ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7004/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de față, constată

următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 4396 din 14 iunie

2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat

nulitatea recursului declarat de reclamantul A.C. împotriva Deciziei civile nr.

308 C din 23 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

La data de 17 iunie

2012, petentul Primarul municipiului Constanța a formulat cerere de completare

a dispozitivului Deciziei nr. 4396 din 14 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 281

2

alin. (3) C.

proc. civ.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de

judecată, în sensul obligării recurentului la plata acestora. Arată că prin fax

au fost transmise delegația avocațială, chitanța, dar și concluzii scrise, prin

care s-a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând

onorariu de avocat în cuantum de 300 RON.

Cererea de completare

a dispozitivului urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., se poate cere completarea hotărârii dacă

"instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau

accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale". Alin. (3) al

aceluiași articol prevede aceste prevederi se aplică și apărătorilor părților,

cu privire la drepturile lor.

La filele x - y dosar se află concluziile formulate

de avocat L.D., apărător al petentului, precum și delegația avocațială și

chitanța reprezentând onorariul apărătorului, transmise prin fax la data de 12

iunie 2012, fără a purta mențiunea conformării cu originalul.

În speță, conform

practicalei Deciziei nr. 4396 din 14 iunie 2012, la acel termen, apărătorul

petentului nu a răspuns la apelul nominal făcut în cauză.

O componentă a

cheltuielilor de judecată este constituită din onorariile de avocat, care se

stabilesc pe baza reglementării cuprinse în Legea nr. 51/1998.

Este adevărat că

raportul juridic dintre avocat și clientul său (părțile contractului de asistență

juridică) nu poate fi controlat în mod direct de către nici un organ al

statului, însă în situația aplicării dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

acest raport nu este stânjenit în nici un mod, deoarece activitatea instanței

nu stânjenește executarea contractului de asistență juridică - reglementat de

Legea nr. 51/1995 - ea fiind limitată la stabilirea cheltuielilor de judecată

și nu la neacordarea onorariului avocatului.

Însă, în cadrul

operației de determinare a cheltuielilor de judecată, instanța va analiza în ce

măsură cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul sunt justificate.

Astfel, taxele judiciare de timbru, potrivit art. 35 din Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 146/1997, fac dovada achitării acestora numai în măsura

în care la dosarul cauzei a fost depus originalul sau copia conformă cu

originalul a chitanței reprezentând taxa judiciară de timbru. În continuare,

justificarea onorariilor experților se face tot prin depunerea la dosarului

cauzei a originalului reprezentând chitanța prin care a fost achitat acest

onorariu.

În ceea ce privește

onorariile de avocat, acestea se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a

originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a

ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să

menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului

pentru care au fost achitate aceste sume.

Justificarea acestui

raționament are în vedere că, în raport de actele justificative ale plăților

efectuate, instanța va acorda cheltuielile de judecată, iar dispozitivul

hotărârii poate fi pus în executare silită în ceea ce privește aceste

cheltuieli.

Revenind la speța de

față, Înalta Curte constată că pentru justificarea cheltuielilor reprezentând

onorariu de avocat, petentul a depus în fața instanței de recurs o copie

transmisă prin fax a chitanței din 8 septembrie 2011.

În raport de această

situație de fapt, Înalta Curte constată că cererea de completare a

dispozitivului cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată nu

poate fi primită, în condițiile în care justificarea acestor cheltuieli a fost

făcută cu o xerocopie a chitanței, și nu cu originalul acesteia.

Față de toate

considerentele reținute, Înalta Curte constată că, în cauză nu sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 281

2

alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

ceea ce impune respingerea cererii formulate de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 4396 din 14 iunie 2012 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petentul PRIMARUL

MUNICIPIULUI CONSTANȚA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AA