ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5735/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5735/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile
art.
256
C. proc.
civ.
,
asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2078/ PI din 5 iulie
2012, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea, precizată și completată, formulată
de reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul român - prin Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin C.N.A.D.N.R.
SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
A obligat
pârâtul-expropriator la plata către petiționarul-expropriat a despăgubirilor
(aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 540 mp, identificat
cadastral cu nr. x în CF Balint, supus procedurii speciale de expropriere,
configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010,
ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere
deja supra anunțată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010)
cuantificate la nivelul sumei de 1890 euro; și, constatând acordul subiecților
implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii,
intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art.
6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare, a
dispus anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr.
205, dresat, la 29 septembrie 2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15
din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G.
nr. 53 din 19 ianuarie 2011, cum și a Hotărârii de stabilire a cuantumului
despăgubiri având același nr. 205, emisă, - în condițiile de exigență ale art. 18-20
apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art.
15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate, la 30 septembrie 2011 și a
obligat pârâtul la plata către petiționar a cheltuielilor de judecată avansate
de către cel din urmă pe durata derulării activității jurisdicționale cu titlu
de onorariu avocațial în cuantum de 1538 lei.
Curtea de Apel Timișoara,
secția I c
ivilă,
învestită cu apelul declarat de pârât, prin decizia civilă
nr. 7 din
23
ianuarie
2013, a respins calea de atac, ca
nefondată, pentru considerentele ce urmează.
Analizând cu prioritate, potrivit
art.
137 C.
pr
oc
.
civ., excepțiile
netimbrării acțiunii, necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului
Timiș, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii,
invocate de pârâtul apelant, Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate,
având în vedere că acțiunea nu este o acțiune de drept comun, ci o acțiune
civilă cu caracter special, fiind întemeiată pe dispozițiile
art.
22 și 23 din Legea
nr.
255/2010 și
art.
21-27 din Legea
nr.
33/1994.
În ceea ce privește fondul litigiului,
Curtea a apreciat că soluția dată de prima instanță este legală și temeinică,
avându-se în vedere că la data intrării în vigoare a Legii
nr.
255/2010, respectiv la data de 23
decembrie
2010, procedura de expropriere era în
curs de desfășurare, iar evaluarea făcută prin H.G.
nr. 1232 din
06
decembrie
2010 nu mai putea fi revocată prin H.G.
nr. 492 din
11
mai
2011, dispozițiile tranzitorii ale
art.
31 din Legea
nr.
255/2010, în forma în vigoare la data efectuării formelor
de publicitate de către Consiliul Local Balinț și la data introducerii
acțiunii, stipulau că „Orice documentație tehnică de evaluare realizată ori
aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se
consideră valabilă”.
Or, în speță, așa cum reiese din
„Sinteza raportului de evaluare” (filele 9, 10 dosar fond) a rezultat că
documentația de evaluare a fost întocmită în luna aprilie 2010, de către
experți autorizați, prin care
s-a stabilit suma de 3,50
euro/
mp și că s-au afișat ofertele de
despăgubiri la data de 23
decembrie
2010, la
Consiliul local Balinț (fila 8 dosar fond), pentru reclamantul intimat fiind
prevăzută o despăgubire în sumă de 1.890 euro (fila 30 dosar fond), sumă pe
care reclamantul a și solicitat-o prin cererea din 13
ianuarie
2011 (fila 112 dosar fond).
Prin urmare, sumele stabilite prin H.G.
nr.
492
din
11
mai
2011, prin care s-a
făcut o nouă evaluare, au încălcat atât norma tranzitorie prevăzută de
art.
31 din Legea
nr.
255/2010, în forma avută la data intrării în vigoare a
legii (care consideră valabilă orice documentație de evaluare realizată
anterior intrării în vigoare a legii), cât și principiul neretroactivității
legii civile, consacrat de
art.
1
C. civ.
, în raport de care, procedura de
expropriere (notificarea intenției de expropriere, emiterea deciziei de
expropriere, stabilirea despăgubirilor) prevăzută de Legea
nr.
255/2010 trebuie să se aplice numai
exproprierilor care se realizează după intrarea în vigoare a acestei legi.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâtul C
.
N
.
A
.
D
.
N
.
R
.
S.A., întemeiat pe dispozițiile
art.
