ÎCCJ, decizie (scj.ro #81888)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81888) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune privind
restituirea unui imobil preluat în mod abuziv de stat.
Nesoluționarea
notificării de către persoana juridică obligată la restituire. Invocarea
dispozițiilor
art
. 4 alin (4) din Legea
nr
. 247/ 2005
Cuprins pe materii
. Drept civil. Drept
de proprietate. Acțiune privind restituirea unui imobil preluat în mod abuziv
de stat.
Nesoluționarea
notificării de către persoana
juridică obligată la restituire.
Index alfabetic.
Drept civil.
-
notificare
-
nesoluționare
Legea
nr
. 10/2001:
art
. 4 alin. (4)
Împrejurarea ca întârzierea
in soluționarea notificării expediate de persoana îndreptățita a condus in mod
obiectiv la o alta configurare a raportului juridic dedus judecații, din
perspectiva posibilității părții interesate de a invoca (beneficia) de
prevederile
art
. 4 alin. (4) din Legea
nr
. 10/2001 - potrivit cărora „de cotele moștenitorilor
legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.
III
profită ceilalți
moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de
restituire” – nu trebuie si nu poate să conducă la un alt motiv de tergiversare
in realizarea dreptului recunoscut de lege, prin trimiterea părții in cauză la
o alta procedură sau, mai grav, la sancționarea ei pe motiv ca nu a formulat o
alta cerere-notificare (in temeiul noilor dispoziții legale - Legea
nr
. 247/2005), pentru simplul motiv ca litera si spiritul
legii speciale este in sensul realizării intr-un termen rezonabil a
pretențiilor justificate, nu in sensul tergiversării realizării lor
.
Î.C.C.J, Secția civilă
și de proprietate intelectuală, decizia
nr
. 792
din 10 februarie 2010.
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului
Cluj
reclamantul
L.R. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională
„Loteria Română”
Cluj
să dispună restituirea cotei de
½ din apartamentul
nr
. 1 situat în
municipiul Cluj-Napoca, precum și intabularea cotei de ½ din
dreptul de proprietate în cartea funciară menționată.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că este moștenitorul lui R.N., care a avut în proprietate
imobilul - construcție și teren, situat în municipiul
Cluj
,
ulterior fiind înscris dreptul de proprietate al statului, în baza Decretului
nr
. 92/1950, preluarea fiind abuzivă; asupra dreptului său
de moștenire după defunctul R.N., s-a pronunțat Curtea de Apel București, prin
decizia civilă
nr
. 277A/2003; a formulat notificare
în baza Legii 10/2001, pe care a înregistrat-o la Primăria Cluj-Napoca și care
a fost transmisă unității deținătoare, Compania Națională Loteria Română, așa
cum rezultă din adresa Primăriei.
Reclamantul a invocat
pe lângă calitatea sa de moștenitor și de persoană îndreptățită la restituire
și dispozițiile
art
. 4 alin. (4) din Legea
nr
. 10/2001, așa cum acestea au fost modificate prin Legea
nr
. 247/2005, din care rezultă că de cotele moștenitorilor
care nu au formulat notificare profită ceilalți moștenitori ai persoanei
îndreptățite care au formulat cerere de restituire.
În drept, cererea a
fost întemeiată pe dispozițiile
art
. 2, ale
art
. 9 și ale
art
. 26 din Legea
10/2001.
La data de 13
februarie 2008, pârâta Compania Națională Loteria Română, Sucursala
Cluj
a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția
lipsei calității procesual pasive.
La data de 25
februarie 2008, reclamantul a formulat o cerere completatoare, prin care a
extins cadrul procesual pasiv și în privința pârâtei Compania Națională
„Loteria Română”, cu sediul în București.
Pârâta Compania
Națională „Loteria Română” SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat
excepția necompetentei teritoriale, excepția inadmisibilității și a
prematurității
acțiunii, raportat la faptul că notificarea
nu a fost adresată acestei instituții. Pe fondul cauzei, a solicitat
respingerea acțiunii ca neîntemeiata, deoarece ea a dobândit dreptul de
administrare asupra spațiului în discuție in mod legal, respectiv în baza HG
371/1995.
În drept, au fost
invocate prevederile Legii
nr
. 10/2001, H.G.
nr
. 250/2007, H.G.
nr
. 371/1995,
O.U.G.
nr
. 159/1999, Legea
nr
.
288/2001.
