ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3210/2010

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală adresată inițial Ministerului Administrației și Internelor - plângere care a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 iar în final (prin declinarea competenței), Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - numitul S.C. a solicitat cercetarea subinspectorului de poliție C.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.), abuz în serviciu în formă calificată (art. 248 1 C. pen.) și favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), constând în aceea că sus-numitul, cu ocazia instrumentării Dosarului 2986/P/2008, ar fi propus neînceperea urmăririi penale față de numiții P.M., A.I.

ș.a., o astfel de soluție fiind, în opinia petentului, nelegală și netemeinică. Prin Rezoluția nr. 1363/P/2009 din 26 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.), abuz în serviciu în formă calificată (art. 248 1 C. pen.) și favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.). S-a reținut că faptele reclamate nu există și că subofițerul de poliție și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, activitatea acestuia în instrumentarea Dosarului nr. 2986/P/2008 neîmbrăcând formă infracțională.

Împotriva sus-identificatei rezoluții petiționarul a formulat, în termen legal, plângere conform art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nr. 1533/11-2 /2009 din 5 octombrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Ca urmare, nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de judecată competente, în baza art. 278 1 C. proc. pen. Prin Sentința penală nr. 5 din 11 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Pentru a se hotărî astfel, s-a reținut că cele două rezoluții sunt legale și temeinice, că petentul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la modul în care ofițerul de poliție judiciară a instrumentat dosarul penal în care petentul avea calitatea de persoană vătămată, iar din cuprinsul plângerii nu rezultă în concret care activități desfășurate de ofițerul de caz au prejudiciat interesele persoanei vătămate și i-au favorizat pe făptuitori, arătându-se că, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței, petentul nu a făcut altceva decât să exprime nemulțumiri legate de soluțiile și modul de instrumentare a cauzei respective. Împotriva sentinței sus-menționate, petiționarul S.C.

a declarat recursul de față, la judecarea căruia nu s-a prezentat pentru a-l susține și nici nu a depus motive de recurs. Recursul nu este fondat. Examinând sentința, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul C.M. - soluție adoptată de Parchet și confirmată atât de Procurorul General al aceluiași Parchet cât și de prima instanță - este temeinică și legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunilor prevăzute art. 246 - 248 1 și 264 C. pen., infracțiuni ce ar fi fost săvârșite de intimat. Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarrul S.C. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.C. împotriva Sentinței penale nr. 5 din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2010.