ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Investită cu soluționarea cauzei prin sentința nr. 257 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Prahova, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 163 din 7 octombrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova, având ca obiect anularea Deciziei nr. 65 din 6 august 2008, admiterea contestației din 7 iulie 2008, anularea constatărilor din raportul de inspecție fiscală și anularea Deciziei de impunere nr. 321 din 30 mai 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare la plată stabilite de Inspecția Fiscală pentru suma de 571.703 lei.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că prin Decizia nr. 321/4355 din 30 mai 2008, s-a stabilit în sarcina reclamantei o diferență suplimentară de plată în sumă de 371.671 lei, precum și accesorii aferente de plată (majorări de întârziere) în sumă de 201.027 lei. Instanța a constatat că dreptul de deducere pentru T.V.A.

deductibilă pentru suma de 371.671 lei nu a fost acordat, întrucât nu erau îndeplinite condițiile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., și art. 3 din Legea nr. 345/2002, în ceea ce privește livrarea de bunuri, în sensul că între părțile la contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 31 martie 2003, invocat de reclamantă ca temei al deducerii de T.V.A., nu a intervenit un transfer de proprietate, vânzătoarea nefiind proprietara investiției, fiind doar parte în contractul de asociere, (așa cum rezultă din actul adițional la contractul de asociere din 2000) astfel încât în mod corect organele fiscale au reținut că faptul generator al dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, nu a avut loc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E. SA. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului de față, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304¹ C. proc. civ., mai înainte de a analiza motivele formulate, a constatat că cererea nu a fost timbrată, deși recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei datorate. În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 19,5 lei și cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor OG nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997. Având în vedere faptul că recurenta nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 și, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de SC E. SA împotriva sentinței civile nr. 163 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.