ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1498/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 10192 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 14769/3/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC C.C.T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.S. SRL, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de servicii nr. X din 12 iunie 2008 încheiat între reclamantă și pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Prin aceeași sentință s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a 5.000 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, contractul de servicii nr. X din 12 iunie 2008, a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, a fost încheiat în urma câștigării de către prestatorul Asociația T.C.&B.G.&G.& C.C.T.&I.&G.S.&T.

a licitației organizate de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ce va fi denumită în continuare A.N.C.P.I.), în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, licitație finalizată prin încheierea contractului principal de servicii nr. Y din 7 aprilie 2008. A mai reținut instanța că în chiar contractul principal s-a prevăzut posibilitatea, la art. 20, ca prestatorul să subcontracteze părți din contract, așadar apare ca total nefondată susținerea reclamantei potrivit cu care prin contractul nr. X/2008 s-ar fi schimbat calitatea părților contractante. Față de faptul că nici una dintre părțile contractului nr. X/2008 nu este autoritate contractantă, este evident că simplul fapt că prin intermediul său au fost subcontractate lucrări care constituie obiectul unui contract de achiziții publice nu este de natură să îi confere același caracter și nici să o transforme pe reclamantă în achizitor de servicii publice.

Se mai reține că din niciun text de lege nu reiese că lucrările care au constituit obiectul contractului inițial de servicii nr. Y din 7 aprilie 2008 și care au fost ulterior parțial subcontractate nu pot face obiectul decât al unor contracte de achiziții publice. Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC C.C.T. SRL București. Prin încheierea de ședință din data de 3 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins cererea privind necompetența funcțională a secției comerciale formulată de apelanta reclamantă SC C.C.T. SRL București. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că față de obiectul contractului nr. X/2008 rezultă că acesta este un contract comercial încheiat între două persoane juridice de drept privat, neintrând sub incidența dispozițiilor O.U.G.

nr. 34/2006, care reglementează contractele încheiate între o autoritate a statului și un operator economic. Prin Decizia comercială nr. 394 din 28 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei. A obligat apelanta la plata sumei de 8.500 RON cheltuieli de judecată către intimată. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că în condițiile în care contractul nr. X din 12 iunie 2008 are natura unui contract subsecvent contractului principal nr. Y din 7 aprilie 2008 încheiat între Autoritatea contractantă (A.N.C.P.I.) și Asociația din care face parte și reclamanta, acesta este guvernat de propriile reguli stabilite în temeiul art. 969 din C. civ., fără ca acestuia să i se aplice de plano dispozițiile O.U.G.

nr. 34/2006. Dacă procedurile de achiziții publice sunt cele prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, iar sancțiunile pentru încălcarea acestei legi sunt cele prevăzute în chiar dispozițiile sale, în ce privește contractul subsecvent încheiat între persoane juridice de drept privat, acestuia nu îi pot fi aplicate aceleași rigori (speciale, cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006), deoarece pârâta nu a încheiat contractul cu o Autoritate Contractantă [în sensul art. 3 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 care definește expresia de "contractant" arătând că este "acel ofertant care a devenit, în condițiile legii, parte într-un contract de achiziții publice", ceea ce nu e cazul pârâtei]. Împrejurarea că acest contract are natura unui subcontract în raport cu contractul principal, încheiat în urma unei proceduri de achiziție publică, nu îl transformă și pe acesta în contract de achiziție publică.

Pârâta nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul art. 8 [lit. a) - e)] din O.U.G. nr. 34/2006, dreptul său de a presta serviciile prevăzute în contractul nr. X/2008 nu a fost acordat de o autoritate competentă și nici nu rezultă dintr-o procedură de achiziție publică directă. Reclamanta nu se putea transforma din achizitor în autoritate contractantă, iar pârâta în achizitor (în contractul subsecvent). Contractul subsecvent dedus judecății nu se poate confunda cu contractul principal (nr. Y din 7 aprilie 2008 încheiat între A.N.C.P.I. și Asociația din care face parte și reclamanta) deoarece cele două acte juridice sunt diferite și au regimuri juridice diferite. Instanța s-a pronunțat asupra cererii privind nulitatea absolută a contractului, în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată, conform art. 129 alin. ultim C. proc.

