ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1050/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2007 pe rolul Tribunalului București, în dosarul nr. 25703/3/2007, reclamanții N.A., N.C.A., N.Z.E., N.I.G. și N.C.I. au chemat în judecată I.N.C.D.E.E. I.C.P.E.-CA, solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 3 din 29 mai 2007 prin care pârâtul a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 767 Simeria, nr. top. 324/2, 325/1, 325/2, preluat abuziv de stat. O cerere de chemare în judecată cuprinzând aceleași solicitări și în contradictoriu cu același pârât a fost formulată de reclamantul N.C.A. la data de 16 august 2007 și înregistrată pe rolul aceleiași instanțe în dosarul nr. 28039/3/2007.

Ulterior, la data de 24 octombrie 2007, reclamanții împreună cu R.K.I., moștenitoarea lui V.L., notificator alături de ceilalți reclamanți, au solicitat conexarea celor două cauze, soluție dispusă de tribunal în dosarul nr. 25703/3/2007, prin încheierea din 07 decembrie 2007. Prin încheierea din data de 11 aprilie 2008, prima instanță a admis cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților formulată de intervenienta R.K.I. Prin sentința civilă nr. 1181 din 20 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 25703/3/2007 de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de reclamanți și de intervenientă. Prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 3 din 29 mai 2007, emisă de pârâtul I.N.C.D.E.E.

I.C.P.E. - CA, s-a respins notificarea nr. 661/2001 prin care s-a solicitat de către reclamanții din prezenta cauză, precum și de către autorul intervenientei, V.L., restituirea în natură a imobilului situat în Sfântu Gheorghe, str. Jozsef Attila, CF 767 Simeria, cu motivarea că restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu este posibilă, întrucât imobilul nu se încadrează în categoria celor preluate abuziv, nefiind respectate condițiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Instanța a mai reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului prin donație, fiind intabulat în favoarea statului sub nr. 337 din 26 martie 1988. Prin sentința civilă nr. 1048 din 07 iunie 2007, rămasă irevocabilă, s-a admis cererea reclamanților prin care se solicita a se constata nulitatea absolută a ofertei de donație consfințită prin declarația din data de 26 martie 1988, astfel că titlul statului asupra imobilului a fost desființat.

Motivele de nulitate ale deciziei nr. 3 din 29 mai 2007, invocate de reclamanți, au fost apreciate de instanță ca fiind nefondate, întrucât în cuprinsul acestei decizii se arată care sunt motivele pentru care se respinge notificarea, pârâta făcând referire la hotărârile judecătorești, la titlul de proprietate al unității deținătoare, care face imposibilă restituirea în natură a imobilului, unitatea deținătoare apreciind că nu au fost întrunite condițiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. În ce privește faptul că, în cuprinsul deciziei, nu este indicată calea de atac împotriva acesteia, precum și termenul în care poate fi exercitată, instanța a reținut că acestea sunt prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că titlul de proprietate al pârâtei a fost constituit în temeiul H.G. nr. 1282/2004, titlu ce nu a fost desființat pe cale judecătorească. Deși reclamanții sunt persoane îndreptățite în accepțiunea art. 1 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, fără desființarea prealabilă a titlului pârâtei, motiv pentru care atât cererea principală, cât și cererea conexă, sunt nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanții și intervenienta. Prin decizia nr. nr. 205/ A din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în majoritate, s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința apelată, s-a admis contestația și cererea de intervenție, s-a anulat decizia emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să restituie reclamanților și intervenientei în natură, cote părți din imobil, după cum urmează: către reclamantul N.A.

cota de 12/60, către reclamanții N.C.A., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G. împreună, cota de 15/60 și către intervenienta R.K.I. cota de 3/60, din imobilul teren înscris în parcela top nr. 324/2 în suprafață de 2791 m.p. (teren și construcție) și din imobilul teren grădină în suprafață de 4729 m.p. înscris în parcela nr. top 325/1, ambele din CF 767 (actualmente 2676) Simeria. În apel s-a dispus efectuarea unei expertize topografice, prin comisie rogatorie la Tribunalul Covasna. Din concluziile raportului de expertiză, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu a fost înscris în CF nr. 767 a localității Simeria, partea I sub nr. de ordine A+1, nr. top 324 – suprafață 4136 m.p. (casă de piatră cu trei locuințe și curte) nr. top 315, suprafață de 6050 m.p.

