Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2009

HOTĂRÂRE
30.09.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 24 octombrie 2008, reclamantul Z.N. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P. Dolj, să se dispună anularea hotărârii din 8 octombrie 2008, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că în anul 1940, familia sa, care locuia în satul V., județul Caliacra, unde avea o situație materială foarte bună, a fost nevoită să-și abandoneze toate bunurile și să părăsească zona, ca urmare a cedării teritoriului respectiv Bulgariei.

Prin sentința nr. 16 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului Z.N., a anulat hotărârea din 8 octombrie 2008 emisă de C.J.P. Dolj pe care a obligat-o să emită o nouă decizie, prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 14 decembrie 1944 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul s-a născut în anul 1944, pe timpul strămutării părinților săi ca urmare a persecuției de natură etnică, iar acesta nu poate fi înlăturat de la beneficiul drepturilor instituite prin Legea nr. 189/2000, acordându-i-se același statut ca și părinților săi.

Instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că la data strămutării părinților, reclamantul nu era născut. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs pârâta C.J.P. Dolj. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, întrucât, pentru a putea beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate pe motive etnice, reclamantul trebuia să fie născut, sau măcar conceput la data strămutării părinților. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare unui tratat bilateral.

Din interpretarea prevederilor ordonanței menționate rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate - așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999 - a fortiori trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în perioada de strămutare a părinților. Câtă vreme reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul strămutării familiei sale ca urmare a schimbului de populație reglementat prin Tratatul româno-bulgar încheiat în septembrie 1940, nu există vreun temei pentru a-l exclude pe acesta de la beneficiul drepturilor compensatorii acordate potrivit Legii nr. 189/2000. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Dolj împotriva sentinței nr. 16 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 315/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S. A. a solicitat în contradictoriu cu C.
ÎCCJ 2009-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2772/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 18 decembrie 2008, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.
ÎCCJ 2009-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5710/2009
2009 pentru perioada 06 septembrie 1940-22 iunie 1941; - cu certificatul din 05 iulie 2005 pentru perioada 22 iunie 1941-24 martie 1944 și - cu certificatul din 31 iulie 2000 pentru perioada 25 martie 1944-06 martie 1945. Recursul este nefo
ÎCCJ 2009-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5711/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta T.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 3 din 07 ianuarie 2009 a Casei Județene de Pensii Dolj și obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre
ÎCCJ 2009-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3947/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 ianuarie 2009 reclamantul P.T. a solicitat anularea Hotărârii nr. 23428 din 30 septembrie 2008 emisă de C.J.P. Cl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă