ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2072/2019

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 12 noiembrie 2018, la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1032 A/2018 din data de 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 decembrie 2018, sub nr. x/2017, și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare exclusiv în ceea ce privește motivul de apel constând în luarea în considerare a tuturor datoriilor/sarcinilor moștenirii defunctului B., adică cu luarea în considerare și a sumelor în cuantum de 58.599 CHF, 145.135 RON și 4622,05 euro, reprezentând cheltuieli efectuate din surse comune ale recurentei și ale defunctului, și obligarea moștenitoarelor intimate la plata acestor sume în favoarea recurentei.

Recurenta a arătat că soluția instanței de apel, în ceea ce privește respingerea, ca nefondate, a criticilor subsumate celui de-al doilea motiv de apel, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât în pasivul succesoral ar fi trebui să fie incluse și cheltuielile efectuate din sursele comune ale recurentei și ale defunctului B., în cuantum de 58.599 CHF, 145.135 RON și 4.622,05 Euro, sume pe care moștenitoarele-intimate ar trebui să le achite în contul cheltuielilor cu ultima boală a defunctului, pe lângă sumele la care au fost obligate.

Expunând pe larg istoricul cheltuielilor efectuate pentru tratarea bolii de pe urma căreia a survenit decesul defunctului B., recurenta a susținut că în pasivul succesoral nu au fost luate în considerare și sumele enumerate anterior reprezentând cheltuieli efectuate din surse comune.

Recurenta a învederat că potrivit art. 343 coroborat cu art. 357 alin. (2) C. civ. calitatea de bun comun nu trebuie dovedită și, până la proba contrarie, se prezumă că soții au avut o contribuție egală la dobândirea acestora. Nicio parte din proces nu a dovedit că sumele de bani pe care le solicită provin din fonduri proprii ale defunctului și nici nu au contestat că pârâta și defunctul au avut cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, iar potrivit art. 339 din C. civ. cota de contribuție a soților se apreciază prin raportare la totalitatea bunurilor obținute în timpul căsătoriei, iar nu în mod individual, prin raportare doar la anumite bunuri în parte.

În condițiile în care prin Sentința civilă nr. 1369 din 24 noiembrie 2016 s-a stabilit că defunctului îi revine 50% din activul succesoral reprezentat de imobilul situat în strada x, București și niciuna dintre părți nu a contestat cota de 50% revendicată de pârâtă din totalitatea sumelor de bani care au fost cheltuite pentru ultima boală a defunctului, provenind din sursele comune ale pârâtei și ale soțului acesteia, recurenta a arătat că este greșită susținerea instanței potrivit căreia pârâta nu a invocat o cotă de contribuție la constituirea acestor fonduri și că nu se poate reține o limită a contribuției sale la constituirea acestora, iar aceeași rațiune ar fi trebui să fie avută în vedere și la calculul sumelor de bani achitate pentru acoperirea cheltuielilor medicale.

În mod neîntemeiat, instanța de apel a pus sub semnul egalității sprijinul moral datorat de soți în mod reciproc și sprijinul material care depășește mijloacele financiare ale soțului care îl acordă.

În continuare, recurenta a mai arătat că aceste cheltuieli au epuizat orice rezerve financiare și a contractat credite, pe care este în imposibilitate de a le achita, întrucât îi depășesc cu mult posibilitățile financiare. În opinia sa, cheltuielile au caracter excepțional, indiferent dacă au fost efectuate din surse comune ale celor doi soți sau din surse proprii ale recurentei și nu pot fi incluse în cadrul cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei.

Aceste cheltuieli au caracterul unei creanțe față de moștenire și nu sunt incluse în noțiunea de sprijin moral sau în cheltuielile obișnuite ale căsătoriei, cum, în mod greșit, le-a calificat instanța de apel.

Conchizând, recurenta a enunțat textul art. 1156 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 984 alin. (1) ultimul paragraf C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, pentru considerentele expuse în cuprinsul cererii.