(grădină), suprafață tabulară totală 10186 m.p. Prin încheierea CF nr. 36 din anul 1965 s-a rectificat suprafața reală la 10854 m.p. Proprietarii tabulari inițiali au fost moșteniți conform certificatelor de moștenitor nr. 65/1964, nr. 60/1968, nr. 611/1973, nr. 339/1985, nr. 539/1988, de către notificatori și respectiv de intervenientă. Astfel, proprietarii tabulari ai imobilului de sub nr. de ordine A+3, nr. top 324/2 și nr. top 325/1 transcris în CF nr. 2676 a localității Simeria au fost: F.N. cu o cotă de 15/60, N.A. cu o cotă de 12/60, V.L. cu o cotă de 3/60 și S.R. cu o cotă de 30/60. Proprietarii tabulari ai imobilului de sub numărul de ordine A+4, număr top 325/2 transcris în CF nr. 3728 a localității Simeria au fost N.A.

cu o cotă de 24/120, V.L. cu o cotă de 6/120, N.C.A. cu o cotă de 15/120, N.A.H. cu o cotă de 15/120 și S.R. cu o cotă de 60/120. În anul 1994, în baza sentinței civile nr. 2091/1989 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, imobilul construcție s-a partajat în 3 apartamente, dintre care apartamentul nr. II și cota de participare la părțile comune de 39 % a revenit I.C.Ș.I.T.I.E. – Filiala Sfântu Gheorghe. În anul 1988, în baza deciziei C.J. Covasna nr. 102/1985 s-a intabulat dreptul de administrare operativă în favoarea I.C.Ș.I.T.I.E. – Filiala Sfântu Gheorghe, iar în același an, în baza actului de dezmembrare autentificat sub nr. 921/1988, imobilele nr. top 324 și nr. top 325 s-au dezmembrat și s-au format următoarele trei corpuri funciare: nr. de ordine A+2, nr. top 324/1, suprafața de 1345 m.p.

(casă de piatră și curte); nr. de ordine A+3, nr. top 324/2, suprafață de 2791 m.p. (teren de construcție), nr. top 325/1 suprafață de 4729 m.p. grădină și nr. de ordine A+4, nr. top 325/2, suprafață 1321 mp grădină. Contestatorii au solicitat restituirea în natură a cotelor părți din terenurile înscrise la numerele 324/2, 325/1 și 325/2. În dosarul de fond s-a depus, în susținerea contestației, dovada calității procesuale a intervenientei R.K.I., care este moștenitoarea testamentară a notificatorului V.L., decedat la 09 aprilie 2007, înainte de emiterea deciziei nr. 3 din 29 mai 2007, conform certificatului de moștenitor nr. 47 din 26 iulie 2007. Astfel, cererea de intervenție în interes propriu formulată de această parte la 11 aprilie 2008, este admisibilă conform art. 49 și 50 C. proc.

civ. Din actele de stare civilă, hotărârile judecătorești depuse la dosar și din conținutul raportului de expertiză, rezultă că notificatorii, respectiv reclamanții și intervenienta, sunt moștenitorii foștilor proprietari menționați în cartea funciară, începând cu dreptul de partaj conform încheierii nr. 573/1924. La 11 aprilie 2008, reclamanții N.C.A., N.A., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G., și-au precizat contestația în sensul că au solicitat obligarea pârâtei să le restituie în natură în deplină proprietate și posesie, imobilul teren înscris în CF 767 Simeria top 324/2 și top 325/1, arătând că prin sentința civilă nr. 1048 din 07 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 196/305/2006, de Judecătoria Sfântu Gheorghe, s-a constatat nulitatea absolută a declarației numiților N.A., V.L.

și N.F. din 26 martie 1988, autentificată sub nr. 922 din 26 martie 1988 de Notariatul de Stat al Județului Covasna, prin care aceștia au renunțat la dreptul lor de proprietate asupra cotei de 30/60, parte din imobilul înscris în CF 767 Simeria, sub nr. top 324/2 și 325/1, teren construcție și grădină. Instanța de apel a mai reținut că, potrivit hotărârii judecătorești menționate, s-a stabilit irevocabil că actului juridic de renunțare la dreptul de proprietate întocmit de N.A., V.L. și N.F. în baza art. 60 din Decretul-Lege nr. 115/1938, îi lipsește o condiție esențială, respectiv cauza. Chiar dacă s-ar presupune că a existat cauza, un scop, pentru ca aceștia să fi renunțat la dreptul lor de proprietate, în mod evident, aceasta nu a fost licită sau morală.

S.R. avea posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în mai multe modalități, iar prin impunerea cedării dreptului de proprietate în baza actului întocmit conform art. 60 din Decretul-Lege nr. 115/2938, s-a încălcat art. 36 din Constituția României, în vigoare în anul 1988, care stabilea că dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege și pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală, veniturile și economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care se află; art. 12 stabilea că terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri. În aceste condiții, cota de 30/60 din imobilul înscris în CF 767 Simeria sub nr. top 324/2 și 325/1, teren construcții și grădină, a trecut abuziv în proprietatea statului, iar declarația din 1988, prin care a fost preluată această cotă a fost constatată nulă absolut.

Caracterul abuziv al preluării s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind incidente astfel dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Această hotărâre judecătorească irevocabilă conferă reclamanților, asupra acestei părți din imobil, caracterul de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. Instanța de apel a înlăturat argumentul instanței de fond, în sensul că titlul de proprietate al pârâtei nu a fost desființat pe cale judecătorească, cu motivarea că terenul în litigiu este în proprietatea privată a statului și se află în administrarea I.N.C.D.I.E. I.C.P.E. – CA, putând fi restituit în natură. În motivarea opiniei separate s-a precizat că prin H.G.

nr. 1282/2004 s-a înființat I.N.C.D.I.E. I.P.C.E. - CA, în anexa 2 fiind inclus și imobilul în litigiu ca fiind proprietate privată a statului, în baza H.G. nr. 834/1991 și a Deciziei nr. 102/1985 prin care bunul a fost trecut în administrarea institutului. Imobilul înscris în CF 767, top 324, compus din trei apartamente, curte și părți comune, a format obiectul sentinței civile nr. 2509 din 12 octombrie 1993, pronunțată de Judecătoria Sf. Gheorghe, definitivă și irevocabilă, prin care s-a luat act de tranzacția intervenită între reclamanți și pârât, în sensul că s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra apartamentelor 1 și 3 și, respectiv, al pârâtului asupra apartamentului nr. 2, cu folosința în comun a părților cu această destinație, hotărâre în baza căreia părțile și-au intabulat dreptul de proprietate.

Din această perspectivă, reclamanții nu mai pot revendica, cel puțin în ce privește apartamentul nr. 2, un drept de proprietate exclusiv, având în vedere forța obligatorie a hotărârii judecătorești, definitivă și irevocabilă. Ulterior înscrierii dreptului de proprietate al statului, asupra aceluiași imobil s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtului în temeiul H.G. nr. 834/1991, astfel că dreptul de proprietate deținut în prezent de pârât, fiind valabil, nu poate fi radiat, cu consecința că pârâtul justifică calitatea de proprietar al imobilului. Pe acest teren proprietatea statului s-a înființat I.T.A., obiectiv de utilitate publică cuprins în Strategia de stimulare a dezvoltării rețelei naționale de incubatoare de afaceri aprobată prin H.G.

nr. 290/2006, iar utilitatea publică a acestui obiectiv este incontestabilă. Autorul opiniei separate a mai reținut și că terenul ce face obiectul dedus judecății este revendicat de către contestatori și în baza Legii nr. 18/1991, astfel cum rezultă din adresa Primăriei Municipiului Sf. Gheorghe nr. 355/2005/2006. Prin decizia nr. 635 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a dispus, la solicitarea apelanților, completarea dispozitivului deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010, în sensul obligării intimatului la 5000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. În motivarea deciziei completatoare s-a reținut că, la termenul din 02 martie 2010, apărătorul apelanților-reclamanți și al apelantei-interveniente a solicitat admiterea apelului, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, conform paragrafului 7 din încheierea de amânare a pronunțării.

