ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 998 din 8 iunie

2012, Tribunalul Vâlcea a admis contestația formulată de M.C., în

contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, împotriva

deciziilor de recalculare și revizuire a pensiei din 14 februarie 2012 și din

16 februarie 2012, a dispus anularea deciziilor sus-menționate și menținerea

pensiei de serviciu acordată în baza Legii nr. 223/2007 (Decizia nr. 185584 din

18 august 2010) și a obligat-o pe intimată la plata către contestator a

diferențelor dintre pensia cuvenită în baza Legii nr. 223/2007 și cea stabilită

prin deciziile contestate, actualizată la data plății efective.

Împotriva acestei

sentințe, intimata Casa de Pensii a Municipiului București a declarat recurs.

Pe parcursul

soluționării recursului, contestatorul M.C. a solicitat sesizarea Curții de

Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatului privind

Funcționarea Uniunii Europene, pentru ca în procedura întrebărilor preliminare

să se pronunțe asupra interpretării unor prevederi din dreptul comunitar cu

incidență în soluționarea recursului, respectiv cu privire la prevederile

Directivei 2003/41/CE, privind activitatea și supravegherea instituțiilor

pentru furnizarea pensiilor ocupaționale, precum și a incidenței în cauza sa a

jurisprudenței instanței europene, sens în care a invocat anumite hotărâri ale

Curții de Justiție.

Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă, prin încheierea din 7 octombrie 2013, a respins ca

nefondată cererea de sesizare a C.J.U.E. și a fixat termen pentru judecata

recursului la data de 9 decembrie 2013.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a avut în vedere următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost

art. 234 din Tratatul Comunității Europene), Curtea de Justiție a Uniunii

Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la

interpretarea tratatelor și cu privire la validitatea și interpretarea actelor

adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Prin alin. (2) al

aceluiași text, se prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de

a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în

această privință este necesară în soluționarea cauzei, iar în situația în care

chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale

cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această

instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Prin excepție,

sesizarea este facultativă și nu obligatorie, pentru instanța de ultim grad,

atunci când problema pusă vizează existența unui act clar (cauza Cilfit C

283/81/1982 ECR 3415) sau dacă o asemenea lămurire nu este utilă ori necesară

soluționării cauzei.

Procedura lămuririi

pe calea întrebărilor preliminare exclude din aria sa de acoperire norma

națională, Curtea putând fi sesizată exclusiv cu o cerere asupra normei

europene.

Contestatorul, prin

cererea formulată, a solicitat verificarea de către Curtea de Justiție a

Uniunii Europene a conformității normei naționale, respectiv a Legii nr.

119/2010 și O.U.G. nr. 59/2011, cu cea comunitară, numai că cercetarea normei

interne nu cade în competența Curții de Justiție a Uniunii Europene, rolul

acesteia fiind acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se

pronunța cu privire la validitatea acestuia, ci nu de a aplica acest drept la

situația de fapt, care face obiectul acțiunii.

Instanța națională

este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea

cauzei aflate pe rol, precum și dacă cererea de adresare a unei întrebări

preliminare este sau nu necesară.

Curtea de Justiție a

Uniunii Europene a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere

a relevanței unei hotărâri preliminare, iar instanței naționale îi revine

obligația de a înainta o cerere preliminară, doar atunci când apreciază că

există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Prin urmare, Curtea

de Apel a reținut că întrebarea ce se poate adresa de instanța națională

trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a

dreptului comunitar și nu aspecte legate de dreptul național sau aspecte

particulare ale cauzei deduse judecății.

În concluzie, Curtea

de Apel Pitești a constatat că întrebarea preliminară ce se solicită a fi

înaintată nu este pertinentă și utilă soluționării cauzei, nefiind îndeplinite

cerințele art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene pentru

sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Împotriva încheierii

din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, contestatorul a declarat recurs,

invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr.

304/2009.

În motivarea

recursului, recurentul contestator, după expunerea unor considerații generale

privind principiile și tratatele comunitare, a reluat argumentele invocate în

fața Curții de Apel Pitești pentru care, în opinia sa, se impune formularea

unor întrebări preliminare și sesizarea în acest sens a Curții de Justiție a

Comunităților Europene. A arătat că actele normative interne aflate în vigoare

la data aderării României la UE trebuie puse în acord cu normele juridice

europene într-un termen rezonabil, iar în situația conflictului dintre norma

internă și norma comunitară, prioritară în aplicare este, întotdeauna, norma

juridică europeană. A susținut că recursul este admisibil în raport de

dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și a solicitat admiterea

acestuia, modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii

și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a se pronunța cu

privire la întrebările preliminare, astfel cum acestea au fost precizate și

completate în dosarul de recurs.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29

octombrie 2013.

La termenul din 22

noiembrie 2013, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției

inadmisibilității recursului, excepție pe care o va admite pentru

considerentele care urmează.

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile legii speciale deschid

recurentului posibilitatea de a ataca cu recurs respingerea cererii lui de

sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu soluționarea unor întrebări

preliminare.

Contrar susținerii

recurentului, dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, text

invocat de recurent ca temei de drept al cererii de recurs, nu justifică

admisibilitatea căii de atac exercitate.

Astfel, art. 2 din

Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în

baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană

prevede: "(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate

solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu

preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care

se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la

art. 35 parag. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care

apreciază că o decizie în aceasta privință este necesară pentru pronunțarea

unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a

cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de

atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța

cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru

pronunțarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1),

judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2),

suspendarea judecății este obligatorie."

Alin. (5) al art. 2

din acest act normativ, invocat de recurent în susținerea admisibilității căii

de atac, prevede: "Încheierea prin care instanța se pronunță asupra

suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în

termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la

comunicare, pentru cei lipsă. »

Se constată că legea

specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care

instanța se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții

de Justiție.

În speță, prin încheierea

recurată s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a

Comunităților Europene, cu consecința continuării judecății.

Ca atare, această

încheiere nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr.

340/2009, astfel că legea specială nu justifică admisibilitatea recursului

exercitat în cauză, astfel încât aceasta trebuie verificată în raport de

dispozițiile procedurale de drept comun în materie.

Împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit

dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date fără drept

de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege,

hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile în mod

corespunzător."

În speță, prin

încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a CJCE formulată în faza

de soluționare a recursului, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea

asupra fondului este irevocabilă în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin.

(2) pct. 4 C. proc. civ., astfel că și încheierea de respingere a cererii de

sesizare a CJCE este, de asemenea, irevocabilă.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs,

fiind irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs.

Întrucât, în speță,

hotărârea asupra fondului, respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu

care Curtea de Apel Pitești a fost învestită, are caracterul de hotărâre

irevocabilă, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nici

încheierea de respingere a cererii de sesizare a CJCE nu poate fi atacată cu

recurs (decât în condițiile legii speciale, cerințe care nu sunt întrunite în

speță), fiind și ea irevocabilă.

Pentru considerentele

prezentate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

raportate la art. 299 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de contestatorul M.C. împotriva încheierii din 7

octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 22 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - CL