ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2016

Deliberând în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 330/PI/3101/2013 pronunțata de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5980/30/2011 a fast admis în parte demersul judiciar, precizat și completat succesiv, inițiat de către reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.T.I., la rândul său, cel din urmă, prin CN A.D.N.R. SA, reprezentată de D.R.D.P. Timișoara, a obligat pârâtul-expropriator la piața către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile; suprafața de 2.565 mp din tarlaua, identificată cadastral, în C.F. Balint; suprafața de 3.083 mp din tarlaua, identificata cadastral, în C.F.

Balint; suprafața de 2.077 mp din tarlaua identificată cadastral în C.F. Balint; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004. abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supro anunțată, aceia obiectivai prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 27.037 euro, în echivalent lei la data plății efective. Constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenențe ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, tribunalul a dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, toate dresate la data de 29 septembrie 2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010.

aprobate prin H.G. nr. 53 din 19 ianuarie 2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201 apartenențe toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenențe Normelor deja supra anunțate, la 21 octombrie 2011. A dispus exproprierea terenurilor în întindere cantitativă de 8.635 mp din parcela identificată în C.F. Balint și de 8.117 mp din parcela identificată cadastral, în C.F. Balint. A respins în rest demersul judiciar precizat și completat. A obligat reclamanta să achite în contul Biroului de expertize judiciare - pendinte Tribunalul Timiș, deschis la SC C.E.C. SA Timișoara, suma de 1.519 lei pentru fiecare, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A.C., S.D.

și C.O.C. A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționară a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.337,48 lei. Împotriva sentinței civile nr. 330/11 din 31 ianuarie 2013 pronunțata de Tribunalul Timiș au formulat apel reclamanta B.M., pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA reprezentată de D.R.D.P. Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Prin Decizia civilă nr. 56 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția l civilă, m fost dispuse următoarele: a fost respins apelul formulat de reclamanta B.M. Au fost admise apelurile formulate de pârâtul Statul Român și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. A fost schimbată In parte sentința apelată în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea suprafețelor de teren de 2.565 mp înscrisă în C.F.

Balint, de 2.077 mp înscrisă în C.F. Balint și de 3.083 mp înscrisă în C.F. Balint, ca fiind suma de 5.731,03 lei. A fost respins petitul din cererea precizată privind constatarea acordului de voință dintre părți cu privire la cuantumul despăgubirii aferente exproprierii și pe cel privind exproprierea de către instanță a unor suprafețe suplimentare de teren în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 2.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta B.M. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție, secția a I-a civilă, la data de 23 mai 2014. Prin încheierea din 17 octombrie 2014, judecata recursului a fost suspendată, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., pentru lipsa părților. La data de 18 noiembrie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a recursului. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Așadar, pentru s interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se afla, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și aceasta lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează eu condiția ca îimp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedura în vederea judecării cauzei, situație decurgând din lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speța, unde, după suspendarea judecății recursului In temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsura dispusă la termenul din 17 octombrie 2014, părțile au lăsat sa treacă un interval de timp mai mare de un an făra să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 39 octombrie 2015. când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași test de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 56 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi. 22 ianuarie 2016.