ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5711/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta T.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 3 din 07 ianuarie 2009 a Casei Județene de Pensii Dolj și obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1940-1945. În motivarea acțiunii, a arătat că prin hotărârea mai sus-menționată i-a fost respinsă cererea privind încadrarea sa în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, deși în perioada 1944-1945 în urma ocupației sovietice a Bucovinei și ținutului Herței a fost nevoită să se refugieze din orașul natal Cernăuți în municipiul Timișoara, împreună cu sora sa B.M., și rudele întreținătoare P.N.

și P.O. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 193 din 26 mai 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 3 din 07 ianuarie 2009 emisă de Comisia de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj. Totodată, a mai dispus obligarea pârâtei să emită reclamantei o nouă hotărâre pentru perioada 06 martie 1944-06 martie 1945. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că întrucât persoanele care au confirmat refugiul reclamantei prin declarații notariale, beneficiază la rândul lor de drepturile solicitate de reclamantă, cererea acesteia pentru acordarea indemnizației prevăzută de Legea nr. 189/2000, este întemeiată, întrucât a făcut dovada că începând cu 06 martie 1944 și până la 06 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj. Recurenta a susținut, în esență, că din conținutul documentelor depuse de către reclamantă la autoritatea pârâtă, aceasta nu face dovada gradului de rudenie cu numiții P.N. și P.O., sau dacă ei au avut calitatea de tutore. Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și schimbe domiciliul, legea nefăcând nicio distincție între naționalitatea celor persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul. Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate, cât și cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.

Nu se poate susține ideea că prin folosirea în conținutul actului normativ a termenului de „persoană cetățean român” legiuitorul ar fi înțeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnia lor, care aflați pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuții pe motive etnice, persecuții care au determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999. Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din declarațiile notariale date de H.O. și F.O., rezultă că reclamanta a fost refugiată în perioada 1944-1945 din localitatea Cernăuți, unde avea domiciliul, în orașul Timișoara, unde locuia sora sa mai mare, P.O., căsătorită cu P.N., așa cum rezultă din certificatele de state civilă depuse în copie la dosarul cauzei. Refugiul reclamantei, așa cum corect a reținut instanța de fond, nu a fost confirmat de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, însă, persoanele care au dat declarații notariale beneficiază la rândul lor de hotărâri date în baza Legii nr. 189/2000, astfel că declarațiile acestora și actele de stare civilă existente la dosar, dovedesc calitatea de refugiat a reclamantei și, respectiv de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 193 din 26 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.