ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1635/2010

La 26 iunie 2008,

persoanele părți vătămate, petenți în prezenta cauză, au solicitat cercetarea

și tragerea la răspundere penală a numiților S.N., M.G., D.R., M.L., D.F. și

S.G. sub aspectul infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 292, 291, 215,

260, 246 și 289 cu aplicarea art. 13 C. pen.

S-a motivat că prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 897/10 aprilie 1990, notarul

public S.N. în mod abuziv a confirmat validitatea vânzării de către numitul

M.G. către S.G. a terenului în suprafață de 810 mp din Comuna Balotești, sat

Preoțești-Ilfov. D.R. - funcționar al Primăriei Balotești și D.F. - fost primar

- au eliberat document prin care au atestat mincinos că M.G. este proprietarul

terenului iar M.L. - secretarul notariatului de stat Găiești-Dâmbovița, a

eliberat abuziv și mincinos certificat prin care M.G. era considerat proprietar,

actele fiind folosite la autentificarea actului de vânzare-cumpărare.

Parchetul Curții de

Apel București prin Rezoluția din 29 iunie 2009 dată în Dosarul nr. 1064/P/2008

a dispus neînceperea urmăririi penale a numiților, constatând că, în cauză a

fost împlinit termenul de prescripție potrivit art. 129 pct. 1 lit. d) C. proc.

pen., soluție menținută și prin Rezoluția nr. 1193/4/2/2009 din 13 august 2009.

Împotriva soluției

procuraturii petenții au formulat plângere la instanță potrivit art. 278

1

C. proc. pen., apreciind soluțiile ca nelegale și netemeinice, arătând că

infracțiunea de fals este continuă și chiar dacă a întrunit prescripția

răspunderii penale, au interes în a formula cerere de revizuire împotriva

hotărârii judecătorești care „a validat actul de vânzare-cumpărare pe baza

actelor false”.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 374 din 15

decembrie 2009 a respins, ca nefondată plângerea petenților motivând că

prescripția răspunderii penale este o cauză de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale.

Împotriva acestei

hotărâri, petenții au declarat recurs apreciind-o ca nelegală și netemeinică,

susținând în scris că termenul de prescripție invocat de parchet și statuat de

instanță în cazul infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen., termenul curge de

la data încetării acțiunii sau inacțiunii, respectiv 10 decembrie 2007 când s-a

pronunțat decizia civilă de către Tribunalul București.

S-a mai arătat că,

încă de la început prin plângere s-a cerut organului de urmărire penală ca în

situația în care vor constata vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale, să

se stabilească existența faptelor de fals în acte oficiale și respectiv de uz

de fals urmând ca instanța să le constate ca fiind false pentru a putea fi

invocate la momentul introducerii unei cereri de revizuire.

De asemenea s-a

criticat și faptul că deși nu au formulat plângere împotriva intimatei, V.V.;

organele de urmărire penală trebuiau să constate și participarea acesteia la

săvârșirea faptelor amintite și pe cale de consecință admiterea recursului,

casarea hotărârii și trimiterea dosarului la procuratură pentru începerea

urmăririi penale sub aspectul infracțiunii sus-menționate.

Examinând hotărârea

atacată, în temeiul probelor administrate și din oficiu Înalta Curte, constată

recursul nefondat.

Într-adevăr, față de

data la care se presupune că s-au săvârșit faptele reclamate dar și cuantumul

pedepselor prevăzute, corect, s-a constatat împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale, cauză care înlătură această răspundere.

Cum în cauză,

instanța, soluționând plângerea a verificat rezoluțiile în baza cererilor și a

materialului din dosar, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul

declarat de petenți nefiind fondat în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., el va fi respins.

Conform art. 192 din

același cod, cu referire la art. 189 alin. (1), recurenții petenți vor fi

obligați să plătească statului cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

petenții M.S., M.T. și M.A. împotriva Sentinței penale nr. 374 din 15 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurenții

petenți la plata sumei de câte 75 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.