ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1082/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1673/F din 05 noiembrie 2008,

Tribunalul București - secția a V-a civilă a admis acțiunea formulată de

reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâtele Compania

Națională Loteria Română S.A. și Compania Națională Loteria Română S.A. - Sucursala

Zonală Cluj, a obligat pârâta Compania Națională Loteria Română S.A. la

emiterea dispoziției de restituire a imobilului apartament din Cluj-Napoca,

înscris în cartea funciară.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut

că reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele Compania Națională Loteria Română S.A. și Compania Națională Loteria

Română S.A. - Sucursala Zonală Cluj, să fie obligată prima pârâtă, la emiterea

unei decizii de restituire în natură a apartamentului din imobilul situat în

Cluj-Napoca, înscris în cartea funciară inițială a localității Cluj-Napoca, cu nr.

top inițial 773, transcris apoi în cartea funciară colectivă nr. 136077 și 136078 a localității Cluj-Napoca și în cartea funciară individuală nr. 141914 a localității

Cluj-Napoca, cu nr. top. 773/XVIII, în caz contrar sentința să țină loc de

decizie de restituire în natură a imobilului de mai sus și obligarea pârâtelor

la plata cheltuielilor de judecată.

S-a reținut că imobilul din Cluj-Napoca, compus din

construcție și teren figura în anul 1938 în proprietatea Eparhiei Reformate din

Ardeal - potrivit copiei cărții funciare 5646 - filele 3 și 4, iar în 27

aprilie 1950 și 26 octombrie 1951 s-a înscris dreptul de proprietate asupra a

două camere și, respectiv, asupra imobilului, în favoarea statului, drept

dobândit prin naționalizare (Decret nr. 134/1949 și Decret nr. 176/1948).

Având în vedere că pârâta - unitate deținătoare - nu a

soluționat cererea de retrocedare înaintată de Comisia Specială de retrocedare,

în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit

dispozițiilor art. 109 C. proc. civ., instanța s-a pronunțat asupra temeinicei

cererii privind proprietatea imobilului. Reclamanta a făcut dovada înregistrării

cererii de retrocedare - fila 22 dosar fond, astfel că „procedura prealabilă” a

fost îndeplinită cât privește obligațiile reclamantei. De aceea, atât excepția

inadmisibilității, cât și cererea de suspendare s-au apreciat ca neîntemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 64-66 C. proc. civ., s-a

reținut calitatea procesuală a sucursalei companiei naționale, societatea

comercială cu personalitate juridică fiind obligată să se pronunțe asupra

cererii de restituire a imobilului.

În soluționarea cererii privind imobilul preluat de

către stat, tribunalul a ținut seama de dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr.

94/2000 și a dispus în sensul admiterii cererii de restituire a imobilului.

Imobilul a intrat în proprietatea pârâtei prin transmiterea dreptului de

administrare – H.G. nr. 371/1995 și ulterior, de proprietate, de la stat - la

înființarea Companiei Naționale Loteria Română SA, prin O.U.G. nr. 159/1999,

societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat. De aceea, în

condițiile art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, nu poate opune acest drept

reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta,

criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Instanța de fond trebuia să retină că acțiunea

reclamantei este inadmisibilă sub două aspecte, existând două înscrieri în

cartea funciară pentru același imobil pentru doi proprietari se impune

necesitatea lămuririi situației înscrierilor făcute în cartea funciară ceea ce

nu se poate realiza în cadrul unei acțiuni având obiect „obligația de a face",

iar pe de altă parte, pârâta are plenitudine de competență în emiterea

dispoziției de restituire a imobilului, instanța de judecată neputându-se

substitui unității deținătoare;

Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1 pct. 11

din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobate prin H.G. nr.

1164/2002.

Prin decizia civilă nr. 671/A/2008 – Curtea de Apel

București – a respins apelul.

În motivarea deciziei s-a reținut că acțiunea este

întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată prin

dispozițiile Legii nr. 247/2005, care este un act normativ special și care are

ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase

din România și care au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de statul

român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în prezent în proprietatea

statului, a unei regii autonome, societăți sau companii naționale sau a unei

societăți comerciale la care statul este acționat sau asociat majoritar (art. 1

alin. (1) și art. 11 din O.U.G. nr. 94/2000).

Potrivit principiului „specialia generalibus

derogant", O.U.G. nr. 94/2000, modificată, este lege specială și

derogatorie de la dreptul comun care prevede o procedură specială pe care

cultele religioase cărora li s-au preluat abuziv imobile în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 trebuie să o urmeze.