Prin încheierea
nr
. 248/2008 a Tribunalului
Cluj
,
a fost admisă excepția necompetentei teritoriale și a fost declinată competenta
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București
.
Prin decizia civilă
nr
. 1435 R din 19 iunie 2008 a Curții de Apel
Cluj
a fost respins recursul formulat de reclamantul L.R.
împotriva încheierii susmenționate.
La data de 15
februarie 2008, reclamantul L.R. a depus la dosar o precizare, prin care a
arătat că apartamentul este înscris în cartea funciară
nr
. 124343
Cluj
sub
nr
. top. 115/1/1, având părțile comune indivize înscrise în
CF 124185
Cluj
.
Prin încheiere
tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei
Compania Națională „Loteria Română”- Sucursala Zonală
Cluj
și a respins excepțiile
prematurității
și
inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate, motivarea regăsindu-se în
încheierea menționată.
Prin sentința civila
nr
. 1910 din 19.12.2008 a Tribunalului București - Secția a
IV-a Civilă,
a fost admisă în parte acțiunea, a fost respinsă acțiunea
formulată în contradictoriu cu pârâta Compania Națională „Loteria Națională” -
Sucursala
Cluj
, ca fiind formulată împotriva unei
persoane fără calitate procesual pasivă, a fost obligată pârâta Compania
Națională „Loteria Română” SA să restituie reclamantului cota de ½ din
apartamentul
nr
. 1 din Cluj-Napoca, s-a dispus
intabularea în favoarea reclamantului a cotei de 1/2 a dreptului de proprietate
din apartamentul sus-menționat în CF 124343
Cluj
sub
nr
. top. 115/1/1 și în CF 124185
Cluj
sub
nr
. top. 115/1 a părților indivize comune, a fost
obligată pârâta Compania Națională „Loteria Română” SA la plata către reclamant
a sumei de 4089,52 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea
sentinței, s-a reținut că, prin notificarea
nr
. 391
din 20 iulie 2001, reclamantul L.R. a solicitat Primăriei
Cluj
restituirea în natură a cotei de 1/4 din cota de ½ aparținând lui R.N.,
ca unic moștenitor numitei L.A., precum și cota de 1/4 din cota de 1/2 a
lui R.N., ca unic moștenitor al unchiului R.T., în total deci cota de ¼
din întreg imobilul situat în
Cluj
.
Prin decizia civilă
nr
. 277 A din 15 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel
București, Secția
III
-a Civilă a fost admis
apelul împotriva sentinței civile
nr
. 722 din 14 mai
2002 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, sentința a fost
schimbată în totalitate, pe fondul acțiunii dispunându-se următoarele: s-a
constatat că defunctul R.N. a avut în proprietate cota parte de 1/2 din
imobilul înscris în CF 6940 sub
nr
. top. 115; s-a
constatat că de pe urma defunctului R.N. au rămas ca moștenitori G.M., C.D.,
R.T. și L.A. cu câte o cotă de ¼ fiecare din cota de 1/2 din imobilul în
litigiu, iar de pe urma defunctei L.A. a rămas ca moștenitor reclamantul L.R.
Această decizie a
devenit irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate, conform deciziei
civile
nr
. 3946 din 13 mai 2005 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
În motivarea deciziei
menționate s-a reținut, în esență, că Statul nu are titlu valabil asupra cotei
de 1/2 din imobilul care a aparținut defunctului R.N., imobil naționalizat pe
numele acestuia în baza Decretului
nr
. 92/1950.
În consecință, față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul
L.R. a dovedit calitatea sa de moștenitor al persoanei fizice, proprietar al
imobilului la data preluării abuzive a acestuia, respectiv de moștenitor a
numitei L.A., sora defunctului R.N., deci de persoană îndreptățită la
restituire, potrivit
art
. 3 din Legea
nr
. 10/2001.
În același context,
s-a reținut că potrivit
art
. 4 alin. (4) din Legea
nr
. 10/2001 „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari
care nu au urmat procedura prevăzută la cap.
III
profită ceilalți
moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de
restituire”.
În consecință, având
în vedere această modificare a Legii
nr
. 10/2001
intervenită în anul 2005 (după data formulării notificării inițiale), cererile
succesive ale reclamantului, inclusiv în faza procedurii administrative, prin
care a solicitat restituirea întregii cote ce a aparținut defunctului R.N.,
precum și faptul că din adresa
nr
. 72828/452 din 25
octombrie 2005 emisă de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca rezultă că
ceilalți moștenitori ai defunctului R.N. nu au formulat cerere de restituire în
baza Legii
nr
. 10/2001, în baza
art
.
