ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4733/2011

Deliberând, asupra recursului civil față, constată următoarele: Prin cererea introdusă la data de 26 mai 2009, înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, sub nr. 860/122/2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței să restrângă exercitarea dreptului la liberă circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului F.I., domiciliat în comuna Ulmi, județul Giurgiu. În motivarea cererii, s-a arătat că, în data de 11 aprilie 2009, lucrătorii punctului de frontieră au întocmit, pe numele pârâtului, talonul de returnare a acestuia din Franța, motivul returnării pârâtului de pe teritoriul Franței constând în faptul că a fost arestat de autoritățile franceze, judecat și condamnat pentru „muncă la negru”.

Reclamanta a mai arătat că returnarea pârâtului are la bază acordul de readmisie încheiat între Franța și România, aprobat prin H.G. nr. 278/1994. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005. Prin încheierea din data de 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 860/2009, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Prin sentința civilă nr. 1037 din 27 august 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 28346/3/2009, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât, a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Giurgiu și s-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 14F din 17 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28346/3/2009, s-a stabilit competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Giurgiu. Prin sentința civilă nr. 110 din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr. 28346/3/2009, a fost admisă solicitarea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte și, în baza art. 52 din Legea nr. 248/2005, s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, pe teritoriul Franței, a pârâtului F.I., pentru o perioadă de 6 luni. În motivarea sentinței, s-a reținut că prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE trebuie interpretate, în sensul că statele membre de origine pot restrânge libertatea de circulație și șederea cetățenilor săi, care au și cetățenia Uniunii, pentru încălcarea legislației statului membru, din care a fost repatriat și cu care România are acord de readmisie.

Având în vedere faptul că pârâtul a fost judecat pentru muncă la negru și a fost condamnat de Tribunalul de Mare Instanță din Bastia și ținând seama de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2008, prima instanță a apreciat că se impune restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului, pentru o perioadă de 6 luni, precizând că, în acest fel, se asigură eficiența tratatelor internaționale la care România este parte. Împotriva sentinței Tribunalului, a declarat apel pârâtul.

În motivarea apelului, s-a arătat, în primul rând, că procedura de citare, la momentul judecării pricinii, nu a fost legal îndeplinită, întrucât, prin cererea de amânare din 18 iunie 2009, pârâtul și-a ales domiciliul la Cabinetul Individual de Avocat B.U., în București, sector 4. În al doilea rând, pârâtul a arătat că dispozițiile art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005 vin în conflict cu Directiva nr. 2004/38/CE, deoarece norma internă de drept instituie, drept singură condiție de restrângere a dreptului la liberă circulație, cerința returnării dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, fără a prevedea condiția ca returnarea să fie rezultatul unor situații excepționale privind motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Prin decizia civilă nr. 502 A din 09 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca tardiv formulat, apelul apelantului-pârât F.I. Pentru a adopta această soluție, Curtea a reținut următoarele: Prima instanță a soluționat litigiul la termenul din 13 mai 2010. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul, pentru termenul menționat, se află la Dosarul nr. 28346/3/2009. Citația a fost primită, conform dispozițiilor legale, de către soția pârâtului, numita F.E., care a semnat de primire și a fost identificată pe baza actului de identitate de către agentul procedural. În Dosarul nr. 28346/3/2009, format la Tribunalul Giurgiu, după pronunțarea regulatorului de competență, de către Curtea de Apel București, nu există nicio alegere de domiciliu.

Alegerea de domiciliu, la care face referire apelantul, s-a făcut în Dosarul nr. 860/122/2009, dar, după declinarea competenței către Tribunalul București, pârâtul nu a făcut alegere de domiciliu, indicând, în toate actele ulterioare, ca domiciliu pentru citare, adresa la care a fost citat. Având în vedere că alegerea de domiciliu este valabilă doar pentru ciclul procesul și pentru dosarul în care a fost făcută (acest procedeu de citare derogă de la dreptul comun), ținând seama de faptul că, în speță, pârâtul a arătat, în acte de procedură întocmite ulterior alegerii de domiciliu (întâmpinarea), altă adresă la care să fie citat și de faptul că citația a fost primită de soția pârâtului (procedura de citare nu s-a făcut prin afișare), Curtea a reținut că procedura de citare a pârâtului, pentru termenul la care s-a judecat cauza la prima instanță, și procedura de comunicare a hotărârii judecătorești apelate sunt legale.

