ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1337/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la 28 decembrie 2011 la Tribunalul Timiș sub nr. 9044/30/2011, reclamanta SC A. SRL. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara, solicitând anularea hotărârii din 22 septembrie 2011 și obligarea pârâtului expropriator să emită o nouă hotărâre, prin care să stabilească valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de 10848 mp, arabil în extravilan, înscris în C.F., Belinț, la 4,80 euro/mp. De asemenea, a solicitat exproprierea totală a suprafeței de teren din care s-a dispus exproprierea. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin anexa 2 la H.G.

nr. 521 din 11 mai 2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1230/2010 a fost diminuată în mod nelegal și abuziv valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, de la suma inițiala de 4,8 euro/mp, la suma de 0,3 euro/mp, fiind încălcate astfel prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, care permit în circumstanțe excepționale și temeinic motivate numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.

Reclamanta a invocat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și art. 20 alin. (1) din Constituția României, corelate cu jurisprudența C.E.D.O., apreciind că despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului în litigiu trebuie să reflecte valoarea de piață a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, constituind o reparație efectivă și echitabilă pentru cel expropriat, asigurându-se menținerea unui just echilibru între interesul particular și cel public.

Cu privire la suma oferită cu caracter de despăgubire de pârât pentru terenul expropriat, reclamanta a arătat că nu a fost realizată o „ învoială a părților". A arătat că stabilirea unor despăgubiri derizorii pentru terenurile proprietate constituie o încălcare gravă a dreptului de proprietate, precum și a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din Legea nr. 33/1994, sau prin art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În final, reclamanta a arătat că în cauză se impune exproprierea totală, în situația în care terenul rămas neexpropriat este incomod folosibil, raportul dintre cheltuieli și producția obținută fiind negativ și nu se pot efectua lucrări în zona de producție, iar pe de alta parte, pentru același considerente nici nu mai poate fi vândut.

Prin sentința civilă nr. 275 din 11 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9044/30/2011, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL Timișoara împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil în suprafață de 10.848 mp, situat în comuna Belinț, cuantificate la nivelul sumei de 16.489 lei, constatând că la această valoare a despăgubirii este îndreptățită reclamanta și nu la suma de 11.586 lei stabilită prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii din 22 septembrie 2011 emisă de pârât. A respins în rest acțiunea.

A respins cererea reclamantei pentru cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantei SC A. SRL, în calitate de proprietară a parcelei supuse exproprierii, având 10.848 mp, înscrisă în nr. C.F. Belinț - i s-a stabilit prin hotărârea din 22 septembrie 2011 emisă de pârât în aplicarea prevederilor Legii nr. 198/2004, un cuantum total al despăgubirilor de 11.586 lei. Dispozițiile art. 481 ale C. civ. stabilesc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar prevederile art. 44 din Constituția României statuează în alin. (3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”, iar această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție”.

Exproprierea este definită ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată, sau ca o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat, având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea executării de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri. Actul de declarare a utilității publice (în speță Legea nr. 198/2004) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din Lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin H.G.

nr. 941/2004. În baza acestei documentații, Guvernul, prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. Declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin H.G., urmare a declarării utilității publice prin Legea nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii.

Jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii), ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.

Tribunalul a constatat că valoarea stabilită cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat reclamantei este derizorie, raportat la concluziile raportului tehnic evaluator efectuat în cauză, pe care l-a omologat, întrucât a avut în vedere, prin comparație, prețul rezultat din contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor similare în zonă. Experții au stabilit că valoarea reală a terenului expropriat reclamantei este de 16489 lei - pagina 129, calculat la data hotărârii de expropriere. Solicitarea reclamantei de a se dispune exproprierea totală a suprafeței de teren deținute este neîntemeiată, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Singura acțiune pe care o prevede Legea nr. 255/2010 în favoarea expropriaților este acțiunea în contestarea cuantumului despăgubirilor, reglementată de art. 22 alin. (1), exproprierea unei suprafețe de teren putându-se realiza doar în cadrul procedurii speciale reglementate de actul normativ enunțat, despăgubirile putând fi contestate doar în privința cuantumului. Împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 februarie 2014 a Tribunalului Timiș a declarat apel în termenul legal reclamanta SC A. SRL. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara. La termenul de judecată din 18 iunie 2014, instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac ce poate fi declarată în cauză și, în raport de valoarea pretențiilor, care depășește suma de 100.000 lei, a calificat în apel calea de atac declarată de pârât.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că suma stabilită de instanță nu reprezintă o „dreaptă despăgubire”, prețul de 1,52 lei/mp fiind unul derizoriu, în condițiile în care chiar oferta expropriatorului la nivelul anului 2011, retrasă ulterior, a fost de 4,80 euro/mp. A arătat că alți experți au stabilit o valoare de 4,90 euro/mp. A mai arătat că experta pe care a desemnat-o (B.T.D.) este incompatibilă în efectuarea expertizei în cauză, întrucât este soția unui angajat al pârâtului. A mai arătat că expertul B. a stabilit la parcele din aceeași zonă valori cuprinse între 0,45 euro/mp și 5 euro/mp. Având în vedere datele expuse anterior, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize evaluatorii.