civ., cu referire la art. 261 pct. 3, 5 și 6 C. proc. civ. Calitatea reclamantei de societate comercială ce face parte din Asociația achizitor T.C.&B.G.&G.& C.C.T.&I.&G.S.&T., în raporturile cu Autoritatea Contractantă (A.N.C.P.I.) din contractul principal nr. Y din 7 aprilie 2008 nu conduce automat la concluzia că toate contractele subsecvente contractului de achiziție publică principal, au aceeași natură juridică de contracte de achiziție, deoarece s-ar ajunge la situația în care pârâta să se supună unor clauze contractuale derivând dintr-un contract în care nu este parte. Niciuna dintre părțile contractante din contractul nr. X/2008 nu este "autoritate contractantă", în raporturile juridice susținute în cauză, o atare calitate având doar A.N.C.P.I., care este și beneficiarul final al serviciilor prestate, dar care este parte doar în contractul principal, nu și în contractul subsecvent, de prestări servicii.

În contractul nr. X/2008, părțile sunt denumite chiar de ele însele achizitor (reclamanta) și presator (pârâta), astfel că susținerea că una dintre ale ar fi autoritate contractantă, în sensul O.U.G. nr. 34/2006, este vădit nefondată. Critica privind faptul că toate serviciile contractate prin contractul a cărui nulitate se solicită nu puteau face decât obiectul unui contract de achiziție publică s-a reținut că este nefondată deoarece art. 3 din O.U.G. nr. 34/2006 care enumeră cele trei categorii de contracte de achiziție publică se aplică exclusiv contractului de achiziție publică (nr. Y din 07 aprilie 2008) încheiat în temeiul procedurii de achiziție publică în urma câștigării licitației publice, iar nu și contractului dintre reclamantă și pârâtă.

Motivul de apel în sensul că instanța nu s-ar fi pronunțat pe excepția lipsei capacității de folosință a părților s-a reținut că este nefondat, deoarece, pe de o parte, din punct de vedere procedural, reclamanta nu poate invoca "excepții procesuale", acestea fiind acele apărări pe care doar pârâtul le poate invoca pentru paralizarea demersului declanșat de reclamant, iar pe de altă parte, chestiunea capacității de folosință în cadrul încheierii actului juridic a cărui nulitate se solicită a fost analizată de instanță, care a apreciat că pârâta avea capacitatea de folosință, din perspectiva principiului specialității capacității de folosință, de a încheia contractul.

Aspectele legate de existența pe rolul instanțelor a unui dosar ce are ca obiect obligarea reclamantei, la cererea pârâtei din cauza de față, a contravalorii serviciilor prestate, sunt nerelevante, deoarece instanța de față nu ar fi putut analiza și judeca drepturi de creanță ce fac obiectul altor cauze aflate pe rolul instanțelor, singurul petit dedus judecății în cauza de față fiind cel privind nulitatea contractului nr. X/2008. Împotriva încheierii din 3 februarie 2010 și a deciziei a declarat recurs reclamanta invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a încheierii, admiterea excepției lipsei necompetenței funcționale a secției comerciale a tribunalului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Municipiului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, că: - Judecata în primă instanță a litigiului s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură cu referire la competența funcțională a instanței ca urmare a calificării greșite a actului a cărui nulitate s-a solicitat. În mod nelegal a fost respinsă excepția necompetenței funcționale a Secției comerciale a Tribunalului București, deoarece litigiul are ca izvor un contract de drept administrativ și deci trebuia soluționat după procedura Legii nr. 554/2004, de către Secția de contencios administrativ a Tribunalului București. - Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică ale O.U.G. nr. 34/2006, norme care definesc, printre altele, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și încheierea acestor contracte, ele având natura unor contracte administrative.