Reclamanta a urmat această procedură și în situația

refuzului nejustificat al unității deținătoare pârâte de a soluționa cererea de

retrocedare a imobilului în litigiu a introdus prezenta acțiune.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii sub

aspectul încălcării „plenitudinii de competență a pârâtei în soluționarea

cererii de retrocedare" Curtea constată că în mod nejustificat pârâta nu a

soluționat cererea reclamantei în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 2 din

O.U.G. nr. 94/2000.

Într-o jurisprudență unificată prin Decizia nr. XX din

19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de înalta Curte de

Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a recunoscut competența instanțelor de

judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea, în cazul

refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea

părții interesate.

S-a constatat că nu se poate reține că acțiunea

reclamantei este inadmisibilă.

Nici ultimul motiv de apel care a vizat fondul cauzei s-a

apreciat că nu este fondat, apelanta invocând încălcarea unor norme

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 (H.G. nr. 1164/2002) anterioare

modificării acestei ordonanțe prin Legea nr. 247/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (21), (22) și (23)

din Titlul II al Legii nr. 247/2005, pentru stabilirea dreptului de proprietate

solicitantului i se recunoaște un regim probator foarte larg. Ori, în cauză

reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu

situat în Cluj cu extrasul după cartea funciară din anul 1938. Regimul cărții

funciare în Ardeal a fost și este mult mai puternic decât în restul țării,

înscrierea în cartea funciară echivalând cu titlu asupra imobilului în litigiu.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs Compania Națională Loteria Română SA, criticând-o ca nelegală – art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în

mod greșit instanța a reținut calitatea procesuală pasivă a Companiei Naționale

Loteria Română SA – Sucursala Cluj întrucât aceasta a fost o structură Teritorială

a Loteriei Române, fără personalitate juridică, ființând până în ianuarie 2009.

S-a criticat decizia și sub aspectul greșitei

interpretări și aplicări a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a

susținut că O.U.G. nr. 94/2000 este lege specială iar instanța nu se putea

substituit unității deținătoare în soluționarea notificare.

În soluționarea cererii, pe fond, raportarea instanței

la decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți este greșită, întrucât

această decizie a fost dată în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și nu a O.U.G. nr. 94/2000.

S-a criticat decizia și sub aspectul interpretării

sintagmei „acte doveditoare” susținându-se că reclamanta nu a făcut dovada

proprietății, în condițiile legii, a bunului solicitat.

Înalta Curte analizând motivele de recurs constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 184/2002, Legea nr. 501/2002 și Legea nr. 247/2005 este un act normativ

special care are ca obiect retrocedarea bunurilor imobile și mobile ce au

aparținut cultelor religioase din România și care prevede o procedură specială

de retrocedare în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 cererea de

retrocedare se adresează unității deținătoare, care are obligația de a o

soluționa în termen de 60 de zile, prevederile alin. (3), (4) și (11) ale art. 1

fiind aplicabile corespunzător, decizia unității deținătoare putând fi atacată

la secția civilă a Tribunalului în a cărei circumscripție teritorială se află

sediul unității deținătoare.

Instanța este în drept să analizeze admisibilitatea

cererii de restituire în natură prin analiza dreptului solicitat în baza legii

speciale, în cazul în care unitatea deținătoare nu respectă obligația

instituită prin art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv a soluționa cererea în

termen de 60 de zile. Lipsa răspunsului unității deținătoare echivalează cu

refuzul restituirii imobilului iar un astfel de refuz poate fi cenzurat de

către instanțe în temeiul art. 21 alin. (2) din Constituția României.

Invocarea de către instanța de apel a deciziei nr. XX

din 2007 a Înaltei Curți s-a făcut ca argument de logică juridică, în

susținerea admisibilității acțiunii directe în situația în care nu s-a răspuns

la cererea de retrocedare în termen și nu ca temei juridic, instanța reținând

în cauză incidența legii speciale respectiv O.U.G. nr. 94/200 și nu a Legii nr.

10/2001.

Critica privind greșita interpretare a sintagmei „acte

doveditoare” de către instanță este nefondată, instanța reținând că reclamanta

a făcut dovada calității de fost proprietar al imobilului solicitat cu

înscrisurile de carte funciară cât și cu decretele de naționalizare, fiind incidente

dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000.

Și critica privind greșita reținere a calității

procesuale pasive a Compania Națională Loteria Română SA - Sucursala Cluj nu

este fondată.

Se constată că prin dispozitivul sentinței această

parte nu a fost obligată la emiterea dispoziției de restituire, instanța

reținând că societății comerciale cu personalitate juridică îi revine această

obligație.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în

baza art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

Compania Națională Loteria Română SA împotriva deciziei nr. 671/A din 9

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie

2011.