ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 952/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 952/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului
de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 707/ Pl din 9
aprilie 2014, Tribunalul Timiș
a
admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu
pârâtul S.R., reprezentat de C.N.A.
D.N.R. SA,
prin D.R.D.
P. Timișoara, sens în care a obligat pe pârâtul-expropriator
la plata către petiționarul-expropriat a despăgubirilor aferente imobilului
teren arabil în suprafață de 17.400 m.p. având nr. cad.400244, evidențiat în
cartea fondară nr. 400344 T.V., imobil supus procedurii speciale de expropriere
potrivit Legii nr. 255/2010, cuantificate la nivelul sumei totale de 11.884,63
lei, constatând că la această valoare a
despăgubirii este îndreptățit reclamantul
și nu la suma de 8,259 iei
stabilită prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 102 din 21
septembrie 2011 emisă de pârâtul expropriator. A obligat
pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor
de judecată în cuantum de 6.500
lei, reprezentând onorariu experți și
onorariu avocațial.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor
exprese și
imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a avut în vedere
la calculul despăgubirii valoarea
rezultată din compararea prețurilor de vânzare, așa cum reiese aceasta din
actele autentice de vânzare-cumpărare aflate la dosar și analizate de experți,
necomportând că, în mod constant experții au repudiat această metodă de calcul,
din moment ce aspectele de legalitate cad în competența instanței de judecată,
neavând vreo legătura eu
activitatea de
expertiză, chemată a lămuri aspecte faptice și nu juridice.
Prin urmare,
conform probatoriului de specialitate administrat cauzei,
raportul de expertiză și suplimentul
la acesta, a rezultat că valoarea reală a terenului supus exproprierii este de
0,15 euro/m.p. și comparând cele două valori (cea oferită de expropriator și
contestată cu cea relevată de experți), a rezultat concluzia că o justă valoare
a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate este de 11.884,635 lei (17.400
m.p. înmulțit cu 0,15 euro/m.p, și ia o valoare euro-leu de la data raportului
de expertiză de 4,5535 lei/m.p.) și nu de 8.259 iei cum s-a stabilit în
procedura de expropriere, cea dintâi reprezentând echivalentul valoric real al
suprafeței supuse exproprierii, de natură a întruni, în riguroasa respectare
totodată a art. 27 din Legea nr. 33/1994, cerințele unei drepte despăgubiri
pentru privarea de proprietate suferită de reclamant, efect al declarării
utilității publice prin lege pentru lucrările de construire a autostrăzii
Lugoj-Deva.
Instanța nu a
putut reține în prejudiciul inclus despăgubirii cuvenite
reclamantului potrivit cu art. 26 alin.
(l) din Legea nr. 33/1994 la care trimite expres art. 22 alin. (3) din Legea nr.
255/2010, daunele calculate de experți derivând din cheltuielile ce ar fi
efectuate pentru dobândirea unei alte suprafețe similare de teren de către
reclamant (cheltuieli constând în comisionul ce ar fi achitat unei agenții
imobiliare, în taxe notariale etc.), întrucât nu există niciun indiciu care sa
demonstreze intenția reclamantului de
a-și
achiziționa o altă parcelă de teren în locul celei expropriate, el neavând
dovada
vreunor demersuri în acest sens.
Nu a fost acordată ca prejudiciu
cauzat prin expropriere nici dauna calculată de expert T.R. pentru vânzare
forțată, întrucât instanța a
apreciat, că
prin stabilirea unei valori a despăgubirii prin raportare la prețurile
operațiunilor
de vânzare obișnuită, convențională, implicit s-a obținut o înlocuire justă și
echitabilă, sub forma subrogației cu titlu particular, a terenului expropriat
cu suma de bani acordată ca despăgubire, în patrimoniul expropriatului.
Prin decizia nr.
1
10 din 24 septembrie 2014, Curtea de
Apel Timișoara,
secția
I
civilă, a respins, ca nefondate,
apelurile declarate de reclamantul B.T. și de pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA
împotriva sentinței instanței de fond.