- Natura litigiului a fost în mod greșit stabilită ca una comercială, instanța raportându-se la art. 969 C. civ. și această cauză s-a judecat greșit de Secția comercială a Tribunalului București. Prin respingerea excepției încheierea și decizia pronunțată încalcă atât norma de ordine publică cuprinsă în O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 și 8, cât și cea referitoare la competența soluționării acestor litigii, normă ce se coroborează cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, [dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) și f) și art. 10 din Legea nr. 554/2004] și art. 5 C. civ. - Curtea a plecat de la o interpretare eronată dată anexei la contractul cadru de achiziție publică. Subcontractarea este o anexă la contractul cadru principal de achiziție publică încheiat între autoritatea contractantă A.N.C.P.I.

și reclamantă, astfel că ea este guvernată tot de dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și Legii nr. 554/2004. - Simpla afirmație că cele două părți din subcontractarea ce face obiectul judecății ar fi persoane de drept privat nu echivalează cu motivarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București. Natura contractului dedus judecății și, ca atare, competența de soluționare a cauzei este dată pe de o parte, de serviciile publice ce fac obiectul contractării în procedura achiziției publice de către A.N.C.P.I., servicii care sunt la rândul lor subcontractate către intimata SC S.S. SRL București, subcontractare, anexă la contractul cadru, contract principal, iar pe de altă parte de caracterul de persoană juridică de drept public al A.N.C.P.I., aceasta fiind contractantul, respectiv achizitorul și beneficiarul de servicii publice.

- Motivarea este una contradictorie, încălcând și principiul recunoscut chiar de ea atunci când califica cele două contracte, respectiv accesorium sequitur principale. Inițial Curtea reține pe baza propriilor constatări că susținerea recurentei din acțiunea cu care a fost învestit tribunalul este întemeiată, ulterior revine și arată că părțile s-au "autodeclarat că ar fi autorități contractante", deși din interpretarea clauzelor contractului dedus judecății în temeiul art. 977 C. civ. raportat la art. 962 C. civ. rezultă contrariul.

În referire la lipsa capacității de folosință specială a părților la data încheierii subcontractării, după ce a reținut la pct. 1 din motivele de apel că tribunalul a făcut analiza lipsei capacității de folosință specială la data întocmirii actului juridic prin prisma legii generale, Curtea revine și motivează că instanța de fond a făcut această constatare, din perspectiva principiului specialității capacității de folosință de a încheia contractul și asta doar pentru pârâtă. - Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura lui ori înțelesul acestuia, deoarece subcontractarea are ca obiect serviciile publice ce au făcut obiectul licitației publice organizată de autoritatea contractantă A.N.C.P.I.

în temeiul O.U.G. nr. 34/2006. Intimata SC S.S. SRL București a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Analizând grupat motivele de recurs formulate împotriva deciziei recurate și încheierii din 3 februarie 2010 care face parte integrantă din hotărâre Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Excepția necompetenței materiale a fost soluționată corect de instanța de apel reținându-se natura comercială a cauzei față de obiectul contractului nr. X/2008, care este un contract comercial încheiat între două persoane juridice de drept privat, ce nu intră sub incidența dispozițiilor O.U.G.

nr. 34/2006 și procedurii Legii nr. 554/2004 [art. 2 alin. (1) lit. d) și f) și art. 10]. O.U.G. nr. 34/2006 prin art. 1 reglementează procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, a contractului de concesiune de lucrări publice, a contractului de concesiune de servicii, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri, nu și a contractelor ulterioare, subsecvente contractului principal atribuit în baza procedurilor de achiziție publică, contract care permitea subcontractarea. În ce privește contractul subsecvent contractului principal nr. Y/2008 încheiat între Autoritatea contractantă (A.N.C.P.I.) și Asociația din care face parte și reclamanta, se reține că acestuia nu-i pot fi aplicate dispozițiile speciale cuprinse în O.U.G.

