ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3138/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 12 din 19 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1153/323/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva rezoluției procurorului din 31 iulie 2009 emisă în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, rezoluție conformată prin Rezoluția cu nr. 307/II/2/28 august 2009 a procurorului ierarhic superior, rezoluții ce au fost menținute.

A fost obligat petentul, prin reprezentantul său teritorial Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 121 de la 4 noiembrie 2009 a Judecătoriei Târnăveni s-a dispus declinarea competenței acestei instanțe, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, în contradictoriu cu intimatul P.l.V.D., cauza fiind astfel înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 decembrie 2009. S-a reținut că prin plângerea inițial formulată, petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen.

a solicitat infirmarea rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș din 28 august 2009 emisă în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, învederând că, în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitului P.l.V.D., pentru fapta reclamată, conform disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a arătat că, prin rezoluția emisă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat ca neîntemeiată plângerea acestei instituții, temeiul neînceperii urmăririi penale constituindu-l art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.

În adoptarea soluției date s-a avut în vedere că sumele calculate au fost reținute în dosar scriptic, neexistând în numerar, întrucât societatea a înregistrat pierderi, precum și solicitarea de amânare a plății sumelor datorate, conform Ordonanței nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare. Prin urmare, s-a reținut, în mod greșit, că lipsește intenția administratorului în săvârșirea infracțiunii reclamate. A fost criticată și această soluție, învederându-se instanței învestite că, așa cum s-a arătat și în plângerea administrativă, în fapt, în urma sesizării penale din 30 aprilie 2009, formulată de Administrația Finanțelor Publice Târnăveni din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș, prin care s-a semnalat faptul că SC I.T.

SRL din Târnăveni a reținut și nu a virat pe destinațiile legale, în cel mult 30 de zile de la scadență, obligații fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite și contribuții speciale datorate bugetului general consolidat al statului, organul judiciar a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P.I.V.D., având calitate de administrator și unic societar al societății. Pornind de la latura obiectivă a infracțiunii, elementul material s-ar prezenta sub forma unei inacțiuni (nedepunerea sumelor), precedată însă de o acțiune (reținerea sumelor) așadar, elementul material presupune cumulativ o acțiune cu o inacțiune. Analiza laturii subiective a cauzei a relevat împrejurarea că forma de vinovăție în cazul infracțiunii de stopaj la sursă este intenția, directă sau indirectă, după cum făptuitorul a urmărit neplata sumelor respective la bugetul statului sau doar a acceptat acest rezultat.

S-a susținut că nu se poate vorbi de lipsa vinovăției în condițiile în care făptuitorul cel puțin a acceptat producerea acestui rezultat, atâta timp cât, în cursul anilor, a stăruit la comiterea faptei în discuție, conduita sa omisivă rezultând, fie prin ignorarea faptei în discuție, conduita sa omisivă rezultând, fie prin ignorarea obligației legale, nefăcând tot ce trebuie pentru cunoașterea caracterului ilicit al actului comis care să ducă la respectarea legii, fie prin neglijență, în condițiile în care avea datoria de a proceda cu toată atenția și diligență pentru a prevedea rezultatul socialmente periculos al faptelor sale în calitatea pe care o avea în societate și, totodată, avea posibilitatea să-l prevadă.

În calitatea pe care o avea la societate, avea obligația generală de a cunoaște și respecta îndatoririle ce derivă din normele juridice speciale în materie, în speță Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., precum și celelalte acte normative speciale sancționatorii în materie, pentru că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, a contabilității, această obligație intra direct în sfera atribuțiilor sale. Mai mult, conform adresei Administrației Finanțelor Publice Târnăveni din 10 septembrie 2009 anexată prezentei, SC I.T.

SRL a depus cerere pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, în acest sens emițându-se Decizia de acordare nr. 10617 din 21 august 2009, însă în data de 25 august 2009 s-a constatat nerespectarea dispozițiilor pct. 4 alin. (1) din ordonanță potrivit cărora, „Pe perioada amânării la plată contribuabilii sunt obligați să își achite, conform legii, obligațiile fiscale cu termen de plată, începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată." Prin urmare, față de acela arătate s-a apreciat că intimatul este în deplină cunoștință de cauză și, persistând în încălcarea legii, nu se poate susține o eventuală lipsă de intenție, în exercitarea acțiunilor/inacțiunilor sale.

