ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6206/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6206/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10197/197 la data de 22 iulie 2008, reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâții C.A. și C.A. a solicitat să se constate că este singurul moștenitor după defuncta C.F.A. și masa succesorală se compune din 1/3 parte din imobilul situat în municipiul Brașov. Prin sentința civilă nr. 1539 din 9 februarie 2010 Judecătoria Brașov și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia. Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Brașov a reținut că, normaj de procedură reglementează o competență teritorială exclusivă (excepționjală), interesând prin raportare la obiectul cauzei, respectiv că defuncta a cărei succesiune se solicită a se dezbate a avut ultimul domiciliu la locul decesului în localitatea Sinaia.
Primind dosarul, Judecătoria Sinaia, prin sentința civilă nr. 447 din 6 aprilie 2010, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat existența conflictului negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Judecătoria Sinaia a reținut că, în cauză nu există nici un fel de dovezi cu privire la părăsirea domiciliului comun de către defuncta C.F.A.F. aflat în Brașov și stabilirea acestuia la Sinaia unde s-a produs decesul. Potrivit, art. 13 din Decretul nr. 31/1954, " domiciliul unei persoane este acolo unde își are locuința statornică sau principală." Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, pentru considerentele ce succed: În speță Judecătoria Brașov este competentă potrivit dispoziției art. 14 pct. 2 C. proc. civ., în acord cu care în materie de moștenire, sunt de cornpetența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire. În prezenta cauză devin incidente dispozițiile art. 14 C. proc. civ., față de obiectul acțiunii, partaj succesoral, iar ultimul domiciliu al defunctei este cel menționat în toate actele dosarului, inclusiv în certificatul de deces unde este scris numele vechi al orașului Brașov, respectiv orașul Stalin. Prin urmare este competentă judecătoria de la ultimul domiciliu al defunctei, respectiv judecătoria Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.D., în favoarea Judecătoriei Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.