ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7160/2/2009

la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta Universitatea Suceava a solicitat, în condițiile art. 15 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, și ale art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea

executării procesului-verbal de constatare încheiat la data de 25 februarie

2009 emis de Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din

cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și a

deciziei din 24 mai 2009 emisă de Comisia de soluționare a contestației numită

prin Ordinul nr. 443 din 23 iunie 2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus,

prin încheierea din data de 05 februarie 2010, admiterea cererii formulate de

reclamantă și suspendarea executării procesului-verbal de constatare încheiat

la data de 25 februarie 2009 și a deciziei din 24 mai 2009 până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei. S-a arătat, în considerentele hotărârii

pronunțate, că cererea de suspendare îndeplinește condițiile prevăzute de art.

15 din Legea nr. 554/2004 deoarece, pe de o parte, din examinarea sumară a

situației de fapt, există o îndoială serioasă asupra legalității deciziei din

24 mai 2009 și a procesului-verbal încheiat la data de 25 februarie 2009 câtă

vreme nu există o certitudine asupra caracterului neeligibil al cheltuielilor

făcute de reclamantă, și, pe de altă parte, prin executarea celor două acte

administrative s-ar cauza un prejudiciu material viitor și previzibil, constând

în imposibilitatea continuării desfășurării activității în cazul executării.

Împotriva încheierii

din data de 05 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (succesorul în drepturi

și obligații al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor în

temeiul O.U.G. nr. 221/2008 și al Ministerului Dezvoltării Regionale și

Locuinței în temeiul O.U.G. nr. 115/2009 și al H.G. nr. 1631/2009) prin care

s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a

hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare

a executării actelor administrative atacate formulată de reclamanta

Universitatea Suceava.

S-a arătat, prin

motivele de recurs, că încheierea recurată este netemeinică și nelegală,

nefiind îndeplinite, în cauză, condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare. Astfel, sub aspectul „cazului bine justificat”, a

considerat recurentul că nu există elemente de vădită nelegalitate în actul

administrativ atacat, motivele invocate de intimată reprezentând afirmații de

ordin subiectiv, care nu sunt susținute de probe pertinente și concludente. A mai

apreciat recurentul că chiar dacă instanța de fond a stabilit că „nu există o

certitudine asupra caracterului neeligibil al cheltuielilor făcute de

reclamantă”, având în vedere că nu s-a făcut nicio referire la motivele și

probele care au determinat această concluzie, iar analiza efectuată s-a limitat

la „examinarea sumară a situației de fapt”, încheierea recurată este

nemotivată.

În ceea ce privește

paguba iminentă, s-a relevat de către recurentă că în litigiu nu se poate

discuta de existența unei pagube iminente, atâta timp cât intimata avea

cunoștință de situația creată cu mult înainte, în acest sens având obligația să

ia toate măsurile necesare disponibilizării respectivelor sume. În plus, s-a

subliniat că practica judiciară s-a pronunțat în mod constant în sensul că

simpla susținere a reclamantului că nu datorează suma la care a fost obligată,

precum și împrejurarea că prin cuantumul ridicat al sumei executarea silită ar

perturba grav activitatea economică a acesteia nu sunt de natură a satisface cerințele

legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării

actului administrativ.

Prin întâmpinare,

intimata Universitatea din Suceava a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este

nefondat.

În general, se

recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la

rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el

însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative

presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și

ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca

respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie

asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru

particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare,

iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva

arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative

trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural

aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a

asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să

nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două

principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al

executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o

situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în

condițiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond. Prin „cazuri bine justificate” se înțelege, în

sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă

iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare]. Pe

de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului

administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele

prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând

dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor

art. 14 alin. (2)-(7) din Legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a

reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin

încheierea recurată, admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării

procesului-verbal de constatare încheiat la 25 februarie 2009 și a deciziei din

24 mai 2009 emise de fostul Minister al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și

Locuințelor până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Suspendarea

executării actului administrativ atacat de către reclamantă pe calea

contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 15 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția

cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt și de drept invocate prin

contestația administrativă și prin acțiunea în contencios administrativ

formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul

legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare încheiat la data de

25 februarie 2009 de către Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri

Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și

Locuinței), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece, prin

raportare la specificul activității reclamantei - instituție de învățământ

superior - și la situația bugetului anual al Universității, executarea de

îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfășurarea cu mari

dificultăți, pe mai departe, a activității didactice, de cercetare și de

investiții, și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de

înlăturat în ipoteza anulării actului).

În aceste condiții,

constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că

hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva

încheierii civile din data de 05 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Cererea intimatei

Universitatea Suceava de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de

judecată în recurs se va respinge ca neîntemeiată, nefiind depuse dovezi

privind cuantumul și plata efectivă a onorariul avocațial stabilit prin

contractul de asistență juridică din 08 decembrie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva încheierii din

05 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie

2011.