Având în vedere că prejudiciul cauzat bugetului de stat nu a fost acoperit s-a susținut că se impune acordarea de despăgubiri, constând în apropierea integrală a prejudiciului cauzat, prin aplicarea principiului reparării integrale a pagubei pricinuite, respectiv a dispunerii spre executare a obligației datorate pentru o bază de impunere de 11.918 RON, la care să se adauge și accesoriile până la achitarea efectivă a debitelor, conform art. 119 și 120 din O.G. nr. 92/2003. Avându-se în vedere prevederile alineatului al VII-lea din art. 278 1 C. proc. pen. și pășindu-se la analizarea aspectelor reținute, atât în rezoluțiile criticate, cât și în plângerea formulată s-a constatat că plângerea promovată are caracter nefondat, deoarece: Prin Rezoluția procurorului din 31 iulie 2009 emisă în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P.l.V.D.

relativ la fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005. Procurorul ce a emis această rezoluție a reținut următoarele motive: La data de 21 mai 2009 Administrația Finanțelor Publice Târnăveni a sesizat Parchetul local referitor la activitatea SC I.T. SRL Târnăveni ce a reținut, însă nu a virat pe destinațiile legale, în termenul de 30 de zile de la scadență, obligațiile fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite pe salarii și contribuții de asigurări sociale, sănătate și șomaj aferente perioadei 25 octombrie 2008 - 25 martie 2009. Din procesul-verbal de constatare încheiat de executorul fiscal, cât și din actul de sesizare și din documentele fiscale (bilanțuri și balanțe analitice) a reieșit că administrator și asociat unic al societății în cauză este avocatul P.I.V.D.

În funcție de calitatea persoanei cercetate, dosarul cauzei a fost declinat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. Administratorul societății a motivat aspectul cercetat prin aceea că societatea a înregistrat la sfârșitul exercițiului anului financiar 2008 pierderi mai mari decât obligațiile fiscale neonorate, iar sumele reținute scriptic pe statele de plată ale angajaților nu au existat în numerar, nefiind lichide, ci doar scriptice. Legea contabilității impune modul de întocmire a întregii documentații contabile în cadrul căruia trebuie evidențiate reținerile salariale, chiar dacă în mod efectiv nu există sumele ce se vehiculează pe statul de plată. Astfel, sumele cu titlu de rețineri salariale, nu au putut fi virate efective la bugetul de stat.

Balanțele analitice în lunile ianuarie - aprilie 2009 au atestat de asemenea că nu existau solduri la finele acestor luni. Întrucât s-au semnalat, în mod regulat, deficite financiare ale societăților comerciale, ce nu își puteau onora obligațiile fiscale datorate, statul a luat o măsură de protecție și, totodată, de ajutor a acestor societăți, fiind promulgată O.U.G. nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen ca efect al crizei economico-financiare. Societatea reclamată în cauză, întrunind condițiile - criteriile prevăzute în această ordonanță a solicitat să intre sub protecția acestor dispoziții. S-a constatat, așadar, că la nivel național s-au resimțit efectele crizei economico-financiare, fapt ce a determinat luarea unor măsuri în sensul, amânării plăților obligațiilor fiscale neachitate la termen.

Apreciindu-se că lipsește latura subiectivă și, totodată că statul chiar a prorogat termenul de plată, extinzând termenul de la 30 de zile la 3 luni, astfel fiind afectat însuși obiectul juridic al infracțiunii, respectiv al valorilor ocrotite prin textul incriminator. Reținându-se aceste aspecte, procurorul a emis rezoluția anterior amintită, ce a fost supusă controlului procurorului ierarhic superior, dată fiind plângerea formulată de petentă. Prin Rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș cu nr. 307/11/2 din 28 august 2009 a fost menținută soluția procurorului inițial contestată prin plângerea formulată de petentă. În această rezoluție din august 2009 au fost expuse următoarele considerente: S-a reținut că la data de 21 mai 2009 Administrația Finanțelor Publice Târnăveni a depus o sesizare din care a rezultat că SC I.T.

