ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2408/2010

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 292 din 07 aprilie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a I penală, în Dosarul nr.

37217/3/2009, printre altele, a dispus:

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina

inculpatei P.C.F., din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000.

În baza dispozițiilor

art. 2 alin. (2) și (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din

Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata P.C.F. la o pedeapsă de 10 ani și 6

luni închisoare.

A făcut aplicarea

disp. art. 71, 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatei.

În baza art. 88 C. pen.

a dedus prevenție de la 31 august 2009 la zi. În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpată

cantitatea de 0,75 g heroină depusă la Camera de corpuri delicte.

Împotriva sentinței

primei instanțe a declarat apel, inculpata P.C.F., apel care formează obiectul

Dosarului nr. 37217/3/2010 (1322/2010) al Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori.

La termenul din 1

iunie 2010, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București,

verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de

arest a inculpatei în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta

cauză.

Împotriva acestei

încheieri, inculpata P.C.F., a declarat recurs solicitând admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București

dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpată este

nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c).

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în

materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația

națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de

fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta Curte constată

că, în raport de modul de operare a activității infracționale respectiv, la

data de 31 august  2009, inculpata P.C.F. a fost depistată cu ocazia

controlului de specialitate efectuat de către lucrătorii din cadrul Penitenciarului

de Maximă Siguranță București Rahova deținând asupra sa 12 doze de heroină,

introduse în interiorul vaginului, în scopul introducerii în penitenciar, de

împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile pe care inculpatul le-a săvârșit, este pedeapsa cu

închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile

legii.

Înalta Curte conform

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpata P.C.F. împotriva Încheierii din 1 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 37217/3/2009 (1322/2010).

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la cheltuieli judiciare

conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata P.C.F. împotriva Încheierii din 1 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 37217/3/2009 (1322/2010).

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 iunie 2010.