ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 17604/402/VIII/1/2010 din 16 noiembrie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a respins ca neîntemeiată sesizarea petiționarului A.I. constatând că din conținutul plângerii formulate, rezultă că aceasta are un caracter ambiguu, neîndeplinind condițiile imperativ prevăzute de dispozițiile art. 222 C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul A.I. învederând că au fost încălcate prevederile art. 277 C. proc. pen., nu a fost valorificat materialul probator propus, s-au nesocotit actele depuse pentru dovedirea aspectelor învederate.

Petentul a solicitat, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și soluționarea plângerii pentru motivele arătate. Plângerea petentului este inadmisibilă. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. și art. 222 C. proc. pen. cu referire la motivele invocate constată că aceasta este inadmisibilă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Indicarea în cuprinsul plângerii, a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii dându-i acesteia un conținut neechivoc. Nerespectarea acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii nu ar putea conduce la un rezultat concret pentru o eventuală începere a cercetărilor ci ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare. În considerarea acestor dispoziții legale se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin rezoluția atacată a respins, în mod corect, plângerea petentului ca inadmisibilă. Pe de altă parte, dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. în denumirea marginală a textului reglementează „plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată”.

Corelativ, dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. prevăd că judecătorul care soluționează plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Din corelarea textelor menționate se constată că plângerea formulată de petent este îndreptată împotriva unei rezoluții care nu reprezintă o soluție de netrimitere în judecată dintre cele limitativ prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. Examinând conținutul sesizării, s-a constatat că A.I. nu a invocat încălcări concrete ale atribuțiilor de serviciu sau a legii de către magistratul Iacob Marius, aspectele care îl nemulțumesc ținând strict de modul de soluționare a lucrărilor nr. 11612/2833/VI1I/1/2010 și nr. 13916/3305/VIII/1/2010 (de ex.„domnul procuror M.I.

soluționează plângerile la dosarele nr. 11612/2833/VIII/1/2010 și nr. 13916/3305/V II 1/1/2010 fără să țină seama că la cercetarea plângerii penale împotriva domnului procuror O.O., înaintată Ia data de 06 august 2010, tot dânsul a soluționat-o (...) la cercetarea cauzei au fost excluse actele probatorii adoptând rezoluția cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii”). Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, conform dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., cel care a suferit o vătămare ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, se poate adresa organelor judiciare competente cu o plângere care trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Pe de altă parte, așa cum am precizat supra, cele două lucrări nu au fost soluționate de către magistratul I.M., acesta semnând doar adresele de comunicare trimise petiționarului, activitate ce are caracter pur administrativ. În aceste condiții, având în vedere și lipsa oricăror indicii referitoare la comiterea de fapte care ar putea constitui infracțiuni, în cauză nu poate opera nici sesizarea din oficiu, aspect corect reținut în rezoluția atacată. Așa fiind, pentru considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. potrivit cărora judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții: a)respinge plângerea prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, urmează a respinge plângerea petentului A.I.

ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a-l obliga pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 17604/4021/VIII/1/2010 din 16 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2011