ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1101/2019

HOTĂRÂRE

30.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1101/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 12.03.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B., să constate că este deschisă moștenirea defunctei C., decedată la data de 08.09.2016, cu ultimul domiciliu în orașul Bușteni, str. x, să constate că masa succesorală este compusă din drepturile de pensie neîncasate de defunctă aferente lunii septembrie 2016, în cuantum total de 424 RON, să constate că reclamantul are calitatea de moștenitor legal în calitate de nepot de unic fiu predecedat prin acceptare expresă și tacită a moștenirii defunctei, cu o cotă de 1-1, și să constate că pârâtul, în calitate de succesibil - nepot de unic fiu predecedat este străin de moștenire prin neacceptare în termenul legal prevăzut de art. 1103 C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 11/04.01.2019, Judecătoria Sinaia a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acela de "partaj succesoral", astfel cum a fost calificată cererea de către instanță prin încheierea din 29 mai 2018, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 118 C. proc. civ., potrivit cărora, "în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului".

Deși în cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că defuncta C. a avut ultimul domiciliu în orașul Bușteni, str. x (fost nr. 74), Județul Prahova, în ședința de judecată din 30.10.2018 reclamantul a arătat ca pe rolul instanțelor din București există un dosar format de bunica sa, având ca obiect uzucapiune, pentru un teren din București. A mai menționat ca bunica sa, defuncta din prezenta cauză, a decedat la data de 08.09.2016 în București, unde, de altfel, a locuit toată viața și unde a și lucrat, a locuit împreună cu reclamantul, însă adresa din buletin a fost cea din Bușteni.

Din încheierea de ședință din 19.04.2017 pronunțată de Tribunalul București în Dosar nr. x/2012, a reieșit că s-a menținut măsura suspendării apelului declarat de apelanta C., decedată, cu ultimul domiciliu în București, str. x sector 3, dosarul fiind suspendat, întrucât moștenitorii acesteia nu au depus la dosar certificate de calitate de moștenitor.

Prin urmare, constatând că, potrivit dispozițiilor art. 118 C. proc. civ., competența în materie de moștenire este exclusivă, aparținând instanței celui din urma domiciliu al defunctului, instanța a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sinaia.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 3 București a pronunțat Sentința civilă nr. 3093/27.03.2019, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia și, constatând ivit conflictul negativ de competență și înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea soluției sale, Judecătoria sectorului 3 București a reținut următoarele considerente:

Norma de competență aplicabilă în prezenta cauză, respectiv art. 118 C. proc. civ., stabilește competența exclusivă în materia moștenirilor, la instanța ultimului domiciliu al defunctului.

Conform art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., competența teritorială exclusivă este de ordine publică, motiv pentru care nu poate fi invocată decât în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (textul în forma în vigoare la momentul începerii procesului și al invocării excepției). Această reglementare impune ca problema competenței să fie examinată încă de la începutul procesului, nefiind permis ca instanța să ignore acest aspect și să intre în cercetarea fondului, iar la un moment ulterior, ales arbitrar, să descopere necompetența și să invoce excepția necorespunzătoare.

Astfel, în măsura în care părțile sau judecătorul nu invocă excepția necompetenței la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, aceasta rămâne competentă să soluționeze cauza, chiar dacă competența de ordine publică ar reveni altei instanțe.

Or, în prezenta cauză, Judecătoria Sinaia nu a respectat prevederile legale menționate mai sus, excepția necompetenței teritoriale fiind invocată la al treilea termen de judecată (30.10.2018), după ce la primul termen din data de 29.05.2018 instanța a dispus amânarea cauzei pentru a da reclamantului posibilitatea să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, iar la al doilea termen, din data de 04.09.2018, a pus în discuție probatoriul.

Așadar, în condițiile în care Judecătoria Sinaia nu a invocat la primul termen de judecată cu părțile legal citate excepția necompetenței teritoriale exclusive, această instanță a rămas competentă să soluționeze cauza, nefiind permisă invocarea necompetenței ulterior acestui moment.

Sub un alt aspect, s-a apreciat că Judecătoria Sinaia este competentă să soluționeze prezenta cauză și din perspectiva dispozițiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.

În acest context, instanța a reținut și dispozițiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Or, în prezenta cauză, la cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Sinaia reclamantul a atașat și certificatul de deces al defunctei C., din care rezultă că aceasta a avut ultimul domiciliu în Bușteni, str. x, jud. Prahova.

Așadar, prin raportare la dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială exclusivă de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Sinaia.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Pentru emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că, în speță, raportat la obiectul litigiului dedus judecății - partajarea bunurilor succesorale - competența teritorială este absolută, fiind reglementată de dispoziții de ordine publică, cu caracter absolut.

Art. 118 alin. (1) din C. proc. civ. prevede: "în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar."

Prin urmare, în materie succesorală, până la ieșirea din indiviziune, competența aparține în mod exclusiv instanței de la ultimul domiciliu al defunctului.

Problema care a generat desesizarea celor două instanțe aflate în conflict îl constituie interpretarea diferită a noțiunii de "domiciliu" al defunctului, prima instanță, Judecătoria Sinaia, reținând în motivarea soluției de declinare a competenței domiciliul de fapt al defunctei, iar a doua instanță, Judecătoria sectorului 3 București, având în vedere ultimul domiciliu al defunctei, înscris în certificatul de deces.

Înalta Curte reține dispozițiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora, "moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă".

În cauza dedusă judecății, din certificatul de deces eliberat de pe urma defunctei C., atașat cererii de chemare în judecată, rezultă că aceasta a avut ultimul domiciliu în Bușteni, str. x, jud. Prahova, în raport de acesta urmând a se stabili competența instanței.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 954 C. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Sinaia.