304
pct.
9
C. proc. civ.
, criticând-o pentru cele ce se vor
arăta.
Cererea reprezintă o acțiune de drept
comun, așa încât se invocă nelegala soluționare a excepției netimbrării
acțiunii, a excepției necompetenței materiale a tribunalului, a excepției
necompetenței teritoriale a instanțelor din Timișoara și nici a celor din
județul Timiș, a excepției lipsei calități procesuale pasive a C
.
N
.
A
.
D
.
N
.
R
.
S.A. și a excepției inadmisibilității acțiunii de drept
comun.
Pe fond s-a apreciat că acțiunea este
neîntemeiată deoarece
prevederile Legii
nr.
255/2010 coroborate cu
art.
21-27 din Legea
nr.
33/2010 nu pot fi invocate în cadrul
unei proceduri de drept comun, ci numai în cadrul contestației împotriva
hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor întemeiate pe
art.
22 din Legea
nr.
255/2010. Precizarea ulterioară a acțiunii după emiterea
hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirii trebuiau să transforme
acțiunea într-una eminamente specială și nu să-i păstreze caracterul unei
acțiuni de drept comun cum era inițial. Apreciază că nimeni nu se poate prevala
de prevederile unei legi speciale într-o acțiune de drept comun fie ea și
atipică.
Teoria întâlnirii ofertei cu
acceptarea ofertei generând contract, este aplicabilă exclusiv în raporturile
de drept privat, or în speță, este un raport de drept public.
Legile speciale, cum sunt cele 2 legi
invocate de reclamant nu pot fi interpretate în sensul în care din acestea s-ar
naște un raport juridic în mod implicit. Raportul juridic în lumina dreptului
public fie este prevăzut expres, fie nu există.
Se mai arată că cererea este o acțiune
de contencios administrativ, aspect neanalizat de instanță.
De asemenea, cererea
reprezintă
o contestație împotriva deciziei de expropriere In temeiul
art.
9 alin
.
(
2
)
teza finală din Legea
nr.
255/2010 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes
național, județean și local fie o contestație în temeiul
art.
22 alin 1 din lege coroborat cu
alin. (
3
1
).
Cu referire la această critică se
invocă prematuritatea cererii.
Dreptul expropriatului de a se adresa
instanței se naște în momentul comunicării hotărârii emise în temeiul
art.
20 din Legea
nr.
255/2010. Dispozițiile
art.
23 din lege reflectă fără echivoc acest parcurs
procesual. Întrucât la data introducerii acțiunii hotărârea în speță nu a fost
emisă, dreptul la contestație al expropriatului nu era născut.
În ipoteza în care excepția
prematurității va fi respinsă se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată
întrucât despăgubirile stabilite prin H.G.
nr.
492/2011 care nemulțumesc expropriatorul și care au dat
naștere prezentului litigiu au fost stabilite în conformitate cu prevederile
legale respectiv prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de
camerele notarilor publici.
Înalta Curte, analizând cu prioritate
excepția în conformitate cu dispozițiile
art.
137
C.
proc. civ.
, reține
următoarele:
Potrivit dispozițiilor
art.
301
C. proc. civ.
, termenul de recurs este de 15 zile
de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, ipoteză secundă ce
nu este aplicabilă cauzei.
Decizia instanței superioare de fond a
fost comunicată pârâtului la data de 13
martie
2013 astfel cum rezultă din dovada de primire și
procesul-verbal de predare aflat la fila 27 din dosarul Curții de Apel
Timișoara.
Termenul de exercitare a căii
devolutive de atac, calculat conform
art.
101
C. proc. civ.
, se împlinea vineri 29 martie 2013.
Recursul a fost trimis de pârâtă prin
poștă, devenind incidente dispozițiilor
art.
104
C.
proc. civ.
Data poștei este 1
aprilie
2013 astfel cum rezultă din mențiunile
existente pe plicul de expediere cât și din factura de predare a recomandatei
emisă de oficiul poștal (fila 57 recurs).
Din cele expuse rezultă că pârâtul a
exercitat calea extraordinară de atac peste termenul prescris de lege.
Înalta Curte, pentru argumentele ce
preced, va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv
formulat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA
reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva
deciziei nr. 7 din data de 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 decembrie 2013.