SRL Târnăveni nu a virat pe destinațiile legale în termenul de 30 de zile de la scadență, obligații fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite pe salarii și contribuții de asigurări sociale, sănătate și șomaj, aferente perioadei 25 octombrie 2008 - 25 martie 2009. Administratorul societății, P.I.V.D. a motivat nevirarea sumei de mai sus prin aceea că societatea a înregistrat la sfârșitul exercițiului anului financiar 2008 pierderi mai mari decât obligațiile fiscale neonorate, iar sumele reținute scriptic pe statele de plată ale angajaților nu au existat în numerar, nefiind lichide și doar scriptice. Evidențierea reținerilor salariale s-a făcut conform Legii contabilității, chiar dacă sumele vehiculate pe statele de plată nu au existat, astfel neexistând aceste sume efectiv, nu au putut fi virate la bugetul de stat.

Balanțele analitice din lunile ianuarie - aprilie 2009 au atestat de asemenea că nu existau solduri la finele acestor luni. Întrucât s-au semnalat deficiențele de ordin financiar ale societăților comerciale ce nu-și puteau onora obligațiile fiscale datorate statului ca o măsură de ajutor a fost elaborată cu titlu vremelnic O.U.G. nr. 92/2009, pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen. Societatea reclamată întrunind condițiile și criteriile prevăzute în această ordonanță a solicitat în scris să intre sub protecția acestor dispoziții. S-a apreciat că în aceste condiții lipsește latura subiectivă a infracțiunii și prin prorogarea termenului de plată de la 30 de zile la 3 luni a fost afectat însăși obiectul juridic al infracțiunii.

Drept urmare s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. Împotriva soluției, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, a formulat plângere. În motivarea plângerii s-a arătat că, fapta reclamată intră în categoria infracțiunilor economice care sunt infracțiuni de pericol, legea sancționând doar punerea în pericol a valorilor sociale protejate, nefiind necesară producerea unui rezultat, care astfel s-a și materializat. Sub alt aspect s-a arătat în plângere că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 92/2009, deoarece societatea în cauză nu a solicitat să intre sub protecția acestor dispoziții, legea neoperând din oficiu, în această ordine de idei s-a mai arătat în plângere că organul fiscal trebuia să soluționeze cererea printr-o decizie, fapt ce nu s-a materializat în cauză, după care contribuabilul trebuia să solicite eliberarea certificatului de atestare fiscală.

În continuare contribuabilul trebuia să constituie garanții. În final s-a mai menționat că, prejudiciul cauzat bugetului de stat, nu a fost în întregime recuperat și că organul de urmărire penală trebuia să aibă în vedere acest fapt și trebuia să acorde despăgubiri. Plângerea formulată în cauză s-a apreciat a fi neîntemeiată. După cum s-a arătat temeiul neînceperii urmăririi penale l-a constituit art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracțiunii. În cauză nu s-a pus în discuție gradul de pericol social pe care-l prezintă fapta comisă, împrejurarea că societatea în cauză nu a solicitat să intre sub protecția dispozițiilor O.U.G. nr. 92/2009 s-a reținut a fi nereală, deoarece prin adresa din 28 iulie 2009, SC I.T.

SRL Târnăveni a solicitat Administrației Finanțelor Publice Târnăveni, amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen conform O.U.G. nr. 92/2009, solicitare care a și fost înregistrată sub nr. 9250 din 28 iulie 2009. Celelalte măsuri invocate în plângere s-au constatat a fi subsecvente acestei solicitări. Având în vedere că sumele calculate au fost reținute doar scriptic, neexistând în numerar, întrucât societatea a înregistrat pierderi, precum și solicitarea de amânare a plății sumelor datorate conform ordonanței amintită anterior, așa cum s-a reținut în rezoluție lipsește intenția administratorului în săvârșirea infracțiunii reclamate. Pe baza acestei motivări s-a confirmat rezoluția inițial emisă în cauză și cum petenta a apreciat ca nelegală această soluție, a promovat plângere la instanța competentă materiale și teritorial, să soluționeze astfel de cauze.

Verificând legalitatea și temeinicia soluției adoptate în cauză s-a constatat că aceasta este la adăpost de orice critică, în contextul în care, respectând disciplina contabilă, intimatul, ca reprezentant legal a unui agent economic, a întocmit toată documentația necesară perioadei vizate. Virarea către bugetul statului a sumelor de bani precizate, în plângerile formulate de petentă, nu s-a datorat relei-voințe a intimatului, ci unor factori obiectiv - criza economico-financiară -, incidența, impactul acesteia în plan economic, urmărindu-se a fi redusă, în societatea românească, de actele normative adoptate în această direcție de Guvernul României (se are aici în vedere O.U.G. nr. 92/2009).

Faptic, societatea comercială, administrată de intimat, nu a rulat sumele de bani pentru care trebuiau vărsate la bugetul statului cu titlu de contribuții, sumele de bani pretinse de petentă, dar cum, de altfel, corect s-a și reținut în rezoluțiile criticate, scriptic intimatul era obligat să întocmească evidențele contabile imperativ prevăzute de lege. Dificultatea economico-financiară în care se afla societatea comercială administrată de intimat, l-a determinat pe intimat să inițieze toate demersurile necesare, la organele fiscale, pentru a beneficia de facilitățile acordate, de către legiuitorul român, în domeniul vărsămintelor către bugetul de stat. Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva Rezoluției procurorului din 31 iulie 2009 emisă în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, rezoluție confirmată prin Rezoluția cu nr. 307/II/2 din 28 august 2009 a procurorului ierarhic superior, rezoluții ce au fost menținute. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. intimata a fost obligată să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționara Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București criticând-o, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, în condițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) raportat la art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. în sensul reparării integrale a pagubei materiale cauzată bugetului general consolidat al statului, prin admiterea acțiunii civile a Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și în consecință, obligarea intimatului P.l.D.V., în calitate de administrator al SC I.T.

SRL, la plata sumei de 11.918 RON, reprezentând impozite și contribuții speciale reținute prin stopaj la sursă și datorate bugetului general consolidat al statului, la care să se adauge și accesoriile până la achitare efectivă a debitelor, conform art. 119 și 120 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., astfel cum a precizat și în plângerile promovate, atât pe cale administrativă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, cât și la prima instanță de judecată. La termenul de judecată de la 31 mai 2010, în recurs, magistratul asistent a învederat Înaltei Curți că recurenta petiționară a depus la dosarul cauzei un memoriu, că intimatul P.l.D.V. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a învederat imposibilitatea de prezentare și a solicitat acordarea unui nou termen, în vederea angajării unui apărător, că intimatul, în cererea sa a precizat actualul domiciliu, fiind consemnate și concluziile reprezentantului parchetului.

Înalta Curte, după deliberare, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de intimatul P.l.D.V., pentru a-i da posibilitatea să-și angajeze apărător, cauza fiind la primul termen, precum și că în prezenta cauză, calitatea de recurent petent are Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și nu cele două instituții publice separat, astfel cum, din eroare au fost citate pentru acest termen de judecată și a amânat cauza la 13 septembrie 2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu recurenta petentă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, Târgu Mureș la adresa indicată și se va cita intimatul P.l.D.V.

ca în precedent, precum și la adresa precizată de acesta, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul mai sus menționat. În memoriul depus la dosar, aflat în dublu exemplar, recurenta petiționară a arătat în scris că în urma sesizării penale din 30 aprilie 2009 formulată de Administrația Finanțelor Publice Târnăveni din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș, prin care s-a semnalat faptul că SC I.T. SRL din Târnăveni a reținut și nu a virat pe destinațiile legale, în cel mult 30 de zile de la scadență, obligații fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite și contribuții speciale datorate bugetului general consolidat al statului, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș din 31 iulie 2009, din Dosar nr. 136/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P.l.D.V.

(avocat în Baroul Mureș), sub aspectul faptei prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. Relativ la această soluție a promovat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin Rezoluția din 28 august 2009, din Dosarul nr. 307/II/2/2009 a respins plângerea petiționarei, motivată de aceeași lipsă a unui element constitutiv al infracțiunii (latura subiectivă). Față de această soluție a promovat plângere la prima instanță, arătând faptul că, pornind de la latura obiectivă a infracțiunii, elementul material s-ar prezenta sub forma unei inacțiuni (nedepunerea sumelor), precedată însă de o acțiune cu o inacțiune.

În analiza laturii subiective a relevat împrejurarea că forma de vinovăție în cazul infracțiunii de stopaj la sursă este intenția, directă sau indirectă, după cum făptuitorul a urmărit neplata sumelor respective la bugetul statului sau doar a acceptat acest rezultat. A susținut că nu se poate vorbi de lipsa vinovăției în condițiile în care făptuitorul, cel puțin a acceptat, producerea acestui rezultat, atâta timp cât, în cursul anilor, a stăruit în comiterea faptei în discuție, conduita sa omisivă rezultând, fie prin ignorarea obligației legale, nefăcând tot ce trebuie pentru cunoașterea caracterului ilicit al actului comis care să ducă la respectarea legii, fie prin neglijență, în condițiile în care avea datoria de a proceda cu toată atenția și diligența pentru a prevedea rezultatul socialmente periculos al faptelor sale în calitatea pe care o avea în societate și, totodată, avea posibilitatea să-l prevadă.

În calitatea pe care o avea la societate, avea obligația generală de a cunoaște și respecta îndatoririle ce derivă din normele juridice speciale în materie, în speță Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., precum și celelalte acte normative speciale sancționatorii în materie, deoarece, în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilității, această obligație intra direct în sfera atribuțiilor sale. Mai mult, conform adresei Administrației Finanțelor Publice Târnăveni din 10 septembrie 2009, SC I.T. SRL a depus cerere pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economice-financiare, în acest sens s-a emis o Decizie de acordare a facilităților prevăzute de O.U.G.

nr. 92/2009 nr. 10617 din 21 august 2009, în data de 25 august 2009 s-a constatat însă, nerespectarea dispozițiilor pct. 4 alin. (1) din ordonanță, potrivit cărora, „Pe perioada amânării la plată, contribuabilii sunt obligați să își achite, conform legii, obligațiile fiscale cu termene de plată, începând cu data emiterii deciziei de amânare la plată" și ca urmare, în data de 03 septembrie 2009, s-a emis Decizia de comunicare a pierderii valabilității amânării la plată nr. 11255. În consecință a apreciat că intimatul este în deplină cunoștință de cauză și, persistând în încălcarea legii, nu se poate susține o eventuală lipsă de intenție, în exercitare acțiunilor/inacțiunilor sale.

Având în vedere că prejudiciul cauzat bugetului de stat nu a fost acoperit a susținut că se impune acordarea de despăgubiri, constând în acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, prin aplicarea principiului reparării integrale a pagubei pricinuite, respectiv prin dispunerea spre executare a achitării obligației datorate pentru o bază de impunere de 11.918 RON, la care să se adauge și accesoriile, până la achitarea efectivă a debitelor, conform art. 119 și 120 din O.G. nr. 92/2003. Prin Sentința penală nr. 12 din 19 martie 2010, prima instanță a respins plângerea formulată, motivându-se că aceasta este la adăpost de orice critică, în contextul în care, respectând disciplina contabilă, intimatul, ca reprezentant legal a unui agent economic, a întocmit toată documentația necesară perioadei vizate.

Nevirarea sumelor datorate către bugetul de stat nu s-ar fi datorat relei-voințe a intimatului, ci unor factori obiectivi, criza economico-financiară, incidența, impactul acesteia în plan economic, urmărindu-se a fi redusă, în societatea românească, de actele normative adoptate în această direcție de Guvernul Românei (și aici s-a avut în vedere O.U.G. nr. 92/2009). S-a argumentat că, faptic, societatea comercială administrată de intimat, nu a rulat sumele de bani ce trebuiau vărsate la bugetul statului cu titlu de contribuții, acestea figurând doar scriptic, întrucât intimatul era obligat să întocmească evidențele contabile imperativ prevăzute de lege. Dificultatea economico-financiară în care se afla societatea comercială administrată de intimat l-a determinat pe acesta să inițieze toate demersurile necesare, la organele fiscale, pentru a beneficia de facilitățile acordate de legiuitor, în domeniul vărsămintelor către bugetul de stat.

