ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1764/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 24 iulie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1403A din data de 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 12 decembrie 2019, sub nr. x/2018, și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii privind acordarea de despăgubiri aduse onoarei, demnității și reputației.

Recurenta a susținut că pârâta B. a formulat întâmpinare-reconvențională, care nu îndeplinește condițiile unei întâmpinări, ci este o cerere întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu poate fi judecată de două ori pentru aceeași faptă, iar titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 5603 din 21 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011, și de decizia civilă nr. 724A din 5 iulie 2013, au putere de lucru judecat, astfel că sancționarea sa de curtea de apel pentru aceeași faptă, face ca actul respectiv să fie total sau parțial lipsit de efect, prin nulitatea acestuia.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a învederat că potrivit dispozițiilor art. 706 alin. (1) și (2) și art. 707 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu art. 2500 alin. (1) și (2) C. civ., dreptul de a obține executarea silită se stinge în termen de 3 ani, prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, care se socotește de la momentul rămânerii definitive, iar instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale.

În continuare, recurenta a prezentat pe larg situația de fapt a litigiului și nemulțumirile sale cu privire la modul de soluționare a cererilor formulate, fără a aduce critici de nelegalitate cu privire la argumentele reținute de către instanța de apel.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este legal timbrat, este formulat în termen legal și îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ.

De asemenea, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 23 aprilie 2020, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că la pagina 2 din cererea de recurs a invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la decizia pronunțată în dosarul nr. x/2011.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1403A din data de 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă C. împotriva sentinței civile nr. 176 din 05 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă-reclamantă B. și cu intimații-pârâți D. și E.; a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă-reclamantă B. împotriva aceleiași sentințe, a fost schimbată, în parte, sentința civilă, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea reconvențională și a fost obligată reclamanta-pârâtă C. să plătească pârâtei-reclamante B. suma de 5000 RON, reprezentând daune morale; au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței civile apelate.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, analizând conduita părților, în cauză, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina apelantei-pârâte și a intimaților-pârâți; în ceea de privește cererea reconvențională formulată de pârâta B., prin care a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin fapta reclamantei de a introduce numeroase acțiuni, vădit nefondate, în mod abuziv, supunând-o unui stres continuu, s-a reținut că sunt întrunite, în mod cumulativ, condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina reclamantei.

În memoriul de recurs și în punctul de vedere la raport, recurenta a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că nu poate fi judecată de două ori pentru aceeași faptă, iar titlurile executorii pronunțate în dosarul nr. x/2011 au putere de lucru judecat.

Analizând hotărârile pronunțate în prezenta cauză, se constată că instanța de fond, având a judeca cererea reconvențională, a reținut că prin sentința civilă nr. 5603/2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia nr. 161/27 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, reținându-se că reclamanta-pârâtă a formulat mai multe acțiuni civile și penale; verificând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prima instanță a reținut că s-a făcut dovada faptei ilicite săvârșite de reclamanta-pârâtă, întrucât aceasta, ulterior pronunțării deciziei nr. 161/2014 a formulat numeroase acțiuni neîntemeiate, inclusiv prezenta cerere; cu toate acestea tribunalul a reținut că nu sunt întrunite celelalte condiții pentru atragerea răspunderii civile delictuale a reclamantei, motiv pentru care a respins cererea reconvențională.

În schimb, instanța de apel analizând apelul declarat de pârâta-reclamantă a reținut că, în cauză, este îndeplinită atât condiția existenței faptei ilicite săvârșite de reclamantă, cât și celelalte condiții privind existența prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției.

În recurs, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aceste aspecte, menționând că doar că nu poate fi sancționată de două ori pentru aceeași faptă, fără a indica, în concret, care este fapta reținută de către instanța de apel cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Înalta Curte, analizând hotărârile judecătorești invocate de către recurentă și pronunțate în dosarul nr. x/2011, constată că în aceste hotărâri judecătorești au fost avute în vedere fapte ilicite săvârșite de reclamantă până în anul 2011, când a fost înregistrat dosarul nr. x/2011, iar în prezenta cauză, faptele reclamante prin cererea reconvențională formulată de pârâta B. se referă la fapte ilicite săvârșite de reclamantă ulterior înregistrării dosarului nr. x/2011, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv până la 07 iunie 2018, când dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În raport de cele prezentate, Înalta Curte reține că, din perspectiva pretinsei autorități de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2011, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici de recurs prin care să învedereze, în concret, în raport de faptele invocate în prezenta cauză, care sunt elementele comune care ar permite, în cauză, examinarea condițiilor autorității de lucru judecat.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în susținerea căruia recurenta a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 706 alin. (1) și (2) și art. 707 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu art. 2500 alin. (1) și (2) C. civ., dreptul de a obține executarea silită se stinge în termen de 3 ani, prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a invocat aceste dispoziții legale doar din perspectiva aprecierii probelor, fără a dezvolta, în concret, critici prin care să pună în discuție modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat aceste norme legale.

În acest sens, Înalta Curte menționează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Prin urmare, întrucât prin motivele de recurs recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel București și la temeiurile de drept care au fundamentat-o, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu conține critici care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1403A din 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1403A din 11 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.