Această cerere nu a fost soluționată prin minuta aflată la dosar apel. Curtea a constatat că cererea de completare a dispozitivului a fost formulată cu respectarea art. 281 2 C. proc. civ., hotărârea fiind comunicată petenților la 09 august 2010, conform dovezilor aflate la dosar apel, respectiv în 15 zile de la comunicare. Constatând că a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelanți, Curtea a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010, în ceea ce privește această cerere accesorie și a acordat apelanților suma totală de 5000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în fața instanței de fond și a instanței de apel, compusă din suma de 2000 lei, conform chitanței fără număr aflată la dosar fond și contractului 4179 din 03 decembrie 2007, respectiv suma de 3000 lei conform chitanței nr. 48 din 15 ianuarie 2009 aflată la dosar apel.

Curtea nu a luat în considerare la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor de judecată și chitanța nr. 13 din 03 decembrie 2007 aflată la dosar fond, deoarece aceasta reprezintă doar o copie xerox, fără a fi depus la dosar originalul. Împotriva deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul I.N.C.D.E.E. I.P.C.E. - CA București, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., care nu au fost dezvoltate în mod separat. În motivarea recursului, recurentul pârât susține, în esență, următoarele: Titlul său de proprietate constituit în temeiul H.G.

nr. 1282/2004, nu a fost desființat. Institutul își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile O.G. nr. 57/2002, fiind instituție de drept public. S.R. este proprietarul imobilului în cauză, institutul având un drept de administrare. La art. 4 din H.G. nr. 1282/2004 sunt prevăzute limitele dreptului său de administrare, iar emiterea unei decizii de restituire în baza Legii nr. 10/2001 contravine acestei limitări, recurentul fiind doar un deținător precar. Anterior H.G. nr. 1282/2004, imobilul a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 2431 din 15 noiembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor în favoarea SC I.C.P.E. SA, act care s-a intabulat în cartea funciară.

prin divizarea acestei societăți comerciale a luat ființă SC I.C.P.E., care a preluat o parte din patrimoniul SC I.C.P.E. SA, inclusiv imobilul în litigiu. Prin sentința civilă nr. 1048/2007 prin care s-a dispus anularea donației făcute în favoarea statului s-a respins capătul de cerere care viza anularea înscrierii dreptului statului în cartea funciară, cu motivarea că asupra aceluiași imobil este intabulat dreptul de proprietate al SC I.C.P.E. SA în baza H.G. nr. 834/1991. Instanța de apel, în motivarea soluției date cu majoritate, nu a examinat susținerile și apărările recurentului referitoare la obiectivul de utilitate publică existent pe terenul în litigiu (I.T.A.). În opinia separată s-a reținut în mod corect că terenul este solicitat de reclamanți și în temeiul Legii nr. 18/1991.

În cartea funciară apar unele terenuri preluate de stat în temeiul legilor nr. 58 și 59 din 1974. Hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Hotărârea se bazează numai pe susținerile reclamanților. Reclamanții nu mai pot solicita imobilul, deoarece a format obiectul tranzacției intervenite în anul 1993, consfințită prin hotărâre judecătorească și intabulată în cartea funciară. Hotărârea judecătorească prin care s-a anulat donația nu este opozabilă recurentei care nu a avut calitatea de parte în acel proces. Procesul finalizat prin sentința nr. 1048/2007 s-a soluționat în contradictoriu cu Municipiul Sf.

