suplimentare se regăsesc în memoriul justificativ prezentând diferențele de materiale/manopera/utilaj, față de cele stabilite prin oferta financiară inițială.

De asemenea, a susținut recurenta că decontarea s-a făcut în conformitate cu oferta finală.

În opinia recurentei, este evident că nu s-a schimbat proiectul, în sensul schimbării lucrării "Refacere canalizare pluvială curte interioară H. Botev", așa cum se poate constata din compararea formularelor F2 si F3 (Anexa 28 si 29 la Raportul de control nr. x/26.05.2017) cu formularele F2 si F3 (Anexa 32 la Raportul de control nr. x/26.05.2017), aflându-ne doar în prezența unor diferențe de cantități constând doar în suplimentarea cantității de armătură și beton, care a fost făcută pentru o siguranță sporită, având în vedere importanța clădirii A., iar prețul materialelor suplimentare a fost același ca în oferta inițială.

Acceptarea la plată a unor cantități mai mari de materiale/manopera/utilaj decât cele stabilite prin oferta financiară inițială a fost justificată și prin aprobarea Procesului Verbal la terminarea lucrărilor înregistrat cu nr. x/20.07.2016, de către conducerea C.N.T.E.E Transelectrica S.A. a cantităților suplimentare ce au făcut obiectul lucrării "Extindere rețea canalizare pluvială".

3.3. Cu privire la încheierea din data de 11.01.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care instanța de fond a dispus respingerea cererii privind administrarea probei cu expertiza în specialitatea "construcții", aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Astfel, instanța de fond în mod nelegal a respins această probă cu expertiza, deși proba îndeplinea condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 255 C. proc. civ., raportat la art. 258, art. 250 și art. 330 C. proc. civ., obiectivele propuse de Transelectrica tinzând la lămurirea unor împrejurări de fapt, proba fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, pentru a se da eficiență dreptului la acces în justiție, precum și pentru a se putea îndeplini rolul instanței în aflarea adevărului.

Intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinări la recursurile declarate în cauză, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

Recurenta - reclamantă a depus concluzii scrise.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul declarat de reclamantă împotriva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare a executării actelor Curții de Conturi, raportat la considerentele sentinței recurate, la probele administrate la dosar, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.

Cu privire la îndeplinirea condiției "cazului bine justificat", recurenta - reclamantă susține, în esență, faptul că prin apărările formulate a indicat numeroase aspecte legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității Deciziei nr. 8/2017 și a încheierii nr. 77/2017 și care nu necesitau o analiză temeinică a fondului, însă dovedeau aparența de nelegalitate a actelor contestate.

Cu privire la condiția "pagubei iminente", recurenta - reclamantă precizează că, raportat la cuantumul sumei pretins datorate și la specificul activității sale, este îndeplinită și această condiție, iar menținerea efectelor actelor atacate va drept consecință perturbarea activității companiei, prin crearea de prejudicii și blocaje în activitate.

În contextul expunerii rezumative prezentată mai sus, Înalta Curte reține că, în cadrul cererii de suspendare a executării, instanța de contencios administrativ este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare a executării, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și temeinicie a actelor administrative, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anularea respectivelor actelor administrative.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de caz bine justificat presupune existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Recurenta - reclamantă susține că a dovedit îndeplinirea condiției cazului bine justificat, însă instanța de fond nu a ținut cont de împrejurările legate de starea de fapt și de drept care erau de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității și corectitudinii actelor atacate, în opinia societății, neexistând abaterile reținute sau vreun prejudiciu produs societății.

Analizând cererea de recurs, se constată că recurenta susține, în continuare, argumentele invocate și în fața instanței de fond, care în opinia sa ar răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, omițând însă să precizeze faptul că respectivele argumente se regăsesc în mod identic în cuprinsul acțiunii în anulare formulată cu privire la Decizia nr. 8/2017 emisă de pârâtă.

Instanța constată că nu este suficient ca reclamanta să afirme existența unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalității actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumția de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu ușurință, la nivelul aparențelor.

Este evident că analiza aspectelor învederate de recurentă, atât în primă instanță, cât și în recurs, se referă la conținutul material al actelor administrative de control, implicând o prejudecare a fondului cauzei, nefiind indicat niciun viciu de formă sau procedură, care să poată fi cercetat ca element de aparentă nelegalitate, fără a fi depășită sfera de analiză a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, astfel cum a constatat, în mod judicios, și prima instanță.

