ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 952/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 707/ Pl din 9 aprilie 2014, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.T. în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat de C.N.A. D.N.R. SA, prin D.R.D. P. Timișoara, sens în care a obligat pe pârâtul-expropriator la plata către petiționarul-expropriat a despăgubirilor aferente imobilului teren arabil în suprafață de 17.400 m.p. având nr. cad.400244, evidențiat în cartea fondară nr. 400344 T.V., imobil supus procedurii speciale de expropriere potrivit Legii nr. 255/2010, cuantificate la nivelul sumei totale de 11.884,63 lei, constatând că la această valoare a despăgubirii este îndreptățit reclamantul și nu la suma de 8,259 iei stabilită prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 102 din 21 septembrie 2011 emisă de pârâtul expropriator.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 lei, reprezentând onorariu experți și onorariu avocațial. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor exprese și imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a avut în vedere la calculul despăgubirii valoarea rezultată din compararea prețurilor de vânzare, așa cum reiese aceasta din actele autentice de vânzare-cumpărare aflate la dosar și analizate de experți, necomportând că, în mod constant experții au repudiat această metodă de calcul, din moment ce aspectele de legalitate cad în competența instanței de judecată, neavând vreo legătura eu activitatea de expertiză, chemată a lămuri aspecte faptice și nu juridice.

Prin urmare, conform probatoriului de specialitate administrat cauzei, raportul de expertiză și suplimentul la acesta, a rezultat că valoarea reală a terenului supus exproprierii este de 0,15 euro/m.p. și comparând cele două valori (cea oferită de expropriator și contestată cu cea relevată de experți), a rezultat concluzia că o justă valoare a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate este de 11.884,635 lei (17.400 m.p. înmulțit cu 0,15 euro/m.p, și ia o valoare euro-leu de la data raportului de expertiză de 4,5535 lei/m.p.) și nu de 8.259 iei cum s-a stabilit în procedura de expropriere, cea dintâi reprezentând echivalentul valoric real al suprafeței supuse exproprierii, de natură a întruni, în riguroasa respectare totodată a art. 27 din Legea nr. 33/1994, cerințele unei drepte despăgubiri pentru privarea de proprietate suferită de reclamant, efect al declarării utilității publice prin lege pentru lucrările de construire a autostrăzii Lugoj-Deva.

Instanța nu a putut reține în prejudiciul inclus despăgubirii cuvenite reclamantului potrivit cu art. 26 alin. (l) din Legea nr. 33/1994 la care trimite expres art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, daunele calculate de experți derivând din cheltuielile ce ar fi efectuate pentru dobândirea unei alte suprafețe similare de teren de către reclamant (cheltuieli constând în comisionul ce ar fi achitat unei agenții imobiliare, în taxe notariale etc.), întrucât nu există niciun indiciu care sa demonstreze intenția reclamantului de a-și achiziționa o altă parcelă de teren în locul celei expropriate, el neavând dovada vreunor demersuri în acest sens. Nu a fost acordată ca prejudiciu cauzat prin expropriere nici dauna calculată de expert T.R.

pentru vânzare forțată, întrucât instanța a apreciat, că prin stabilirea unei valori a despăgubirii prin raportare la prețurile operațiunilor de vânzare obișnuită, convențională, implicit s-a obținut o înlocuire justă și echitabilă, sub forma subrogației cu titlu particular, a terenului expropriat cu suma de bani acordată ca despăgubire, în patrimoniul expropriatului. Prin decizia nr. 1 10 din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul B.T. și de pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței instanței de fond.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin raportul de expertiză, experții nu au avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare încheiate în acea perioadă, ci doar prin suplimentul la raportul de expertiză au fost analizate contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar de către pârât, încheiate în perioada 2010-2013, însă în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prima instanță a înlăturat concluziile suplimentului raportului de expertiză, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii de 54.480 lei (adică 3,13 lei/m.p.), ținând cont de media prețurilor de vânzare cuprinsă între 1400-1500 euro/ha (între 0,14-0,15 euro/m.p.) rezultată din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare mai sus-menționate.

La stabilirea cuantumului despăgubirii prin suplimentul la raportul de expertiză, experții nu s-au bazat pe metoda comparației directe, respectiv pe prețurile din contractele aflate la dosar, ei pe efectuarea unei concilieri, a unei medii dintre suma stabilită de experții C.C. și B.M. și cea stabilită de către expert Ț.R.