Gheorghe, prin primar, deși acesta nu deținea imobilul. Procesul trebuia soluționat în contradictoriu cu S.R., în calitate de proprietar al imobilului donat. Anterior, prin sentința civilă nr. 1278/ R a Curții de Apel Brașov s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți având ca obiect anularea declarației de renunțare la proprietate. Instanța de apel nu a ținut seama de această hotărâre judecătorească, reținând ca fiind relevantă doar pe cea ulterioară, de anulare a donației. Împotriva deciziei civile nr. 635 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții și intervenienta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia au susținut că instanța trebuia să ia în considerare, la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, și chitanța în valoarea de 1000 lei de la dosar de fond, care a fost depusă în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Examinând deciziile recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Cure reține următoarele: Criticile potrivit cărora titlul de proprietate constituit în temeiul H.G. nr. 1282/2004, nu a fost desființat și că imobilul a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 2431 din 15 noiembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor în favoarea SC I.C.P.E. SA vin în contradicție cu o altă critică a aceleiași recurente, potrivit căreia S.R.

este proprietarul imobilului în cauză, institutul recurent având exclusiv dreptul de administrare. Astfel, pe de o parte, recurentul pretinde că ar avea un drept de proprietate dobândit în baza unui titlu nedesființat, iar pe de altă parte susține, în mod evident contradictoriu, că nu este decât un detentor precar, dreptul de proprietate aparținând Statului. Pe lângă faptul că aceste susțineri sunt contradictorii și nu permit instanței de recurs să stabilească poziția recurentului și, implicit, să identifice problema de nelegalitate a deciziei recurate, care s-ar circumscrie prevederilor art. 304 C. proc. civ., susținerile menționate sunt și irelevante din perspectiva temeiului de drept care a stat la baza restituirii imobilului către reclamanți și intervenientă.

Astfel, instanța a fost învestită cu o cerere de restituire întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, lege specială în raport de dispozițiile de drept comun în materie de revendicare. Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „Imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

Dispoziția legală menționată nu distinge, din perspectiva obligației unității deținătoare de a restitui bunul, în raport de titlul sub care acesta este deținut. Obligația de restituire incumbă deținătorului, indiferent dacă are certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, sau deține imobilul în temeiul unui drept de administrare sau orice alt drept derivat din dreptul de proprietate publică, în sensul Legii nr. 213/1998.

Evident că, pentru a se considera incidentă obligația de restituire, este necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul legal menționat, respectiv unitatea deținătoare să se încadreze într-una dintre categoriile enumerate ( o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public), iar imobilul să fi fost preluat de stat în mod abuziv, împrejurări care sunt dovedite în prezenta cauză. Faptul că institutul recurent își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile O.G.

nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, fiind o instituție de interes public, nu face decât să confirme calitatea acestuia de unitate deținătoare, obligată să soluționeze notificarea, în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 . Dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 1282/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea I.N.C.D.I.E. I.C.P.E.

- CA București, care stabilesc obiectul principal de activitate al acestui institut (cercetare fundamentală și aplicativă în sectorul ingineriei electrice; inginerie, probe, măsurători, expertize în laborator, în stații-pilot și pe teren; dezvoltare tehnologică în domeniul valorificării, procesării deșeurilor industriale și reabilitării ecologice; elaborare de normative tehnice și economice de interes național privind asigurarea cerințelor fundamentale în domeniul ingineriei electrice; elaborare de strategii, asistență tehnică și consultanță în domeniul ingineriei electrice; informare, documentare și pregătire de personal în domeniul ingineriei electrice) nu înlătură alte obligații ce revin persoanelor juridice, în temeiul altor dispoziții legale, cum este și obligația de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că, prin sentința civilă nr. 1048/2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, prin care s-a constatat nulitatea absolută a declarației de renunțare la proprietate făcută de autorii reclamanților și intervenientei la data de 26 martie 1988, s-a respins capătul de cerere care viza anularea înscrierii dreptului statului în cartea funciară, pe motiv că dreptul de proprietate asupra imobilului este intabulat în favoarea SC I.C.P.E. SA, antecesoarea recurentei, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, este, de asemenea, irelevantă, în contextul în care, așa cum s-a reținut mai sus, Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea restituirii imobilelor preluate abuziv și deținute de persoane juridice controlate de stat, indiferent de titlul sub care acestea sunt deținute.

