ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5680/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5680/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul C.H. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, achitarea sumelor de bani datorate în temeiul
Legii nr. 189/2000, actualizate cu rata inflației, precum și dobânda legală, de
la data dobândirii calității de beneficiar al acestei legi până la data efectuării
plății.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 154/F/2003 a Curții de Apel Brașov,
irevocabilă prin decizia nr. 2538 din 08 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă pârâta
nu i-a achitat drepturile ce i se cuveneau.
Prin întâmpinare, pârâta
a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, iar pe fond a
solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul a solicitat punerea în executare
a dispozitivului deciziei nr. 2538/2009 la 05 mai 2009, astfel că cererea privind
actualizarea sumelor achitate la rata inflației și achitarea dobânzii este neîntemeiată.
Tribunalul Brașov, prin
sentința civilă nr. 1667/M din 03 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței
materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de
Apel Brașov.
Hotărârea Curții de
apel
Învestită cu soluționarea
cauzei, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința
nr. 36/F din 24 februarie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul
C.H. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, a obligat pârâta
să plătească reclamantului actualizarea și dobânda legală aferente sumelor achitate
pentru perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009, de la data scadenței acestor sume
până la data plății, respingând celelalte pretenții, ca prescrise.
Motivele de fapt și
de drept care au format convingerea instanței de apel
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin decizia nr. 278/2002 emisă
de autoritatea pârâtă s-a stabilit calitatea de refugiat a reclamantului, pentru
perioada 24 martie 1944-06 martie 1945 și în urma contestării acestei decizii sub
aspectul perioadei reținute, prin sentința civilă nr. 154 din 01 iulie 2003, rămasă
irevocabilă, s-a stabilit că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de
Legea nr. 189/2000 și pentru perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1941.
Totodată, a reținut că
pârâta nu a executat această hotărâre până la data de 22 mai 2009 când a emis hotărârea
nr. 5265, la cererea reclamantului, prin care a stabilit că i se acordă drepturile
începând cu 01 iunie 2006 pentru această din urmă perioadă. Drepturile bănești aferente
perioadei iunie 2006-septembrie 2009 au fost achitate reclamantului în două etape,
în lunile septembrie și octombrie 2009.
Instanța de apel a constatat
că pârâta avea obligația legală de a executa în termen de 30 de zile de la rămânerea
irevocabilă a hotărârii judecătorești (08 iunie 2004), respectiv de a emite o nouă
hotărâre prin care să recunoască și perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1941
și să achite drepturile aferente, însă nu s-a conformat acestor obligații, deși
potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 hotărârile pronunțate în contencios
administrativ sunt executorii, cu toate acestea reclamantul nu poate solicita decât
punerea în executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei pentru perioada ce
nu s-a prescris.
Astfel, a constatat că
drepturile cuvenite pentru perioada iunie 2004-iunie 2006 sunt prescrise, pentru
perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009 au fost achitate reclamantului în două
tranșe, iar pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat, pârâtei îi revine
obligația de a achita aceste sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală
aferentă, de la data scadenței acestor sume până la data plății.
Recursurile declarate
în cauză
Împotriva acestei sentințe
au declarat recurs reclamanta și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta-pârâtă a susținut,
în motivele de recurs, că prin hotărârea de fond a fost obligată să aplice practic
un tratament discriminatoriu față de persoanele cărora le plătește drepturi de pensie
retroactiv, apreciind că, în raport de data când s-a solicitat punerea în executare
a dispozitivului hotărârii judecătorești (05 mai 2009), obligarea instituției la
plata sumelor pentru perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009, actualizate cu rata
inflației și dobânda legală, este netemeinică și nelegală.
Recurentul-reclamant a
criticat sentința atacată, întrucât nu este indicată suma pe care trebuie să primească
pentru perioada în litigiu și nici suma pe care o va primi lunar, precizând că autoritatea
pârâtă nu i-a achitat încă drepturile în discuție.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Argumentele corespunzătoare
motivelor de recurs invocate
Examinând sentința atacată,
în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum
și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt fondate.
Obiectul dedus judecății
îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri,
ca urmare a neexecutării la timp a unei obligații legale, în temeiul unei hotărâri
judecătorești executorii.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea
de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit
legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate
publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a
unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul
legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la un interes legitim.”
Raportat la aceste dispoziții
legale și la situația de fapt, instanța de control judiciar constată că, în speță,
nu se atacă niciun act administrativ de autoritate, sau nesoluționarea în termenul
legal a unei cereri de către o autoritate publică, ori refuzul nejustificat de rezolvare
a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare
pentru executarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului.
Prin urmare, constată
că raportul juridic dedus judecății are natură civilă, prin acțiunea formulată reclamantul
solicitând plata unor despăgubiri cu caracter civil, or, o acțiune în pretenții
nu poate fi încadrată în sfera contenciosului administrativ, competența de soluționare
a pricinii revine astfel judecătoriei.
Având în vedere faptul
că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al
autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri,
Înalta Curte constată
că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1)
lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
care să atragă competența instanței de contencios administrativ.
Înalta Curte constată
astfel că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acțiuni în
despăgubiri de drept comun care, în raport de valoarea pretențiilor, atrage competența
judecătoriei, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Soluția pronunțată
în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 304 alin. (3) și art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta
Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă
soluționare
Judecătoriei
Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de
Casa Județeană
de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 36/F din 24 februarie 2010 a Curții de
Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Admite recursul declarat
de C.H. împotriva sentinței nr. 36/F din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov,
secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 decembrie 2010.