În ceea ce privește susținerile ambilor apelanți privind încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin aceea că au fost luate în calcul contracte încheiate înainte cu doi ani de efectuarea expertizei, Curtea de Apel a reținut că nu pot fi primite, în condițiile în care raportul de expertiză a fost efectuat în iulie 2013, iar unul dintre contracte, avut în vedere de către instanță, a fost încheiat la data de 13 martie 2013. Astfel, afirmațiile apelanților, potrivit cărora cuantumul despăgubirii pentru terenul expropriat ar fi mai mare sau mai mic decât cel stabilit de către prima instanță, nu pot fi însușite în lipsa unor dovezi (contracte de vânzare-cumpărare) care să le susțină.

În legătura cu critica adusă hotărârii apelate de către reclamant privind daunele derivând din cheltuielile ce ar fi efectuate pentru redobândirea unei alte suprafețe similare de teren, instanța de apel a apreciat că în mod judicios prima instanță a stabilit că nu pot fi acordate aceste despăgubiri în absența unor dovezi care să demonstreze caracterul actual și cert al acestora. De asemenea, Curtea de Apel a constatat că în mod corect instanța de fond nu a acordat despăgubiri pentru dauna forțată, avându-se în vedere că stabilirea valorii de despăgubire s-a făcut în raport de prețurile tranzacționate „în mod obișnuit”, așa cum prevede art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamantul obținând prin despăgubirea primită valoarea de înlocuire a imobilului expropriat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, reprezentată de D.R.D.P. Timișoara, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât a omologat concluziile unui raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite in mod imperativ de lege, pronunțând o hotărâre nelegală. Raportul de expertiză nu a fost întocmit în baza unor contracte de vânzare-cumpărare de la acel moment, ci contractele ce au fost luate în caicul au fost întocmite cu doi ani înainte de efectuarea expertizei, potrivit opiniei experților B. și C., singurii de altfel care au respectat prevederile legale cu privire la metoda folosită pentru determinarea valorii de despăgubire.

Instanța de apel a motivat că unul dintre aceste contracte a fost încheiat la data de 13 martie 2013, cu patru luni înainte de efectuarea expertizei. însă, nu data la care s-a efectuat raportul de expertiză, iulie 2013, are relevanță, ci data la care s-a efectuat suplimentul la raportul de expertiză și anume, februarie 2014. Chiar și dacă argumentul instanței de apel ar fi valid, nu se poate efectua o expertiza pentru a se stabili valoarea de despăgubire bazându-se doar pe un singur contract de vânzare-cumpărare, cât timp legea specială face vorbire de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”. Terminologia folosită de legiuitor („în mod obișnuit”) relevă faptul că trebuie să existe mai multe contracte de vânzare- cumpărare tocmai pentru a se putea efectua o comparare a prețurilor.

Nu în ultimul rând, imobilele la care se face raportarea trebuie sa fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat și cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele imobilelor expropriate. În acest context, întrucât contractele nu respectă cerințele textului legal, deoarece nu au suprafețe aproximativ egale și datează cu câțiva ani înainte de februarie 2014, momentul efectuării suplimentului la raportul de expertiză, valoarea de despăgubire nu este legală, motiv pentru care hotărârea Curții de Apel Timișoara este nelegală.

În ceea ce privește daunele pentru prejudiciul constând în redobândirea aceleași suprafețe de teren calculate și integrate în cuantumul despăgubirii de către experți, în mod corect atât prima instanța cât și instanța de apel nu au ținut cont de acest prejudiciu raportat la mai multe aspecte: Pentru a se constata un astfel de prejudiciu, reclamantul ar fi trebuit să facă dovada intenției de a achiziționa un teren în suprafața celui expropriat. Fără o dovadă în acest sens nu poate fi constatată existenta prejudiciului, fapt ce tinde la repararea unui prejudiciu eventual, nesigur că se va produce și care nu îndreptățește la despăgubire. Prin urmare, atâta timp cât prejudiciul constând în cheltuielile suportate de reclamant în vederea achiziționării unui nou teren de aceeași suprafață cu cel expropriat nu este un prejudiciu cert, ci doar unul eventual a se produce, acordarea despăgubirilor pentru acoperirea acestui prejudiciu nu se putea impune expropriatorului.