Pentru a decide astfel, instanța de
apel a reținut că prin raportul de expertiză, experții nu au avut în vedere
contractele de vânzare-cumpărare
pentru
terenuri similare încheiate în acea perioadă, ci doar prin suplimentul la
raportul
de expertiză au fost analizate contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar
de către pârât, încheiate în perioada 2010-2013, însă în mod corect, cu
respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prima
instanță a înlăturat concluziile suplimentului raportului de expertiză, în ceea
ce privește cuantumul despăgubirii de 54.480 lei (adică 3,13 lei/m.p.), ținând
cont de media prețurilor de vânzare cuprinsă între 1400-1500 euro/ha (între
0,14-0,15 euro/m.p.) rezultată din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare
mai sus-menționate.
La stabilirea cuantumului despăgubirii
prin suplimentul la raportul de expertiză, experții nu s-au bazat pe metoda
comparației directe, respectiv pe
prețurile
din contractele aflate la dosar, ei pe efectuarea unei concilieri, a unei medii
dintre suma stabilită de experții C.C. și B.M. și
cea stabilită de către
expert Ț.R.
În ceea ce privește susținerile
ambilor apelanți privind încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, prin aceea că au fost luate în calcul contracte încheiate înainte cu
doi ani de efectuarea expertizei, Curtea
de
Apel a reținut că nu pot fi primite, în condițiile în care raportul de
expertiză
a fost efectuat în iulie 2013, iar unul dintre contracte, avut
în vedere de către instanță, a fost încheiat la data de 13 martie 2013.
Astfel, afirmațiile apelanților,
potrivit cărora cuantumul despăgubirii
pentru
terenul expropriat ar fi mai mare sau mai mic decât cel stabilit de către
prima
instanță, nu pot fi însușite în lipsa unor dovezi (contracte de
vânzare-cumpărare) care să le susțină.
În legătura cu critica adusă hotărârii
apelate de către reclamant privind daunele derivând din cheltuielile ce ar fi
efectuate pentru redobândirea unei alte suprafețe similare de teren, instanța
de apel a apreciat că în mod judicios prima instanță a stabilit că nu pot fi
acordate aceste despăgubiri în absența
unor
dovezi care să demonstreze caracterul actual și cert al acestora.
De asemenea, Curtea de Apel a
constatat că în mod corect instanța de
fond
nu a acordat despăgubiri pentru dauna forțată, avându-se în vedere că
stabilirea
valorii de despăgubire s-a făcut în raport de prețurile tranzacționate „în mod
obișnuit”, așa cum prevede art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamantul
obținând prin despăgubirea primită valoarea de înlocuire a imobilului
expropriat.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâtul S.R., prin
C.N.A.D.N.R. SA,
reprezentată de
D.R.D.P. Timișoara, solicitând
modificarea
în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului,
ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul a
arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât a
omologat concluziile unui raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile
cumulative stabilite in mod imperativ de lege, pronunțând o hotărâre nelegală.
Raportul de expertiză nu a fost
întocmit în baza unor contracte de
vânzare-cumpărare
de la acel moment, ci contractele ce au fost luate în caicul
au fost
întocmite cu doi ani înainte de efectuarea expertizei, potrivit opiniei
experților B. și C., singurii de altfel care au respectat prevederile legale cu
privire la metoda folosită pentru determinarea valorii de despăgubire.
Instanța de apel a motivat că unul
dintre aceste contracte a fost încheiat la data de 13 martie 2013, cu patru
luni înainte de efectuarea expertizei. însă,
nu
data la care s-a efectuat raportul de expertiză, iulie 2013, are relevanță, ci
data
la care s-a efectuat suplimentul la raportul de expertiză și anume, februarie
2014.
