ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5680/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul C.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, achitarea sumelor de bani datorate în temeiul Legii nr. 189/2000, actualizate cu rata inflației, precum și dobânda legală, de la data dobândirii calității de beneficiar al acestei legi până la data efectuării plății. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 154/F/2003 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă prin decizia nr. 2538 din 08 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă pârâta nu i-a achitat drepturile ce i se cuveneau.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul a solicitat punerea în executare a dispozitivului deciziei nr. 2538/2009 la 05 mai 2009, astfel că cererea privind actualizarea sumelor achitate la rata inflației și achitarea dobânzii este neîntemeiată. Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 1667/M din 03 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov. 2. Hotărârea Curții de apel Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 36/F din 24 februarie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.H.

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, a obligat pârâta să plătească reclamantului actualizarea și dobânda legală aferente sumelor achitate pentru perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009, de la data scadenței acestor sume până la data plății, respingând celelalte pretenții, ca prescrise.

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin decizia nr. 278/2002 emisă de autoritatea pârâtă s-a stabilit calitatea de refugiat a reclamantului, pentru perioada 24 martie 1944-06 martie 1945 și în urma contestării acestei decizii sub aspectul perioadei reținute, prin sentința civilă nr. 154 din 01 iulie 2003, rămasă irevocabilă, s-a stabilit că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 și pentru perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1941. Totodată, a reținut că pârâta nu a executat această hotărâre până la data de 22 mai 2009 când a emis hotărârea nr. 5265, la cererea reclamantului, prin care a stabilit că i se acordă drepturile începând cu 01 iunie 2006 pentru această din urmă perioadă.

Drepturile bănești aferente perioadei iunie 2006-septembrie 2009 au fost achitate reclamantului în două etape, în lunile septembrie și octombrie 2009. Instanța de apel a constatat că pârâta avea obligația legală de a executa în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești (08 iunie 2004), respectiv de a emite o nouă hotărâre prin care să recunoască și perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1941 și să achite drepturile aferente, însă nu s-a conformat acestor obligații, deși potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 hotărârile pronunțate în contencios administrativ sunt executorii, cu toate acestea reclamantul nu poate solicita decât punerea în executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei pentru perioada ce nu s-a prescris.

Astfel, a constatat că drepturile cuvenite pentru perioada iunie 2004-iunie 2006 sunt prescrise, pentru perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009 au fost achitate reclamantului în două tranșe, iar pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat, pârâtei îi revine obligația de a achita aceste sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă, de la data scadenței acestor sume până la data plății. 4. Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta-pârâtă a susținut, în motivele de recurs, că prin hotărârea de fond a fost obligată să aplice practic un tratament discriminatoriu față de persoanele cărora le plătește drepturi de pensie retroactiv, apreciind că, în raport de data când s-a solicitat punerea în executare a dispozitivului hotărârii judecătorești (05 mai 2009), obligarea instituției la plata sumelor pentru perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, este netemeinică și nelegală. Recurentul-reclamant a criticat sentința atacată, întrucât nu este indicată suma pe care trebuie să primească pentru perioada în litigiu și nici suma pe care o va primi lunar, precizând că autoritatea pârâtă nu i-a achitat încă drepturile în discuție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt fondate. Obiectul dedus judecății îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri, ca urmare a neexecutării la timp a unei obligații legale, în temeiul unei hotărâri judecătorești executorii.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.” Raportat la aceste dispoziții legale și la situația de fapt, instanța de control judiciar constată că, în speță, nu se atacă niciun act administrativ de autoritate, sau nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică, ori refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru executarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului.

Prin urmare, constată că raportul juridic dedus judecății are natură civilă, prin acțiunea formulată reclamantul solicitând plata unor despăgubiri cu caracter civil, or, o acțiune în pretenții nu poate fi încadrată în sfera contenciosului administrativ, competența de soluționare a pricinii revine astfel judecătoriei. Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Înalta Curte constată astfel că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acțiuni în despăgubiri de drept comun care, în raport de valoarea pretențiilor, atrage competența judecătoriei, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 alin. (3) și art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 36/F din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de C.H. împotriva sentinței nr. 36/F din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2010.