ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3210/2010

Asupra recursului de

față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea penală adresată inițial

Ministerului Administrației și Internelor - plângere care a fost trimisă

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 iar în final (prin declinarea

competenței), Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - numitul S.C. a

solicitat cercetarea subinspectorului de poliție C.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.

pen.), abuz în serviciu în formă calificată (art. 248

1

C. pen.) și

favorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), constând în aceea că

sus-numitul, cu ocazia instrumentării Dosarului 2986/P/2008, ar fi propus

neînceperea urmăririi penale față de numiții P.M., A.I. ș.a., o astfel de

soluție fiind, în opinia petentului, nelegală și netemeinică.

Prin Rezoluția nr.

1363/P/2009 din 26 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.M. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

(art. 246 C. pen.), abuz în serviciu în formă calificată (art. 248

1

C. pen.) și favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.).

S-a reținut că

faptele reclamate nu există și că subofițerul de poliție și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu, activitatea acestuia în instrumentarea Dosarului nr.

2986/P/2008 neîmbrăcând formă infracțională.

Împotriva

sus-identificatei rezoluții petiționarul a formulat, în termen legal, plângere

conform art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă, ca nefondată,

prin Rezoluția nr. 1533/11-2 /2009 din 5 octombrie 2009 a Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Ca urmare,

nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de judecată

competente, în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Prin Sentința penală nr. 5 din 11 ianuarie 2010,

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată plângerea

formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Pentru a se hotărî

astfel, s-a reținut că cele două rezoluții sunt legale și temeinice, că

petentul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la modul în care

ofițerul de poliție judiciară a instrumentat dosarul penal în care petentul

avea calitatea de persoană vătămată, iar din cuprinsul plângerii nu rezultă în

concret care activități desfășurate de ofițerul de caz au prejudiciat

interesele persoanei vătămate și i-au favorizat pe făptuitori, arătându-se că,

atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței, petentul nu

a făcut altceva decât să exprime nemulțumiri legate de soluțiile și modul de

instrumentare a cauzei respective.

Împotriva sentinței

sus-menționate, petiționarul S.C. a declarat recursul de față, la judecarea

căruia nu s-a prezentat pentru a-l susține și nici nu a depus motive de recurs.

Recursul nu este

fondat.

Examinând sentința,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., din oficiu, sub toate

aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de intimatul C.M. - soluție adoptată de

Parchet și confirmată atât de Procurorul General al aceluiași Parchet cât și de

prima instanță - este temeinică și legală, din moment ce nu au putut fi

identificate elemente ale infracțiunilor prevăzute art. 246 - 248

1

și 264 C. pen., infracțiuni ce ar fi fost săvârșite de intimat.

Față de cele expuse,

în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței

de fond și, pe cale de consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de

petiționarrul S.C.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul S.C. împotriva Sentinței penale nr.

5 din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 septembrie 2010.