ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 998 din 8 iunie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis contestația formulată de M.C., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, împotriva deciziilor de recalculare și revizuire a pensiei din 14 februarie 2012 și din 16 februarie 2012, a dispus anularea deciziilor sus-menționate și menținerea pensiei de serviciu acordată în baza Legii nr. 223/2007 (Decizia nr. 185584 din 18 august 2010) și a obligat-o pe intimată la plata către contestator a diferențelor dintre pensia cuvenită în baza Legii nr. 223/2007 și cea stabilită prin deciziile contestate, actualizată la data plății efective. Împotriva acestei sentințe, intimata Casa de Pensii a Municipiului București a declarat recurs.

Pe parcursul soluționării recursului, contestatorul M.C. a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, pentru ca în procedura întrebărilor preliminare să se pronunțe asupra interpretării unor prevederi din dreptul comunitar cu incidență în soluționarea recursului, respectiv cu privire la prevederile Directivei 2003/41/CE, privind activitatea și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea pensiilor ocupaționale, precum și a incidenței în cauza sa a jurisprudenței instanței europene, sens în care a invocat anumite hotărâri ale Curții de Justiție. Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin încheierea din 7 octombrie 2013, a respins ca nefondată cererea de sesizare a C.J.U.E.

și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 9 decembrie 2013. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a avut în vedere următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost art. 234 din Tratatul Comunității Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și cu privire la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Prin alin. (2) al aceluiași text, se prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea cauzei, iar în situația în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. Prin excepție, sesizarea este facultativă și nu obligatorie, pentru instanța de ultim grad, atunci când problema pusă vizează existența unui act clar (cauza Cilfit C 283/81/1982 ECR 3415) sau dacă o asemenea lămurire nu este utilă ori necesară soluționării cauzei.

Procedura lămuririi pe calea întrebărilor preliminare exclude din aria sa de acoperire norma națională, Curtea putând fi sesizată exclusiv cu o cerere asupra normei europene. Contestatorul, prin cererea formulată, a solicitat verificarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a conformității normei naționale, respectiv a Legii nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 59/2011, cu cea comunitară, numai că cercetarea normei interne nu cade în competența Curții de Justiție a Uniunii Europene, rolul acesteia fiind acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunța cu privire la validitatea acestuia, ci nu de a aplica acest drept la situația de fapt, care face obiectul acțiunii. Instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea cauzei aflate pe rol, precum și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, iar instanței naționale îi revine obligația de a înainta o cerere preliminară, doar atunci când apreciază că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare. Prin urmare, Curtea de Apel a reținut că întrebarea ce se poate adresa de instanța națională trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar și nu aspecte legate de dreptul național sau aspecte particulare ale cauzei deduse judecății. În concluzie, Curtea de Apel Pitești a constatat că întrebarea preliminară ce se solicită a fi înaintată nu este pertinentă și utilă soluționării cauzei, nefiind îndeplinite cerințele art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Împotriva încheierii din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, contestatorul a declarat recurs, invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2009. În motivarea recursului, recurentul contestator, după expunerea unor considerații generale privind principiile și tratatele comunitare, a reluat argumentele invocate în fața Curții de Apel Pitești pentru care, în opinia sa, se impune formularea unor întrebări preliminare și sesizarea în acest sens a Curții de Justiție a Comunităților Europene. A arătat că actele normative interne aflate în vigoare la data aderării României la UE trebuie puse în acord cu normele juridice europene într-un termen rezonabil, iar în situația conflictului dintre norma internă și norma comunitară, prioritară în aplicare este, întotdeauna, norma juridică europeană.

A susținut că recursul este admisibil în raport de dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a se pronunța cu privire la întrebările preliminare, astfel cum acestea au fost precizate și completate în dosarul de recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 octombrie 2013. La termenul din 22 noiembrie 2013, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, excepție pe care o va admite pentru considerentele care urmează. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile legii speciale deschid recurentului posibilitatea de a ataca cu recurs respingerea cererii lui de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu soluționarea unor întrebări preliminare.

Contrar susținerii recurentului, dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, text invocat de recurent ca temei de drept al cererii de recurs, nu justifică admisibilitatea căii de atac exercitate. Astfel, art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede: "(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 parag. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în aceasta privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie." Alin. (5) al art. 2 din acest act normativ, invocat de recurent în susținerea admisibilității căii de atac, prevede: "Încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.

» Se constată că legea specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții de Justiție. În speță, prin încheierea recurată s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene, cu consecința continuării judecății. Ca atare, această încheiere nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, astfel că legea specială nu justifică admisibilitatea recursului exercitat în cauză, astfel încât aceasta trebuie verificată în raport de dispozițiile procedurale de drept comun în materie. Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător." În speță, prin încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a CJCE formulată în faza de soluționare a recursului, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel că și încheierea de respingere a cererii de sesizare a CJCE este, de asemenea, irevocabilă. Din interpretarea dispozițiilor art. 299 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs, fiind irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs. Întrucât, în speță, hotărârea asupra fondului, respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu care Curtea de Apel Pitești a fost învestită, are caracterul de hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nici încheierea de respingere a cererii de sesizare a CJCE nu poate fi atacată cu recurs (decât în condițiile legii speciale, cerințe care nu sunt întrunite în speță), fiind și ea irevocabilă. Pentru considerentele prezentate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportate la art. 299 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul M.C. împotriva încheierii din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013. Procesat de GGC - CL