ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6183/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6183/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30 martie 2010, sub nr. 18736/280/2010, contestatoarea SC G.E.C. SRL a formulat opoziție față de executarea silită pornită de intimata B.G.S.G., solicitând desființarea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin seria x, desființarea încheierii din 26 februarie 2010 a Judecătoriei Pitești prin care s-a încuviințat executarea silită, anularea adresei de înființare a popririi nr. 665 din 22 martie 2010 și a tuturor formelor de executare silită întocmite în Dosarul de executare nr. 300/2009, constatarea inexistenței raportului cambial în ceea ce privește obligația de plată a contestatoarei și obligarea intimatei la restituirea sumei de 2.060 RON.
Ulterior cererea a fost completată, pe de o parte cu privire la părți, arătându-se că în cauză au calitatea de intimați și B.G.S.G. - Sucursala G. și SC T. SRL, iar pe de altă parte cu privire la natura juridică a capetelor de cerere formulate, în sensul că primele trei capete de cerere au natura unei contestații la executare, iar ultimele trei capete de cerere reprezintă opoziție la executare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 58/1934. La cererea contestatoarei, instanța a disjuns capetele de cerere privind opoziția cambială și a invocat din oficiu necompetența sa teritorială.
Prin Sentința civilă nr. 7443 din 27 septembrie 2010, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, reținând că potrivit dispozițiilor art. 106 raportat la art. 62 din Legea nr. 58/1934 opoziția urmează a se introduce la judecătoria care a învestit biletul la ordin cu formulă executorie, aceasta fiind Judecătoria Târgu Jiu și că normele care reglementează competența teritorială de soluționare a opoziției la executare sunt imperative. Învestită prin declinare, Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat Sentința civilă nr. 4889 din 6 martie 2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Judecătoria Pitești.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că opoziția la executare formulată de contestatoare vizează biletul la ordin seria x, emis la data de 12 noiembrie 2008 de către SC G.E.C. SRL, girat de SC T. SRL, în valoare de 240,000 RON, bilet la ordin ce a fost învestit cu formulă executorie de Judecătoria Târgu Jiu, că împotriva încheierii de învestire s-a formulat contestație la executare respinsă prin Sentința nr. 10440 din 14 decembrie 2010, că recursul declarat de contestatoare împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 1403 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Argeș și că încheierea a fost desființată, reținându-se că instanța competentă să pronunțe încheierea de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin era Judecătoria Pitești, iar nu Judecătoria Târgu Jiu.
În raport de această decizie irevocabilă, competența soluționării acestei cauze revenea Judecătoriei Pitești. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești care, constatând că amândouă instanțele și-au declinat reciproc competența de soluționare și că Judecătoria Târgu Jiu, înaintea căreia s-a ivit conflictul negativ de competență, nu a tăcut aplicarea dispozițiilor art. 21 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Conflictul de competență pendinte a fost generat de cererea formulată de creditoarea B.G.S.G.
- Sucursala G. pentru învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin x emis la data de 12 noiembrie 2008 de către SC G.E.C. SRL, girat de SC T. SRL, scadent la data de 12 ianuarie 2009, în valoare de 240.000 RON. Judecătoria Târgu Jiu, prin Încheierea nr. 83IC din 4 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6916/318/2009, a admis cererea. Această încheiere a fost atacată cu contestație la executare de către contestatoarea SC G.E.C. SRL, contestație ce a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 10440 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Pitești. Recursul declarat de contestatoare împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 1403 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Argeș, secția civilă.
Instanța de recurs a dispus admiterea contestației la executare și, pe cale de consecință, desființarea încheierii de învestire cu formulă executorie, reținând că, în raport de dispozițiile art. 61 din Legea nr. 58/1934, competentă a învesti cambia cu formulă executorie este judecătoria în a cărei rază se găsește locul plății sau, în lipsa unei indicații, locul domiciliului trăgătorului. în speță, locul plății a fost indicat ca fiind orașul Pitești, motiv pentru care Judecătoria Târgu Jiu nu avea competența de învesti cu formulă executorie biletul la ordin. În acest context, considerentele reținute prin hotărârea irevocabilă amintită, sunt de natură a influența soluția dată problemei competenței de soluționare a opoziției formulată de contestatoarea SC G.E.C.
SRL. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 58/1934 "în termen de 5 zile de la primirea somațiunii, debitorul poate face opoziție la executare. Opoziția se va introduce la judecătoria care a învestit cambia cu formulă executorie". În cauza de față, ca urmare a admiterii contestației la executare formulată de contestatoarea SC G.E.C. SRL, biletul la ordin nu mai este învestit cu formulă executorie. Pentru a stabili competența de soluționare a pricinii deduse judecății, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile sus citate ale art. 62 din Legea nr. 58/1934. De asemenea, se va raporta la considerentele hotărârii irevocabile pronunțate de Tribunalul Argeș, cu privire la judecătoria competentă a învesti cu formulă executorie biletul la ordin.
Aceasta deoarece ceea ce intră în puterea lucrului judecat este reprezentat nu numai de dispozitivul unei hotărâri judecătorești, ci și de motivele de fapt și de drept care au condus la adoptarea unei anumite soluții și care, explicând dispozitivul, permit aprecierea limitelor efectului negativ al puterii de lucru judecat produs de o hotărâre într-un proces anterior. Considerentele determinante ce au fundamentat soluția de admitere a contestației la executare, cu consecința desființării încheierii de învestire cu formulă executorie, se bucură de autoritate de lucru judecat ca și dispozitivul, impunându-se unei judecăți ulterioare care, chiar și de o manieră incidentală, ar readuce spre analiza jurisdicțională aceleași aspecte.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.