ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4243/2011

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Inculpatul R.D. a fost condamnat la 5 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) din C. pen. (Sentința penală nr. 383/2002 a Tribunalului Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 123/2003 a Curții de Apel Bacău și Decizia penală nr. 4962 din 4 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Împotriva acestei ultime decizii, la data de 7 iunie 2011, condamnatul a formulat prezenta contestație în anulare, cazul invocat fiind cel prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în motivarea cererii de contestație în anulare se arată că la judecarea recursului inculpatul s-ar fi aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța de recurs deoarece se afla internat într-o unitate medicală din Irlanda.

Contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă în principiu pentru motivele ce se vor arăta: Pe de o parte, potrivit art. 388 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. Pe de altă parte, cazurile de contestație în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 386 lit. a) - e) din C. proc. pen. De asemenea, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța admite în principiu contestația în anulare numai atunci când, printre altele, „... motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar". Examinarea admisibilității în principiu nu este o etapă pur formală a soluționării cererii de contestație în anulare, ci are rolul de a respinge acele cereri care numai aparent sunt întemeiate pe unul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Astfel, se constată cu privire la înscrisurile depuse pentru a sprijini cererea de contestație în anulare următoarele: - primul înscris a fost întocmit în mai-iunie 2011, și se referă la o internare la data de 26 mai 2011; - al doilea înscris este datat 23 iunie 2011, face referire la o intervenție chirurgicală în anul 2003 și exprimă o opinie medicală în sensul că „..în opinia mea, nu va fii apt să-și reia obligațiile de muncă pană cel puțin după ce ar fii urmat chimioterapie 1 noiembrie - 15 noiembrie 2003"; - al treilea înscris este datat 22 iulie 2005, și face referire la o intervenție chirurgicală în perioada 27 iulie 2001-13 septembrie 2001, la o altă intervenție chirurgicală din data de 14 ianuarie 2002, în continuare spitalizare câteva săptămâni, și la o reinternare în august 2004. În consecință, se constată că aceste înscrisuri nu se referă la data de 4 noiembrie 2003, când a avut loc judecarea recursului, înscrisul nr. 2, fiind - în realitate - doar o opinie medicală, neexistând date certe de internare medicală în Irlanda.

Revenind la cauza care a format obiectul Dosarului nr. 1671/2003, aflat pe rolul Înaltei Curți, se mai constată următoarele: - la fil. 16 este o cerere olografă a inculpatului, depusă la Serviciul registratură și înregistrată la data de 10 iunie 2003, prin care se solicită amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat; - la fil. 34, se află delegația avocatului ales, datată 6 octombrie 2003; - din partea introductivă a deciziei contestate rezultă că avocatul ales nu a formulat cereri prealabile acordării cuvântului în dezbateri ori că ar fi menționat ceva în legătură cu situația inculpatului, în final acesta solicitând achitarea prin reținerea legitimei apărări. În condițiile în care, potrivit legii române, prezența inculpatului nu este obligatorie, acesta a optat pentru angajarea unui avocat, care a fost prezent la judecarea recursului și a pus concluzii pe fond.

Față de cele arătate, Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen. - va respinge ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat R.D. împotriva Deciziei penale nr. 4962 din 4 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală pronunțată în Dosarul nr. 1671/2003. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 decembrie 2011.