ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5229/2010

Prin Sentința civilă

nr. 246 din 25 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, în Dosarul nr. 2626/2002, a admis excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor și s-a respins ca

inadmisibilă acțiunea în revendicare a imobilului situat în București, str. G.E.

nr. 2- 4, sector 1, împotriva pârâților Consiliul General al Municipiului

București, Ministerul Industriei și Resurselor, Ministerul Culturii și

Cultelor, Ministerul Finanțelor, APPSRA și Uniunea Teatrală Uniter.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că reclamantul M.D. a solicitat instanței,

în contradictoriu cu pârâtele să-i lase în deplină proprietate și posesie

imobilul din str. G.E. nr. 2-4, sector 1, București, să i se restituie bunurile

mobile, proprietatea sa, aflate în imobil, să se constate valabilitatea

neîntreruptă a dreptului său de proprietate pentru apartamentele 1, 2 și 3, să

se constate nulitatea înscrierii imobilului în anexele Decretului nr. 92/1950;

să se constate că posesia statului asupra proprietăților reclamantului a fost

viciată, acțiunea fiind precizată prin faptul că se solicită și contravaloarea

chiriei calculată în dolari.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate pentru

următoarele motive:

Acțiunea în

revendicare promovată de reclamant, greșit a fost soluționată pe excepția

inadmisibilității întrucât dispozițiile dreptului cornun, art. 480 - 481 C.

civ. și ale Legii nr. 10/2001, vin să se completeze reciproc, aceasta având în

vedere că art. 480 și următoarele C. civ., ca sediu al materiei revendicărilor

imobiliare permit investirea instanței cu o astfel de cerere în retrocedare,

iar Legea nr. 10/2001, ca lege specială prevede nu numai etapele procedurii de

restituire pe cale administrativă, ci face referire la cazurile de preluare

abuzivă în care se încadrează și cel dedus judecății.

Examinând sentința

civilă apelată în raport de criticile formulate s-a constatat că apelul este

nefondat, fiind respins prin Decizia civilă nr. 474 din 7 noiembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul M.D. și pârâta Regia Autonomă a Administrației

Patrimoniului Protocolului de Stat.

Pârâta a criticat

soluția instanței de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 art. 9 C. proc. civ.

întrucât hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii.

Astfel, deși prin

întimpinarea depusă de către RA-AP.P.S. în combaterea motivelor de apel depuse

de apelantul M.D. s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a

regiei, instanța de apel nu a pus în discuția părților aceasta excepție și nu

s-a pronunțat asupra ei, fiind încălcate dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de

procedură precum și asupra celor de fond.

Reclamantul a

susținut drept critici de nelegalitate incidența motivelor reglementate de

art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că

în mod greșit instanța de fond prin hotărârea pronunțată a modificat cadrul

procesual al cauzei, respectiv limitele cu care a fost investită instanța de

fond de către reclamant prin acțiune și pârâții prin întâmpinare, prin aceea că

a soluționat pe cale de excepție de inadmisibilitate acțiunea, deci, fără ca să

fi fost ridicată excepția inadmisibilități de părțile interesate în condițiile

legii, și fără ca instanța să fi ridicat din oficiu excepția pe care să o fi

pus în discuția părților în proces.

Prin Încheierea de

ședință din 29 septembrie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

suspendarea judecării recursurilor în baza dispozițiilor art. 46 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Prin Încheierea de

ședință din 8 octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut

măsura suspendării judecării recursurilor dispusă prin Încheierea din 29 septembrie

2005.

Analizând recursurile

declarate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că se impune perimarea

recursurilor declarate împotriva Deciziei civile nr. 474 din 7 noiembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru următoarele

considerente:

Dispozițiile art. 248

C. proc. civ. prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de 1 an.

În cauză sunt

îndeplinite condițiile de incidență a dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. și

anume cererea a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an și nu

există o cauză de întrerupere a cursului perimării.

Perimarea este o

sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la

cererea formulată dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Pentru aceste

considerente, se va dispune constatarea perimării recursurilor declarate

împotriva Deciziei civile nr. 474 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimate

recursurile declarate de reclamantul M.D. și pârâta Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva Deciziei civile nr. 474 din 7

noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG