ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2016

Deliberând în condițiile art. 256 alin.

(1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin

sentința civilă nr. 330/PI/3101/2013 pronunțata de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

5980/30/2011 a fast admis în parte demersul judiciar, precizat și completat

succesiv, inițiat de către reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin M.T.I., la rândul său, cel din urmă, prin CN A.D.N.R. SA,

reprezentată de D.R.D.P. Timișoara, a obligat pârâtul-expropriator la piața

către petiționara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor

imobile-terenuri arabile; suprafața de 2.565 mp din tarlaua, identificată

cadastral, în C.F. Balint; suprafața de 3.083 mp din tarlaua, identificata

cadastral, în C.F. Balint; suprafața de 2.077 mp din tarlaua identificată

cadastral în C.F. Balint; - toate supuse procedurii speciale de expropriere,

configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004. abrogată prin Legea cu nr. 255/2010,

ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere

deja supro anunțată, aceia obiectivai prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010)

cuantificate la nivelul sumei totale de 27.037 euro, în echivalent lei la data

plății efective.

Constatând acordul subiecților

implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii,

intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art.

6 apartenențe ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, tribunalul a

dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii,

toate dresate la data de 29 septembrie 2011, în condițiile alin. (15)

apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010.

aprobate prin H.G. nr. 53 din 19 ianuarie 2011, cum și a Hotărârilor de

stabilire a cuantumului despăgubiri emise - în condițiile de exigență ale art. 18-201

apartenențe toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art.

15 și 16 apartenențe Normelor deja supra anunțate, la 21 octombrie 2011.

A dispus exproprierea terenurilor în

întindere cantitativă de 8.635 mp din parcela identificată în C.F. Balint și de

8.117 mp din parcela identificată cadastral, în C.F. Balint.

A respins în rest demersul judiciar

precizat și completat.

A obligat reclamanta să achite în

contul Biroului de expertize judiciare - pendinte Tribunalul Timiș, deschis la SC

C.E.C. SA Timișoara, suma de 1.519 lei pentru fiecare, cu titlu de diferență

onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A.C.,

S.D. și C.O.C.

A obligat pârâtul-expropriator la

plata către petiționară a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.337,48 lei.

Împotriva sentinței civile nr. 330/11

din 31 ianuarie 2013 pronunțata de Tribunalul Timiș au formulat apel reclamanta

B.M., pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA reprezentată de D.R.D.P.

Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin Decizia civilă nr. 56 din 16

aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția l civilă, m fost dispuse

următoarele: a fost respins apelul formulat de reclamanta B.M. Au fost admise

apelurile formulate de pârâtul Statul Român și de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș. A fost schimbată In parte sentința apelată în sensul că a

fost stabilit cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea

suprafețelor de teren de 2.565 mp înscrisă în C.F. Balint, de 2.077 mp înscrisă

în C.F. Balint și de 3.083 mp înscrisă în C.F. Balint, ca fiind suma de

5.731,03 lei. A fost respins petitul din cererea precizată privind constatarea

acordului de voință dintre părți cu privire la cuantumul despăgubirii aferente

exproprierii și pe cel privind exproprierea de către instanță a unor suprafețe

suplimentare de teren în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Au

fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate. A fost obligată

reclamanta să plătească pârâtului suma de 2.750 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

recurs reclamanta B.M.

Recursul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și justiție, secția a I-a civilă, la data de 23 mai 2014.

Prin încheierea din 17 octombrie 2014,

judecata recursului a fost suspendată, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

La data de 18 noiembrie 2015, Înalta

Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de

perimare a recursului.

Analizând această excepție, Înalta Curte

constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an, în materie civilă.

Așadar, pentru s interveni perimarea

în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se afla,

trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și aceasta lăsare a pricinii în

nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează eu

condiția ca îimp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedura în

vederea judecării cauzei, situație decurgând din lipsa de diligentă a părților,

care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speța,

unde, după suspendarea judecății recursului In temeiul art. 242 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., măsura dispusă la termenul din 17 octombrie 2014, părțile au

lăsat sa treacă un interval de timp mai mare de un an făra să fi săvârșit vreun

act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor

dosarului reiese că până la data de 39 octombrie 2015. când s-a împlinit

termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ.,

părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea

continuării judecății.

Reținând, așadar întrunirea în cauză a

condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

constatând totodată, că potrivit aceluiași test de lege, perimarea operează de

drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimat recursul cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de

reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 56 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel

Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi.

22 ianuarie 2016.