ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3437/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea introdusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, petenții Primăria Municipiului Constanța și Primarul Municipiului Constanța au formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2972 din 3 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1383/36/2010, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, petenții au susținut că, prin notele scrise depuse la termenul din 5 aprilie 2012, au solicitat cheltuieli de judecată, dar, în considerente și dispozitiv, acestea nu au fost cuprinse.

Examinând cererea formulată, prin raportare la dispozițiile legale relevante, Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente: Prin Decizia civilă nr. 2972 din 3 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 1383/36/2010, ce formează obiect al cererii de completare a dispozitivului, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul L.M.A. împotriva Deciziei nr. 217C din 28 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. În drept, potrivit art. 281 2 alin. (1) C. proc.

civ., dacă, prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, se poate cere completarea hotărârii, în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar, în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. Din interpretarea acestui text legal, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv, atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestit, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată (a se vedea, sub aspectul încălcării art. 6 parag.

1 din Convenție, cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 29 martie 2000). Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare. Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Acest drept este recunoscut părții și atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În speță, Înalta Curte constată că, prin concluziile scrise depuse de petenți la termenul de judecată din 5 aprilie 2012, aceștia au solicitat suma de 300 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, solicitare a cărei soluționare nu se regăsește în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri. Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite. Față de soluția adoptată asupra recursului declarat de reclamant și de solicitarea formulată de intimați de acordare a cheltuielilor de judecată, devin astfel incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., privind obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, solicitate și dovedite de partea adversă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea petenților și va dispune completarea dispozitivului menționate, în sensul obligării recurentului-reclamant, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată în recurs către intimații-pârâți. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2972 din 3 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenții Primăria Municipiului Constanța și Primarul Municipiului Constanța. Dispune completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 2972 din 3 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul că se va trece mențiunea "obligă reclamantul L.M.A. la plata către pârâții Primăria Municipiului Constanța și Primarul Municipiului Constanța a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată". Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012. Procesat de GGC - AZ