4 alin. (4) din Legea
nr
. 10/2001, tribunalul a apreciat
că reclamantul este îndreptățit la restituirea întregii cote de 1/2 din
imobilul în litigiu ce a aparținut defunctului R.N.
Tribunalul a mai
reținut că, în ceea ce privește apartamentul
nr
. 1
din imobilul sus-menționat, situat în Cluj-Napoca, este deținut de Compania
Națională „Loteria Română” SA, sens în care, prin adresa din data de 24
septembrie 2007 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a înaintat acestei instituții
notificarea formulată de reclamant, spre competentă soluționare.
Deși înregistrată la
această unitate de la acea dată (conform ștampilelor de intrare
nr
. 1594 din 2 octombrie 2007 de la Serviciul Juridic al CN
Loteria Română SA), notificarea formulată de reclamant nu a fost soluționată în
termenul legal de 60 de zile.
Având în vedere că pârâta
Compania Națională „Loteria Română” SA are calitatea de unitate deținătoare,
fiind titulara dreptului de administrare asupra spațiului în discuție, conform
HG
nr
. 371/1995, cum de altfel a recunoscut pârâta și
prin întâmpinarea formulată, s-a constatat că cererea de chemare în judecată
este întemeiată.
În consecință, având
în vedere dispozițiile
art
. 25 din Legea
nr
. 10/2001, dar și decizia
nr
.
XX/2007, dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție,
tribunalul a obligat pârâta Compania Națională „Loteria Română” SA să restituie
reclamantului cota de 1/2 din apartamentul
nr
. 1 din
Cluj
Napoca, având părțile indivize comune înscrise în CF
124185
Cluj
. Totodată, a dispus intabularea în
favoarea reclamantului a cotei de 1/2 a dreptului de proprietate din
apartamentul susmenționat în CF 124343
Cluj
sub
nr
. top. 115/1/1 și în CF 124 185
Cluj
sub
nr
. top. 115/1 a părților indivize comune.
În baza
art
. 274
Civ.pr.civ
.,
tribunalul a obligat pârâta Compania Națională „Loteria Română” SA la plata
către reclamant a sumei de 4089,52 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând
3000 lei - onorariu avocat și cheltuieli de transport.
Prin decizia
nr
. 86 A din 28 aprilie 2009, Curtea de
Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală
a respins apelul formulat de apelanta-pârâta Compania
Națională Loteria Română, ca
nefondat
, obligând
apelanta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 4335
lei.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de
fapt si de drept:
În ceea ce privește
motivul de apel prin care s-a susținut că la data formulării acțiunii nu era
îndeplinit termenul de 60 de zile prevăzut de
art
. 25
din Legea
nr
. 10/2001, care urma să curgă de la data
depunerii actelor completatoare și nu de la data înregistrării notificării,
Curtea l-a constatat
nefondat
având în vedere că
aceste argumente nu pot conduce la desființarea sentinței sau la respingerea
acțiunii.
De la data formulării
notificării (20 iulie 2001) au trecut aproape opt ani, iar de la data la care a
recunoscut apelanta că a primit-o spre soluționare (1 octombrie 2007), aproape
doi ani, timp în care aceasta putea să soluționeze notificarea într-un sens sau
altul, sancțiunea pentru
nedepunerea
eventualelor
acte pe care apelanta le considera necesare putând fi respingerea cererii, și
acordarea posibilității petentului să conteste această decizie în fața
instanțelor de judecata, iar nu amânarea (tergiversarea) sine
die
a rezolvării notificării.
S-a reținut ca, din interpretarea coroborată a
art
.
25 alin. (1) și
art
. 23 din Legea
nr
.
10/2001 rezultă că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării
notificării, adică în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, caz
în care ar curge un nou termen de 60 de zile de la depunerea actelor, în care
unitatea deținătoare ar fi obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz,
prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Depunerea sau nu a actelor este la libera apreciere a persoanei îndreptățite,
altfel, putând da naștere unui abuz din partea unității deținătoare prin
solicitarea a tot felul de acte.
