ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2208/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța: să dispună repunerea acesteia în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 1103 alin. (1) C. civ. să constate calitatea reclamantei de moștenitoare a defunctei C., cu ultimul domiciliu în mun. București. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1103 alin. (1), (3) și art. 2522 C. civ..

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 76/18.01.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală, formulată de reclamantă. A respins acțiunea civilă, ca nefondată. A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 1130A din 02.11.2018 a respins, ca nefondat, apelul reclamantei și a dispus obligarea acesteia la plata către intimată a sumei de 900 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către reclamanta A.. În preambulul cererii de recurs, recurenta prezintă situația de fapt care a condus la promovarea cererii de chemare în judecată, arătând că are calitatea de moștenitor legal rezervatar și vine la moștenirea bunicii sale decedate, C. prin reprezentarea tatălui său, D., predecedat defunctei - 02.10.1990. Din anul 2004 locuiește în Olanda, iar în România vine destul de rar, când o vizitează pe bunica sa. Pârâta, în calitate de mătușă, i-a ascuns decesul bunicii tocmai pentru a fi decăzută din dreptul de opțiune succesorală. Învederează că a revenit în țară la 17 iulie 2015 și a cunoscut decesul bunicii la 20 iulie 2015. Susține recurenta că hotărârea instanței de apel este nelegală, caz în care se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare, cu consecința repunerii în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 1103 alin. (1) C. civ. și a constatării calității de moștenitor de pe urma defunctei C.. În drept recursul a fost fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta susține că a fost în imposibilitate de a afla de decesul bunicii sale întrucât era plecată din țară. În luna decembrie 2013, când a revenit în țară, și-a manifestat intenția de a o vizita pe numita C., însă aceasta nu mai locuia la adresa de domiciliu din București, str. x, ci la domiciliul pârâtei. Prin lipsa oricărei înștiințări cu privire la deces și la deschiderea succesiunii, în contextul în care știa că reclamanta are vocație legală la moștenire în calitate de nepoată de fiu predecedat, pârâta a dat dovadă de rea-credință, lăsând să se împlinească termenul de opțiune succesorală. Vestea morții bunicii i-a fost cunoscută abia la 20 iulie 2015, când s-a întâlnit cu avocat E.. Imposibilitatea luării la cunoștință de deces a fost determinată de doi factori obiectivi: plecarea din țară a reclamantei și mutarea bunicii la domiciliul pârâtei, aspect confirmat prin răspunsul la interogatoriu. Se mai învederează că a fost încheiat un contract de asistență juridică cu avocat E., fiind dat numai un mandat general pentru reprezentare și efectuarea unor acte de administrare. Nu poate preciza recurenta la ce dată s-a aflat despre succesiune, prin studierea dosarului nr. x/2014, însă momentul la care i s-a înmânat fotocopia actului de deces și obiectul dosarului - succesiune, a fost 20.07.2015, când se afla în România. Prin urmare, data de la care urmează a se calcula termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2522 alin. (2) C. civ., este 20.07.2015. Consideră că a solicitat repunerea în termen, reglementată de art. 2522 C. civ., în cursul celor 30 de zile de la data la care a luat cunoștință de deces, respectiv la 18.08.2015, cu ocazia formulării cererii de chemare în judecată ce formulează obiectul dosarului nr. x/2015 Or, chiar dacă acțiunea a fost anulată în procedura de regularizare, termenul de 30 de zile a fost întrerupt prin introducerea acțiunii din dosarul pendinte, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de anulare a rămas definitivă.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Apărările formulate în cauză În speță, intimata B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Totodată, a arătat că susținerile recurentei vizează situația de fapt, or, stabilirea acesteia este atributul primei instanțe sau a celei din apel, din perspectiva caracterului devolutiv. A solicitat ca instanța să cenzureze criticile formulate, urmând a fi analizate doar cele cu privire la legalitatea soluției. Prin punctul de vedere depus la raport, aceeași parte a susținut concluziile exprimate de magistratul raportor în cuprinsul raportului, în sensul că aspectele evocate prin cererea de recurs nu se pot încadra în prevederile art. 488 C. proc. civ. A cerut obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 RON, dovedite cu chitanța nr. x/31.01.2019. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Înalta Curte reține că litigiul dedus judecății are ca obiect cererea reclamantei A. de repunere în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 1103 alin. (1) C. civ. și constatarea calității de moștenitor a defunctei C., decedată la 16 iunie 2013. Tribunalul, prin sentința civilă nr. 76/18.01.2017, a respins, ca tardivă, cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală, și, ca nefondată, acțiunea civilă în constatare. În argumentarea soluției, instanța a reținut că, prin introducerea acțiunii la 14 august 2015, reclamanta s-a plasat în afara termenului de 30 de zile stipulat prin art. 2522 C. civ., în raport de momentul luării la cunoștință a decesului bunicii sale, respectiv 16.06.2015. Față de aceste repere, cererea de repunere în termen trebuia formulată cel mai târziu la 16.07.2015. Curtea de apel, prin decizia civilă nr. 1130A din 02.11.2018, a confirmat soluția dată de tribunal și a determinat momentul concret la care apelanta a cunoscut decesul defunctei C., ca fiind cel mai târziu data la care avocatul acesteia, E. a luat la cunoștință de certificatul de deces cu ocazia fotocopierii actului în dosarul de succesiune de la Judecătoria Sectorului 2 București, în speță 06.06.2015. Or, în aplicarea prevederilor art. 2522 C. civ., termenul limită la care reclamanta ar fi trebuit să acționeze pentru repunerea în termen este 16.07.2015. În legătură cu aceste aspecte, instanța de control judiciar a mai constatat că, în speță, nu s-au conturat motive temeinic justificate de împiedicare a apelantei în a-și exercita dreptul de opțiune succesorală în termenul stabilit de lege, aflarea succesibilului într-o altă localitate și ruperea legăturilor cu defunctul care nu locuia la domiciliul succesibilului nereprezentând un motiv justificat de repunere în termen, consacrat de practica judiciară. Recurenta, în cadrul memoriului de recurs, prezintă situația de fapt care a dus la imposibilitatea luării la cunoștință a decesului bunicii sale, arătând că a fost plecată în străinătate, iar, în luna decembrie 2013, când a revenit în țară și a dorit să o revadă, aceasta nu mai locuia la adresa din București, str. x, ci la domiciliul pârâtei B.. Precizează recurenta că a aflat vestea decesului tocmai la momentul înmânării fotocopiei actului de deces de la prietena sa, avocat E., în speță 20 iulie 2015, solicitarea de repunere în termen fiind promovată în interiorul termenului de 30 de zile stipulat de lege. Nu cunoaște la ce dată s-a aflat despre succesiunea defunctei A., prin studierea dosarului nr. x/2014 având ca obiect succesiune, deoarece mandatul dat apărătorului E. era unul general, pentru reprezentare și efectuarea unor acte de administrare, și nu special, pentru a se ocupa de succesiune. Înalta Curte constată că, deși recurenta și-a fundamentat formal cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele evocate vizează reevaluarea situației de fapt în raport de momentul de la care a început să curgă termenul pentru repunerea în termenul de opțiune succesorală, prevăzut de art. 2522 C. civ., și nu pot fi supuse cenzurii în recurs, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate. Modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin prisma probelor administrate în cauză, pentru a determina momentul de la care reclamanta a cunoscut decesul defunctei A., relevant pentru inițierea cererii de repunere în termenul de opțiune succesorală, în aplicarea dispozițiilor 2522 C. civ., nu mai poate face obiectul controlului judiciar în recurs, în care se antamează chestiuni ce țin exclusiv de legalitatea hotărârii. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. Așa fiind, cum susținerile recurentei nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speță, nu pot fi reținute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, instanța, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va anula recursul. Față de soluția dispusă, se constată că recurenta este în culpă procesuală, sens în care urmează a se admite în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 451, cererea intimatei B. de obligare a recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 RON, dovedite cu chitanța nr. x/31.01.2019 de la dosarul de recurs.