Recurenta petiționară a criticat sentința atacată, arătând, în primul rând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, privind latura civilă a cauzei. De asemenea a reiterat că, sub aspectul elementului material al laturii obiective nu există nelămuriri în speță, având în vedere că organele fiscale au stabilit că administratorul SC I.T. SRL a reținut și nu a virat pe destinațiile legale, în cel mult 30 de zile de la scadență, obligațiile fiscale cu stopaj la sursă, în sumă de 11.918 RON (la care se adaugă accesorii până la achitarea efectivă). Chestiunea ce trebuie analizată este aceea, dacă fapta a fost săvârșită în câmpul de aplicare al intenției directe, ca formă de vinovăție și totodată, element esențial al laturii subiective.

În situația dată, nu s-a stabilit dacă într-adevăr intimatul, nu a avut posibilitatea achitării contribuțiilor la bugetul de stat, datorită intervenirii unor cauze care să înlăture caracterul penal al faptei, cum ar fi de ex. ivirea unui caz fortuit, ținând cont că toți contribuabilii au fost atinși de criza financiară. Dincolo de aceste aspecte, relevantă este și analiza elementelor ce țin de latura subiectivă a infracțiunii, respectiv de modalitatea în care partea a înțeles să îi gestioneze afacerile și disponibilitățile financiare. Prin această soluție, practic subscrisa este lipsită de posibilitatea de recuperare a prejudiciului creat prin fapta intimatului, iar pe de altă parte, soluția este de natură a încuraja activitatea infracțională.

Recurenta petiționară a învederat că problema nevirării sau nevirării la termen, la bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor reținute prin stopaj la sursă reprezintă o abatere tipică perioadei din 1990 încoace. Ea constituie sursa unui grav impact asupra echilibrului balanței venituri/cheltuieli a bugetului de stat, cu importante repercusiuni asupra posibilității statului de acoperire a necesității de investiții și a programelor sociale și, ca atare, potrivit aprecierii sale, astfel de probleme trebuie analizate cu toată atenția și seriozitatea pe care le impun asemenea situații. Din considerentele mai sus expuse, recurenta a apreciat că prima instanță nu s-a aplecat îndeajuns la problema supusă judecății, procedând în mod greșit, atunci când a respins plângerea, sens în care în baza art. 385 6 alin. (2) coroborat cu art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. (conform Deciziei Curții Constituționale nr. 783 din 12 mai 2009) a solicitat instanței de control admiterea recursului declarat în data de 26 martie 2010, a se dispune casarea hotărârii atacate în ceea ce privește latura civilă a cauzei, iar prin rejudecare a se dispune admitere acțiunii civile și acordarea despăgubirilor civile Statului Român, corespunzător prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, aflat în administrarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș, în cuantum total de 11.918 RON, la care să se adauge și accesoriile aferente, calculate până la data plății efective, conform art. 119 și art. 120 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc. La termenul de astăzi, au lipsit recurenta petiționară Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și intimatul P.l.D.V., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul parchetului, în concluziile orale, în dezbateri asupra recursului declarat de recurenta petiționară a solicitat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta petiționară Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, arătând că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică, din actele dosarului nerezultând indicii de săvârșire de către intimat a vreunei infracțiuni. Examinând recursul declarat de recurenta petiționară Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentă. Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate și menținute în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numitul P.I.V.D. relativ la fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005. Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, criticile formulate de petiționară au fost examinate, în raport cu persoana și fapta pretinsă ca fiind comisă de către aceasta, procurorul constatând că la data de 21 mai 2009 Administrația Finanțelor Publice Târnăveni a sesizat parchetul local referitor la SC I.T.

SRL Târnăveni ce a reținut însă că nu a virat pe destinațiile legale în termenul de 30 de zile de la scadență obligații fiscale în sumă de 11.918 RON, reprezentând impozite pe salarii și contribuții de asigurări sociale, sănătate și șomaj aferente perioadei 25 octombrie 2008 - 25 martie 2009. Din procesul-verbal de constatare încheiat de executorul fiscal, cât și din actul de sesizare și din documentele fiscale (bilanțuri și balanțe analitice) a rezultat că administrator și asociat unic al societății în cauză este avocatul P.I.V.D. În funcție de calitatea persoanei cercetate, dosarul cauzei a fost declinat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.

