ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4060/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă,

reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia

la plata sumei de 520.000 RON, reprezentând daune morale pentru suferințele produse

tatălui său, F.C., și bunicilor săi, F.A. și F.S., cu ocazia deportării pe motive

etnice în perioada 1942-1944 în Transnistria.

Reclamanta a indicat ca temei de drept al pretențiilor

sale dispozițiile art. 998-999 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 148 din 14 martie 2011, pronunțată

de Tribunalul Gorj,

s-a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în

vedere că dispozițiile menționate în acțiune art. 998-999 C. civ. nu pot constitui

temei pentru antrenarea răspunderii statului, răspunderea statului pentru producerea

de prejudicii fiind întemeiată doar pe dispozițiile legii speciale, respectiv Legea

nr. 221/2009.

Starea de fapt descrisă în cererea de chemare în judecată

a fost reglementată prin Ordonanța nr. 105/1999, modificată ulterior prin Legea

nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 și Legea nr. 323/2004 și pretențiile persoanelor

supuse la aceste măsuri puteau fi valorificate prin formularea unor acțiuni cu respectarea

termenului prevăzut de Legea nr. 323/2004, respectiv 31 decembrie 2006.

Reclamanta a solicitat daune morale pentru suferințele

și chinurile suportate de tatăl și bunicii săi în timpul deportării, în prezent

aceste persoane fiind decedate.

Acordarea de daune morale este destinată reparării unor

prejudicii morale, respectiv pentru repararea prejudiciilor produse prin încălcarea

onoarei, demnității, expunerea la suferințe fizice și psihice, deci pentru încălcarea

unor drepturi personale cu caracter nepatrimonial.

Încălcarea acestor atribute cu caracter personal nepatrimonial

dă dreptul la reparații morale doar persoanei căreia i s-a încălcat onoarea, demnitatea

sau i s-a produs suferința de ordin psihic sau fizic, drepturile personale cu caracter

nepatrimonial nefiind incluse în patrimoniul ce formează masa succesorală transmisibilă

moștenitorilor legali, iar după decesul persoanelor care au suferit moral, acordarea

unor astfel de daune nu le mai poate produce satisfacție.

Deși reclamanta a menționat la descrierea stării de fapt

că și ea s-a confruntat în timpul deportării cu foamea, setea, frigul, Tribunalul

a constatat că această susținere este o eroare, deoarece perioada de deportare a

fost 1942-1944, iar reclamanta este născută în anul 1952.

În raport de temeiul de drept aplicabil situației de fapt

expuse de reclamantă - Ordonanța nr. 105/1999, modificată ulterior prin Legea

nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 și Legea nr. 323/2004, s-a constatat că reclamanta

nu este îndreptățită să solicite despăgubiri întrucât Ordonanța nr. 105/1999 prevede,

în art. 1 lit. f), ca beneficiar doar soțul sau soția persoanei asasinate ori executate

din motive etnice, nu și alți moștenitori.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 274 din 20 iunie 2011, Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins apelul reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut

următoarele considerente:

Prejudiciul moral constituie o consecință negativă, nesusceptibilă

de o valoare concretă pecuniară care rezultă din lezarea unui drept sau interes

nepatrimonial, cum este, în speță, dreptul la viață, dreptul la libertate și repararea

acestui prejudiciu are ca finalitate producerea unei satisfacții de ordin moral

pentru suferințele cauzate pe plan psihic sau fizic, prin încălcarea dreptului.

De asemenea, se are în vedere repararea prejudiciului raportat la urmările în viața

socială, importanța valorilor morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute

consecințele vătămării și măsura în care a fost afectată situația materială, familială,

profesională și socială a victimei respective.

Pentru daunele morale suferite de victimele măsurilor

luate de statul comunist sau cum este în speță, de măsurile luate împotriva persoanelor

deportate în străinătate pe motive etnice, în perioada 01 iulie 1942-01 iulie 1944,

statul a acordat compensații în echitate, prin Legea nr. 189/2000, în pct. 3 al

acestei legi stabilindu-se persoanele îndreptățite la astfel de compensații, precum

și drepturile de care acestea dispun sub aspectul unei indemnizații lunare bănești,

dar și al unor drepturi personale, cu conținut economic, așa cum sunt enumerate

în art. 5 din lege.

În speță, reclamanta a beneficiat de aceste drepturi,

așa cum rezultă din hotărârea nr. 387 din 12 decembrie 2005, privind acordarea unor

drepturi prevăzute de Legea nr. 189/2000, precum și de o compensație de 1.209,45

euro, acordată prin programul german pentru muncă forțată.

Posibilitatea compensării prejudiciului moral are drept

scop nu atât a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât

a-i procura satisfacția de ordin moral, susceptibilă mai mult de recunoașterea și

condamnarea însăși a măsurii abuzive luată împotriva sa, contrară drepturilor omului.

Or, prin acordarea de stat a compensațiilor bănești, prin

legi speciale, s-a urmărit acoperirea prejudiciului suferit, tocmai ca urmare a

răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C. civ.) a situației pentru măsurile

abuzive luate la un moment dat împotriva anumitor categorii de cetățeni.

În aceste condiții, se constată că a fost acoperit prejudiciul

moral, situație în care o nouă acțiune pentru același prejudiciu este neîntemeiată,

deoarece s-ar încălca principiul reparației în echitate.

Prin obligarea statului la plata pentru daunele morale

se urmărește de fapt acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă, ceea

ce s-a realizat în speță față de reclamantă, potrivit considerentelor de mai sus.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta

B.E., care,

criticând soluția sub aspectul

neacordării daunelor morale solicitate, arată că despăgubirile acordate în temeiul

altor legi speciale nu constituie daune morale, astfel cum a solicitat prin acțiunea

ce formează obiectul prezentului dosar.

La termenul din 01 iunie 2012, Înalta Curte, în baza dispozițiilor

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat motivul de ordine publică constând în

excepția nelegalei compuneri a Curții de apel și a reținut cauza în pronunțare cu

privire la acest motiv.

Analizând cu prioritate motivul de ordine publică constând

în nelegala compunere a Curții de apel, Înalta Curte constată următoarele:

Pretențiile reclamantei formulate prin acțiunea cu care

învestit instanța se fundamentează pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 178/26.10.2010, intrată în vigoare

la 26 noiembrie 2010, dispozițiile Legii nr. 221/2009 au fost modificate.

Astfel, art. 13 pct. 1 a suprimat calea de atac a apelului

statuând că „hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care

este de competența Curții de apel”, iar potrivit art. 26 din același act normativ

„modificările și completările aduse Legii

nr.

221/2009 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță

dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei

legi”.

Cum normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar

în cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu se pronunțase o hotărâre

care să tranșeze litigiul dedus judecății, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată

la data de 14 martie 2011, rezultă că singura cale de atac ce se putea exercita

împotriva acestei hotărâri, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, este

aceea a recursului.

Calificând greșit calea de atac ca fiind apel, Curtea

de apel a soluționat cauza în complet format din doi judecători, pronunțând o hotărâre

nelegală, cu încălcarea dispozițiilor imperative art. 54 alin. (2) din Legea

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care va fi casată în baza art. 304

pct. 1 C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite

excepția nelegalei compuneri a Curții de apel, va admite recursul reclamantei, va

casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Craiova pentru rejudecare,

ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nelegalei compuneri a Curții de apel.

Admite recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva

deciziei nr. 274 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel

Craiova pentru rejudecare, ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.