Mai mult, s-a arătat ca acest motiv de apel este și inutil, având în vedere că
nu poate conduce la respingerea cererii, atât timp cât prin Decizia
nr
. XX/2007 a ICCJ, dată în soluționarea unui recurs în
interesul legii, s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor
art
. 26 alin. (3) din Legea
nr
.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată
este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva
deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat
restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei
îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a
răspunde la notificarea părții interesate. Ținând cont de intervalul de timp
trecut fără ca notificarea să fie soluționată, refuzul nu poate fi considerat
decât nejustificat.
Pentru aceleași motive
s-a considerat a fi neîntemeiată și susținerea apelantei în sensul că ar fi
prematură acțiunea, întrucât nu ar fi fost finalizată procedura administrativă
prevăzută de Legea
nr
. 10/2001. Apelanta nu a invocat
faptul că nu ar exista identitate între imobilul aflat la adresa
str
.
Gh.D
. și cel din
str
. R.F. nr.4 sau că ar avea dubii cu privire la
valabilitatea actelor depuse de către reclamant în dovedirea calității de
persoană îndreptățită, ci doar că i-au fost cerute în faza administrativă, un
istoric e rol și legalizarea actelor depuse, pentru a justifica
nesoluționarea
în termen a notificării, astfel că nu au
fost apreciate drept critici pe fond ale sentinței, ci în contextul excepției
prematurității
acțiunii.
Nu reprezintă un
impediment la soluționarea notificării nici faptul că pe rolul instanțelor s-ar
afla un dosar prin care se contestă valabilitatea titlului de proprietate al
CNLR S.A. asupra apartamentului
nr
. 1 situat în
Cluj
Napoca,
str
. R.F. (fosta
Gh
. D. )
nr
. 4 și evacuare, în
procedura rectificării de Carte funciară, atât timp cât nu există o hotărâre
irevocabilă pronunțată în acea cauză. Cel mult apelanta putea să ceară
instanței suspendarea cauzei în temeiul
art
. 244
pct.1
C.proc.civ
., instanța urmând să hotărască dacă
este sau nu temeinică cererea.
În speță, apelanta
CNLR S.A, unitate deținătoare conform Legii
nr
. 10/2001,
acționează în calitate de reprezentant al statului român, astfel că îi sunt
opozabile hotărârile pronunțate în contradictoriu cu statul român, indiferent
cine l-a reprezentat pe acesta în acele litigii, astfel că îi este opozabilă și
hotărârea menționată de către prima instanță, decizia civilă
nr
. 3946 din 13 mai 2005 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție prin care s-a stabilit că Statul nu are titlu valabil
asupra cotei de 1/2 din imobil. În speță, nu interesează temeiul deținerii imobilului
de către apelantă, atât timp cât aceasta îl deține pentru stat, apelanta fiind
o companie națională, prevăzută de
art
. 21 alin. (1)
din Legea
nr
. 10/2001, contând dacă statul l-a
preluat în mod valabil de la fostul proprietar.
În ceea ce privește motivul
de apel prin care s-a susținut că prin soluția pronunțată de prima instanță
aceasta a acordat mai mult decât a solicitat petentul prin notificarea
formulată în cadrul procedurii administrative, apelanta considerând că pentru
cota de care petentul a beneficiat ca urmare a modificării Legii
nr
. 10/2001, prin introducerea
art
.
4 alin. (4) (în anul 2005, prin modificările și completările aduse Legii
nr
. 10/2001 prin Legea
nr
.
247/2005), potrivit căruia „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care
nu au urmat procedura prevăzută la cap.
III
profită ceilalți
moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de
restituire” era necesar ca petentul să formuleze, în cadrul procedurii
administrative, cerere în temeiul Legii
nr
. 247/2005,
prin care să solicite restituirea cotei de 1/2 din imobil, lucru care nu s-a
întâmplat, decât în cadrul procedurii judiciare, Curtea l-a constatat
nefondat
având în vedere că Legea
nr
.
10/2001 nu a prevăzut formularea unei noi notificări, eventual într-un anumit
termen, prin care să se solicite aplicarea dispozițiilor intervenite înainte de
soluționarea notificării, o astfel de pretenție
neputând
reprezenta decât o formă de birocrație excesivă.
De altfel, în
soluționarea unei notificări pe care unitatea deținătoare nu a rezolvat-o în
termenul prevăzut de lege, instanța judecătorească se transpune, în aplicarea
legii, în locul unității deținătoare, cererile formulate în fața instanței
putându-se considera ca având, astfel, același regim ca și cele formulate în
cadrul procedurii administrative.
