ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie

2011 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții C.I. și C.V. au chemat în

judecată Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA și a solicitat instanței

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata de

despăgubiri bănești în cuantum de 5 euro/mp de teren expropriat și de 7.000 RON

pentru producția agricolă distrusă ca urmare a exproprierii.

La data de 9 aprilie

2013, reclamanții au depus o cerere precizatoare prin care au arătat că

solicită obligarea pârâtului la plata sumei 6.381 euro, sumă pe care o cer a fi

actualizată cu rata inflației începând cu data introducerii acțiunii și până la

plata efectivă, la plata sumei de 2.910,15 RON reprezentând dobânzi legale,

calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data

de 9 aprilie 2013 și în continuare până la punerea în executare, precum și la

plata sumei de 7.000 RON cu titlu de despăgubire pentru producția agricolă

distrusă.

Prin Sentința civilă

nr. 1313 din 16 aprilie 2013, Tribunalul Timiș a anulat acțiunea conexă

formulată de reclamantul I.V. în contradictoriu și a admis în parte acțiunea

precizată formulată de reclamanții C.I. și C.V. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România SA.

A modificat

hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor emise de pârât la data de

21 septembrie 2011, după cum urmează: în Hotărârea nr. 33 din 21 septembrie

2011 ce privește imobilul înscris în CF, în suprafață de 1565 mp, cuantumul

despăgubirilor se majorează de la 743 RON la 3.190 RON; în Hotărârea nr. 32 din

21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF, în suprafață de 1560 mp,

cuantumul despăgubirilor se majorează de la 740 RON la 3.180 RON; în Hotărârea

nr. 92 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF, în suprafața

de 741 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 351,74 RON la 1.512 RON;

în Hotărârea nr. 30 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF,

în suprafață de 1608 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează de la 763,28 RON

la 3.281 RON; în Hotărârea nr. 31 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul

înscris în CF, în suprafață de 3158 mp, cuantumul despăgubirilor se majorează

de la 1.499 RON la 6.574 RON.

A respins pretențiile

constând în plata dobânzilor legale și a despăgubirilor pentru producția

agricolă distrusă, ca neîntemeiate.

A obligat pârâtul la

plata sumei de 4.000 RON către fiecare dintre reclamanți cu titlu de cheltuieli

de judecată parțiale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut nulitatea cererii conexe formulată de

reclamantul I.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de

C.N.A.D.N. din România SA pentru lipsa semnăturii, în condițiile art. 133 C.

proc. civ.

În ceea ce privește

cererea formulată de reclamanții C.V. și C.I., prima instanță a reținut că, din

raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că sumele acordate de stat

pentru terenurile proprietatea reclamanților nu sunt juste.

Tribunalul a

considerat că procentul de 50% aplicat pentru vânzare forțată nu trebuie avut în

vedere în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamanților

pentru expropriere deoarece acesta excede criteriilor legale prevăzute de art.

26 din Legea nr. 33/1994 și că nu se impune nici actualizarea sumei cu rata

inflației, presupunându-se că experții au avut în vedere și o eventuală

apreciere a valorii terenurilor de la data introducerii acțiunii și până la

data întocmirii raportului de expertiză. În ceea ce privește cererea de

actualizare a sumei pe perioada ulterioară pronunțării hotărârii, tribunalul a

apreciat că ea va putea fi avută în vedere de executorul judecătoresc la

momentul executării silite, conform art. 371

2

C. proc. civ.

Prima instanță a

respins cererea reclamanților de acordare a TVA, întrucât art. 125 din Legea

nr. 571/2003 stabilește că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect

datorat la bugetul statului. Din textele care urmează articolului citat,

rezultă cazurile de percepere a taxei, iar transferul dreptului de proprietate

prin expropriere nu se numără printre acestea.

S-a mai reținut că

suma de 7.000 RON reprezentând despăgubiri pentru producția agricolă distrusă

nu a fost dovedită prin mijloacele de probă aflate la dosar și că nu există

temei legal pentru acordarea dobânzii legale cât timp art. 1088 C. civ. se

referă la obligații bănești contractuale, iar nu la acelea care rezultă din

transferul proprietății.