Reclamanta a arătat că în privința cererii sale de expropriere a întregului teren, experții nici nu au calculat cuantumul despăgubirilor, deși suprafața de teren stabilită prin expertiza topografică nu a fost contestată. În drept, a invocat art. 282-296 și urm. C. proc. civ., art. 26 din Legea nr. 33/1994, Legea nr. 255/2010 și H.G. nr. 521/2011. În motivarea apelului pârâtului, s-a susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel in unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Valoarea de despăgubire a imobilului expropriat se stabilește prin metoda comparației cu imobile de același fel. Valorile de comparație pot fi reprezentate doar de preturile de tranzacționare (cele declarate în fața notarului public) și nicidecum de cele de ofertare, publicate in presa sau postate pe Internet. Pot fi luate în considerare doar preturile de tranzacționare obișnuite, adică cele care se încadrează în plaja firească, curentă, de prețuri la care se vând și se cumpără imobilele respective, și nu preturile care se încadrează în afara intervalului firesc, curent de tranzacționare. Imobilele la care se face raportarea trebuie sa fie din aceeași categorie de folosința cu terenul expropriat si cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele imobilelor expropriate.

Stabilirea despăgubirilor trebuie sa se efectueze prin raportare la prețurile de tranzacționare obișnuite de la momentul efectuării expertizei. Comisia formată din cei trei experți judiciari- B.T.D., U.I.R. si J.C. a stabilit valoarea de despăgubire pentru imobilul expropriat de la reclamantă la două momente diferite si anume la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 21 septembrie 2011 si la data întocmirii raportului de expertiza-21 ianuarie 2013. Valoarea de despăgubire a fost stabilita în cele două rapoarte de expertiza, prin metoda capitalizării veniturilor, deci prin raportare la alte criterii decât cele stabilite prin norma legală. Instanța de judecată, omologând un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite in mod imperativ de lege, a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pârâtul a solicitat instanței să constate că valoarea de despăgubire de 16.489 lei, omologată de instanța de fond, nu este o valoare reală, nefiind susținută de probe concludente - contracte de vânzare-cumpărare, înscrisuri emanate de la notari publici. În principal, a solicitat admiterea recursului (calificat în apel ulterior de instanță) și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș în vederea stabilirii valorii de despăgubire conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei. A arătat că suma solicitată de reclamantă nu e susținută de probe, iar exproprierea totală a terenului nu poate fi dispusă de instanță, fiind necesară parcurgerea procedurii speciale, prevăzută de legile exproprierii.

În baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ., la cererile ambelor părți, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor pe baza metodei comparației directe și cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994. Prin Decizia civilă nr. 10/A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș și în consecință: A schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL. Timișoara împotriva pârâtului Statul Român prin M.T.I., prin CN A.D.N.R.

SA. A respins apelul formulat de reclamanta SC A. SRL. împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș. A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 1.290 lei cheltuieli de judecată în apel și să achite în contul B.E.J. al Tribunalului Timișoara suma de 1.290 lei, câte 430 lei pentru fiecare expert reprezentând diferență onorariu pentru raportul suplimentar de expertiză. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin Hotărârea din 22 septembrie 2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 252/2010 din cadrul Consiliului Local Belinț, reclamantei SC A. SRL i s-a expropriat un teren de 10.848 mp, pentru care i s-au stabilit despăgubiri de 11.586 lei.

În concordanță cu Constituția României (art. 44 alin. (3)) și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 1 din Protocolul nr. 1), în legislația referitoare la exproprieri, respectiv în Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010, se prevede că exproprierea imobilelor se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și justă despăgubire. Nemulțumită de cuantumul despăgubirilor, reclamanta a contestat hotărârea menționată anterior prin acțiunea din dosarul de față.