Împotriva decizii
instanței de apel, a formulat cerere de recurs, la data de 7 august 2009,
Compania Națională Loteria Română SA, prin care a criticat-o pentru
nelegalitate
sub următoarele aspecte.
Pe temeiul dispozițiilor
art
.
304
pct
. 9 din Codul de procedură civilă - hotărârea
pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii – s-a susținut ca, prin notificarea
nr
. 391 din 20 iulie 2001, reclamantul L.R. a solicitat
Primăriei Cluj-Napoca restituirea în natură a cotei de ¼ din cota de
½ a lui R.N., în calitate sa de unic moștenitor după mama sa L.A.,
precum și a cotei de ¼ din cota de ½, ca unic moștenitor al
unchiului R.T. În total, prin notificarea formulată, petentul a solicitat cota
de ¼ din întreg „imobilul situat în
Cluj
,
str
. G.D.
nr
. 4, în prezent
R.F.”.
Primăria
Cluj
- Napoca a analizat cererea de restituire în natură a
imobilului solicitat, pe care a soluționat-o prin Dispoziția
nr
. 41162 din 12 decembrie 2006 emisă de Primar.
Ulterior, prin adresa
nr
. 73084/3/452 din 24 septembrie 2007 a Serviciului
Evidența Imobile, Carte Funciară din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, înregistrată
la CNLR S.A. sub
nr
. 3419 din 1 octombrie 2007, i-a
fost comunicata recurentei, în xerocopie, notificarea formulată de petentul
L.R., însoțită de actele doveditoare, în ceea ce privește apartamentul
nr
. 1 din „imobilul situat în Cluj-Napoca,
str
. R.F.
nr
. 4”.
Instanțele de fond și
de apel au reținut faptul că, deși notificarea formulată în temeiul Legii
nr
. 10/2001 de petentul L.R. a fost transmisă de Primăria
Cluj
Napoca la Compania Națională „Loteria Română” S.A.,
aceasta din urmă nu a procedat la soluționare în termenul legal de 60 de zile.
Potrivit
art
. 25 alin. (1) din Legea
nr
.
10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz,
de la data depunerii actelor doveditoare potrivit
art
.
23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după
caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”.
S-a susținut in recurs
că instanțele anterioare au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor suscitate,
respectiv a celor prevăzute de
art
. 25 alin. (1) -
prima teză, din Legea
nr
. 10/2001. S-a considerat
astfel că, față de momentul în care CNLR S.A. a fost învestită cu soluționarea
notificării formulate de petent, respectiv data la care i-a fost comunicată
notificarea de către Primăria Cluj-Napoca, nu este aplicabilă prima teză a
art
. 25 alin. (1) cu privire la calcularea termenului de 60
de zile de la înregistrarea notificării. In cadrul acestei proceduri, era
necesară completarea actelor doveditoare de către petent, în sensul depunerii
istoricului de
nr
. și adresă poștală a imobilului
solicitat, a prezentării copiilor legalizate ale actelor doveditoare ale
dreptului de proprietate/originalelor sau duplicatelor, în vederea verificării
și certificării acestora de către salariații entității învestite cu
soluționarea notificării.
În acest caz, termenul
de 60 zile prevăzut de
art
. 25 din Legea
nr
. 10/2001, urma să curgă de la data depunerii actelor
completatoare și nu de la data înregistrării notificării.
În al doilea rând, s-a
criticat soluția instanței de apel și pentru motivul prevăzut de
art
. 304
pct
. 6 din Codul de procedură
civilă, întrucât s-a acordat pe cale judecătorească mai mult decât s-a cerut de
către reclamant în cadrul procedurii administrative.
Instanța de apel a
reținut in mod greșit că nu era necesar ca petentul să formuleze o nouă
notificare pentru cota respectivă, întrucât Legea
nr
.
10/2001 nu impune această procedură.
Recurenta precizează
că nici nu a pretins că ar fi fost necesar ca petentul să formuleze o nouă
notificare, ci ar fi fost necesară completarea notificării inițiale ca urmare a
intervenirii dispozițiilor Legii
nr
. 247/2005, astfel
încât să fi fost posibilă pronunțarea, de către unitatea deținătoare, a unei
dispoziții asupra notificării, în considerarea prevederilor legale în vigoare
la acea dată. Abia în cadrul procedurii judiciare, reclamantul a solicitat
direct în fața instanței de judecată restituirea cotei de 1/2 din imobil, în
condițiile în care avea această posibilitate încă din anul 2005, urmare
intrării în vigoare a Legii
nr
. 247/2005.