Administratorul societății a motivat aspectul cercetat prin aceea că societatea a înregistrat la sfârșitul exercițiului anului financiar 2008 pierderi mai mari decât obligațiile fiscale neonorate, iar sumele reținute scriptic pe statele de plată ale angajaților nu au existat în numerar, nefiind lichide, ci doar scriptice. Legea contabilității a impus modul de întocmire a întregii documentații contabile în cadrul căreia trebuie evidențiate reținerile salariale, chiar dacă în mod efectiv nu există sumele ce se vehiculează pe statul de plată. Astfel sumele cu titlu de rețineri salariale nu au putut fi virate efectiv la bugetul de stat. Balanțele analitice în lunile ianuarie - aprilie 2009 au atestat de asemenea că nu existau solduri la finele acestor luni.

Întrucât s-au semnalat în mod regulat deficite financiare ale societăților comerciale ce nu își puteau onora obligațiile fiscale datorate, statul a luat o măsură de protecție și totodată de ajutor a acestor societăți, fiind promulgată O.U.G. nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen ca efect al crizei economico-financiare. Societatea reclamată în cauză, întrunind condițiile, criteriile prevăzute în această ordonanță a solicitat să intre sub protecția acestor dispozițiile S-a constatat, așadar că la nivel național s-au resimțit efectele crizei economico-financiare, fapt ce a determinat luarea unor măsuri în sensul amânării plăților obligațiilor fiscale neachitate la termen.

Situația de fapt mai sus menționată se susține prin actele premergătoare existente în cauză și anume: procesul-verbal încheiat de către executorul fiscal în vederea recuperării creanțelor către bugetul general consolidat al statului, prin măsuri de executare silită, ale debitorului SC I.T. SRL și fișele sintetice totale; fotocopiile actelor societății SC I.T. SRL, respectiv bilanțul prescurtat la data de 31 decembrie 2007, raportul de gestiune. Procurorul în prezentul caz a apreciat că lipsește latura subiectivă și, totodată statul chiar a prorogat termenul de plată, existând termenul de la 30 de zile, la 3 luni, astfel fiind afectat însuși obiectul juridic al infracțiunii, respectiv valorile ocrotite prin textul incriminator.

Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, care prin Rezoluția din 28 august 2009 în lucrarea cu nr. 307/II/2/2009, a respins plângerea formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi dată în Dosarul nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.

Înalta Curte consideră că, prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate în cauză, analizând, criticile formulate de petiționară, în raport cu soluția dispusă de procuror, motivând, în mod judicios că intimatul a respectat disciplina contabilă, ca reprezentant legal a unui agent economic, a întocmit toată documentația necesară perioadei vizate, virarea către bugetul de stat a sumelor de bani menționate, nedatorându-se relei-voințe a intimatului, ci a unor factori obiectiv, respectiv criza economico-financiară, intimatul nu a rulat sumele de bani pentru care trebuiau vărsate la bugetul statului cu titlu de contribuții, sumele de bani pretinse de petiționară, scriptic intimatul fiind obligat să întocmească evidențele contabile imperativ prevăzute de lege, iar dificultatea economico-financiară în care se afla societatea comercială administrată de acesta, l-a determinat pe acesta să inițieze toate demersurile necesare la organele fiscale pentru a beneficia de facilitățile acordate, de către legiuitorul român, în domeniul vărsămintelor către bugetul de stat, așa încât își însușește argumentele primei instanțe.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul parchetului, precum și a memoriului depus, aflat la dosarul instanței de recurs, așa cum s-a arătat, a constatat că în cauză au fost efectuate, în mod complet actele premergătoare și corect menținute, în urma cărora s-a stabilit, legal și temeinic, că aspectele invocate de petiționara Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, nu sunt fondate. Înalta Curte apreciază că rezoluțiile date de procurori au fost motivate în fapt și în drept, fiind corect analizate de către prima instanță, așa încât criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.

Astfel, Înalta Curte, constată că, pe de o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar, pe de altă parte, în mod legal și motivat, prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentă împotriva Rezoluției din 31 iulie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. 136/P/2009, rezoluție confirmată prin Rezoluția nr. 307/II/2 din 28 august 2009 a procurorului ierarhic superior, rezoluții ce au fost menținute. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele, iar toate criticile formulate de către recurentul petiționară, atât cu privire la rezoluțiile dispuse de procurori, cât și la hotărârea pronunțată nu sunt fondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva Sentinței penale nr. 12 din 19 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș împotriva Sentinței penale nr. 12 din 19 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 septembrie 2010.