La data de 11 martie 2019, intimata-reclamantă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La 3 aprilie 2019, recurenta a depus răspuns la întâmpinarea intimatei C., solicitând admiterea căii de atac.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termen legal, este supus taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.289,97 RON, neachitată până la data întocmirii raportului, și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra asupra admisibilității în principiu a recursului și a încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Prin Încheierea din 25 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta A., iar cuantumul taxei judiciare de timbru a fost redus de la 5289,97 RON la 1000 RON, achitat de recurentă, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 1032A/2018 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta-reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 1369 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă-pârâtă C. și cu intimata-pârâtă D., reținând, în esență, că, în ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la valoarea reținută pentru cota de 1/2 din imobilul ce i-a fost atribuit pârâtei A. în natură, este nefondat și nu poate fi primit, având în vedere concluziile expertului în sensul că valoarea stabilită în fața primei instanțe nu este influențată de inadvertențele din raport referitoare la suprafața utilă a imobilului, nici de notarea sarcinii în cartea funciară; referitor la cel de-al doilea motiv de apel, privind neincluderea în pasivul succesoral a cheltuielilor efectuate din sursele comune ale soților cu ultima boală a defunctului, instanța de apel a expus, pe larg, motivele pentru care aceste cheltuieli nu pot constitui o creanță față de moștenire.

Raportat la susținerile din memoriul de recurs, în sensul că soluția instanței de apel, în ceea ce privește criticile subsumate celui de-al doilea motiv de apel, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, iar în pasivul succesoral trebuiau incluse și cheltuielile din sursele comune ale pârâtei și ale defunctului în cuantum de 58.599 CHF, 145.135 RON și 4.622,05 euro, Înalta Curte, în raport de considerentele deciziei civile recurate, constată că instanța de apel a expus, pe larg, argumentele pentru care a considerat neîntemeiate pretențiile reclamantei, arătând că îngrijirea soțului bolnav și alocarea veniturilor comune în acest scop ține de obligațiile soților în cadrul căsătoriei, aceștia având obligația de a-și acorda sprijin moral reciproc, potrivit art. 309 alin. (1) C. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că aceste critici ale recurentei nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere, ca nefondat, a apelului și menținere a sentinței pronunțate de Tribunalul București, ci reprezintă o reluare a susținerilor privind fondul cauzei, cu trimitere la materialul probatoriu din care susține că reiese că este îndreptățită la plata sumelor de bani solicitate.

Referitor la critica recurentei în sensul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și referirea la dispozițiile art. 341 și art. 343 coroborate cu art. 357 alin. (2) C. civ., Înalta Curte menționează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate .

Astfel, recurenta nu a invocat aceste dispoziții legale din perspectiva greșitei interpretări și aplicări din partea instanței de apel, ci le-a invocat doar din perspectiva probelor administrate și a modului în care instanța de apel le-a apreciat.

De asemenea, recurenta a invocat prevederile art. 1156 alin. (2) C. civ. de la 1864 coroborate cu art. 984 alin. (1) ultimul paragraf din C. proc. civ., fără a se raporta la modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat aceste prevederi legale. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, la fond, prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă a dedus judecății aceste dispoziții legale, însă, prin cererea de recurs, recurenta trebuia să aducă critici hotărârii pronunțate în apel, în sensul că fie a invocat aceste dispoziții legale și instanța nu s-a pronunțat, fie nu este de acord cu dezlegarea dată.

Înalta Curte reține că recurenta a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greșita aplicare a legii de către instanța de apel și a dedus judecății aspecte care privesc modalitatea de administrare a probatoriului și de evaluare a acestuia de către instanța de apel, respectiv modul în care instanța de apel a apreciat probele și a stabilit valoarea imobilului inclus în masa succesorală, respectiv valoarea creanței pârâtei-reclamante față de moștenire.

Astfel, recurenta a invocat formal art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nesocotind reglementarea și conținutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.

Pentru aceste considerente, cum aspectele susținute recurenta A. nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de aceasta împotriva Deciziei civile nr. 1032 A/2018 din data de 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 1032 A/2018 din data de 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - CL