Chiar și dacă argumentul instanței de
apel ar fi valid, nu se poate efectua o expertiza pentru a se stabili valoarea
de despăgubire bazându-se
doar pe un singur
contract de vânzare-cumpărare, cât timp legea specială face vorbire de „prețul
cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială”. Terminologia folosită de legiuitor („în mod
obișnuit”)
relevă faptul că trebuie să existe mai multe contracte de vânzare-
cumpărare tocmai pentru a se putea efectua o
comparare a prețurilor.
Nu în ultimul
rând, imobilele la care se face raportarea trebuie sa fie din
aceeași categorie de folosință cu
terenul expropriat și cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele imobilelor
expropriate.
În acest
context, întrucât contractele nu respectă cerințele textului legal, deoarece nu
au suprafețe aproximativ egale și datează cu câțiva ani înainte de
februarie 2014, momentul efectuării
suplimentului la raportul de expertiză, valoarea de despăgubire nu este legală,
motiv pentru care hotărârea Curții de Apel Timișoara este nelegală.
În ceea ce
privește daunele pentru prejudiciul constând în redobândirea
aceleași suprafețe de teren calculate
și integrate în cuantumul despăgubirii de către experți, în mod corect atât
prima instanța cât și instanța de apel nu au ținut cont de acest prejudiciu
raportat la mai multe aspecte:
Pentru a se constata un astfel de
prejudiciu, reclamantul ar fi trebuit să facă dovada intenției de a achiziționa
un teren în suprafața celui expropriat. Fără o dovadă în acest sens nu poate fi
constatată existenta prejudiciului, fapt ce tinde la repararea unui prejudiciu
eventual, nesigur că se va produce și care nu îndreptățește la despăgubire.
Prin urmare,
atâta timp cât prejudiciul constând în cheltuielile suportate
de reclamant în vederea achiziționării
unui nou teren de aceeași suprafață cu
cel
expropriat nu este un prejudiciu cert, ci doar unul eventual a se produce,
acordarea
despăgubirilor pentru acoperirea acestui prejudiciu nu se putea impune
expropriatorului.
În ceea ce
privește excluderea de către instanțele fondului a procentului
de 50 % aplicat la valoarea terenului
pentru vânzarea forțată, recurentul-pârât a arătat ca art. 26 din Legea nr. 33/1994
nu face vorbire de un astfel de procentaj, așa încât s-ar ajunge la o
îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.
Recursul este
nefondat, urmând a fi. respins pentru considerentele ce
succed:
Pârâtul invocă nerespectarea
criteriilor instituite de lege cu privire la calcularea cuantumului
despăgubirilor acordate reclamantului pentru terenul expropriat, critici ce se
încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
urmând a fi analizate din această perspectiva.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „(1) Despăgubirea se
compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
(2) La calcularea cuantumului
despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețui cu care
se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,
la data întocmirii raportului de expertiză, precum și la daunele aduse
proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare
și dovezile prezentate de aceștia”.
Conform dispozițiilor legale enunțate,
pentru stabilirea despăgubirii,
experții
care au efectuat raportul de expertiză tehnică judiciară aveau obligația
impusă
de lege de a se raporta la prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială
ia data întocmirii
raportului de expertiză.
Însă, experții au calculat valoarea de
despăgubire a imobilului în litigiu fără a avea în vedere prețul de tranzacționare,
plătit efectiv și consemnat în
contracte
autentice de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui supus
exproprierii.
Ca urmare,
instanța de fond a avut în vedere la calculul despăgubirii
valoarea
rezultată din compararea prețurilor de vânzare așa cum reiese aceasta
din actele autentice de vânzare-cumpărare
aflate la dosar, reținând că aspectele de legalitate ale hotărârii cad în
competența instanței de judecată, neavând vreo legătură cu activitatea de
expertiză, chemată a lămuri aspecte faptice și nu juridice.
Dată fiind această situație,
Tribunalul nu a omologat un raport de expertiză judiciară care a fost întocmit
cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în dezacord cu
cerințele impuse de textul de lege menționat. Această soluție a fost confirmată
de către instanța de apel, cu respectarea normei legale incidente.
