ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4243/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Inculpatul R.D. a fost condamnat la 5 ani și

6 luni închisoare pentru tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. i) din C. pen. (Sentința penală nr. 383/2002 a

Tribunalului Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 123/2003 a Curții de

Apel Bacău și Decizia penală nr. 4962 din 4 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei

ultime decizii, la data de 7 iunie 2011, condamnatul a formulat prezenta

contestație în anulare, cazul invocat fiind cel prevăzut de art. 386 alin. (1)

lit. b) din C. proc. pen. în motivarea cererii de contestație în anulare se

arată că la judecarea recursului inculpatul s-ar fi aflat în imposibilitate de

a se prezenta și de a încunoștința instanța de recurs deoarece se afla internat

într-o unitate medicală din Irlanda.

Contestația în

anulare va fi respinsă ca inadmisibilă în principiu pentru motivele ce se vor

arăta:

Pe de o parte,

potrivit art. 388 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă de

către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile

de la începerea executării, iar de celelalte părți, în termen de 30 de zile de

la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. Pe de altă parte,

cazurile de contestație în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de art.

386 lit. a) - e) din C. proc. pen.

De asemenea, potrivit

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu contestația în

anulare numai atunci când, printre altele, „... motivul pe care se sprijină

contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul

contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar".

Examinarea

admisibilității în principiu nu este o etapă pur formală a soluționării cererii

de contestație în anulare, ci are rolul de a respinge acele cereri care numai

aparent sunt întemeiate pe unul dintre cazurile de contestație în anulare

prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Astfel, se constată

cu privire la înscrisurile depuse pentru a sprijini cererea de contestație în

anulare următoarele:

- primul înscris a

fost întocmit în mai-iunie 2011, și se referă la o internare la data de 26 mai

2011;

- al doilea înscris

este datat 23 iunie 2011, face referire la o intervenție chirurgicală în anul

2003 și exprimă o opinie medicală în sensul că „..în opinia mea, nu va fii apt

să-și reia obligațiile de muncă pană cel puțin după ce ar fii urmat

chimioterapie 1 noiembrie - 15 noiembrie 2003";

- al treilea înscris

este datat 22 iulie 2005, și face referire la o intervenție chirurgicală în

perioada 27 iulie 2001-13 septembrie 2001, la o altă intervenție chirurgicală

din data de 14 ianuarie 2002, în continuare spitalizare câteva săptămâni, și la

o reinternare în august 2004.

În consecință, se

constată că aceste înscrisuri nu se referă la data de 4 noiembrie 2003, când a

avut loc judecarea recursului, înscrisul nr. 2, fiind - în realitate - doar o

opinie medicală, neexistând date certe de internare medicală în Irlanda.

Revenind la cauza

care a format obiectul Dosarului nr. 1671/2003, aflat pe rolul Înaltei Curți,

se mai constată următoarele:

- la fil. 16 este o

cerere olografă a inculpatului, depusă la Serviciul registratură și

înregistrată la data de 10 iunie 2003, prin care se solicită amânarea cauzei

pentru angajarea unui avocat;

- la fil. 34, se află

delegația avocatului ales, datată 6 octombrie 2003;

- din partea

introductivă a deciziei contestate rezultă că avocatul ales nu a formulat

cereri prealabile acordării cuvântului în dezbateri ori că ar fi menționat ceva

în legătură cu situația inculpatului, în final acesta solicitând achitarea prin

reținerea legitimei apărări.

În condițiile în care, potrivit legii române,

prezența inculpatului nu este obligatorie, acesta a optat pentru angajarea unui

avocat, care a fost prezent la judecarea recursului și a pus concluzii pe fond.

Față de cele arătate,

Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispozițiilor

art. 391 alin. (2) C. proc. pen. - va respinge ca inadmisibilă în principiu

contestația în anulare.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat R.D.

împotriva Deciziei penale nr. 4962 din 4 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție - secția penală pronunțată în Dosarul nr. 1671/2003.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 decembrie 2011.