Se mai susține în motivarea recursului, că instanța de apel, în motivarea soluției date cu majoritate, nu a examinat susținerile și apărările recurentului referitoare la obiectivul de utilitate publică existent pe terenul în litigiu (I.T.A.). Deși întemeiată această susținere, în sensul că în considerentele deciziei recurate, instanța de apel nu a răspuns acestei apărări formulate de pârâtă, ea nu este de natură a determina casarea deciziei, instanța de recurs putând remedia această omisiune prin examinarea criticii vizând imposibilitatea restituirii în natură a terenului, pe motivul existenței pe teren a unui obiectiv de utilitate publică.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 9604 din 26 februarie 2008 a A.N.C.Ș., așadar, ulterior formulării de către reclamanți a notificării, s-a acreditat și s-a acordat titlul de incubator tehnologic și de afaceri în domeniile „materiale avansate și inginerie electrică, tehnologii și protecția mediului, informatică, prelucrarea lemnului” I.T.A. E. I.C.P.E.-CA Sf. Gheorghe, ca structură fără personalitate juridică constituită în cadrul I.N.C.D.I.E. I.C.P.E.-CA București.

Acreditarea și titlul au fost acordate pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 26 februarie 2008. Potrivit celor susținute de recurentă în întâmpinarea depusă la instanța de apel, obiectivul acestui incubator este acordarea de suport I.M.M.-urilor din zonă, prin asigurarea de facilități, servicii comune și servicii specializate: punerea la dispoziție a spațiului incubatorului pentru întâlniri de afaceri, instruiri, spații de lucru, servicii de telecomunicații, servicii de consultanță de specialitate, prevenirea problemelor de mediu, stimularea inovațiilor și tehnologiilor etc. Înalta Curte consideră că apărarea potrivit căreia terenul solicitat nu poate fi restituit pe motiv că pe suprafața acestuia s-ar afla o construcție în care se desfășoară activitățile menționate, este lipsită de temei legal.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: ” În situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) ”. Textul legal menționat nu exclude imobilele de la restituire, ci stabilește un termen variabil în interiorul căruia persoanele îndreptățite la restituire au obligația de a le menține afectațiunea.

Anexa 2 lit. a) a Legii nr. 10/2001 cuprinde lista imobilelor ce intră sub incidența art. 16 din această lege, după cum urmează: 1. Imobile ocupate de unități și instituții de învățământ din sistemul de stat (grădinițe, școli, licee, colegii, școli profesionale, școli postliceale, instituții de învățământ superior) 2. Imobile ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public (creșe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii) 3. Imobilele ocupate de administrații financiare, trezorerii, ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curți de apel, poliție, poliție de frontieră, jandarmerii, servicii publice comunitare pentru situații de urgență, sedii vamale, arhive naționale, direcții județene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale și județene, inspectorate școlare; 4. Imobilele ocupate de instituții publice de cultură: teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultură.

Or, situația invocată de recurent nu se poate încadra în niciuna dintre ipotezele enumerate, astfel încât soluția restituirii în natură a cotelor părți ideale din dreptul de proprietate, cuvenite reclamanților și intervenientei, este dată cu respectarea prevederilor legale. Susținerea potrivit căreia terenul ar fi fost solicitat de reclamanți și în temeiul Legii nr. 18/1991 este irelevantă, întrucât nu se face dovada că respectiva solicitare ar fi fost și soluționată.

Nu s-a susținut și nu s-a dovedit că terenul ar face obiectul legilor în materia fondului funciar, iar simpla solicitare a terenului, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu face ca terenul să fie scos de sub incidența acestei din urmă legi, nefiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 Este vădit nefondată și critica potrivit căreia terenul solicitat ar fi format obiectul tranzacției intervenite în anul 1993, consfințită prin hotărâre judecătorească și intabulată în cartea funciară. Ceea ce părțile au tranșat prin tranzacția intervenită în anul 1993, tranzacție de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 2509 din 12 octombrie 1993 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, a fost modalitatea de partajare a terenului cu destinație de curte aferent apartamentelor I, II și III, imobile înscrise în CF nr. 767 Simeria nr. top.

324/1 (apartamentele menționate fiind partajate anterior, între aceleași părți, prin sentința civilă nr. 2091 din 28 noiembrie 1989 a Judecătoriei Sf. Gheorghe). Or, obiectul prezentei cauze îl constituie terenul înscris în aceeași carte funciară, la nr. top. 324/2 și 325/2. Recurentul nu poate invoca inopozabilitatea sentinței civile nr. 1048/2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe și nici faptul că sentința respectivă nu a fost pronunțată în contradictoriu cu Statul Român. Astfel cum rezultă din considerentele sentinței, reclamanții au chemat în judecată și S.R., prin M.F.P., alături de M. Sf. Gheorghe, prin primar, însă instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S.R., soluția dată acestei excepții intrând în puterea lucrului judecat.

Sentința civilă nr. 1048/2007 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, prin care s-a constatat nulitatea absolută a declarației de renunțare la proprietate, pronunțată în contradictoriu cu Municipiul Sf. Gheorghe, reprezentat prin primar, constituie mijlocul de probă în baza căruia se face dovada caracterului abuziv al preluării și care poate fi folosit de persoanele îndreptățite la restituire în contradictoriu cu unitatea deținătoare a imobilului. În ceea ce privește critica referitoare la efectele deciziei civile nr. 1278/ R din 16 decembrie 1998 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, prin care s-a menținut soluția de respingere, ca prescrisă, a acțiunii formulate de reclamanți având ca obiect cererea de anulare a actului de renunțare la proprietate pentru dol și violență, Înalta Curte constată că aceasta putea fi invocată, eventual, în cel de-al doilea proces, soluționat prin sentința civilă nr. 1048/2007 a Judecătoriei Sf.

Gheorghe, sau, în ipoteza în care s-ar fi apreciat că hotărârile sunt contradictorii, s-ar fi putut solicita, eventual, revizuirea celei din urmă. În orice caz, problema autorității de lucru judecat nu poate fi rezolvată în cadrul prezentei cauze, în care se impune soluția dată în ultimul litigiu, prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului juridic pentru lipsa cauzei (temei de nulitate diferit de cel avut în vedere în primul proces, finalizat prin admiterea excepției prescripției extinctive). În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul I.N.C.D.E.E.

I.P.C.E. - CA București împotriva deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, va fi respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți și intervenientă împotriva deciziei civile nr. 635 din 26 octombrie 2010 a aceleiași instanțe, acesta urmează a fi admis, cu consecința modificării deciziei și obligării intimatului I.N.C.D.E.E. I.P.C.E. - CA București la plata sumei totale de 6000 lei cheltuieli de judecată, având în vedere că, la calculul sumei reprezentând cheltuielile de judecată în fond și în apel, în mod greșit, instanța de apel nu a reținut și chitanța depusă la fila 155 din dosarul tribunalului, privind onorariul avocațial în sumă de 1000 lei, deși aceasta a fost depusă în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către avocatul reclamanților, în acord cu prevederile art. 112 alin. (2) teza a doua C. proc.

civ., conformitate netăgăduită de partea adversă în condițiile art. 139 alin. (2) din același cod. Față de soluțiile pronunțate asupra celor două recursuri cu care a fost învestită, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul pârât la plata sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către reclamanți și intervenientă. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții N.A., N.C.A., N.C.I., N.Z.E., N.I.G. și intervenienta R.K.I. împotriva deciziei civile nr. 635 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia în sensul că obligă pe intimatul I.N.C.D.E.E.

I.P.C.E. - CA București la 6000 lei cheltuieli de judecată. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.N.C.D.E.E. I.P.C.E. - CA București împotriva deciziei civile nr. 205/ A din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe același pârât intimat la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată în dosarul de recurs către reclamanții N.A., N.C.A., N.C.I., N.Z.E., N.I.G. și intervenienta R.K.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012.