ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3021/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3021/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 78/ F din 22 septembrie 2008 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în

dosar nr. 712/46/2008, s-a admis propunerea formulată de D.N.A. – S.T. Pitești

și, în baza art. 160

a

raportat la art. 148 alin. (1) lit. a) și f)

C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.M.G. pe o

perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului.

Potrivit art. 151 C. proc. pen., s-a

dispus emiterea de îndată

a mandatului de arestare

preventivă și înaintarea acestuia, în dublu exemplar, organului de poliție

pentru executare.

Pentru a dispune astfel s-a reținut că, la

data de 18 septembrie 2008,

prin

adresa nr. 818/11/1/2008, D.N.A., în baza

referatului

întocmit de S.T. Pitești, invocând prevederile art. 136, 148 și 267 C. proc.

pen., a solicitat arestarea preventivă a inculpaților G.M.G., subcomisar de

poliție și T.S.G., agent de poliție, ambii încadrați la I.P.J. Argeș.

În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a susținut că

inculpatul G.M.G. a fost cercetat, în stare de

libertate,

pentru patru infracțiuni prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat

la art. 5 alin. (1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, infracțiunea

prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.

pen., infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 289 și art. 291 C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prevăzută de

art. 257 C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea

nr. 78/2000, precum și infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În mod separat, în aceeași zi, instanța a fost investită și cu

rechizitoriul nr. 35/ P din 17 septembrie 2008, prin care au fost trimiși în judecată,

în stare de libertate, 11 inculpați, printre care se regăsesc și cei doi

inculpați pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă.

În soluționarea propunerii de arestare

preventivă, instanța de fond a

emis mandate de aducere a

inculpaților pentru data de 18 septembrie 2008, dar la ora 15,00, în data

respectivă, inculpatul G.M.G. s-a internat la Secția de chirurgie nr. 1 a

Spitalului Județean Argeș.

În aceste condiții, instanța de fond, prin încheierea nr. 77/ F din 18

septembrie 2008, a soluționat propunerea de arestare preventivă a inculpatului T.S.G.

și a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul G.M.G., fixând un nou

termen de judecată a propunerii de arestare preventivă la data de 22 septembrie

2008, orele 14,00.

La data fixată pentru judecată, apreciind procedura îndeplinită cu

inculpatul, în lipsa acestuia, instanța a judecat cauza, dispunând

admiterea propunerii și arestarea preventivă a

inculpatului.

S-a reținut existența pericolului concret pentru ordinea publică,

constatată atât ca urmare a calității de polițist cu înalt grad profesional, subcomisar,

de care s-a folosit în comiterea faptelor descrise de procuror, funcție din

care nu a fost suspendat, dar și datorită persistenței infracționale deosebite

de care a dat dovadă inculpatul, prin săvârșirea multor fapte de corupție

într-un termen relativ scurt, ignorând obligațiile ce-i reveneau potrivit Legii

nr. 30/2002 privind Statutul polițistului.

S-a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 136, 143 și

148 lit. a) și f) C. proc. pen., dispunându-se arestarea preventivă a

inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.M.G., care a

criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând lipsa de procedură la

judecarea cauzei (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C.

proc. pen.), incompatibilitatea judecătorului care a soluționat propunerea de

arestare preventivă (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C.

proc. pen.), nepronunțarea instanței pe o cerere esențială vizând legalitatea

sesizării (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen.), precum și nelegalitatea sesizării instanței (caz de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 2 C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând încheierea

pronunțată de prima instanță, atât

prin prisma criticilor

formulate de inculpatul recurent, cât și din oficiu, sub toate aspectele,

conform art. 385

6

C. proc. pen., constată nelegalitatea acesteia,

pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că judecătorul fondului a

procedat la luarea măsurii arestării inculpatului în lipsa acestuia și, prin

urmare, fără a fi ascultat.

Conform art. 150 C. proc. pen., „măsura arestării inculpatului poate fi

luată numai după ascultarea acestuia de către procuror și de către judecător,

afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se

sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una din situațiile

prevăzute în art. 149

1

alin. (6)”.

În cauză, în mod evident, inculpatul nu era dispărut, nu era în

străinătate, nici nu se afla în vreuna din situațiile prevăzute în art. 149

1

alin. (6) C. proc. pen.

Instanța, fără să o arate expres, a

apreciat că inculpatul se sustrage

de la judecată,

întrucât avea cunoștință de proces, dar nu s-a prezentat.

Înalta Curte constată că această apreciere a instanței nu este corectă

ci, dimpotrivă, motivul de recurs invocat de inculpat cu referire la cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 este întemeiat, judecata

având loc în condițiile lipsei de procedură față

de inculpat.

Din încheierea de ședință nr. 77/ F din data de 18 septembrie 2008

rezultă că s-a disjuns cauza cu privire la inculpatul G.M.G. și s-a fixat

termen de judecată pentru acesta la data de 22 septembrie 2008, orele 14,00.

Fiind informată asupra împrejurării că inculpatul este internat în

spital, instanța a dispus citarea acestuia atât la domiciliu, cât și la

unitatea spitalicească de internare.

