ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5735/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. , asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2078/ PI din 5 iulie 2012, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea, precizată și completată, formulată de reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul român - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin C.N.A.D.N.R. SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționarul-expropriat a despăgubirilor (aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 540 mp, identificat cadastral cu nr. x în CF Balint, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin H.G.

nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei de 1890 euro; și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 205, dresat, la 29 septembrie 2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G.

nr. 53 din 19 ianuarie 2011, cum și a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr. 205, emisă, - în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate, la 30 septembrie 2011 și a obligat pârâtul la plata către petiționar a cheltuielilor de judecată avansate de către cel din urmă pe durata derulării activității jurisdicționale cu titlu de onorariu avocațial în cuantum de 1538 lei. Curtea de Apel Timișoara, secția I c ivilă, învestită cu apelul declarat de pârât, prin decizia civilă nr. 7 din 23 ianuarie 2013, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C. pr oc . civ., excepțiile netimbrării acțiunii, necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Timiș, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul apelant, Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că acțiunea nu este o acțiune de drept comun, ci o acțiune civilă cu caracter special, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 22 și 23 din Legea nr. 255/2010 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. În ceea ce privește fondul litigiului, Curtea a apreciat că soluția dată de prima instanță este legală și temeinică, avându-se în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, respectiv la data de 23 decembrie 2010, procedura de expropriere era în curs de desfășurare, iar evaluarea făcută prin H.G.

nr. 1232 din 06 decembrie 2010 nu mai putea fi revocată prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011, dispozițiile tranzitorii ale art. 31 din Legea nr. 255/2010, în forma în vigoare la data efectuării formelor de publicitate de către Consiliul Local Balinț și la data introducerii acțiunii, stipulau că „Orice documentație tehnică de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”.

Or, în speță, așa cum reiese din „Sinteza raportului de evaluare” (filele 9, 10 dosar fond) a rezultat că documentația de evaluare a fost întocmită în luna aprilie 2010, de către experți autorizați, prin care s-a stabilit suma de 3,50 euro/ mp și că s-au afișat ofertele de despăgubiri la data de 23 decembrie 2010, la Consiliul local Balinț (fila 8 dosar fond), pentru reclamantul intimat fiind prevăzută o despăgubire în sumă de 1.890 euro (fila 30 dosar fond), sumă pe care reclamantul a și solicitat-o prin cererea din 13 ianuarie 2011 (fila 112 dosar fond). Prin urmare, sumele stabilite prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011, prin care s-a făcut o nouă evaluare, au încălcat atât norma tranzitorie prevăzută de art. 31 din Legea nr. 255/2010, în forma avută la data intrării în vigoare a legii (care consideră valabilă orice documentație de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a legii), cât și principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 1 C. civ.

, în raport de care, procedura de expropriere (notificarea intenției de expropriere, emiterea deciziei de expropriere, stabilirea despăgubirilor) prevăzută de Legea nr. 255/2010 trebuie să se aplice numai exproprierilor care se realizează după intrarea în vigoare a acestei legi. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C . N . A . D . N . R . S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , criticând-o pentru cele ce se vor arăta. Cererea reprezintă o acțiune de drept comun, așa încât se invocă nelegala soluționare a excepției netimbrării acțiunii, a excepției necompetenței materiale a tribunalului, a excepției necompetenței teritoriale a instanțelor din Timișoara și nici a celor din județul Timiș, a excepției lipsei calități procesuale pasive a C . N . A . D . N . R . S.A.

și a excepției inadmisibilității acțiunii de drept comun. Pe fond s-a apreciat că acțiunea este neîntemeiată deoarece prevederile Legii nr. 255/2010 coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/2010 nu pot fi invocate în cadrul unei proceduri de drept comun, ci numai în cadrul contestației împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor întemeiate pe art. 22 din Legea nr. 255/2010. Precizarea ulterioară a acțiunii după emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirii trebuiau să transforme acțiunea într-una eminamente specială și nu să-i păstreze caracterul unei acțiuni de drept comun cum era inițial. Apreciază că nimeni nu se poate prevala de prevederile unei legi speciale într-o acțiune de drept comun fie ea și atipică.

Teoria întâlnirii ofertei cu acceptarea ofertei generând contract, este aplicabilă exclusiv în raporturile de drept privat, or în speță, este un raport de drept public. Legile speciale, cum sunt cele 2 legi invocate de reclamant nu pot fi interpretate în sensul în care din acestea s-ar naște un raport juridic în mod implicit. Raportul juridic în lumina dreptului public fie este prevăzut expres, fie nu există. Se mai arată că cererea este o acțiune de contencios administrativ, aspect neanalizat de instanță. De asemenea, cererea reprezintă o contestație împotriva deciziei de expropriere In temeiul art. 9 alin . ( 2 ) teza finală din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local fie o contestație în temeiul art. 22 alin 1 din lege coroborat cu alin. ( 3 1 ). Cu referire la această critică se invocă prematuritatea cererii.

Dreptul expropriatului de a se adresa instanței se naște în momentul comunicării hotărârii emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 255/2010. Dispozițiile art. 23 din lege reflectă fără echivoc acest parcurs procesual. Întrucât la data introducerii acțiunii hotărârea în speță nu a fost emisă, dreptul la contestație al expropriatului nu era născut. În ipoteza în care excepția prematurității va fi respinsă se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât despăgubirile stabilite prin H.G. nr. 492/2011 care nemulțumesc expropriatorul și care au dat naștere prezentului litigiu au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale respectiv prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ. , reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ. , termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, ipoteză secundă ce nu este aplicabilă cauzei. Decizia instanței superioare de fond a fost comunicată pârâtului la data de 13 martie 2013 astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflat la fila 27 din dosarul Curții de Apel Timișoara. Termenul de exercitare a căii devolutive de atac, calculat conform art. 101 C. proc. civ. , se împlinea vineri 29 martie 2013. Recursul a fost trimis de pârâtă prin poștă, devenind incidente dispozițiilor art. 104 C. proc.

civ. Data poștei este 1 aprilie 2013 astfel cum rezultă din mențiunile existente pe plicul de expediere cât și din factura de predare a recomandatei emisă de oficiul poștal (fila 57 recurs). Din cele expuse rezultă că pârâtul a exercitat calea extraordinară de atac peste termenul prescris de lege. Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 7 din data de 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.