Conform art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente (tribunalul) în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea (alin. (1)), acțiunea urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (alin. (3)). Art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează despăgubirile ce se acordă în caz de expropriere, compunerea acestora și modalitatea de calcul, finalitatea urmărită fiind aceea prevăzută de art. 1 din aceeași lege, respectiv „o dreaptă și prealabilă despăgubire” ce trebuie acordată expropriatului. Astfel, art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede prin alin. (1) că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului”. Prin alin. (2) sunt stabilite criteriile de care trebuie să țină seama experții, precum și instanța, respectiv „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Deși prima instanță a dispus efectuarea unei expertize și a constituit o comisie de experți în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, nici experții și nici instanța nu s-au conformat dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din aceeași lege, care impun stabilirea valorii reale a imobilului expropriat în funcție de prețul cu care se vând „imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”. Valoarea omologată de instanță cu titlul de despăgubiri pentru reclamantă, respectiv suma de 16.489 lei a fost stabilită de experții J.C. și U.I.R. prin metoda capitalizării veniturilor (fila 125), iar nu prin metoda comparației directe cu tranzacții ale unor terenuri similare celui expropriat.

Cea de-a treia expertă, respectiv B.T.D., a formulat opinie separată la raportul de expertiză, însă nici această expertă nu a folosit la evaluare metoda comparației directe, ci metoda bazată pe randamentul economic. Prima instanță a încălcat dispozițiile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994. Prin urmare, este întemeiat apelul pârâtului, prin care se aduc critici sentinței instanței de fond exclusiv în privința încălcării acestui text legal de către experți și de către instanță, care a omologat raportul de expertiză. În apel, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, prin care să se stabilească despăgubirile pentru terenul expropriat reclamantei prin metoda comparației directe, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Și de această dată, experții J.C. și U.I.R. au întocmit un raport comun, iar experta B.T.D. a formulat opinie separată. Experții J.C. și U.I.R. au evaluat terenul expropriat (de 10848 mp), utilizând metoda reglementată de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la suma de 5.532 lei, iar experta B.T.D., folosind aceeași metodă, a calculat valoarea terenului expropriat la suma de 5.424 lei. Se poate observa că în ambele variante sumele sunt mai mici decât despăgubirile stabilite pentru reclamantă prin hotărârea contestată, respectiv suma de 11.586 lei. Cei trei experți au calculat despăgubiri și pentru daune suplimentare, respectiv pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, pentru cheltuieli suplimentare de transport, pentru pierderea subvenției pentru terenuri greu de cultivat rămase în proprietate, pentru vânzare forțată, pentru influența negativă a traficului.

Este adevărat că opiniile celor trei experți sunt diferite în privința cuantumului acestor despăgubiri suplimentare (4.436 lei- J.C.; 2.362 lei - U.I.R.; 2.010 lei- B.T.D.), însă acest aspect nu prezintă relevanță în condițiile în care reclamanta nu a solicitat asemenea despăgubiri, neindicând și nedovedind în același timp astfel de daune (prejudicii). Chiar și făcând abstracție de considerentele anterioare și luând în calcul și despăgubirile suplimentare calculate de experți, sumele ce rezultă sunt sub nivelul sumei de 11.586 lei, stabilită cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat reclamantei prin hotărârea contestată de aceasta prin acțiune.

În consecință, cum sumele stabilite prin suplimentele la raportul de expertiză sunt mai mici decât cea oferită de pârât reclamantei prin Hotărârea din 22 septembrie 2011, vor rămâne valabile despăgubirile de 11.586 lei stabilite prin hotărârea contestată, având în vedere în acest sens și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Prin urmare, criticile reclamantei în sensul că despăgubirile oferite sunt derizorii nu sunt întemeiate, prin suplimentele la raportul de expertiză din apel, întocmit cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, dovedindu-se contrariul, valorile calculate de experți situându-se sub valoarea de 11.586 lei cuprinsă în Hotărârea din 22 septembrie 2011. Nu sunt întemeiate nici criticile privind exproprierea terenului rămas în proprietate după expropriere, capăt de cerere în mod corect respins și de prima instanță.

Legea nr. 255/2010, în baza căreia s-a dispus exproprierea, nu reglementează decât acțiunea pentru contestarea cuantumului despăgubirilor în favoarea expropriaților, prin art. 22, iar nu și posibilitatea de a solicita o expropriere totală a terenului din care s-a expropriat doar o parcelă. Trimiterea făcută de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, lege cadru în materie de expropriere, vizează exclusiv procedura în procesele prin care se contestă cuantumul despăgubirilor. Față de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea va admite apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9044/30/2011.

A schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins în totalitate acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara. A respins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL. împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9044/30/2011. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 1.290 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel. În baza art. 201 alin. (1) C. proc. civ. și art. 23 din O.G. nr. 2/2000, a obligat reclamanta SC A. SRL. să achite în contul B.E.J. al Tribunalului Timiș, deschis la C.E.C.

Bank, suma de 1.290 lei, câte 430 lei pentru fiecare expert, reprezentând diferența de onorariu pentru raportul suplimentar de expertiză efectuat de experții J.C., U.I.R. și B.T.D. Împotriva acestor din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta Societate Comercială Agritre S.R.L. Timișoara invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate: Greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu privire la cuantumul sumei ca și contravaloare a terenului expropriat cât și a dispozițiilor normative din Legea nr. 255/2010, respingându-se exproprierea totală a terenului rămas în proprietate urmare a exproprierii.

În privința stabilirii cuantumului despăgubirilor, experții nu au luat în considerare valorile de tranzacționare ale terenurilor la data efectuării expertizei, ci valori din contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu mai mult de 5 ani de zile înainte de data efectuării expertizei și nici beneficiul nerealizat asupra terenului expropriat, stabilind valori inferioare ale terenurilor față de cele stabilite de expropriator raportat la data efectuării expertizei. În ceea ce privește terenul rămas în proprietate urmare a exproprierii, recurenta a susținut că acesta a fost fărâmițat excesiv și nu mai poate fi folosit conform destinației sale. Pentru considerentele arătate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului.

Examinând decizia atacată în limita criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate este formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin măsura exproprierii. Referitor la prima componentă a despăgubirii, valoarea reală a bunului expropriat, aceasta este determinată de prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Prima instanță și-a însușit concluziile exprimate de experții judiciari J.C.

și U.I.R. care au stabilit o valoare a despăgubirii de 16.489 lei, folosind metoda capitalizării veniturilor. Cea de-a treia expertă, respectiv ing. B.T.D. a formulat opinie separată la raportul de expertiză, stabilind o valoare a despăgubirii de 59.102 lei folosind metoda randamentului economic. În apel, s-a încuviințat efectuarea în cauză a unui supliment la raportul de expertiză pe baza metodei comparației directe care să respecte dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv să se aibă în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobile similare în aceeași zonă la data întocmirii raportului de expertiză. Experții tehnici ing. J.C. și ing. U.I.R. au întocmit un raport comun stabilind o valoare a despăgubirii la data întocmirii raportului de expertiză de 5.532 lei, iar expert tehnic ing.

B.T.D. a stabilit o valoare a despăgubirii de 5.424 lei. Pentru a determina valoarea parcelei de teren ce face obiectul prezentului litigiu, experții au aplicat în limita datelor disponibile la metoda comparației directe reținând 16 contracte de vânzare-cumpărare din cele 25 de contracte depuse de intimata CN A.D.N.R. SA. Pentru anul 2011, experții J.C. și U.R. au reținut un singur contract pe baza metodei comparației la data exproprierii (octombrie 2011), pentru anul 2012, au reținut 5 contracte, iar pentru anul 2013, un singur contract.

Din setul de 9 contracte, depuse de intimată la data de 20 iunie 2014, experții au reținut un contract de vânzare-cumpărare din anul 2011, un contract de vânzare - cumpărare din anul 2012 și șapte contracte de vânzare - cumpărare din anul 2013. Pentru stabilirea valorii de despăgubire a imobilului la data întocmirii raportului inițial, prin raportare la prețuri de tranzacționare obișnuite, respectiv determinarea valorii de piață (de circulație) a terenului în litigiu au fost selectate un număr de patru contracte. Prin hotărârea de expropriere din 21 iulie 2011 expropriatorul a oferit o despăgubire de 11.586 lei.

În raport de aceste elemente, în mod corect instanța de apel a avut în vedere că suma de 11.586 lei stabilită prin hotărârea de expropriere din 21 septembrie 2011 constituie o reparație efectivă și echitabilă pentru recurentă, neputându-se lua în considerare sumele stabilite prin expertiză, acestea situându-se sub valoarea de 11.586 lei stabilită prin hotărârea de expropriere. De altfel, criticile formulate de recurenta-reclamantă în privința stabilirii despăgubirilor nu sunt nici argumentate, experții având în vedere tranzacțiile la data întocmirii raportului de expertiză.

Nefondată este și critica recurentei referitoare la exproprierea terenului rămas în proprietatea sa după expropriere, capăt de cerere respins în mod corect de prima instanță, întrucât Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestației împotriva hotărârii expropriatorului precum și competența instanței doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 3371994, sunt aplicabile numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - recurentă SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 10/A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2015.