ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2066/2019

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 14 iunie 2018, la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 494 A/2018 din data de 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 iulie 2018 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Prin cererea formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii atacate, în ceea ce privește diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate la fond, și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea judecării și soluționării cauzei prin raportare la valoarea îmbunătățirilor cuvenite față de data soluționării în fond a cauzei.

După expunerea situației de fapt, reclamanta a susținut că, deși instanța de apel a reținut, în mod corect și temeinic, situația de fapt și a făcut, în principiu, o aplicare corectă a art. 48 din Legea nr. 10/2001, a aplicat greșit dispozițiile legale, ceea ce a condus la diminuarea în mod nejustificat a cuantumului despăgubirilor datorate de pârât.

Astfel, recurenta a opinat că, în mod greșit, instanța de apel a fixat cuantumul despăgubirilor prin raportare la momentul soluționării căii de atac a apelului, deși acest cuantum este dat de momentul soluționării în fond a cauzei.

O altă greșeală a instanței de apel a constat în aceea că a înlăturat, în mod nejustificat, evaluarea făcută prin raportul de expertiză întocmit de expert B., aspect care, în opinia recurentei, nu are în vedere o greșită aplicare a legii, ci se subsumează primului motiv, din valoarea de despăgubire fiind înlăturate, fără temei legal, valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă la camerele 8 și 9 din imobil.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în raport de dispozițiile art. 1088 alin. (2) din C. civ. de la 1864, aplicabil în speță, daunele interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă.

Cu privire la momentul evaluării despăgubirii, în opinia recurentei, nu este justificat ca valoarea să se raporteze la momentul evaluării în calea de atac, ci la momentul evaluării de la judecata în fond, deoarece acela este momentul de la care pârâtul este în întârziere și datorează despăgubirea.

A arătat recurenta-reclamantă că judecătorului fondului îi revine obligația de a dezlega pricina, iar instanței din apel îi revine doar rolul de a verifica soluția sub aspectul temeiniciei și legalității, nu de a face o nouă evaluare la momentul judecării căii de atac.

În continuare, recurenta a susținut că prin formularea căii de atac a apelului s-a prelungit procesul și s-a amânat intrarea în folosința apartamentului, astfel că pârâtul C. este în culpă și în întârziere, ca urmare a admiterii acțiunii, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care acesta trebuie să suporte riscul uzurii îmbunătățirilor, sens în care a statuat chiar instanța de apel în considerentele hotărârii.

În acest sens, recurenta a solicitat să se constate că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1088 alin. (2) din C. civ. de la 1864.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că este nemulțumită de faptul că instanța de apel a invalidat nejustificat raportul de expertiză întocmit de expert B., prezentând, în detaliu, aspecte ce țin de probatoriul administrat; recurenta a învederat că această susținere nu reprezintă motiv de recurs, având în vedere că omologarea sau invalidarea unui raport de expertiză ține de cercetarea judecătorească și nu de aplicarea unor norme de drept material, ci se subsumează motivelor de recurs dezvoltate anterior.

Recurenta a mai solicitat să se constate că, întrucât are calitatea unui constructor de bună-credință, pârâtul este obligat legal să o despăgubească și pentru îmbunătățirile aduse camerelor 8 și 9 din apartamentul nr. x, nu doar pentru camerele prevăzute în contract, iar instanța de apel prin excluderea acestor îmbunătățiri din cuantumul despăgubirilor a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 494 alin. (3) C. civ. de la 1864, art. 48 din Legea nr. 10/2001 reprezentând o aplicație a dispozițiilor și principiilor privind accesiunea imobiliară.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul C. a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât C., prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, și admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termen legal, este scutit de plata taxei judiciare de timbru și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că intimatul-pârât a solicitat, prin întâmpinare, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de lege, iar, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra asupra admisibilității în principiu a recursului și a încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât C., prin întâmpinare, și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin Decizia civilă nr. 494A/2018 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul C., împotriva Sentinței civile nr. 406 din 24 martie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta A., a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei totale de 46.348 RON, reprezentând despăgubiri pentru îmbunătățirile necesare și utile, și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, reținând, în esență, că, în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, reclamantei i se cuvin despăgubiri pentru cheltuielile efectuate în spațiile deținute cu contract de închiriere și pentru cele comune, cu excepția încăperilor 8 și 9, conform evaluărilor efectuate de expertul D..

