ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1337/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1337/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată la 28 decembrie 2011 la Tribunalul Timiș sub nr. 9044/30/2011,

reclamanta SC A. SRL. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.T.I.,

prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara, solicitând anularea hotărârii din

22 septembrie 2011 și obligarea pârâtului expropriator să emită o nouă

hotărâre, prin care să stabilească valoarea despăgubirilor pentru terenul

expropriat de 10848 mp, arabil în extravilan, înscris în C.F., Belinț, la 4,80

euro/mp.

De asemenea, a

solicitat exproprierea totală a suprafeței de teren din care s-a dispus

exproprierea.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin anexa 2 la H.G. nr. 521 din 11 mai 2011

pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1230/2010 a fost diminuată în mod

nelegal și abuziv valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, de la suma

inițiala de 4,8 euro/mp, la suma de 0,3 euro/mp, fiind încălcate astfel

prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, care permit în

circumstanțe excepționale și temeinic motivate numai suplimentarea sumelor

individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar

nu și diminuarea acestora.

Reclamanta a invocat

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, dispozițiile Convenției Europene a

Drepturilor Omului, precum și art. 20 alin. (1) din Constituția României,

corelate cu jurisprudența C.E.D.O., apreciind că

despăgubirea acordată pentru

exproprierea imobilului în litigiu trebuie să reflecte valoarea de piață a

acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, constituind o reparație

efectivă și echitabilă pentru cel expropriat, asigurându-se menținerea unui

just echilibru între interesul particular și cel public.

Cu privire la suma

oferită cu caracter de despăgubire de pârât pentru terenul expropriat, reclamanta

a arătat că nu a fost realizată o „ învoială a părților".

A arătat că

stabilirea unor

despăgubiri derizorii pentru terenurile proprietate constituie o încălcare

gravă a dreptului de proprietate, precum și a dreptului la o justă și

prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin

dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din Legea nr. 33/1994,

sau prin art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

În final, reclamanta

a arătat că în cauză se impune exproprierea totală, în situația în care terenul

rămas neexpropriat este incomod folosibil, raportul dintre cheltuieli și

producția obținută fiind negativ și nu se pot efectua lucrări în zona de

producție, iar pe de alta parte, pentru același considerente nici nu mai poate

fi vândut.

Prin sentința civilă nr.

275 din 11 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9044/30/2011, Tribunalul

Timiș a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL

Timișoara împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN

A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara.

A obligat pârâtul la

plata către reclamantă a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil în

suprafață de 10.848 mp, situat în comuna Belinț, cuantificate la nivelul sumei de

16.489 lei, constatând că la această valoare a despăgubirii este îndreptățită

reclamanta și nu la suma de 11.586 lei stabilită prin hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii din 22 septembrie 2011 emisă de pârât.

A respins în rest acțiunea.

A respins cererea reclamantei pentru

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantei SC A. SRL, în calitate de

proprietară a parcelei supuse exproprierii, având 10.848 mp, înscrisă în nr.

C.F. Belinț - i s-a stabilit prin hotărârea din 22 septembrie 2011 emisă de

pârât în aplicarea prevederilor Legii nr. 198/2004, un cuantum total al

despăgubirilor de 11.586 lei.

Dispozițiile art. 481

ale C. civ. stabilesc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară

numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă

despăgubire, iar prevederile art. 44 din Constituția României statuează în alin.

(3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate

publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”, iar

această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul sau, în caz

de divergență, prin justiție”.

Exproprierea este

definită ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în

achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în

condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate

privată, sau ca o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte

juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat,

având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate

privată în proprietatea publică, în vederea executării de lucrări de utilitate

publică precum și plata unei despăgubiri.

Actul de declarare a

utilității publice (în speță Legea nr. 198/2004) a fost urmat de măsurile

premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații

tehnico-cadastrale, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din Lege, preluate și în

anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

198/1994, aprobate prin H.G. nr. 941/2004.

În baza acestei

documentații, Guvernul, prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010, a aprobat

amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care

constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în

care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului

și sursa de finanțare. Declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin

H.G., urmare a declarării utilității publice prin Legea nr. 198/2004, fără ca

titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această

modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să

poată contesta măsura exproprierii.

Jurisdicția de

contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că o măsură privativă de

proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului

general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului,

printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în

același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată

față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii), ceea

ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită

proprietarului pentru bunul expropriat.