Raportul de expertiză judiciară a fost
înlăturat motivat, iar soluția s-a fundamentat în stabilirea valorii
despăgubirii cuvenite reclamantului pe înscrisurile depuse la dosar de către
pârât, respectiv contracte autentice de vânzare-cumpărare. Instanța de apel,
analizând materialul probator
administrat
în cauză, a constatat că aceste înscrisuri reprezintă singura probă pertinentă
și concludentă ce respectă criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2)
din
Legea nr. 33/1994, raportându-se la tranzacții efectuate pentru imobile de
același fel cu imobilul expropriat.
În recurs, pârâtul susține că actele
de vânzare-cumpărare avute în vedere de către instanțe nu sunt relevante pentru
stabilirea valorii reale a imobilului expropriat, însă aceste înscrisuri, au
fost depuse chiar de către
reprezentantul
pârâtului în fața Tribunalului Timiș, la termenul din data de
27
noiembrie 2013, solicitând a fi avute în vedere de către experți la întocmirea
suplimentului la raportul de expertiză, întrucât terenurile ce fac obiectul
acestor contracte sunt similare cu cel în litigiu.
Recurentul-pârât solicită înlăturarea
valorii imobilului expropriat calculată în baza acestor contracte de vânzare-cumpărare,
însă partea nu a depus la dosar alte tranzacții din care să rezulte o altă
valoare decât cea stabilită de către instanțele fondului și, astfel, să se
poată constata o încălcare
a criteriilor
prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Totodată, deși pârâtul a susținut in
fața Tribunalului Timiș, la momentul depunerii contractelor ele vânzare-cumpărare,
că aceste tranzacții au ca obiect terenuri similare cu cel expropriat în
prezenta cauză, prin
motivele de recurs
pârâtul susține contrariul și anume că imobilele la care s-a
făcut
raportarea nu sunt din aceiași categorie de folosință și nu au suprafețe
aproximativ egale cu suprafața imobilului expropriat, ceea ce le face
irelevante pentru stabilirea valorii reale a
terenului în litigiu.
În realitate, contractele de vânzare-cumpărare
avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantului
au ca obiect
terenuri similare cu cel
expropriat, extravilane, categoria arabil, aflate pe raza
comunei Traian
Vuia, județul Timiș.
Prevederile art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 33/1994 impun condiția ca
imobilele
să fie de același fel, comparabile. Sub acest aspect, Curtea de Apel a
procedat
la soluționarea legală a cauzei.
În ceea ce privește criticile
recurentului referitoare la daunele aduse reclamantului ca urmare a
exproprierii, instanța de fond a respins aceste solicitări, ca nedovedite,
soluția fiind menținută în mod corect de către curtea de apel.
Drept urmare, aceste susțineri
formulate prin motivele de recurs sunt lipsite de interes, câtă vreme în
sarcina pârâtului nu s-a reținut nicio obligație de plată a unor daune
suplimentare față de cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea imobilului
expropriat.
Nu poate fi
reținută nici susținerea reprezentantului M.P.
privind aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 12/2015
pronunțată de Curtea Constituțională la data de 15 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 152/03.03.2015),
deoarece verificarea legalității deciziei recurate se face prin raportare la
data pronunțării soluției, respectiv 24 septembrie 2014.
Or, având în
vedere specificul căii extraordinare de atac a recursului, de
verificare a legalității unei hotărâri
definitive, nu se poate face aplicarea hotărârii Curții Constituționale
împotriva unei decizii ce se constată a fi legală.
Reținând, așadar, că hotărârea atacată
a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel,
nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9
C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge
recursul, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEG»
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâtul S.R., prin
C.N.A.D.N.R.
SA reprezentată de D.R.D.P. Timișoara împotriva
deciziei nr. 110 din
data de 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția
I
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
31 martie 2015.