ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4060/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 520.000 RON, reprezentând daune morale pentru suferințele produse tatălui său, F.C., și bunicilor săi, F.A. și F.S., cu ocazia deportării pe motive etnice în perioada 1942-1944 în Transnistria. Reclamanta a indicat ca temei de drept al pretențiilor sale dispozițiile art. 998-999 C. civ. Prin sentința civilă nr. 148 din 14 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere că dispozițiile menționate în acțiune art. 998-999 C. civ.

nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului, răspunderea statului pentru producerea de prejudicii fiind întemeiată doar pe dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 221/2009. Starea de fapt descrisă în cererea de chemare în judecată a fost reglementată prin Ordonanța nr. 105/1999, modificată ulterior prin Legea nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 și Legea nr. 323/2004 și pretențiile persoanelor supuse la aceste măsuri puteau fi valorificate prin formularea unor acțiuni cu respectarea termenului prevăzut de Legea nr. 323/2004, respectiv 31 decembrie 2006. Reclamanta a solicitat daune morale pentru suferințele și chinurile suportate de tatăl și bunicii săi în timpul deportării, în prezent aceste persoane fiind decedate.

Acordarea de daune morale este destinată reparării unor prejudicii morale, respectiv pentru repararea prejudiciilor produse prin încălcarea onoarei, demnității, expunerea la suferințe fizice și psihice, deci pentru încălcarea unor drepturi personale cu caracter nepatrimonial. Încălcarea acestor atribute cu caracter personal nepatrimonial dă dreptul la reparații morale doar persoanei căreia i s-a încălcat onoarea, demnitatea sau i s-a produs suferința de ordin psihic sau fizic, drepturile personale cu caracter nepatrimonial nefiind incluse în patrimoniul ce formează masa succesorală transmisibilă moștenitorilor legali, iar după decesul persoanelor care au suferit moral, acordarea unor astfel de daune nu le mai poate produce satisfacție.

Deși reclamanta a menționat la descrierea stării de fapt că și ea s-a confruntat în timpul deportării cu foamea, setea, frigul, Tribunalul a constatat că această susținere este o eroare, deoarece perioada de deportare a fost 1942-1944, iar reclamanta este născută în anul 1952. În raport de temeiul de drept aplicabil situației de fapt expuse de reclamantă - Ordonanța nr. 105/1999, modificată ulterior prin Legea nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 și Legea nr. 323/2004, s-a constatat că reclamanta nu este îndreptățită să solicite despăgubiri întrucât Ordonanța nr. 105/1999 prevede, în art. 1 lit. f), ca beneficiar doar soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice, nu și alți moștenitori.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Prin decizia civilă nr. 274 din 20 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantei. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele considerente: Prejudiciul moral constituie o consecință negativă, nesusceptibilă de o valoare concretă pecuniară care rezultă din lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, cum este, în speță, dreptul la viață, dreptul la libertate și repararea acestui prejudiciu are ca finalitate producerea unei satisfacții de ordin moral pentru suferințele cauzate pe plan psihic sau fizic, prin încălcarea dreptului.

De asemenea, se are în vedere repararea prejudiciului raportat la urmările în viața socială, importanța valorilor morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și măsura în care a fost afectată situația materială, familială, profesională și socială a victimei respective. Pentru daunele morale suferite de victimele măsurilor luate de statul comunist sau cum este în speță, de măsurile luate împotriva persoanelor deportate în străinătate pe motive etnice, în perioada 01 iulie 1942-01 iulie 1944, statul a acordat compensații în echitate, prin Legea nr. 189/2000, în pct. 3 al acestei legi stabilindu-se persoanele îndreptățite la astfel de compensații, precum și drepturile de care acestea dispun sub aspectul unei indemnizații lunare bănești, dar și al unor drepturi personale, cu conținut economic, așa cum sunt enumerate în art. 5 din lege.

În speță, reclamanta a beneficiat de aceste drepturi, așa cum rezultă din hotărârea nr. 387 din 12 decembrie 2005, privind acordarea unor drepturi prevăzute de Legea nr. 189/2000, precum și de o compensație de 1.209,45 euro, acordată prin programul german pentru muncă forțată. Posibilitatea compensării prejudiciului moral are drept scop nu atât a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacția de ordin moral, susceptibilă mai mult de recunoașterea și condamnarea însăși a măsurii abuzive luată împotriva sa, contrară drepturilor omului. Or, prin acordarea de stat a compensațiilor bănești, prin legi speciale, s-a urmărit acoperirea prejudiciului suferit, tocmai ca urmare a răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C. civ.) a situației pentru măsurile abuzive luate la un moment dat împotriva anumitor categorii de cetățeni.

În aceste condiții, se constată că a fost acoperit prejudiciul moral, situație în care o nouă acțiune pentru același prejudiciu este neîntemeiată, deoarece s-ar încălca principiul reparației în echitate. Prin obligarea statului la plata pentru daunele morale se urmărește de fapt acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă, ceea ce s-a realizat în speță față de reclamantă, potrivit considerentelor de mai sus. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.E., care, criticând soluția sub aspectul neacordării daunelor morale solicitate, arată că despăgubirile acordate în temeiul altor legi speciale nu constituie daune morale, astfel cum a solicitat prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar.

La termenul din 01 iunie 2012, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat motivul de ordine publică constând în excepția nelegalei compuneri a Curții de apel și a reținut cauza în pronunțare cu privire la acest motiv. Analizând cu prioritate motivul de ordine publică constând în nelegala compunere a Curții de apel, Înalta Curte constată următoarele: Pretențiile reclamantei formulate prin acțiunea cu care învestit instanța se fundamentează pe dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 178/26.10.2010, intrată în vigoare la 26 noiembrie 2010, dispozițiile Legii nr. 221/2009 au fost modificate.

Astfel, art. 13 pct. 1 a suprimat calea de atac a apelului statuând că „hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența Curții de apel”, iar potrivit art. 26 din același act normativ „modificările și completările aduse Legii nr. 221/2009 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Cum normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar în cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu se pronunțase o hotărâre care să tranșeze litigiul dedus judecății, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată la data de 14 martie 2011, rezultă că singura cale de atac ce se putea exercita împotriva acestei hotărâri, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, este aceea a recursului.

Calificând greșit calea de atac ca fiind apel, Curtea de apel a soluționat cauza în complet format din doi judecători, pronunțând o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor imperative art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care va fi casată în baza art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite excepția nelegalei compuneri a Curții de apel, va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Craiova pentru rejudecare, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția nelegalei compuneri a Curții de apel. Admite recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 274 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Craiova pentru rejudecare, ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.