Față de cele arătate, Curtea a reținut că termenul pentru declararea apelului începe să curgă de la data de 22 iunie 2010, dată la care sentința civilă nr. 110 din 13 mai 2010 a fost comunicată numitului F.I.O., tatăl pârâtului, care a fost identificat de agentul procedural și care a semnat pe dovada de comunicare a sentinței, aflată la dosarul de fond. Întrucât, termenul de apel este de 5 zile de la comunicare, iar, în speță, apelul a fost declarat la data de 30 iunie 2010 (ștampila de pe plicul prin care apelul a fost depus la oficiul poștal), Curtea a constatat că excepția tardivității este întemeiată. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul F.I., pentru motivele de nelegalitate, reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimitea cauzei către Curtea de Apel București, în vederea judecării apelului în fond. În dezvoltarea criticilor, s-a arătat că, prin cererea de amânare depusă la data de 18 iunie 2009, recurentul și-a ales domiciliul la Cabinetul Individual Avocat B.U., în București, sector 4, însă, în mod nelegal, a fost citat la o adresă la care nu locuiește, pentru judecata în fond, care s-a realizat la data de 13 mai 2010. De asemenea, în mod nelegal, i-a fost comunicată hotărârea nr. 110 din 13 mai 2010, pronunțata de Tribunalul Giurgiu, la o adresă la care nu locuiește de mai mulți ani.

În mod nelegal, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a reținut că domiciliul ales în Dosarul nr. 860/122/2009, prin cererea de la dosar, nu a mai fost valabil la judecata ulterioară, deși, în fața Tribunalului București, a fost citat la domiciliul ales, respectiv, la Cabinetul Individual de Avocat B.U., în București, sector 4. Or, dispozițiile art. 93 C. proc. civ. nu face vreo mențiune privind pierderea valabilității domiciliului ales, așa cum concluzionează instanța de apel. Astfel, domiciliul la care este citată o persoană în cadrul unui proces civil nu este domiciliul din actele de identitate, dacă persoana chemată în judecată nu locuiește la acea adresă, ci domiciliul unde aceasta locuiește efectiv sau unde poate lua la cunoștință de actele procedurale.

În speță, alegerea domiciliul la un cabinet de avocat s-a făcut tocmai pentru faptul că recurentul nu locuiește în România, la adresa indicată de reclamantă. Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor succede: Asupra motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. [când, prin hotărârea dată, instanța a încălca formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.], instanța retine următoarele: Prin cererea depusă și înregistrată la data de 10 iunie 2009, în Dosarul nr. 860/122/2009, pârâtul F.I. a indicat instanței domiciliul său procesual, în București, sector 4, solicitând ca, la acel domiciliu, să ii fie comunicate toate actele de procedură.

Se poate constata că, în acel dosar, deși procedura de citare cu pârâtul nu era legal îndeplinită, nefiind citat la domiciliul procesual ales, s-a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale, și a fost declinată competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția civilă. După pronunțarea unui regulator de competență de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28346/3/2009, s-a stabilit competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanța, în fața căreia a continuat judecarea în fond a cauzei.

În acest punct, instanța de recurs nu poate fi de acord cu interpretarea instanței de apel, conform căreia, după pronunțarea regulatorului de competență, pârâtul ar fi trebuit să facă o nouă alegere de domiciliu, în considerarea faptului că alegerea de domiciliu este valabilă doar pentru ciclul procesul și pentru dosarul în care a fost făcută, câtă vreme nu fusese încheiat niciun ciclu procesual și, în cauză, intervenise doar un impediment procesual, iar judecata cauzei în fond a continuat la instanța inițial învestită – Tribunalul Giurgiu, în fața căruia, pârâtul formulase o cerere expresă de alegere de domiciliu procesual și solicitase ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la domiciliul indicat.

Astfel, Tribunalul Giurgiu avea obligația să-i comunice pârâtului sentința civilă nr. 110 din 13 mai 2010 la adresa din București, sector 4, or, verificând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată că această sentință a fost comunicată exclusiv la adresa din comuna Ulmi, județul Giurgiu. În ceea ce privește termenul de apel, Înalta Curte retine că, în această materie specială, Legea nr. 248/2005 instituie, prin art. 39 alin. (4), un termen de apel special, derogatoriu de la dreptul comun, respectiv termenul de 5 zile de la comunicarea hotărârii. Cum sentința civilă nr. 110 din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, nu i-a fost comunicată pârâtului F.I., la domiciliul procesual ales, instanța de recurs apreciază că, în cauză, termenul de apel nu începuse să curgă, iar pârâtul era în termen să exercite calea de atac a apelului și nu i se putea opune excepția procesuală a tardivității declarării acestei căi de atac.

În consecință, constatând că, prin respingerea, ca tardiv, a apelului declarat împotriva acestei sentințe, i s-a produs pârâtului o vătămare procesuală, ce a determinat afectarea dreptului său la apărare, componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul F.I. împotriva deciziei nr. 502A din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul F.I. împotriva deciziei nr. 502A din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2011.