ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4261/2010

Asupra contestației de

față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin decizia nr.

1370 din 10 martie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de reclamantul

P.G. împotriva sentinței nr. 141 din 14 august 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța învestită cu soluționarea recursului a reținut că recurentul

nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul stabilit

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare

pentru depunerea motivelor de recurs.

Constatând că recurentul

nu a respectat dispozițiile art. 303 C. proc. civ., instanța de control judiciar

a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 306 C. proc. civ. și a constatat nul recursul

declarat de P.G.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat contestație în anulare P.G., criticând decizia atacată pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Contestatorul a invocat

în susținerea motivelor contestației în anulare faptul că, deși nu a fost citat

cu mențiunea de a achita taxa de timbru, a atașat la cererea de recurs și dovada

achitării taxei de timbru.

În privința motivării

recursului, contestatorul a precizat că a depus motivele de recurs în termenul de

15 zile, întrucât prin hotărârea atacată a fost respinsă cererea de suspendare,

iar termenul de 5 zile pentru declararea și motivarea recursului este prevăzut numai

pentru hotărârea prin care se pronunță suspendarea.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele formulate

în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente

în cauză, va respinge contestația în anulare, pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței

ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege,

să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 318 alin. (1) C.

proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar, potrivit acestui

text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de modificare sau casare.

În cauza de față, Înalta

Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială” folosită

de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul

textului legal.

„

Greșelile materiale”,

conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la

aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții

eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de

fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele

sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel

de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei

sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea

unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres

și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit

să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Față de susținerile contestatorului

referitoare la faptul că instanța de recurs „s-a aflat în eroare materială la momentul

pronunțării hotărârii prin care a constatat nul recursul promovat de P.G. deoarece

nu i se aplica termenul de 5 zile, acesta fiind prevăzut, în opinia contestatorului,

doar pentru hotărârile prin care se pronunță suspendarea, nu deschide calea contestației

în anulare”.

Pentru verificarea acestor

greșeli nu este necesară o reapreciere a probelor, greșeala materială nu trebuie

sa fie rezultatul interpretării unor texte de lege pentru că prin aceste dispoziții

legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

De altfel, instanța de

recurs, în mod corect, a reținut faptul că termenul pentru depunerea motivelor de

recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii astfel cum prevăd dispozițiile

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că obiectul cererii este

suspendarea executării unui act administrativ, iar interpretarea contestorului în

sensul că acest termen de 5 zile se aplică doar hotărârilor prin care s-a admis

cererea de suspendare, este neîntemeiată.

Astfel fiind, criticile

invocate de contestatorului nu sunt întemeiate, nefiind săvârșită, în cauză, o greșeală

materială și, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația

formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare

formulată de P.G. împotriva deciziei nr. 1370 din 10 martie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2010.