În ceea ce privește excluderea de către instanțele fondului a procentului de 50 % aplicat la valoarea terenului pentru vânzarea forțată, recurentul-pârât a arătat ca art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu face vorbire de un astfel de procentaj, așa încât s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului. Recursul este nefondat, urmând a fi. respins pentru considerentele ce succed: Pârâtul invocă nerespectarea criteriilor instituite de lege cu privire la calcularea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului pentru terenul expropriat, critici ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectiva. Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețui cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Conform dispozițiilor legale enunțate, pentru stabilirea despăgubirii, experții care au efectuat raportul de expertiză tehnică judiciară aveau obligația impusă de lege de a se raporta la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială ia data întocmirii raportului de expertiză.

Însă, experții au calculat valoarea de despăgubire a imobilului în litigiu fără a avea în vedere prețul de tranzacționare, plătit efectiv și consemnat în contracte autentice de vânzare-cumpărare pentru imobile similare celui supus exproprierii. Ca urmare, instanța de fond a avut în vedere la calculul despăgubirii valoarea rezultată din compararea prețurilor de vânzare așa cum reiese aceasta din actele autentice de vânzare-cumpărare aflate la dosar, reținând că aspectele de legalitate ale hotărârii cad în competența instanței de judecată, neavând vreo legătură cu activitatea de expertiză, chemată a lămuri aspecte faptice și nu juridice. Dată fiind această situație, Tribunalul nu a omologat un raport de expertiză judiciară care a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat.

Această soluție a fost confirmată de către instanța de apel, cu respectarea normei legale incidente. Raportul de expertiză judiciară a fost înlăturat motivat, iar soluția s-a fundamentat în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului pe înscrisurile depuse la dosar de către pârât, respectiv contracte autentice de vânzare-cumpărare. Instanța de apel, analizând materialul probator administrat în cauză, a constatat că aceste înscrisuri reprezintă singura probă pertinentă și concludentă ce respectă criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportându-se la tranzacții efectuate pentru imobile de același fel cu imobilul expropriat.

În recurs, pârâtul susține că actele de vânzare-cumpărare avute în vedere de către instanțe nu sunt relevante pentru stabilirea valorii reale a imobilului expropriat, însă aceste înscrisuri, au fost depuse chiar de către reprezentantul pârâtului în fața Tribunalului Timiș, la termenul din data de 27 noiembrie 2013, solicitând a fi avute în vedere de către experți la întocmirea suplimentului la raportul de expertiză, întrucât terenurile ce fac obiectul acestor contracte sunt similare cu cel în litigiu. Recurentul-pârât solicită înlăturarea valorii imobilului expropriat calculată în baza acestor contracte de vânzare-cumpărare, însă partea nu a depus la dosar alte tranzacții din care să rezulte o altă valoare decât cea stabilită de către instanțele fondului și, astfel, să se poată constata o încălcare a criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, deși pârâtul a susținut in fața Tribunalului Timiș, la momentul depunerii contractelor ele vânzare-cumpărare, că aceste tranzacții au ca obiect terenuri similare cu cel expropriat în prezenta cauză, prin motivele de recurs pârâtul susține contrariul și anume că imobilele la care s-a făcut raportarea nu sunt din aceiași categorie de folosință și nu au suprafețe aproximativ egale cu suprafața imobilului expropriat, ceea ce le face irelevante pentru stabilirea valorii reale a terenului în litigiu. În realitate, contractele de vânzare-cumpărare avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantului au ca obiect terenuri similare cu cel expropriat, extravilane, categoria arabil, aflate pe raza comunei Traian Vuia, județul Timiș.

Prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impun condiția ca imobilele să fie de același fel, comparabile. Sub acest aspect, Curtea de Apel a procedat la soluționarea legală a cauzei. În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la daunele aduse reclamantului ca urmare a exproprierii, instanța de fond a respins aceste solicitări, ca nedovedite, soluția fiind menținută în mod corect de către curtea de apel. Drept urmare, aceste susțineri formulate prin motivele de recurs sunt lipsite de interes, câtă vreme în sarcina pârâtului nu s-a reținut nicio obligație de plată a unor daune suplimentare față de cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea imobilului expropriat. Nu poate fi reținută nici susținerea reprezentantului M.P.

privind aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 12/2015 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 15 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 152/03.03.2015), deoarece verificarea legalității deciziei recurate se face prin raportare la data pronunțării soluției, respectiv 24 septembrie 2014. Or, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a recursului, de verificare a legalității unei hotărâri definitive, nu se poate face aplicarea hotărârii Curții Constituționale împotriva unei decizii ce se constată a fi legală. Reținând, așadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEG»

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA reprezentată de D.R.D.P. Timișoara împotriva deciziei nr. 110 din data de 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2015.