nr. 34/2006 privind încheierea sa valabilă și nici sancțiunile prevăzute de această lege în caz de încălcare a dispozițiilor pe care le cuprinde, deoarece pârâta nu a încheiat contractul cu o autoritate contractantă în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006. Acest contract este guvernat de propriile reguli stabilite în temeiul art. 969 și urm. C. civ. Contractul subsecvent dedus judecății nu se poate confunda cu contractul principal deoarece cele două acte juridice sunt diferite și au regimuri juridice diferite. Faptul că acest contract are natura unui subcontract în raport cu contractul principal încheiat în urma unei proceduri de achiziție publică, sau că o parte din lucrările contractate de A.N.C.P.I.

prin contractul de servicii nr. Y/2008 au fost subcontractate de către pârâtă prin contractul nr. X/2008, nu înseamnă că acest din urmă contract a fost transformat în contract de achiziție publică și asimilat actelor administrative. Pârâta nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006. Dreptul său de a presta serviciile prevăzute în contractul nr. X/2008 nu a fost acordat de o autoritate contractantă și nici nu rezultă dintr-o procedură de achiziție publică directă. Instanța de apel a analizat corect chestiunea capacității de folosință, din perspectiva normei generale aplicabile în materia capacității de folosință a persoanei juridice, prevăzută de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și din perspectiva principiului specialității capacității de folosință de a încheia contractul, motivarea nefiind contradictorie.

Critica potrivit căreia hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică din O.U.G.. nr. 34/2006 este nefondată deoarece recurenta nu identifică care este norma de ordine publică ce a fost încălcată prin încheierea contractului nr. X/2008, iar prin raportare la art. 3, 6 și 8 contractului nu i se aplică O.U.G. nr. 34/2006. Prin urmare, nulitatea absolută bazată pe această normă nu poate fi reținută, nefiind încălcate nici dispozițiile art. 5 C. civ. invocate de recurentă. Instanța de apel a reținut corect că nu se pot aplica clauzele contractuale convenite de două părți ale contractului de achiziție publică (art. 20 din contractul nr. Y/2008) unei persoane care este terț de acest contract (pârâta), conform principiului relativității efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ.

Nici faptul că a existat o anexă (acord) de subcontractare ce a fost depus la dosarul de achiziție publică nu face ca acestui contract să i se aplice dispozițiile privind achizițiile publice. Niciuna din părțile contractante din contractul nr. X/2008 nu este "autoritate contractantă" în raporturile juridice susținute în cauză, o atare calitate având A.N.C.P.I. care este și beneficiarul final al serviciilor prestate, dar care este parte doar în contractul principal nu și în contractul subsecvent de prestări și ca atare contractului subsecvent de prestări servicii nu i se aplică regulile contractului de achiziție publică. Critica privind faptul că toate serviciile contractate prin contractul a cărui nulitate se solicită nu putea face decât obiectul unui contract de achiziție publică corect a fost respinsă de instanța de apel, deoarece art. 3 din O.U.G..

nr. 34/2006 care enumeră cele 3 categorii de contracte de achiziție publică se aplică exclusiv contractului de achiziție publică nr. Y/2008 încheiat în temeiul procedurii de achiziție publică în urma câștigării licitației publice, iar nu și contractului dintre reclamantă și pârâtă. Potrivit obiectului său de activitate pârâta putea presta serviciile pe care și le-a asumat în raport cu reclamanta. Faptul că reclamanta a înțeles, în temeiul acordului de subcontractare dat de societățile comerciale care au constituit Asociația să subcontracteze acele servicii prin încheierea unui nou contract cu pârâta, nu constituie prin el însuși un motiv de nulitate absolută în condițiile inexistenței unei interdicții legale de subcontractare.

Ca atare instanța de apel și-a fundamentat soluția pe raportul juridic dintre părți născut ca urmare a contractului nr. X/2008, neschimbând natura și înțelesul acestuia cu privire la obiectul serviciilor subcontractate. Înalta Curte reține că hotărârea recurată cuprinde în considerente argumentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, oferind posibilitatea verificării temeiniciei și legalității ei. Motivarea este clară, concisă, conducând în mod logic și convingător la soluția dată, respectând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 8, 9 C. proc.

civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat. Făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta reclamantă la 7983,94 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.C.T. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 394 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenta SC C.C.T. SRL București la plata sumei de 7983,94 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC S.S. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.