Recursul este
nefondat
, pentru considerentele ce urmează:
Prima critica de
nelegalitate
susținuta de recurenta-parata
pe temeiul dispozițiilor
art
. 304
pct
. 9 din Codul de
procedură civilă - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost
dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii – si care se referă in concret
la greșita aplicare a dispozițiilor
art
. 25 alin. (1)
- prima teză din Legea
nr
. 10/2001, nu poate fi
primita, întrucât acestea au fost analizate, interpretate si aplicate in cauza,
in contextul stabilirii depline si judicioase a situației de fapt relevata de
probele administrate in cauza, respectiv din perspectiva
incidentei
depline a Deciziei
nr
. XX/2007 a ICCJ, dată în
soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în
aplicarea dispozițiilor
art
. 26 alin. (3) din Legea
nr
. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu
numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a
cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate
abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat
al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Circumstanțele
particulare ale cauzei pendinte au dovedit ca, de la data formulării
notificării (20 iulie 2001) au trecut mai mult de opt ani, iar de la data la
care parata a recunoscut că a primit-o spre soluționare (1 octombrie 2007), mai
mult de doi ani, perioada de timp în care aceasta putea să soluționeze
notificarea într-un sens sau altul, sancțiunea pentru
nedepunerea
eventualelor acte pe care apelanta le considera necesare putând fi respingerea
cererii, și acordarea posibilității petentului să conteste această decizie în
fața instanțelor de judecata, iar nu amânarea (tergiversarea) sine
die
a rezolvării notificării.
De altfel, instanța de apel a apreciat in mod convingător ca susținerea unei
astfel de critici a devenit chiar inutila, dat fiind ca nu mai poate conduce la
respingerea pe fond a cererii reclamantului, in contextul pronunțării Deciziei
nr
. XX/2007 a ICCJ, dată în soluționarea unui recurs în
interesul legii, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozițiilor
art
. 26 alin. (3) din Legea
nr
.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, al cărei dispozitiv a
fost redat in unul din paragrafele anterioare.
Critica formulata
împotriva hotărârii instanței de apel pentru motivul prevăzut de
art
. 304
pct
. 6 din Codul de
procedură civilă - s-a acordat pe cale judecătorească mai mult decât s-a cerut
de către reclamant in cadrul procedurii administrative - nu este întemeiata,
întrucât pentru valorificarea unui drept prevăzut de lege, in contextul
raportului juridic concret dedus judecații si acțiunii in timp a legii civile,
respectiv a principiilor ce guvernează aceasta materie ( principiul aplicării
imediate a legii noi), interesează nu numai manifestarea de voința expresa a
persoanei îndreptățite la restituire din momentul formulării notificării, ci si
beneficiul pe care forma modificata si completata a legii l-a recunoscut in
patrimoniul acesteia in considerarea aceleiași notificări.
Împrejurarea ca
întârzierea in soluționarea notificării expediate de persoana îndreptățita a
condus in mod obiectiv la o alta configurare a raportului juridic dedus
judecații, din perspectiva posibilității părții interesate de a invoca
(beneficia) de prevederile
art
. 4 alin. (4) -
potrivit cărora „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au
urmat procedura prevăzută la cap.
III
profită ceilalți
moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de
restituire”
–
nu trebuie si nu poate sa conducă la un alt motiv de
tergiversare in realizarea dreptului recunoscut de lege, prin trimiterea părții
in cauza la o alta procedura sau, mai grav, la sancționarea ei pe motiv ca nu a
formulat o alta cerere-notificare (in temeiul noilor dispoziții legale-legea
nr
. 247/2005), pentru simplul motiv ca litera si spiritul
legii speciale este in sensul realizării intr-un termen rezonabil a
pretențiilor justificate, nu in sensul tergiversării realizării lor.
Pentru toate aceste
considerente de fapt si de drept,
Inalta
Curte, in
conformitate cu dispozițiile art.312 alin. (1) din Codul de procedura civilă, a
respins recursul declarat de pârâta Compania Națională Loteria Română SA
împotriva deciziei nr.86/A din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, Secția
a-IX-a
civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală.