ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 17604/402/VIII/1/2010

din 16 noiembrie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a respins ca neîntemeiată sesizarea

petiționarului A.I. constatând că din conținutul plângerii formulate, rezultă

că aceasta are un caracter ambiguu, neîndeplinind condițiile imperativ

prevăzute de dispozițiile art. 222 C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluții

a formulat plângere petentul A.I. învederând că au fost încălcate prevederile

art. 277 C. proc. pen., nu a fost valorificat materialul probator propus, s-au

nesocotit actele depuse pentru dovedirea aspectelor învederate.

Petentul a solicitat,

admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și soluționarea plângerii

pentru motivele arătate.

Plângerea petentului

este inadmisibilă.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen. și art. 222 C. proc. pen. cu referire la motivele invocate constată că

aceasta este inadmisibilă.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen. plângerea este încunoștințarea făcută

de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i

s-a cauzat prin infracțiune.

Plângerea trebuie să cuprindă:

numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei

care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și

a mijloacelor de probă.

Indicarea în cuprinsul plângerii,

a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea

plângerii dându-i acesteia un conținut neechivoc.

Nerespectarea acestor cerințe

esențiale de admisibilitate a plângerii nu ar putea conduce la un rezultat

concret pentru o eventuală începere a cercetărilor ci ar putea genera abuzuri

în exercitarea dreptului de petiționare.

În considerarea acestor

dispoziții legale se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin rezoluția

atacată a respins, în mod corect, plângerea petentului ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen. în denumirea marginală a textului

reglementează „plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată”.

Corelativ, dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. prevăd că judecătorul care soluționează plângerea,

verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Din corelarea

textelor menționate se constată că plângerea formulată de petent este

îndreptată împotriva unei rezoluții care nu reprezintă o soluție de netrimitere

în judecată dintre cele limitativ prevăzute de art. 278

1

C. proc.

pen.

Examinând conținutul

sesizării, s-a constatat că A.I. nu a invocat încălcări concrete ale

atribuțiilor de serviciu sau a legii de către magistratul Iacob Marius,

aspectele care îl nemulțumesc ținând strict de modul de soluționare a

lucrărilor nr.

11612/2833/VI1I/1/2010 și nr.

13916/3305/VIII/1/2010 (de ex.„domnul procuror M.I.

soluționează plângerile la dosarele

nr. 11612/2833/VIII/1/2010 și nr. 13916/3305/V

II

1/1/2010

fără să țină seama

că la cercetarea plângerii penale împotriva domnului procuror O.O.,

înaintată Ia data de 06 august 2010, tot dânsul a

soluționat-o

(...)

la cercetarea cauzei au fost

excluse actele probatorii adoptând rezoluția cu

nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și

executorii”).

Or, așa

cum s-a arătat în cele ce preced, conform dispozițiilor art. 222 C. proc. pen.,

cel care a suferit o vătămare ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, se poate

adresa organelor judiciare competente cu o plângere care trebuie să cuprindă

numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei

care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și

a mijloacelor de probă.

Pe de

altă parte, așa cum am precizat supra, cele două lucrări nu au fost soluționate

de către magistratul I.M., acesta semnând doar adresele de comunicare trimise

petiționarului, activitate ce are caracter pur administrativ.

În

aceste condiții, având în vedere și lipsa oricăror indicii referitoare la

comiterea de fapte care ar putea constitui infracțiuni, în cauză nu poate opera

nici sesizarea din oficiu, aspect corect reținut în rezoluția atacată.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen. potrivit cărora judecătorul pronunță una dintre

următoarele soluții: a)respinge plângerea prin sentință, ca tardivă sau

inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, urmează a respinge plângerea

petentului A.I. ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a-l obliga pe petent la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 17604/4021/VIII/1/2010 din

16 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie

2011