Împrejurarea că potrivit Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, contestația administrativă suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către comisia de soluționare a contestațiilor, nu constituie un argument valabil în susținerea cererii de suspendare formulate în baza dispozițiilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu a reușit în calea de atac exercitată să aducă argumente de natură a schimba raționamentul juridic al curții de apel. Prima instanță a stabilit corect inexistența unui caz bine justificat, reținând, în esență, că reclamanta nu a motivat distinct cererea de suspendare a executării și nu a invocat unele indicii de nelegalitate care să configureze un caz bine justificat și să poată fi analizate în procedura sumară a cererii de suspendare a executării, ci a înțeles să invoce, în dovedirea cazului bine justificat, motivele de nelegalitate învederate în susținerea acțiunii în anulare, a căror analiză ar prejudeca fondul litigiului, confundându-se cu acesta.

Chiar dacă în recurs au fost făcute unele aprecieri ținând de elementele definitorii ale noțiunii de caz bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) și 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta nu a combătut, cu argumente care să poată fi subsumate cazului de casare invocat, concluzia primei instanțe referitoare la inexistența unei aparențe de nelegalitate a măsurii administrative, concluzie întărită, de altfel, prin soluția pronunțată asupra fondului cauzei.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că examinarea motivelor referitoare la îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării actelor administrative a devenit inutilă, aceasta fiind o măsură temporară care poate dura până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul declarat de reclamantă împotriva soluției pronunțate asupra cererii de anulare a actelor Curții de Conturi, Înalta Curte constată următoarele:

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greșita reținere de către instanța de fond a unor prevederi legale, afirmate și de către pârâta Curtea de Conturi, dar care nu sunt aplicabile situației deduse judecății.

Potrivit prevederilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999, "(1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public".

Argumentele recurentei se referă la faptul că, în opinia sa, acest act normativ nu este aplicabil speței întrucât nu au fost folosite fonduri publice în înțelesul legii.

Se constată că dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 se referă atât la gestionarea fondurilor publice cât și a patrimoniului public, iar termenul de patrimoniu public este definit prin art. 2 lit. s) din același act normativ, cuprinzând și drepturile și obligațiile entităților publice care administrează bunuri ale statului. Or, recurenta-reclamantă este întreprindere publică potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011, fiind o companie națională controlată de către stat.

În aceste condiții, sunt pe deplin aplicabile reclamantei dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 care reclamă realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului public, respectiv asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în administrarea acestui patrimoniu, în sensurile acestor noțiuni definite prin art. 2 lit. h), i), j), o), v) din același act normativ.

Or, ceea ce s-a constatat la pct. 5.2 al deciziei nr. 8/2017 este o abatere de la legalitate, regularitate, economicitate, eficacitate și eficiență în administrarea patrimoniului statului.

Se are în vedere și faptul că "Transelectrica" - S.A. are drept scop asigurarea serviciului public pentru toți utilizatorii rețelei de transport, asigurând accesul la rețelele de transport oricărui solicitant care îndeplinește cerințele legii, potrivit Statutului acesteia, iar, conform art. 1 din O.G. nr. 119/1999, "Prezenta ordonanță reglementează controlul intern/managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entitățile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public cu eficiență, eficacitate și economicitate".

În opinia instanței de recurs, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 este aplicabil în cazul recurentei și față de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 500/2002 potrivit cărora: "(1) Prezenta lege stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

(2) Dispozițiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării:

a) bugetului de stat;

b) bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) bugetelor fondurilor speciale;

d) bugetului trezoreriei statului;

e) bugetelor instituțiilor publice autonome;

f) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz;

g) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;

i) bugetului fondurilor externe nerambursabile".

În consecință, este neîntemeiat acest motiv de recurs, soluția primei instanțe fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor actelor normative invocate mai sus.

O altă critică avansată de recurentă constă în susținerea că hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prevederile legale menționate de instanța de fond neavând aplicabilitate în speța dedusă judecății, respectiv pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, precum și art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 50/1991.

Recurenta - reclamantă a susținut că decontarea lucrării nu s-a realizat în baza Anexei nr. 2 "Lista serviciilor de reparații cu plată" la contractul x/30.07.2014, contract ce avea ca obiect "Extindere rețea canalizare pluvială", ci conform procedurilor privind investițiile, drept pentru care nu au fost încălcate prevederile legale și contractuale reținute de către instanța de fond.

În Raportul de control, auditorii au consemnat faptul că în baza contractului nr. x/30.07.2014, C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a transmis comanda nr. x/29.09.2015 către S.C. B. S.R.L., având ca obiect "efectuarea unor lucrări la canalizarea curții interioare ", din sediul A., situat în B-dul. x nr. 16-18, mun. București.

Execuția acestei lucrări (în baza Notei de fundamentare nr. x/25.08.2016 aprobată de conducerea C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. pentru lucrarea "Extindere rețea canalizare" pentru sediul A.) a fost introdusă în "Planul de investiții pe anul 2016" - revizia A5, la poziția 251. N.1, în valoare de 157,05 mii RON.

Ori, comanda emisă de reclamantă cu nr. x/29.09.2015 menționează în mod expres ca temei contractul nr. x/30.07.2014, iar contractul de lucrări nr. x/20.11.2015 este încheiat între S.C. C. S.R.L. în calitate de antreprenor și S.C. D. S.R.L. în calitate de subantreprenor în vederea executării de lucrări de construcții și instalații pentru realizarea obiectivului "Refacere canalizare pluvială" la sediul CNTEE Transelectrica S.A. conform solicitării CNTEE Transelectrica S.A. nr. 3544/29.09.2015.

De asemenea, factura emisă de S.C. C. S.R.L. nr. 835/21.07.2016 menționează în mod expres ca temei comanda nr. x/29.09.2015 la contractul nr. x/30.07.2014.

În urma verificărilor efectuate, echipa de audit a constatat că în listele cuprinzând cantitățile de lucrări executate în baza comenzii nr. x/29.09.2015, au fost incluse și acceptate la plată cantități mai mari de materiale/manoperă/utilaj decât cele stabilite prin Oferta financiară, ceea ce a dus la efectuarea de plăți nejustificate în sumă estimată de 6.005 RON (la care se adaugă TVA).

Recurenta - reclamantă a susținut că diferențele de materiale/manoperă/utilaj dintre oferta financiara inițială și cantitățile acceptate la plată, provin din faptul că s-a solicitat suplimentarea grosimii platformei de beton, proiectantul neluând în calcul intervențiile la punctul trafo cu utilaje de tonaj, drept pentru care, firma prestatoare a întocmit un memoriu justificativ prezentând diferențele de materiale/manoperă/utilaj, acestea fiind adăugate în devizul final care stă la baza facturii.

Instanța de fond în mod corect a reținut că pârâta Curtea de Conturi nu a contestat necesitatea respectivei intervenții din punct de vedere tehnic, ci a constatat că menționarea în memoriu justificativ emis de S.C. B. S.R.L., nu este suficientă, întrucât astfel s-a modificat oferta inițială, fără a fi elaborată o noua ofertă financiară corespunzătoare cantităților suplimentare aprobată. Mai mult decât atât, în raport de dispozițiile art. 67 din Ordinul MDRL nr. 839/2009, instanța de fond în mod corect a reținut că nu a avut loc o modificare a proiectului inițial în condițiile legii, respectiv în baza unor note de comandă suplimentare la cererea executantului, cu aprobarea proiectantului inițial, contrasemnate de dirigintele de șantier și autoritatea contractantă.

Potrivit prevederilor art. 67 din Ordinul M.D.RX. nr. 839/12.10.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, schimbarea soluțiilor tehnice din proiect pe parcursul execuției lucrărilor se face fie în baza solicitării și emiterii unei noi autorizații de construcție, fie pe bază de dispoziție de șantier dată de proiectantul lucrărilor și verificată de către un verificator de proiecte atestat în condițiile legii.

În ceea ce privește memoriul justificativ întocmit de S.C. B. S.R.L., acesta cuprinde doar cantități de materiale fără o ofertă financiară corespunzătoare acestor cantități suplimentare, ofertă ce trebuia aprobată de companie, neputând fi considerat suficient în condițiile în care nu a fost emisă o dispoziție de șantier de către proiectantul lucrărilor, în care să fie prevăzute modificările soluției tehnice din proiectul inițial.

Cât privește susținerea reclamantei că lucrarea "Extindere rețea canalizare pluvială", demarată ca reparație a unei conducte de apă pluvială, a devenit investiție pentru reclamantă, nefiind decontată în baza Anexei nr. 2 "Lista serviciilor de reparații cu plată" la contractul x/30.07.2014, ci conform procedurilor privind investițiile, în mod corect a reținut instanța de fond a reținut că esențială este nu sursa veniturilor necesare acoperirii investiției, ci împrejurarea că nu a fost întocmită de o manieră adecvată documentația aferentă (memoriul justificativ emis de S.C. C. S.R.L. din care reies cantități suplimentare de materiale fiind insuficient, astfel cum s-a menționat în cele ce preced), respectiv împrejurarea că lucrarea a fost decontată de reclamantă pentru o valoare de 157.049,29 RON (cu TVA), în contextul în care oferta financiară inițială a fost de 149.591,23 RON (cu TVA), dar și față de împrejurarea că lucrarea a fost executată în subcontractare, iar în contractul dintre S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. prețul lucrării a fost inferior, respectiv 137.762,08 RON (cu TVA), rezultând deci o diferență de preț aprobată la plată de reclamantă de 19.287,21 RON (cu TVA).

Motivul de recurs referitor la respingerea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcții, ce poate fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. constând în încălcarea, de către prima instanță, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii (și nu în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), este de asemenea nefondat.

În nota de probatorii depusă în scris la dosarul de fond, recurenta - reclamantă a indicat, ca teză probatorie, dovedirea netemeiniciei celor constatate de pârâtă în raport cu prevederile contractuale și înscrisurile relevante menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Recurenta - reclamantă a formulat recurs și împotriva încheierii de ședință din 11 ianuarie 2018, prin care instanța de fond a respins proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții, susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 255, art. 258, art. 250 și art. 330 C. proc. civ., întrucât proba propusă îndeplinea condițiile de admisibilitate.

Într-adevăr, în cauză, la termenul de judecată din data de 11.01.2018, instanța de fond a respins ca nefiind utilă proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții, propusă de către reclamantă în cadrul soluționării cauzei, cu motivarea că soluționarea dosarului presupune în principiu rezolvarea unei probleme de drept, reclamanta contestând pentru nelegalitate actele Curții de Conturi, iar raportat la motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, nici teza probatorie și nici obiectivele propuse nu pot conduce la pronunțarea unei alte soluții.

A mai constatat instanța de fond că pentru a se răspunde respectivelor obiective este suficientă administrarea probei cu înscrisuri.

În acest context, instanța de control judiciar constată că soluția de respingere a probei este legală în raport cu prevederile art. 250, 255 și 258 C. proc. civ., reținând, în acord cu judecătorul fondului, că proba nu era utilă pentru dovedirea motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, obiectivele indicate presupunând verificări documentare pentru care nu era necesară o opinie în specialitatea construcții, conform art. 330 C. proc. civ., fiind totodată respectate prevederile art. 22 C. proc. civ. referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Înalta Curte reține, de asemenea, că respectarea dreptului la acces în justiție și, respectiv, a dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea respectării dreptului de a propune probe, iar nu și posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

În concluzie, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare/la acces în justiție al reclamantei în etapa fondului, atâta vreme cât aceasta a solicitat încuviințarea probei cu expertiză tehnică și înscrisuri, cererea a fost pusă în discuția contradictorie a părților de către instanță care, în urma dezbaterilor, a respins-o motivat, pe temeiul lipsei utilității acesteia, deci cu respectarea art. 13 raportat la art. 258 și art. 255 C. proc. civ.

De altfel, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 212 din 25 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României nre. 754/2021, a constatat că "nu poate fi reținută critica referitoare la pretinsa nesocotire a art. 24 din Constituție ca urmare a faptului că instanța poate respinge o probă propusă de parte. Concluzia aceasta derivă din însuși rolul activ al judecătorului, statuat prin art. 22 din C. proc. civ., care îi conferă acestuia, alături de celelalte prerogative specifice care concură la soluționarea litigiului dedus judecății în concordanță cu standardele unui proces echitabil, și posibilitatea de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părți, respingând administrarea acestora în situația în care consideră că nu se încadrează în condițiile prevăzute de textele de lege criticate. Aprecierea judecătorului nu este însă arbitrară. Ea se circumscrie condițiilor precizate în art. 255 și 258 din C. proc. civ.. Astfel, pentru ca o probă să fie admisibilă, ea trebuie să fie legală, dar, în același timp, trebuie să fie verosimilă, utilă, pertinentă și concludentă. Legalitatea probei vizează, pe de o parte, faptul că administrarea acesteia este impusă chiar printr-o normă explicită dintr-o anumită materie sau, pe de altă parte, faptul că utilizarea respectivei probe în cadrul procesului nu este interzisă expres. Pentru a fi verosimilă, aceasta trebuie să tindă la dovedirea unor fapte credibile și posibile. Utilitatea probei se demonstrează prin aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea cauzei, iar pertinența presupune ca aceasta să fie suficient de convingătoare pentru a induce judecătorului o anumită linie de gândire. În fine, concludența probei constă în însușirea acesteia de a conduce la soluționarea litigiului pe baza sa. Pentru a admite o probă, judecătorul va trebui să analizeze întrunirea tuturor acestor condiții. Încuviințarea va avea loc doar după dezbateri contradictorii, în cadrul cărora părțile vor argumenta necesitatea administrării probelor solicitate sau, după caz, se vor opune, de asemenea motivat, administrării lor. Judecătorul se va pronunța printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, care nu leagă instanța, aceasta putând reveni asupra probei încuviințate, conform art. 259 din C. proc. civ.. Totodată, potrivit art. 258 alin. (2) din C. proc. civ., această încheiere prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă acceptate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora".

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 1074 din 8 martie 2018 și a încheierii de ședință din 11 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.