ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4261/2010

Asupra contestației de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 1370 din 10 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinței nr. 141 din 14 august 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea recursului a reținut că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul stabilit de art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs. Constatând că recurentul nu a respectat dispozițiile art. 303 C. proc.

civ., instanța de control judiciar a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 306 C. proc. civ. și a constatat nul recursul declarat de P.G. Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație în anulare P.G., criticând decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Contestatorul a invocat în susținerea motivelor contestației în anulare faptul că, deși nu a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru, a atașat la cererea de recurs și dovada achitării taxei de timbru. În privința motivării recursului, contestatorul a precizat că a depus motivele de recurs în termenul de 15 zile, întrucât prin hotărârea atacată a fost respinsă cererea de suspendare, iar termenul de 5 zile pentru declararea și motivarea recursului este prevăzut numai pentru hotărârea prin care se pronunță suspendarea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare, pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar, potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În cauza de față, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal. „ Greșelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs. Față de susținerile contestatorului referitoare la faptul că instanța de recurs „s-a aflat în eroare materială la momentul pronunțării hotărârii prin care a constatat nul recursul promovat de P.G. deoarece nu i se aplica termenul de 5 zile, acesta fiind prevăzut, în opinia contestatorului, doar pentru hotărârile prin care se pronunță suspendarea, nu deschide calea contestației în anulare”.

Pentru verificarea acestor greșeli nu este necesară o reapreciere a probelor, greșeala materială nu trebuie sa fie rezultatul interpretării unor texte de lege pentru că prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs. De altfel, instanța de recurs, în mod corect, a reținut faptul că termenul pentru depunerea motivelor de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că obiectul cererii este suspendarea executării unui act administrativ, iar interpretarea contestorului în sensul că acest termen de 5 zile se aplică doar hotărârilor prin care s-a admis cererea de suspendare, este neîntemeiată.

Astfel fiind, criticile invocate de contestatorului nu sunt întemeiate, nefiind săvârșită, în cauză, o greșeală materială și, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.G. împotriva deciziei nr. 1370 din 10 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.