În baza art. 274 -

277 C. proc. civ., prima instanță a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 RON

către fiecare dintre reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale,

corespunzător pretențiilor admise, reprezentând parte din onorariile experților

și din onorariul de avocat.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții C.I. și C.V. și pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timișoara prin D.R.D.P. Timișoara.

Prin Decizia civilă

nr. 114A din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

respins apelul declarat de pârât și a admis apelul formulat de reclamanți, a

schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâtul să plătească

reclamanților și suma de 5.618 RON reprezentând despăgubiri pentru producția

agricolă distrusă, menținând în rest dispozițiile sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În raport de art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este neîntemeiată critica reclamanților vizând

neacordarea procentului de 50% aplicat pentru vânzarea forțată.

Nu este întemeiată

nici susținerea pârâtului apelant potrivit căreia raportul de expertiză nu a

fost întocmit conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece, așa

cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, experții au avut în vedere

patru contracte încheiate pe raza comunei Traian Vuia, pe baza cărora au ajuns

la concluzia că prețul de vânzare pentru terenuri extravilane agricole, în

zonă, variază între 2.200 - 3.000 euro/ha.

Pornind de la

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, curtea de apel a reținut că nu se

justifică solicitarea reclamanților privind actualizarea sumei acordate cu

titlu de despăgubire, acordarea TVA-ului și a dobânzilor legale, începând cu

data introducerii acțiunii, cu motivarea că experții au avut în vedere valoarea

de piață a terenurilor expropriate din momentul efectuării raportului de

expertiză, iar eventuala actualizare a sumei, pentru perioada ulterioară

pronunțării hotărârii, poate fi realizată de către executorul judecătoresc

conform art. 371

2

C. proc. civ.

Nici critica

reclamanților apelanți referitoare la cheltuielile de judecată nu poate fi

primită, deoarece prima instanță a acordat aceste cheltuieli în parte,

proporțional cu pretențiile admise, conform art. 276 C. proc. civ.

În ceea ce privește

petitul privind obligarea pârâtului la plata despăgubirii pentru producția agricolă

distrusă, instanța de apel a apreciat că soluția primei instanțe este greșită,

întrucât prin "Nota de constatare" nr. 3992 din 5 decembrie 2011,

încheiată de reprezentanții Primăriei Comunei Bethausen, se adeverește că

producția de porumb de pe cele patru parcele a fost distrusă, iar prin raportul

de expertiză acest prejudiciu a fost evaluat la suma totală de 5.618 RON

neactualizată.

În ceea ce privește

această sumă, instanța de apel a reținut însă că nu poate fi acordat procentul

de 65% avut în vedere de către experți, reprezentând poluarea cu gaze de

eșapament și sonoră a parcelelor rămase, taxe notariale și vânzarea forțată a

terenului.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat și motivat recurs atât reclamanții C.V.

și C.I., cât și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin

D.R.D.P. Timișoara.

formulat, reclamanții critică decizia instanței de apel pentru următoarele

considerente:

a. Curtea de apel a

încălcat prevederile art. 274 C. proc. civ.

Instanța de apel,

deși prin decizia pronunțată, mărește cuantumul despăgubirilor acordate

reclamanților prin hotărârea primei instanțe, nu mărește proporțional și

cheltuielile de judecată, încălcând astfel principiul proporționalității

prevăzut de art. 276 C. proc. civ.

b. Instanța de apel,

în mod nelegal, adaugă la legea fiscală și stabilește că o cotă de 24% ce

reprezintă TVA nu trebuie acordată reclamanților întrucât experții fac referire

în mod eronat la un impozit ce nu se aplică în caz de acordare a despăgubirilor

civile.

Defalcarea sumelor

stabilite cu titlu de despăgubire în sume cu TVA și în sume fără TVA este

ilegală deoarece pentru despăgubirile civile acordate de către instanțele de

judecată nu se aplică asemenea impozite.

În acest sens, art.

125 din C. fisc. definește TVA ca fiind un impozit indirect datorat la bugetul

statului. Despăgubire acordate de către instanțele de judecată nu sunt incluse

în categoria venituri pentru în care se aplică vreun fel de taxă sau impozitare

în sensul celor indicate în cuprinsul C. fisc.