Tribunalul a

constatat că valoarea stabilită cu titlu de despăgubire pentru terenul

expropriat reclamantei este derizorie, raportat la concluziile raportului

tehnic evaluator efectuat în cauză, pe care l-a omologat, întrucât a avut în

vedere, prin comparație, prețul rezultat din contracte de vânzare-cumpărare a

terenurilor similare în zonă.

Experții au stabilit

că valoarea reală a terenului expropriat reclamantei este de 16489 lei - pagina

129, calculat la data hotărârii de expropriere.

Solicitarea

reclamantei de a se dispune exproprierea totală a suprafeței de teren deținute

este neîntemeiată, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994. Singura acțiune pe care o prevede Legea nr. 255/2010

în favoarea expropriaților este acțiunea în contestarea cuantumului

despăgubirilor, reglementată de art. 22 alin. (1), exproprierea unei suprafețe

de teren putându-se realiza doar în cadrul procedurii speciale reglementate de

actul normativ enunțat, despăgubirile putând fi contestate doar în privința

cuantumului.

Împotriva sentinței civile nr. 275 din

11 februarie 2014 a Tribunalului Timiș a declarat apel în termenul legal

reclamanta SC A. SRL.

Împotriva aceleiași sentințe a

declarat recurs în termenul legal pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN

A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara.

La termenul de judecată din 18 iunie 2014,

instanța a pus în discuție natura juridică a căii de atac ce poate fi declarată

în cauză și, în raport de valoarea pretențiilor, care depășește suma de 100.000

lei, a calificat în apel calea de atac declarată de pârât.

În motivarea

apelului, reclamanta a arătat că suma stabilită de instanță nu reprezintă o

„dreaptă despăgubire”, prețul de 1,52 lei/mp fiind unul derizoriu, în

condițiile în care chiar oferta expropriatorului la nivelul anului 2011,

retrasă ulterior, a fost de 4,80 euro/mp.

A arătat că alți

experți au stabilit o valoare de 4,90 euro/mp.

A mai arătat că

experta pe care a desemnat-o (B.T.D.) este incompatibilă în efectuarea

expertizei în cauză, întrucât este soția unui angajat al pârâtului.

A mai arătat că

expertul B. a stabilit la parcele din aceeași zonă valori cuprinse între 0,45

euro/mp și 5 euro/mp.

Având în vedere

datele expuse anterior, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize

evaluatorii.

Reclamanta a arătat

că în privința cererii sale de expropriere a întregului teren, experții nici nu

au calculat cuantumul despăgubirilor, deși suprafața de teren stabilită prin

expertiza topografică nu a fost contestată.

În drept, a invocat art.

282-296 și urm. C. proc. civ., art. 26 din Legea nr. 33/1994, Legea nr. 255/2010

și H.G. nr. 521/2011.

În motivarea apelului

pârâtului, s-a susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor

experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobile de același fel in unitatea administrativ - teritorială la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia”.

Valoarea de despăgubire

a imobilului expropriat se stabilește prin metoda comparației cu imobile de

același fel.

Valorile de

comparație pot fi reprezentate doar de preturile de tranzacționare (cele

declarate în fața notarului public) și nicidecum de cele de ofertare, publicate

in presa sau postate pe Internet.

Pot fi luate în

considerare doar preturile de tranzacționare obișnuite, adică cele care se

încadrează în plaja firească, curentă, de prețuri la care se vând și se cumpără

imobilele respective, și nu preturile care se încadrează în afara intervalului

firesc, curent de tranzacționare.

Imobilele la care se

face raportarea trebuie sa fie din aceeași categorie de folosința cu terenul

expropriat si cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele imobilelor

expropriate.

Stabilirea

despăgubirilor trebuie sa se efectueze prin raportare la prețurile de tranzacționare

obișnuite de la momentul efectuării expertizei.

Comisia formată din

cei trei experți judiciari- B.T.D., U.I.R. si J.C. a stabilit valoarea de

despăgubire pentru imobilul expropriat de la reclamantă la două momente

diferite si anume la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 21

septembrie 2011 si la data întocmirii raportului de expertiza-21 ianuarie 2013.

Valoarea de

despăgubire a fost stabilita în cele două rapoarte de expertiza, prin metoda

capitalizării veniturilor, deci prin raportare la alte criterii decât cele

stabilite prin norma legală.

