ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 473/2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 4 ianuarie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâtul A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 995 A din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 ianuarie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a analizat în ce măsură sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât să poată fi reținută în sarcina sa această răspundere.

A mai arătat recurentul, făcând trimitere la probatoriul administrat, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale și, deși în partea introductivă a motivării, instanța de apel s-a referit la aceste condiții, astfel cum sunt definite de art. 1394 C. civ., în continuare, nu le-a analizat în detaliu și nici nu a prezentat argumentele care au convers spre ideea că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile.

Astfel, instanța de apel a greșit când a stabilit persoanele răspunzătoare și nu a motivat întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului A..

În continuare, recurentul a arătat că răspunderea pentru publicarea articolului aparține editorului, adică societății care a dispus publicarea materialului, iar solidaritatea răspunderii între acesta și SC E. SRL nu poate fi prezumată, ci instanța de apel trebuia să o argumenteze în raport de situația de fapt și să prezinte în ce măsură recurentul a avut răspunderea finală cu privire la publicarea materialului în revista editată de SC E. SRL.

Recurentul a arătat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1353 C. civ., iar dreptul la informare a fost exercitat în limite care nu au depășit cadrul legal și nu a fost exercitat abuziv.

Un alt element al răspunderii civile delictuale pe care instanța nu l-a analizat și apreciat legal se referă la prejudiciul produs, care trebuia dovedit, pentru că nu se prezumă, iar la dosar nu există dovezi privind consecințele negative injuste pe care reclamantul susține că le-a suferit ca urmare a publicării articolelor.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-reclamant a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, pentru nemotivare, în sensul că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., este declarat în termenul legal și este timbrat. De asemenea, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că intimatul-reclamant B. a invocat, prin întâmpinare, excepția nulității căii de atac declarate de recurent.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 995 A din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SRL, intimatul-pârât A. și intimata-pârâta SC C. SRL, și apelul formulat de pârâta SC C. SRL, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B., împotriva Sentinței civile nr. 151/10.02.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, ca neîntemeiată; au fost obligați în solidar pârâții SC E. și A. la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale; a fost înlăturată obligarea pârâtei SC C. SRL la plata cheltuielilor de judecată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; a fost respins apelul formulat de pârâtul A., împotriva Sentinței civile nr. 151/10.02.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B..

Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește apelul formulat de pârâtul A. și SC C. SRL, instanța de apel a reținut că pârâtul persoană fizică răspunde pentru fapta proprie, în calitate de director general al redacției publicației D., iar SC E. SRL, editoarea acestei publicații, răspunde în calitate de comitent pentru fapta prepusului său, A.; a mai constatat instanța de apel că tribunalul a analizat în detaliu condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, detaliind atât aspectele relevante ale cauzei, cât și practica relevantă în materie și totodată, analizând apărările formulate de pârâți prin raportare la principiile jurisprudențiale trasate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Raportat la susținerile din memoriul de recurs, în sensul că, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține că recurentul a formulat această critică ignorând specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate care să vizeze decizia instanței de apel.

Astfel, argumentând această critică recurentul a dedus judecății aspecte de netemeinicie, criticile sale vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanța de apel, în ceea ce privește caracterul jignitor la afirmațiilor din articolul incriminat, existența bazei factuale a acestora, existența prejudiciului pretins de reclamant în cauză.

Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile recurentului care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În ceea ce privește critica recurentului în sensul că răspunderea pentru publicarea articolului aparține editorului, adică societății care a dispus publicarea materialului, instanța de recurs arată că recurentul trebuia să dezvolte această susținere și să indice, în mod expres, dispoziția legală care instituie doar răspunderea editorului, dispoziție pe care instanța de apel a aplicat-o sau interpretat-o greșit.

Referitor la susținerea recurentului că solidaritatea răspunderii civile între acesta și SC E. SRL nu este prezumată, ci trebuia dovedită și argumentată în raport de situația de fapt, ceea ce instanța de apel nu a făcut, Înalta Curte constată că nu poate analiza critica, întrucât instanța de fond este cea care a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 1382 C. civ., norme care instituie răspunderea solidară și a obligat pârâții în solidar la plata daunelor morale pentru articolele denigratoare la adresa reclamantului, iar în apel, pârâtul nu a formulat critici sub acest aspect, astfel că formularea criticii direct în recurs este inadmisibilă, având în vedere că recursul poate fi exercitat numai pentru motive care au făcut analiza instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel.

Recurentul a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1353 C. civ., însă acest text de lege este invocat pur enunțiativ, deoarece recurentul nu a adus argumente care să susțină această critică. Înalta Curte menționează că simpla indicare sau redare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurent nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurent nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va dispune anularea recursului declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 995 A din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 995 A din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - GV