În drept, cererea de

recurs este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Român prin C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P. Timișoara formulează

următoarele critici.

a. Instanța de apel a

încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece raportul

de expertiză nu a fost întocmit în baza unor contracte de vânzare-cumpărare

încheiate la data efectuării expertizei, ci a unor contracte întocmite cu un an

înainte de efectuarea expertizei.

Studiul de piață și

publicațiile imobiliare nu prezintă nici o relevanță. Valorile de comparație

pot fi reprezentate doar de prețurile de tranzacționare și nu de cele de

ofertare publicate în presă sau postate pe internet.

b. În mod nelegal a

fost acordată reclamanților suma de 5.618 RON, cât timp nu s-a făcut dovada

cultivării terenului în litigiu.

Cererea de recurs nu

cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate, însă, prin aplicarea art.

306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va încadra motivele de recurs

formulate de pârât în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate, Înalta

Curte reține următoarele:

Nu sunt întemeiate

susținerile reclamanților privind nelegalitatea deciziei recurate pentru

neincluderea în cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin a sumelor reprezentând

TVA-ului aferent despăgubirii.

Este adevărat că art.

128 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 prevede că trecerea în domeniul

public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile

prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia, în schimbul unei despăgubiri este considerată livrare de bunuri și

că, potrivit art. 137 din aceeași lege, baza de impozitare a taxei pe valoarea

adăugată este constituită în acest caz din compensația aferentă.

Însă, Legea nr.

33/1994 are, în raport cu actul normativ menționat, caracterul unei legi

speciale, iar prin reglementările pe care le cuprinde, despăgubirile acordate

în temeiul acestui act normativ se compun din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului.

În consecință, în

aplicarea normelor legale menținute, este corectă soluția instanței de apel de

respingere a cererii reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la plata

taxei pe valoarea adăugată aferentă despăgubirii acordate.

Este însă fondată

critica formulată de recurentul pârât vizând greșita interpretare a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Art. 26 din Legea nr.

33/1994 dispune că: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză (...)".

Prin urmare, este

evident că instanța de judecată, în stabilirea cuantumului despăgubirilor,

trebuie, pe de o parte, să se raporteze la valoarea de tranzacționare, iar pe

de altă parte, să aibă în vedere acea valoare de tranzacționare de la data

întocmirii raportului de expertiză.

În cauză, raportul de

expertiză a fost efectuat în august 2012, iar în cuprinsul său, experții

menționează că au avut în vedere patru contracte de vânzare-cumpărare încheiate

în perioada aprilie - iunie 2011.

Fundamentându-și

hotărârea pe concluziile acestui raport de expertiză, Curtea de Apel a încălcat

prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres

obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză.

Prin urmare, în baza

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate,

va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță

de apel.

Cu ocazia rejudecării

va fi efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr.

33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru

terenurile expropriate în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză și vor fi administrate dovezi care să

probeze tranzacțiile efectuate în aceste condiții.

Înalta Curte nu va

analiza critica prin care recurentul pârât susține că, în mod nelegal, instanța

de apel a acordat reclamanților o sumă de bani cu titlu de despăgubiri pentru

producția agricolă distrusă. Singurul argument formulat de recurent în

susținerea acestei afirmații este acela că, în cauză, "nu s-a făcut dovada

cultivării acesteia".

Dispozițiile art. 304

pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în

care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză au fost în

mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Prin urmare,

criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care

vizează modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin

interpretarea probelor administrate, nu mai învestesc în mod legal instanța de

recurs cu analiza lor.

De asemenea, față de

soluția pronunțată, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate de

reclamanți cu privire la cheltuielile de judecate acordate prin decizia

recurată și care erau justificate de recurenți prin raportul de

proporționalitate pe care, în opinia lor, curtea de apel l-a încălcat, între

pretențiile ce le-au fost admise și cheltuielile de judecate acordate.

Totodată, Înalta

Curte nu va exercita controlul judiciar de legalitate din perspectiva art. 304

pct. 7 și 8 C. proc. civ., indicate prin cererea de recurs formulată de

reclamanți, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs pe care această cerere le

cuprinde nu permite încadrarea niciuneia dintre criticile formulate în cazurile

de modificare a hotărârii reglementate de dispozițiile legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții C.V., C.I. și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.

din România SA prin D.R.D.P. Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 114 A din

25 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță de

apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - CL