Instanța de judecată,

omologând un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative

stabilite in mod imperativ de lege, a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pârâtul a solicitat

instanței să constate că valoarea de despăgubire de 16.489 lei, omologată de

instanța de fond, nu este o valoare reală, nefiind susținută de probe

concludente - contracte de vânzare-cumpărare, înscrisuri emanate de la notari

publici.

În principal, a

solicitat admiterea recursului (calificat în apel ulterior de instanță) și

modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În subsidiar, a

solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș în vederea

stabilirii valorii de despăgubire conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei. A arătat

că suma solicitată de reclamantă nu e susținută de probe, iar exproprierea

totală a terenului nu poate fi dispusă de instanță, fiind necesară parcurgerea

procedurii speciale, prevăzută de legile exproprierii.

În baza art. 295 alin.

(2) C. proc. civ., la cererile ambelor părți, instanța a dispus efectuarea unui

supliment la raportul de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor pe baza

metodei comparației directe și cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr.

10/A din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost

admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin CN A.D.N.R. SA,

prin D.R.D.P. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 februarie

2014 pronunțată de Tribunalul Timiș și în consecință:

A schimbat hotărârea

atacată, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A.

SRL. Timișoara împotriva pârâtului Statul Român prin M.T.I., prin CN A.D.N.R.

SA.

A respins apelul

formulat de reclamanta SC A. SRL. împotriva sentinței civile nr. 275 din 11

februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș.

A obligat reclamanta

să plătească pârâtului suma de 1.290 lei cheltuieli de judecată în apel și să

achite în contul B.E.J. al Tribunalului Timișoara suma de 1.290 lei, câte 430

lei pentru fiecare expert reprezentând diferență onorariu pentru raportul

suplimentar de expertiză.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Hotărârea din 22

septembrie 2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 252/2010 din cadrul

Consiliului Local Belinț, reclamantei SC A. SRL i s-a expropriat un teren de

10.848 mp, pentru care i s-au stabilit despăgubiri de 11.586 lei.

În concordanță cu Constituția României

(art. 44 alin. (3)) și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 1 din

Protocolul nr. 1), în legislația referitoare la exproprieri, respectiv în Legea

nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010, se prevede că exproprierea imobilelor se

poate face numai pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și justă

despăgubire.

Nemulțumită de cuantumul

despăgubirilor, reclamanta a contestat hotărârea menționată anterior prin

acțiunea din dosarul de față.

Conform art. 22 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței

judecătorești competente (tribunalul) în termenul general de prescripție, care

curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea (alin. (1)), acțiunea

urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (alin. (3)).

Art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede

că „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți

compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un

al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994

reglementează despăgubirile ce se acordă în caz de expropriere, compunerea

acestora și modalitatea de calcul, finalitatea urmărită fiind aceea prevăzută

de art. 1 din aceeași lege, respectiv „o dreaptă și prealabilă despăgubire” ce

trebuie acordată expropriatului.

Astfel, art. 26 din Legea nr. 33/1994

prevede prin alin. (1) că „despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului”.

Prin alin. (2) sunt stabilite

criteriile de care trebuie să țină seama experții, precum și instanța, respectiv

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Deși prima instanță a dispus

efectuarea unei expertize și a constituit o comisie de experți în condițiile art.

25 din Legea nr. 33/1994, nici experții și nici instanța nu s-au conformat

dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din aceeași lege, care impun stabilirea

valorii reale a imobilului expropriat în funcție de prețul cu care se vând

„imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză”.

Valoarea omologată de

instanță cu titlul de despăgubiri pentru reclamantă, respectiv suma de 16.489

lei a fost stabilită de experții J.C. și U.I.R. prin metoda capitalizării

veniturilor (fila 125), iar nu prin metoda comparației directe cu tranzacții

ale unor terenuri similare celui expropriat.

Cea de-a treia

expertă, respectiv B.T.D., a formulat opinie separată la raportul de expertiză,

însă nici această expertă nu a folosit la evaluare metoda comparației directe,

ci metoda bazată pe randamentul economic.

Prima instanță a

încălcat dispozițiile imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, este

întemeiat apelul pârâtului, prin care se aduc critici sentinței instanței de

fond exclusiv în privința încălcării acestui text legal de către experți și de

către instanță, care a omologat raportul de expertiză.

