ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1283/2015

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 20 iulie 2012, reclamanții S.C.O., D.A., D.M., C.M. și C.N., au chemat în judecată pârâtul Consiliul Local Giarmata, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 119 din 23 septembrie 201, emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului Local Giarmata, obligând parata la plata sumei de 293.884,7 lei, reprezentând o justa contravaloare a imobilului expropriat din patrimoniul reclamanților, cu cheltuieli de judecată. Pentru termenul din 07 noiembrie 2012, reclamantele și-au precizat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înțeleg să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, reprezentat de M.T.I.

prin CN A.D.N.R. SA, în calitate de expropriator. Totodată, a solicitat scoaterea din cauză a Consiliului Local Giarmata pentru lipsa calității procesuale pasive în cauză. Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 07 noiembrie 2012, instanța, raportat la prevederile art. 2 alin. (2) și alin. (3) lit. a) din Legea nr. 255/2010, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Local Giarmata și a dispus, față de precizarea de acțiune formulată de reclamanți, introducerea în cauză, în calitate de pârât a Statul Roman, reprezentat de M.T.I. prin CN A.D.N.R. SA. Prin sentința civilă nr. 1183 din 19 mai 2014, Tribunalul Timiș a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții S.C.O., D.A., D.M., C.M.

și C.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, și a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. în motivare, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 119 din 23 septembrie 2011, emisă de CN A.D.N.R. SA - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea suprafeței de 7.079 mp livadă, situată în com. Giarmata, județul Timiș, și s-a aprobat acordarea de despăgubiri în valoare de 29.388,47 lei, reclamantelor S.C.O., D.A., D.M., C.M. și C.N. În vederea stabilirii despăgubirilor, potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, instanța a dispus efectuarea unei expertize, specialitatea evaluarea proprietății imobiliare.

Instanța a constatat că valoarea de 20.240 lei, stabilită de expertul tehnic judiciar U.I.R., prin metoda comparației, corespunde exigențelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea de 267.903 lei (171.665 lei + 96.237 Iei), stabilită de experții G.M.A. și P.I., bazată pe o metodă ce nu corespunde prevederilor imperative mai sus menționate, neputând fi avută în vedere Ia stabilirea despăgubirilor pentru parcela expropriată. Mai mult decât atât, în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru parcela rămasă în proprietatea reclamantelor, prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosar la termenul de judecată din data de 31 martie 2014, experții G.M.A.

și P.I., au menționat că accesul Ia această parcelă este posibil în prezent pe rute ocolitoare, această parcelă nefiind complet izolată, așa cum experții au susținut prin răspunsul la obiecțiuni depus la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2013 (fila 165). Tribunalul a constatat că valoarea stabilită conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, de către expertul U.I.R. (20.240 lei), este inferioară celei stabilite de expropriator potrivit Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 119 din 23 septembrie 2011, emisă de CN A.D.N.R. SA - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 (29.388,47 lei). Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții S.C.O., D.A., D.M., C.M.

și C.N. Au susținut că instanța, deși majoritatea experților stabilesc justa valoare a despăgubirilor, în mod superficial a îmbrățișat opinia separata a expertului pârâtei, respingând astfel, acțiunea reclamanților. Evaluările pe piața imobiliară tranzacționează teren similar la valoarea de 15-20 euro/mp de teren, iar părțile, au avut oferta de 18 euro/mp de la investitori străini interesați a cumpăra suprafețe extinse de teren în zona G. Prin Decizia nr. 12 din 3 februarie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanții S.C.O., D.A., D.M., C.M. și C.N.

împotriva sentinței civile nr. 1183/PI din 19 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a dispus anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 119 din 23 septembrie 2011 și a procesului-verbal din 23 septembrie 2011 ambele emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Giarmata în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților, a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat în suprafață de 7.079 mp situat în com. Giarmata la suma de 31,148 lei și a obligat pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata către reclamanți a acestei sume.

A respins în rest acțiunea și a obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată. În motivare, curtea de apel a reținut că valoarea de piață a imobilului expropriat se impunea a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare Curtea de apel a constatat că expertiza întocmită de tribunal nu a avut în vedere prețul cu care s~au vândut imobile similare ia data întocmiri raportului de expertiză, așa cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici. Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin solicitarea de depunere a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare și prin efectuarea unui supliment îa raportul de expertiză întocmit de către cei trei experți numiți de prima instanță, care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 rap. la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea suplimentului la raportul de expertiză la dosar, pârâtul a formulat obiecțiuni (critici) cu privire la această lucrare științifică, obîecțiuni ce au fost respinse de instanță, ca nefîind utile, pretinente și concludente în cauză.

Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare în baza contractelor de vânzare-cumpărare puse la dispoziția lor, ajungând la concluzia că această valoare este de 31.148 lei (fila 57), valoare ce urmează a fi avută în vedere de instanța de apel la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat. În ceea ce privește daunele pretins suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, constând în cheltuieli suplimentare de transport, contravaloarea producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a lipsei veniturilor pe un an de zile, calculate de experți, curtea a constatat că aceștia au evaluat aceste daune, stabilind o despăgubire totală de 41.341 lei.

Cu privire la acest aspect, instanța a reținut și că în mod greșit experții au inclus daunele pentru lipsa veniturilor pe un an de ziie, cea pentru terenuri greu de utilizat și pentru dobândirea aceleiași suprafețe de teren, având în vedere că reclamanții nu au probat că terenul rămas este greu de exploatat sau nu poate fi exploatat și nu s-a probat că la momentul exproprierii terenul ar fi fost cultivat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român. În cuprinsul criticilor, întemeiate în drept pe art. 304 pct 9 C. proc. civ., a susținut că a fost greșit aplicat art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. A arătat și că despăgubirile acordate reclamantelor prin Hotărârea contestată sunt juste și au avut în vedere situația de fapt.

Recurentul a susținut că instanța nu a respectat criteriile stabilite în mod imperativ de art. 25 din Lege, pentru că experții au aplicat valorii unitare de despăgubire coeficienți de corecție abuziv și neconform cu textul de lege. Analizând excepția de nulitate a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 3 alin. (1) lit c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor". Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs". De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ." În cauză, recurentul pârât a formulat critici referitoare la raportul de expertiză întocmit în cauză, susținând că experții au aplicat valorii unitare de despăgubire coeficienți de corecție abuziv și neconform cu textul de lege. Aceste susțineri nu vizează argumentele legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate, ci se referă la administrarea și interpretarea probelor de către instanța de apel. Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel; o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de M.T.I. prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 12 din 3 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2015.