Raportat la susținerile din memoriul de recurs, în sensul că, în mod greșit instanța de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor datorate de pârât și a fixat cuantumul despăgubirilor prin raportare la momentul soluționării căii de atac a apelului, fără a ține cont de expertiza efectuată la fond, Înalta Curte constată că instanța de apel a expus, pe larg, argumentele pentru care a considerat întemeiate pretențiile reclamantei pentru lucrările necesare și utile efectuate în imobil, cu excepția încăperilor 8 și 9, arătând detaliat raționamentul pentru a avut în considerare valorile stabilite prin expertiza efectuată de expert D., motivând erorile constate în expertiza efectuată la fond.

Astfel, statuând că apelantul datorează intimatei-reclamante, în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, despăgubiri pentru cheltuielile necesare și utile, pe care în baza probatoriului le-a evaluat la 46.348 RON, curtea de apel a făcut aplicarea efectului devolutiv al apelului, reglementat de art. 476 C. proc. civ.

Instanța de apel, rejudecând în fapt și în drept, pe baza probelor administrate care au inclus și raportul de expertiză întocmit la judecata în primă instanță de expertul B., a dat prevalență, motivat, unui alt raport de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului de expertul D..

Or, interpretarea probelor administrate de instanțele de fond este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate.

Înalta Curte reține că nu se poate cenzura în recurs modalitatea în care instanța de apel a apreciat că raportul de expertiză întocmit de expertul D. este relevant pentru soluționarea cauzei.

Sub un alt aspect, se constată că legalitatea administrării probatoriului în apel nu a fost criticată în recurs, iar instanța de apel a analizat, în mod detaliat, probele aflate la dosar și susținerile părților legate atât de îndreptățirea reclamantei la plata despăgubirilor solicitate în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, cât și de calificarea cheltuielilor care au fost apreciate ca fiind necesare și utile.

Cu referire la încăperile identificate cu nr. 8 și 9 pe schița expertului D., curtea de apel a reținut că nu sunt deținute de reclamantă cu contract de închiriere, prin urmare aceasta nu este îndreptățită la despăgubiri pentru aceste spații.

În recurs, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aceste aspecte, menționând că este îndreptățită la despăgubiri și pentru spațiile menționate, însă fără a indica titlul în temeiul căruia le pretinde.

Referitor la critica recurentei că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1088 din C. civ. de la 1864, Înalta Curte menționează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate .

Astfel, recurenta nu a invocat dispozițiile art. 1088 C. civ. din perspectiva unor nelegalități privitoare la dezlegările date de instanța de apel, ci le-a invocat prin raportare la momentul evaluării despăgubirii, considerând că instanței de apel îi revine doar rolul de a verifica soluția instanței de fond, sub aspectul temeiniciei și legalității, nicidecum de a face o nouă evaluare la momentul judecării căii de atac.

De asemenea, recurenta a invocat greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 494 alin. (3) C. civ. de la 1864, însă, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că articolul invocat nu a constituit temei al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cerere care, în drept, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, art. 43 din O.U.G. nr. 40/1999 și art. 3 din Legea nr. 71/2011.

Cum cererea de chemare în judecată nu a avut ca fundament juridic prevederile art. 494 alin. (3) din C. civ. de la 1864, din perspectiva îndeplinirii condiției care impune ca prin cererea de recurs să fie expuse aspecte de pretinsă nelegalitate a deciziei ce face obiectul controlului judiciar, Înalta Curte constată că aceste critici nu au legătură cu temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că recurenta a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greșita aplicare a legii de către instanța de apel și a dedus judecății aspecte care privesc modalitatea de administrare a probatoriului și de evaluare a acestuia de către instanța de apel, respectiv modul în care instanța de apel a apreciat probele și a stabilit cuantumul despăgubirilor.

Astfel, recurenta a invocat formal art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nesocotind reglementarea și conținutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.

Pentru aceste considerente, cum aspectele susținute recurenta-reclamantă sunt critici de netemeinicie, care nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 494 A/2018 din data de 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 494 A/2018 din data de 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - CL