În apel, instanța a

dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, prin care să se

stabilească despăgubirile pentru terenul expropriat reclamantei prin metoda

comparației directe, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Și de această dată,

experții J.C. și U.I.R. au întocmit un raport comun, iar experta B.T.D. a

formulat opinie separată.

Experții J.C. și U.I.R.

au evaluat terenul expropriat (de 10848 mp), utilizând metoda reglementată de art.

26 din Legea nr. 33/1994, la suma de 5.532 lei, iar experta B.T.D., folosind

aceeași metodă, a calculat valoarea terenului expropriat la suma de 5.424 lei.

Se poate observa că

în ambele variante sumele sunt mai mici decât despăgubirile stabilite pentru

reclamantă prin hotărârea contestată, respectiv suma de 11.586 lei.

Cei trei experți au

calculat despăgubiri și pentru daune suplimentare, respectiv pentru

redobândirea aceleiași suprafețe de teren, pentru cheltuieli suplimentare de

transport, pentru pierderea subvenției pentru terenuri greu de cultivat rămase

în proprietate, pentru vânzare forțată, pentru influența negativă a traficului.

Este adevărat că

opiniile celor trei experți sunt diferite în privința cuantumului acestor

despăgubiri suplimentare (4.436 lei- J.C.; 2.362 lei - U.I.R.; 2.010 lei- B.T.D.),

însă acest aspect nu prezintă relevanță în condițiile în care reclamanta nu a

solicitat asemenea despăgubiri, neindicând și nedovedind în același timp astfel

de daune (prejudicii).

Chiar și făcând

abstracție de considerentele anterioare și luând în calcul și despăgubirile

suplimentare calculate de experți, sumele ce rezultă sunt sub nivelul sumei de

11.586 lei, stabilită cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat

reclamantei prin hotărârea contestată de aceasta prin acțiune.

În consecință, cum

sumele stabilite prin suplimentele la raportul de expertiză sunt mai mici decât

cea oferită de pârât reclamantei prin Hotărârea din 22 septembrie 2011, vor

rămâne valabile despăgubirile de 11.586 lei stabilite prin hotărârea

contestată, având în vedere în acest sens și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare,

criticile reclamantei în sensul că despăgubirile oferite sunt derizorii nu sunt

întemeiate, prin suplimentele la raportul de expertiză din apel, întocmit cu

respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, dovedindu-se contrariul, valorile

calculate de experți situându-se sub valoarea de 11.586 lei cuprinsă în Hotărârea

din 22 septembrie 2011.

Nu sunt întemeiate

nici criticile privind exproprierea terenului rămas în proprietate după

expropriere, capăt de cerere în mod corect respins și de prima instanță.

Legea nr. 255/2010,

în baza căreia s-a dispus exproprierea, nu reglementează decât acțiunea pentru

contestarea cuantumului despăgubirilor în favoarea expropriaților, prin art. 22,

iar nu și posibilitatea de a solicita o expropriere totală a terenului din care

s-a expropriat doar o parcelă. Trimiterea făcută de art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 33/1994, lege cadru în materie de expropriere, vizează exclusiv procedura

în procesele prin care se contestă cuantumul despăgubirilor.

Față de aceste considerente, în baza art.

296 C. proc. civ., Curtea va admite apelul declarat de pârâtul Statul Român,

prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Timișoara, împotriva sentinței

civile nr. 275 din 11 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 9044/30/2011.

A schimbat hotărârea atacată, în

sensul că a respins în totalitate acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A.

SRL. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P.

Timișoara.

A respins apelul declarat de

reclamanta SC A. SRL. împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 februarie 2014,

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9044/30/2011.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 1.290 lei,

reprezentând cheltuielile de judecată în apel.

În baza art. 201 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 23 din O.G. nr. 2/2000, a obligat reclamanta SC A. SRL. să achite

în contul B.E.J. al Tribunalului Timiș, deschis la C.E.C. Bank, suma de 1.290

lei, câte 430 lei pentru fiecare expert, reprezentând diferența de onorariu

pentru raportul suplimentar de expertiză efectuat de experții J.C., U.I.R. și B.T.D.

Împotriva acestor din urmă hotărâri a

formulat recurs reclamanta Societate Comercială Agritre S.R.L. Timișoara

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate:

Greșita aplicare a dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994 cu privire la cuantumul sumei ca și contravaloare a

terenului expropriat cât și a dispozițiilor normative din Legea nr. 255/2010,

respingându-se exproprierea totală a terenului rămas în proprietate urmare a

exproprierii.

