ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1163/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 05.02.2008, sub numărul x/2008, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții E., F. și G. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea certificatului de moștenitor nr. x din data de 27.04.2005, întocmit la BNP - H., rectificat conform încheierii nr. 4123 din data de 18.07.2006, certificat de moștenitor emis în urma dezbaterii succesiunii lasate de defuncta I., decedată la data de 23.06.1994, stabilirea masei succesorale a moștenitorilor si a cotelor legale din moștenirea ce se cuvin fiecăreia dintre moștenitorii defunctei I..

Prin sentința civilă nr. 2166/15.04.2009, Judecătoria Buftea a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D. și a dispus ieșirea părților din indiviziune existentă asupra bunurilor imobile situate în județul Ilfov, teren intravilan în suprafață de 2065 mp (din măsurători 2033,81 mp), situat în tarla x, parcelele 160,161,162, în valoare de 61.950 euro și construcții situate pe teren, în valoare de 8.242 euro, suprafața de 900 mp teren extravilan, situat în tarlaua x/4, parcela x, în valoare de 2.700 euro; a omologat raportul de expertiză topografică nr. 1177/2009, întocmit de expert J., astfel cum a fost refăcut și completat, și, în parte, raportul de expertiză construcții nr. 3473/2009, întocmit de expert K., în ceea ce privește identificarea și evaluarea construcțiilor; a atribuit, în deplină proprietate în indiviziune reclamanților A., B., C. și D. suprafața de 900 mp teren extravilan, situată în tarla x, parcela x, în valoare de 2.700 euro; a atribuit în deplină proprietate în indiviziune, în cote de 1/3 fiecare, pârâților E., F. și G. imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 2065 mp (din măsurători 2033,81 mp), situat în tarlaua x, parcelele 160,161,162, în valoare de 61.950 euro și construcțiile situate pe teren, în valoare de 8.242 euro; a obligat pe pârâții E., F., G. la plata sumei de 15.523 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de sultă către reclamanți; a respins cererea principală, formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții G., E. și I. având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2007, ca neîntemeiată; a respins cererea principală formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții F., E., având ca obiect constatarea nulității contractului de donație autentificat sub nr. x/17.05.2007, ca neîntemeiată; a constatat că face parte din masa partajabilă suma de 105.000 euro, dobândită de pârâții E., F. și G. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007; i-a obligat pe pârâții E., F. și G. la plata a câte 8.750 euro, cu titlu de sultă către reclamanți; i-a obligat pe pârâții E., F. și G. la plata a câte 1194,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1301 din 24 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a V- a civilă, a respins apelul declarat de apelanta I., ca tardiv declarat; a respins apelul declarat de reclamanții A., C. și D. și B. (decedat), apel continuat de moștenitorii L. și M. și N., in contradictoriu cu intimații F., E. și G., ca nefondat; a admis apelul declarat de F. (decedat), continuat de moștenitorii O., P., Q., R., S. și T.; a admis apelul declarat de E., în contradictoriu cu intimata G., a schimbat, în tot, sentința și a respins acțiunea, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 104 din 4 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a constatat perimată judecata recursului formulat de recurenții-reclamanți C. și D. împotriva deciziei civile nr. 1301A/25.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Curtea de apel a reținut că, la data de 26 septembrie 2010, judecata recursului a fost suspendată ca urmare a decesului reclamantului C., pentru a fi indicați moștenitorii, potrivit art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cererea de repunere pe rol a cauzei formulată la data de 24 septembrie 2019 de recurenta-reclamantă D. a fost respinsă, fiind menținută măsura suspendării în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. deoarece nu s-a făcut dovada că persoanele indicate, în calitate de succesibili ai recurentului-reclamant, au calitatea de moștenitori ai acestuia.

De asemenea, s-a reținut că deși recurenta-reclamantă a depus la dosar, cu două zile înainte de data împlinirii termenului legal de perimare, o cerere de repunere a cauzei pe rol, aceasta nu a putut fi privită ca fiind făcută "în vederea judecării procesului", pentru a determina întreruperea termenului de perimare, conform art. 249 C. proc. civ. 1865, întrucât nu a avut ca finalitate repunerea cauzei pe rol.

În aceste condiții, s-a reținut că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an, astfel că devin incidente dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an".

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta D., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei recurate.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În speță, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii, prin care s-a constatat perimat recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 104 din 4 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

De asemenea, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile cele "date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

A fortiori, au acest caracter, irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluționată prin reținerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.

Or, așa cum s-a menționat anterior, cu referire la dispozițiile procedurale care circumstanțiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac, care a fost epuizată prin exercitarea dreptului la recurs (având în vedere sistemul unicității căilor de atac).

Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menționează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării tocmai în legătură cu judecata unui recurs.

Aceasta, întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului (altfel spus, recurs la recurs), după ce hotărârea a devenit irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.

La aceeași concluzie conduce și coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și de art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Astfel spus, hotărârea pronunțată asupra perimării, care reprezintă un incident procedural, poate fi atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (conform principiului - "accesorium sequitur principale").

Cum exercitarea unei căi de atac nu se poate face decât în cadrul sistemului legal reglementat, rezultă că recursul, fiind exercitat în speță în afara sistemului permis de lege, este inadmisibil, sens în care va fi respins.

Având în vedere principiul legalității, conform căruia căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite de normele legale, indicarea greșită în dispozitivul hotărârii a posibilității exercitării recursului nu dă dreptul părții să promoveze o cale de atac neprevăzută de lege.

De altfel, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 104 din 04 martie 2020, cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta D. împotriva deciziei civile nr. 104 din 4 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

Văzând prevederile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată" și constatând că intimații-pârâți I. și E. au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, conform chitanței aflate la dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cuantum de 700 RON, va dispune obligarea reclamantei D. la plata, către intimații-pârâți I. și E., a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta D. împotriva deciziei civile nr. 104 din 4 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

Obligă pe reclamanta D. la plata, către intimații-pârâți I. și E., a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2020.