ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2333/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul Sindicatul Național de Mediu E. în numele și alături de membrii de sindicat menționați în lista anexată cererii au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.P.M. și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, obligarea la plata primelor de concediu pe anii 2004 - 2006 actualizată cu indicele de inflație la data plății. În motivarea cererii s-a arătat că, potrivit dispozițiilor legii, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui art., însă acest lucru nu poate să ducă la stingerea dreptului prevăzut lege.

Prin sentința civilă nr. 1922 din 3 iulie 2007 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantei, în sensul că au fost obligați pârâții să plătească prima de concediu reclamanților în perioada 2005 - 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că normele de suspendare contravin dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituție, iar suspendarea dreptului la prima de concediu nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul Sindicatul Național de Mediu E. și pârâta A.N.P.M.

Recurentul Sindicatul Național de Mediu E. a solicitat modificarea sentinței, în sensul obligării intimaților - pârâți A.N.P.M. și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile la plata sumelor reprezentând primele de vacanță pe perioada 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății, cu cheltuieli de judecată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată de către recurent că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și a acordat primele de vacanță doar pentru perioada 2005-2006, în condițiile în care în considerentele hotărârii a menționat că este lipsită de efecte juridice suspendarea acordării acestor prime. Recurenta A.N.P.M.

a solicitat modificarea sentinței, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului se susține de către recurentă că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta precizează că, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000, dreptul la prima de vacanță, prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat prin acte normative succesive din 2001 și până în prezent. De aceea, acordarea acestui drept pe cale judecătorească este lipsită de temei legal. Recurenta arată că în acest sens a statuat și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recursul formulat de Sindicatul Național de Mediu E. este fondat, întrucât prima instanță în mod greșit a acordat primele de vacanță doar pentru perioada 2005-2006, deși din motivarea sentinței rezultă că a avut în vedere întreaga perioadă indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv 2004-2006. Recursul formulat de A.N.P.M. este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Astfel, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care confereau dreptul la prima de concediu au fost în vigoare pe întreaga perioadă aflată în discuție și au fost conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României.

Ulterior, în anii 2004-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Aceasta din urmă, însă, nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului, atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2004-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar încălca atât prevederile art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept), cât și reglementările cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie lipsit de conținut și practic, să fie lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță li se cuvine reclamanților, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept. Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au dreptul la prime de concediu. De altfel, prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă, suspendate în perioada 2001 - 2006. În consecință, în raport de considerentele anterior expuse și de prevederile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul declarat de Sindicatul Național de Mediu E., va modifica în parte sentința atacată, în sensul că prima de vacanță va fi acordată reclamanților pentru perioada 2004-2006 și ca respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.P.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Sindicatul Național de Mediu E., alături de ceilalți reclamanți persoane fizice împotriva sentinței civile nr. 1922 din 3 iulie 2007 a Curții de Apel București. Modifică în parte sentința atacată în sensul că prima de vacanță va fi acordată reclamanților pentru perioada 2004 - 2006. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul declarat de A.N.P.M. împotriva aceleiași sentințe ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.