În privința stabilirii cuantumului

despăgubirilor, experții nu au luat în considerare valorile de tranzacționare

ale terenurilor la data efectuării expertizei, ci valori din contracte de

vânzare - cumpărare, încheiate cu mai mult de 5 ani de zile înainte de data

efectuării expertizei și nici beneficiul nerealizat asupra terenului

expropriat, stabilind valori inferioare ale terenurilor față de cele stabilite

de expropriator raportat la data efectuării expertizei.

În ceea ce privește terenul rămas în proprietate

urmare a exproprierii, recurenta a susținut că acesta a fost fărâmițat excesiv

și nu mai poate fi folosit conform destinației sale.

Pentru considerentele arătate,

recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului.

Examinând decizia atacată în limita

criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat,

urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994 despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate este formată

din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin

măsura exproprierii.

Referitor la prima

componentă a despăgubirii, valoarea reală a bunului expropriat, aceasta este

determinată de prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ

- teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, conform art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994.

Prima instanță și-a

însușit concluziile exprimate de experții judiciari J.C. și U.I.R. care au

stabilit o valoare a despăgubirii de 16.489 lei, folosind metoda capitalizării

veniturilor.

Cea de-a treia

expertă, respectiv ing. B.T.D. a formulat opinie separată la raportul de

expertiză, stabilind o valoare a despăgubirii de 59.102 lei folosind metoda

randamentului economic.

În apel, s-a

încuviințat efectuarea în cauză a unui supliment la raportul de expertiză pe

baza metodei comparației directe care să respecte dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, respectiv să se aibă în vedere prețurile cu care se vând

în mod obișnuit imobile similare în aceeași zonă la data întocmirii raportului

de expertiză.

Experții tehnici ing.

J.C. și ing. U.I.R. au întocmit un raport comun stabilind o valoare a

despăgubirii la data întocmirii raportului de expertiză de 5.532 lei, iar

expert tehnic ing. B.T.D. a stabilit o valoare a despăgubirii de 5.424 lei.

Pentru a determina

valoarea parcelei de teren ce face obiectul prezentului litigiu, experții au

aplicat în limita datelor disponibile la metoda comparației directe reținând 16

contracte de vânzare-cumpărare din cele 25 de contracte depuse de intimata CN

A.D.N.R. SA.

Pentru anul 2011,

experții J.C. și U.R. au reținut un singur contract pe baza metodei comparației

la data exproprierii (octombrie 2011), pentru anul 2012, au reținut 5

contracte, iar pentru anul 2013, un singur contract.

Din setul de 9

contracte, depuse de intimată la data de 20 iunie 2014, experții au reținut un

contract de vânzare-cumpărare din anul 2011, un contract de vânzare - cumpărare

din anul 2012 și șapte contracte de vânzare - cumpărare din anul 2013.

Pentru stabilirea

valorii de despăgubire a imobilului la data întocmirii raportului inițial, prin

raportare la prețuri de tranzacționare obișnuite, respectiv determinarea

valorii de piață (de circulație) a terenului în litigiu au fost selectate un

număr de patru contracte.

Prin hotărârea de

expropriere din 21 iulie 2011 expropriatorul a oferit o despăgubire de 11.586

lei.

În raport de aceste

elemente, în mod corect instanța de apel a avut în vedere că suma de 11.586 lei

stabilită prin hotărârea de expropriere din 21 septembrie 2011 constituie o

reparație efectivă și echitabilă pentru recurentă, neputându-se lua în

considerare sumele stabilite prin expertiză, acestea situându-se sub valoarea

de 11.586 lei stabilită prin hotărârea de expropriere.

De altfel, criticile

formulate de recurenta-reclamantă în privința stabilirii despăgubirilor nu sunt

nici argumentate, experții având în vedere tranzacțiile la data întocmirii

raportului de expertiză.

Nefondată este și

critica recurentei referitoare la exproprierea terenului rămas în proprietatea

sa după expropriere, capăt de cerere respins în mod corect de prima instanță,

întrucât Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestației împotriva hotărârii

expropriatorului precum și competența instanței doar la verificarea cuantumului

despăgubirii, precizând expres că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 3371994,

sunt aplicabile numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În consecință, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - recurentă SC A.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 10/A

din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția a I-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 mai 2015.