Conform adeverinței nr. 121555 din data

de 22 septembrie 2008 eliberată de

Spitalul Județean de

Urgență Pitești, inculpatul a fost internat în secția Chirurgie

I

în data de 18 septembrie 2008 și externat în data de 22 septembrie 2008.

Din cuprinsul aceleiași adeverințe rezultă că pacientul a părăsit spitalul după

epuizarea formalităților de externare, în jurul orei 14,45.

În consecință, câtă vreme judecarea propunerii de arestare a avut loc

la ora 14,00 și inculpatul s-a aflat în spital până la ora 14,45 rezultă că

nu se putea reține incidența art. 150 C. proc.

pen. și nu se putea

proceda la arestarea inculpatului în lipsă, acesta

neaflându-se în niciuna din situațiile limitative și exprese în care arestarea

se poate dispune fără ascultarea inculpatului.

Judecătorul fondului mai reține că, după

ieșirea din spital, inculpatul

s-ar fi putut prezenta la

proces „dată fiind distanța mică între unitatea spitalicească și curte”.

Mai mult, apreciază judecătorul că „distanța dintre cele două

instituții, în mod obișnuit, este parcursă în cea

10 minute”.

Înalta Curte constată că ceea ce incumbă instanței în astfel de

situații este verificarea îndeplinirii condițiilor de soluționare a propunerii

de arestare preventivă fără prezența inculpatului și nu emiterea unor

considerații personale privind distanțele și

timpul de deplasare.

În raport de prevederile legale incidente, se observă că reținerea

sustragerii inculpatului de la judecată nu are suport probator întrucât nu

există la dosar dovada că acesta avea cunoștință de proces. Așa cum s-a arătat

mai sus, judecătorul fondului,

având

cunoștință

de internarea inculpatului, a dispus citarea acestuia și la unitatea spitalicească.

În cauză, însă, nu au fost respectate dispozițiile art. 177 și art. 178

C. proc. pen.

Conform art. 177 alin. (5 )C. proc. pen., bolnavii aflați în spital se

citează prin administrația acestuia, iar art. 178 alin. (3) precizează că în

această situație „unitățile sunt obligate a înmâna de îndată citația persoanei

citate sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru

care nu s-a putut obține semnătura acesteia. Dovada este predată agentului

procedural, iar acesta o înaintează organului de urmărire penală sau instanței

de judecată care a emis citația”.

La dosar nu există dovada luării la cunoștință a inculpatului de

proces, aspect, de altfel, învederat instanței și pe reprezentantul

parchetului, din practicaua încheierii recurate rezultând solicitarea acestuia

de amânare a cauzei pentru lipsă de procedură.

În aceste condiții, în mod nelegal

instanța a procedat la soluționarea

propunerii de arestare

preventivă în lipsa inculpatului, fără o procedură

legal îndeplinită, care să poată susțină aprecierea că inculpatul a

știut de

proces, dar s-a sustras de la judecată.

Arestarea inculpatului în condițiile neîndeplinirii procedurii de

citare cu acesta contravine prevederilor Codului de procedură penală și ale art.

6 din C.E.D.O.

Deși nemenționată în mod expres la alin. (1) din art. 6, posibilitatea

pentru „acuzat” de a lua parte la ședință decurge din obiectul și scopul

întregului articol.

De altfel, lit. c), d) și e) de la alin. (3) recunosc „oricărui acuzat

dreptul de a se apăra el însuși”, ceea ce nu se poate imagina în absența sa

(cauzele C. împotriva Italiei, S. împotriva Italiei, G. împotriva României,

hotărârea C.E.D.O. din 4 martie 2008).

Informarea unei persoane asupra

desfășurării cercetărilor efectuate împotriva sa constituie un act juridic de o

astfel de importanță încât trebuie

să îndeplinească

condiții de formă și de fond specifice, de natură să garanteze exercitarea

efectivă a drepturilor acuzatului.

O cunoaștere vagă și neoficială, cum este cea susținută de instanța de fond,

nu poate fi suficientă.

Din datele dosarului rezultă că inculpatul nu se afla în situația unei

persoane căreia i s-a înmânat citația personal și

care, în mod neechivoc, a

renunțat să se prezinte în instanță și să se

apere.

Judecând cauza cu procedura de citare a inculpatului neîndeplinită

potrivit legii, prima instanță a pronunțat o hotărâre bazată pe un act lovit

de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (1) C.

proc. pen. și, întrucât

s-a produs vătămarea inculpatului ce nu a putut

fi audiat cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă a sa,

această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., recursul inculpatului va fi admis, încheierea urmând a fi casată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Întrucât anularea încheierii atrage și

anularea măsurilor dispuse prin

aceasta, se va dispune

punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă

cauză.

Casarea în întregime a hotărârii face inutilă examinarea celorlalte

motive de recurs invocate de apărarea inculpatului, ele urmând a fi avute în

vedere cu prilejul rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.M.G.

Împotriva încheierii nr. 78/ F din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în

dosar nr. 712/46/2008.

Casează încheierea atacată.

Trimite cauza spre rejudecarea propunerii de arestare preventivă a

inculpatului la Curtea de Apel Pitești.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este

arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2008.